7 octombrie 2009

Primul Maraton

Sambata 03.10.2009, Zarnesti
putin inainte de ora 15, in centru

Sprintez spre finish, si trec linia de sosire, in aplauzele celor prezenti.
Am terminat primul meu maraton.
Sar si ma imbratisez cu Alin T, cu Giani (ei au ajuns inaintea mea), cu Lore care ma astepta la finish. M-as bucura si mai tare, dar nu prea am energie sa topai...

Am alergat primul maraton!

29 septembrie 2009

Povestiri din Godeanu

Godeanu

Muntii Godeanu sunt situati in vestul Carpatilor Meridionali, incadrati de alte grupe de munti: Retezat la N si E, Tarcu la V, Cernei si Mehedinti la S.
Datorita acestei pozitionari, Muntii Godeanu pot fi considerati o fortareata accesibila doar cunoscatorilor (ciobani, vanatori, padurari, cercetatori si iubitori de natura). De o nuanta aparte, farmecul acestor munti rezida in marea lor solitudine, mare parte a anului nici o fiinta omeneasca netrecandu-le pragul.

Din punct de vedere fizic, putem distinge urmatoarele subdiviziuni:
- culmea principala, succesiune de varfuri pe directia ENE-VSV intre Retezatul Mic si Muntii Cernei
- platforma de eroziune alpina Borascu, platou inierbat distinct situat la peste 2000m, intre culmea principala (la S) si imensa vale a Lapusnicului Mare la N. Platforma Borascu e adanc sculptata de cursurile de apa ce-si au obarsia aici: Borascul Mare si Mic, Galbena de Nord, Izvorul Stanii.
- culmea secundara Moraru - Scarita - Gugu - Branul, din vf Morarul spre N, include varful cel mai inalt din masiv Gugu 2291m.
- platforma Raului Ses intre Vf Godeanu si Tarcu

Muntii Godeanu sunt arie protejata, facand parte integral din Parcul National Retezat.

Aceste locuri tainice au fost umblate din cele mai vechi timpuri de catre pastori, servind si ca ultim refugiu in caz de primejdie. Totodata au generat nenumarate legende. Muntele Gugu este asimilat cu muntele sfant al dacilor, iar zvonurile despre o comoara ingropata intr-o pestera captiveaza inca imaginatia multor visatori.

Mitel, meteorologul de pe Tarcu ne-a povestit cand l-am vizitat in 2003 ca pe varful Gugu se manifesta niste forte, ca e practic imposibil sa ramai acolo peste noapte.
Uneori, varful Godeanu parca aduna norii care il inconjoara ca un giulgiu intunecat. Nu de putine ori am avut ocazia sa-l vad asa.
Datorita izolarii (implicit fiind mai putin umblati) si a acestor fenomene si legende, Muntii Godeanu isi pastreaza o faima sa zic asa... 'crepusculara'.

Dinu Mititeanu

De ceva vreme, de cand cu internetul, am avut ocazia sa citesc relatarile domnului Dinu Mititeanu, montaniard cu experienta vasta, ale carui sfaturi le-am urmat nu de putine ori. In cercurile cu preocupari montane din tara, domnul Dinu este un nume consacrat, de referinta. De altfel, editurile ce publica volume despre munte ii solicita in prezent corectura.
In excursia ce tocmai am facut-o in Godeanu, am avut ocazia sa-l cunosc pe Dinu, omul.
Foarte energic si hotarat, domnul Dinu, profesor universitar, medic si fost sef de formatie Salvamont CJ conduce grupul de turisti pe carari de munte, asta in cazul in care nu e ocupat sa povesteasca experiente celor dispusi sa-l asculte. Si are de povestit, cate si mai cate! Sfaturi utile,
intamplari frumoase, deosebite sau ciudate, patanii si invataminte, chiar tragedii, domnul Dinu ti le povesteste cu patos in timp ce urca o culme, sau parcurge o poteca. Uneori, se mai consulta cu Marlene, sotia, ce-l insoteste intotdeauna, fie la munte, fie prin satele rasfirate ce inca mentin si pastreaza obiceiuri stravechi, fie la evenimentele cu specific montan (adunari, proiectii, concursuri) la care participa in calitate de invitati.

Riguroasa si hotarata, Marlene il completeaza pe Dinu, astfel ca impreuna formeaza o familie-echipa, reusind sa colinde zeci, poate sute de zile prin muntii patriei in ultimii ani.

Povestiri din Godeanu

Intamplarea a facut sa planuiesc o tura in Godeanu - Borascu, similara cu a domnului Dinu, acesta cerandu-i informatii tizului si prietenului meu bun Alin Tanase despre Borascu si Gugu - Branul. Regretand ca n-a putut veni, Alin mi-a spus ca grupul domnului Dinu va urma acelasi traseu.

Ne-am sincronizat, am pornit devreme din Lugoj si iata-ne ajungand la 8.15 la Barajul Gura Apelor, unde ne-am intalnit: Dinu si Marlene Mititeanu, Oana Suciu si Dia Somogyi din Cluj, Eugen Roman (salvamontist voluntar la PNR) din Hunedoara, eu si Lore din Timisoara.

8 septembrie 2009

Cu bitzicla pe Lotru si Latorita

Am pornit peste Transalpina, DN 67C de la Obarsia Lotrului spre Ranca (peste Parang) sa vedem natura inca nebatjocorita. Drumul se asfalteaza rapid, iar nemernicia si ne-civilizatia tipic romaneasca vor avea calea deschisa spre inima muntilor.

Nici nu vreau sa ma gandesc cum va arata peste cativa ani zona. In plus, exploatatorii de lemne gen Cascade Empire - Schweighofer isi freaca mainile de bucurie... accesul la padure e mai facil.
La TV se anuntau ploi (cod galben), intr-adevar vremea rea ne-a gonit de pe culmile domoale si pana la urma am ales vaile din jur.

Poze:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200909BikeLatoritei

Deci, iata-ne sambata dimineata acolo unde DN7a coboara din Pasul Groapa Seaca la Lotru, nu departe de Obarsie.

Am dormit ca dracu'... o cohorta de caini si-au gasit sa latre toata noaptea, iar dimineata de la 6 au inceput sa circule camioanele! Ce , nu stiati?! Se lucreaza intr-un ritm nebun la drumuri!
In jurul nostru, plin de ciupercari, am aterizat noaptea tarziu si am pus cortul langa ei... cu zecile, o adevarata colonie, cu catel purcel stau toata vara aici si culeg ciuperci. Gunoiul il lasa la fata locului, sau in cazul fericit il strang si-l ard... zona arata ca o tabara de refugiati!


Ciupercari si drumari pe meleagurile Obarsiei Lotrului

Suntem cu Rodin si cu Laura, cu intentia de a parcurge cat mai mult din Transalpina, cata vreme nu-i asfaltat complet. Pe biciclete.

1 septembrie 2009

Pe creste făgăraşene

Pe creasta Făgăraşului am mers incet de data asta, n-am mai alergat ca la inceputul lunii, cand făceam 16 ore din Valea Viştei la Turnu Roşu!
Am pornit dinspre Barcaciu, sa vizitam cabanele si sa parcurgem creasta... n-am ajuns decat pana la Balea, desi ne propusesem sa coboram pe la Sambăta! Zmeura si afinele-s de vina, si vremea, ca a fost atat de buna, ne imbia sa tooooot stăm si să privim, sa ne desfatăm...
Singurul loc in care ne-am grabit a fost la vale pe Strunga Dracului, cand ne-a prins ploaia :)


O sa mai mergem sa aprofundam Făgăraşul, ca merita.

"Retezat is more lovely, Făgăraş is rough" - zicea Beate. Cu ea si cu Toby (turisti germani) am mers laolalta, pe acelasi traseu , o coincidenta fericita.

Ajungem miercuri noaptea cu masina la Poiana Neamtului si imediat punem cortul langa cabana, desi aveam si optiunea de a sta inauntru (50lei/loc)
A doua zi dimineata, roua diminetii ne invioreaza, impachetam sa pornim.
Intr-o clipa de neatentie o vaca din zona, mai nesimtita, vrea sa-mi manance rucsacul nou, poate pentru ca e verde.
Apar pe drum doi turisti, ne salutam, avem aceeasi directie: spre Barcaciu si apoi spre creste, vedem noi unde-am ajunge, nu ne grabeste nimeni. Sunt Toby si Beate, de langa Hamburg, au ales Romania sa-si petreaca concediul la munte dupa ce s-au informat de pe net, inclusiv Karpatenwilli. Fata de noi care avem 2 rucsaci de 40l si cortul e agatat pe laterale, ai lor sunt cel putin dubli ca volum... asa ca o luam inainte.
Dar nu pt multa vreme... padurea minunata pe piciorul ce urca la Barcaciu ne farmeca si ne tot oprim, ba sa vedem o ciocanitoare, ba sa rontaim ceva bun. Totusi ajungem la Barcaciu pe la pranz. Chiar aproape de cabana, daunatorii (insecte) au facut prapad in padure, o groaza de brazi sunt uscati, pe langa asta si vantul a mai doborat pe capete brazi falnici, asa ca acum o mare rana e deschisa in padure.

19 august 2009

Aventuri Carpatine 2009

Vineri, 14.09, ora 20:
E ora 8 seara si abia am terminat concursul... suntem pe locul 4.
Daca am fi mers mai repede la trekking...
Daca n-am fi stat la somn in tabara si am fi luat-o in sensul celalalt...
Daca n-ar fi venit ploaia acum seara...

Daca, daca, daca... pana una alta, sunt noroit din cap pana in picioare si merg sa fac duş. Acolo, sub apa calda, ma apuca moleşeala şi mai ca-mi vine sa adorm.
M-a sunat Lore. Nu ma grabesc sa-i comunic vestea.
Ies de la duş, si o sun totuşi.
- Ciao, am terminat si suntem pe locul 4, spun cu o voce pierduta.
- Bravo, felicitari! imi spune ea. Si nu esti bucuros?!
- Nu, lipsea juma' de ora se iesim pe III, dar ne-a prins ploaia pe final şi ne-a incetinit la vale. Si acuma ploua de numa.
- Ploua? Acolo la voi ploua?!
- Da... la Timisoara nu ploua?!
In momentul ala doua maini delicate, din spate, imi cuprind ochii si o aud pe Lore in spatele meu:
- Pai nu stiu daca la Timisoara ploua, ca eu sunt aici!

Pentru mine, a fost cel mai emotionant moment din concurs! Dar eram atat de obosit si cumva trist (am fost la un pas de podium), ca nici macar n-am fost in stare sa ma bucur ca lumea...

10 august 2009

Banat Mountainbike Maraton 2009 Gărana

Acum un an am bagat si eu o tura de testare la BMM 2008, proba de 50km si unde m-am clasat undeva pe la mijlocul ierarhiei. Datorita avansarii in varsta si trecerii la categoria 'mosi', am reusit sa ocup un loc 3 la grupa mea de varsta si am primit chiar si o medalie. Atunci am concurat cu vechea mea tzoacla MTB (Vento, luata din Metro acum vreo 12 ani), desigur tunata ca doar cadrul a ramas si furca (fara amortizor!!!)... pe langa ca am impins din greu la ea fiind grea, cel mai nasol sentiment l-am simtit coborand de pe Semenic pe drumul plin de bolovani spre Cantonul Molidu, unde eram in trena lui Dan Lupsa. Pe bolovani, au inceput sa ma doara groaznic bratele de la vibratii si a trebuit sa merg incetuc la vale... numa l-am vazut pe Lupsa cum se distanteaza... si dus a fost. Tot anul trecut am luat si doua cazaturi usoare (fara urmari) citez din ce scriam atunci: "veneam degajat spre sosire pe poteca CA pe care mai coborasem si altadata cu bitzicla de pe Semenic, mai aveam putin: panta cea mai abrupta jos langa parau, de trecut paraul, si eram la sosire... prin padure pe bucata de finish plin de fotografi, care mai de care sa blitzuie concurentii, evident franam pe coborare si practic pierdeam aderenta. Chiar in fata fotografilor la o rupere de panta, pamantul jilav era rasfirat de rotile bicicletelor, deci derapajul era iminent... acolo erau niste damburi pe carare, si plin de radacini, la un moment dat derapand roata fata s-a proptit intr-o denivelare si am fost aruncat peste cap, aterizand plonjat in tarana :)), pozarii inmarmuriti nu stiau ce sa faca, sa rada sau sa-mi sara in ajutor!!!, la care eu ma ridic (n-am avut viteza), ma scutur, indrept ghidonul de la bitzicla ce se rasucise 180' si urcand pe tzoacla sa plec, scot zambind: '- Ati prins faza?! V-a placut ?!!!' Imediat am ajuns la finish, si pe moment nu stiam pe ce loc si cum stau... dupa 2 minute a aparut un concurent cu nr negru (de la maratonul de 80km). La rezultate, am vazut ca ala era primul, a facut in acelasi timp cu mine 80km, in timp ce eu abia 50." Pana nu demult, tot cu bitzicla asta am umblat si niciodata nu m-a lasat la greu... traversarea peste Transalpina si mirifica viteza de 70,7 km/h coborand spre Novaci tot cu bitzicla asta, care merge inca bine, dar e grea si demult depasita. De data asta, nu stau mult pe ganduri si ma inscriu la maratonul de 80km (maraton e mult spus, asta a fost cursa, maraton am facut de Rusalii bagand 170km) ca doar trebe sa-mi testez si bitzicla 'noua' si fortele in competitie cu 'granzii'.
Ultimele pregatiri pt cursa
Startul a fost de-a dreptul cacacios pt mine, avand ceva deranjamente la burta, imi dau seama ca e nonsens sa plec in cursa asa 'dopat', si dau fuga la buda in ultimul moment... cand am iesit de la toaleta striga cativa oameni la mine ' S-a dat startul!' si-i vad pe ultimii concurenti ingramadindu-se pe poarta... deci am luat startul fix in postura de lanterna rosie :) Repede revin in pluton, pe urcarea bolovanoasa de la inceput spre Garana ma intalnesc cu Sergiu, cu Elena, schimbam 2-3 vorbe si-i dau bice... depasesc concurenti pe urcare si ma simt bine. Deja din sat se contureaza situatia, cei aprigi sunt deja dusi si se distanteaza, suntem cativa care mergem relativ compact si constant si pe ceilalti i-am lasat in urma. Il vad pe Suca, deja devenit legenda pt ca a participat la Ironbike, si-mi zice ca-i cam obosit, nu prea a avut vreme sa se recupereze, totusi abia reusesc sa tin pasul cu el la deal. Ajungem foarte usor pe culmea dealului, de unde se vad asa frumos satele Garana si Brebu Nou, doar ca n-am timp sa admir peisajul, ci tin urmele de pamant si rulez repede... Suca e putin in fata si ma tin dupa el, depasim concurenti, chiar il depasesc si pe el la un moment dat dar vine din urma pe o urcare si trece in fata, pesemne a inceput sa se incalzeasca :) Biciclistii se insira pe culmile din fata mea cat vezi cu ochii, ce senzatie de bucurie doar sa participi la asa ceva... doar ca si efortul e semnificativ. Cipi Radosavlevici e la un punct de control pe drumul de culme, ma saluta cu bucurie cand ajung pe langa el. Trecem in tromba peste drumul Brebu Nou - Slatina si stiu de anul trecut ca urmeaza mai multe portiuni de push-bike, spre surprinderea mea am impins doar putin la bitzicla si iata-ma in varful dealului gata sa-mi dau la vale spre baraj. In drum asteapta concurentii Carol si Bogdan, fac misto de mine "Auleo te-ai inscris la 80km, o sa ne-apuce noaptea pana vii!" :) Pornesc pe o urma din cele 4 la vale si las franele libere, depasesc pe cativa si cand mi-era lumea mai draga era sa o musc, cauciucul din fata agata putin din marginea senalului afund de 20cm si incep sa dansez... reduc din frane si era gata-gata sa-mi dau gramada, dar redresez in ultima clipa. Cei ce veneau din spate imi spun vorbe de duh: "Grija ca doar o viata ai!" Putina prudenta nu strica. Dupa barajul Trei Ape, incepe urcarea abrupta prin padure pe care anul trecut am impins la bitzicla de mi-au sarit ochii. Acum nu doar ca bitzicla e mai usoara, dar reusesc sa nu ma obosesc prea tare, trebuie sa termin cursa si nu vreau sa fortez si pe urma sa ma epuizez ca o baterie... Intrand in padure, Suca era la 20m in fata mea, pe urma l-am vazut numa ca-si ia bitzicla in spate si se distanteaza... dus a fost. Pe portiunile din padure unde se poate pedala sunt de-a valma noroaie, crengi, bolovani si plin de urme de motoare, destul de nasol de pedalat si monoton... dupa un slalom printre copaci si noroaie ajungem la Punctul II de alimentare, bag repede o banana, glucoza si apa si-i dau bataie. Aflu ca sunt la 1/2h dupa primul concurent (cam mult la doar 25km parcursi, dar la batranetile mele ce pretentii sa mai am?!). In continuare iarasi monoton de pedalat dar frumos, traseul ne scoate din padure pe un vechi drum ciobanesc in platoul Semenicului, am mers cu 2-3 coechipieri pe bucata asta, ne intreceam reciproc deja clasamentul era cam inchegat. Langa eoliene in platoul Semenicului, Dan Lupsa (nu concureaza, e organizator) si Leo Dorogostaiski ma incurajeaza, dar degeaba, trebe sa mananc mult spanac sa urc panta aia in sa, asa ca-i dau constiincios push-bike pana in varf. 1447m, varful Semenic, scurt bag ceva in gura si pe cai... coborarea peste damburi de iarba ma scutura bine, dar intrand in padure pe un drumeag placerea devine pura... sunt cativa in fata mea si parca ne urmarim unii pe altii. La un moment dat intram pe o directa prin padure de-a dreptul la vale... acolo vad urme pe linia maxima de panta, undeva pe la 30% ( erau cativa concurenti pe o poteca ocolitoare vreo 20 m in stanga) si ma bag, pamant moale, linia dreapta si vizibilitate buna, fara radacini... las franele si instant tasnesc ca raketa iesind in fata lor!!! Ce senzatie! Intru in viteza pe drumul de piatra, mi-l amintesc de anul trecut ca-mi sareau dintii de la vibratii, neavand furca cu amortizor... de data asta e altceva, 'noua' bitzicla isi face bine treaba si-i dau pedala la vale peste bolovani. Iata-ma la cantonul Molidu, ma avant pe poteca spre Garana si fac slalom printre radacini, de data asta nu mai cad inainte de sosire (parca nici ruptura de panta nu-i-mai asa mare), trec paraul si dupa ce fac check-ul la start pornesc pe ultimii 30 km.
Dupa 50km (poze copyright picasaweb/ciclism_ro)
Sunt singur pe drum, urc panta in sat grabindu-ma incet, deja oboseala isi spune cuvantul, ma tot uit si din urma nu se vede nimeni, sunt relaxat si stiu ca o se termin cursa, asta conteaza. Rulez cat pot de repede pe culme, si vad in spate un concurent (cu nr 345) cu care m-am tot intersectat pe parcurs. E mult in spate, si reusesc sa pastrez distanta mare pana dupa baraj. A urmat urcarea monotona si obositoare prin padure (cea de pe circuitul scurt). Acea urcare mi s-a parut epuizanta pentru ca era un drum forestier spalat, doua urme mari si late cu pietre spalate iar intre ele o felie de pamant moale... urcare usoara n-avea nimic nici tehnic nici spectaculos dar era al naibii de monotona... Oboseala si-a spus cuvantul, ciclistul nr 345 m-a ajuns inainte de ultimul punct de alimentare si normal ca i-am facut loc sa treaca. Pt mine, a fost cea mai grea parte a cursei. Dar cum orice lucru (si bun, si nasol) are un sfarsit, iacata-ma-s la drumul cunoscut de coborare... finishul e aproape si vad cu bucurie cantonul de la Molidu, acolo chiar ma opresc cateva secunde dau un telefon sa-i anunt ca vin la finish. Ultimul km, o coborare perfecta, sunt singur pe drum si mananc pe paine poteca cu tot cu santuri radacini si bolovani, iata si podetul de lemn peste zona cu namol, mai am cativa m si trec in viteza prin paraias improscand o jerba de stropi. Ai mei ma asteptau la finish si tipau de bucurie!!! Timpul total a fost 5h50, mosul din mine e multumit si acum astept cu nerabdare rezultatele oficiale, pe site. Sunt constient ca anul acesta umezeala din padure si noroaiele au incetinit serios concurentii (cel putin pe mine) dar BMM 2009 a fost (ca si pana acum) o reusita! Keep up the good work BikeAttack! Felicitari si multumiri organizatorilor pentru treaba pe care o fac! Aici as avea o singura remarca: m-am inscris printre ultimii cu 10 min inainte de start si n-am putut sa-mi iau tricou caci mai era doar XXL. Bai fratilor, cati concurenti 'XXL' credeati c-o sa vina?! Noi bikerii suntem mai subtirei, pentru o mai buna aerodinamica ;) multe poze: http://picasaweb.google.com/CiclismRo/20090809BanatMountaionbikeMaraton#

4 august 2009

Survol peste Ţarcu

Nu pot dormi noaptea de caldura, dar si de nerabdare... urmeaza sa plec la munte. De data asta, singur. Camarazii de tura sunt departe (in concediu, fericitii), iubita m-a lasat, asa ca e o ocazie foarte buna (si ultima!) sa bag o tura mareata. Chiar am ramas in urma cu miscarea, colegii mei mai sportivi au facut fapte mari de bravura, castigand concursuri de maraton montan sau rupand muntii cu bitzicla :) Asa imi incolteste in minte un plan indraznet, un 'survol' al muntilor Tarcu intr-o zi pornind din Poiana Marului spre N in culme la Zanoaga, apoi peste Sturu spre Bistra, Pietrii, Bloju, Netis in Saua Iepii la E, mai departe scrie-n spre carte spre S Baicu Nedeia Tarcu si sosirea spre V la Cuntu. Intre Marga si Poiana Marului am ales-o ca si punct de plecare pe a doua caci in caz de nevoie m-as putea retrage pe oricare din vaile sau culmile ce converg generos in acest loc daruit de natura cu atata frumusete. Ora 8.45 sambata 1 August: START... panta pe langa releele de telefonie mobila scoate sufletul din mine caci trag tare si nu ma opresc deloc. E pentru prima data ca apreciez o urma vizibila de motocicleta, cu ajutorul careia razbat la deal prin vegetatia pana in piept. Pesemne motoristul a venit insa la vale, dupa cum e calcata iarba. Trec in viteza de stana de sub Zanoaga si ies in sfarsit la plaiul larg spre Fantana Oachesa. Din pacate nu stiu unde e fantana, dar am cam 1 l apa la mine asa ca ii dau bice. Ma simt foarte bine, motoarele s-au incalzit, cand ajung in culme pe un loc mai plat incep sa alerg, cu gandul la coechipierii mei si la daruirea si motivatia de care au dat dovada... Pentru ca sunt singur prin cranguri, si in zona e plin de mistreti ma apuc sa cant in gura mare, si o melodie folbalistica imi vine in minte cu obstinatie: "Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!" Nici bine nu deschid gura, caci de departe se aud niste latraturi furioase. Oile sunt chiar in calea mea la intrarea in padure si cainii mai iau in primire... trei imi vin in intampinare in timp ce al patrulea ma asteapta langa turma. Fara sa slabesc ritmul, iau contact cu cainii si dau cu betele roata in jurul meu nelasand cainii sa ma ajunga, in timp ce doi turbati tot incearca sa sara la picioarele mele transpirate si apetisante. Ma apropii de cioban si acesta indeparteaza cainii, schimb doua trei vorbe si-mi vad mai departe de drum pe culmea impadurita. Alerg si cant in gura mare, de aici incolo e pustietate, chiar nu vreau sa dau nas in nas cu Mos Martin, si nici cu vreo turma de mistreti: "Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!" Recunosc locurile caci am mai fost pe acest traseu intr-o iarna cu Mitza, Gerzon si Marius Minea, insa acum sunt foarte grabit, ajung pe Sturu pe la 11 de unde se vede spre E Retezatul. In continuare spre Lolaia intru in padure in usoara coborare si ma lupt putin cu vegetatia, dar ies la liman si recunosc locul unde am poposit atunci in iarna aceea cu corturile. Mai departe spre vf Murgon, dau de niste jnepeni cat casa, si dupa ce ma zgarii tot, imi dau seama ca atunci iarna a fost floare la ureche sa trecem prin zona, deoarece era zapada. Asa ca balauresc vreo ora si ma lupt cu jnepenii care ma inconjoara din toate partile, si negasind alta solutie mai buna cobor pe o veche poteca ciobaneasca pe versantul vaii Peceneaga spre S, pe sub Vf Murgoni si Cununii. Poteca-si face loc printre stancarii si jnepeni pe versant, si tinand poteca asta aproape insesizabila descopar o poiana suspendata deasupra vaii, incredibil de frumoasa.
A fost odata o stana >>
A fost si o stana in zona, dar acum e paraginita si o cruce mare ma face sa ma gandesc cu tristete la soarta acestor obiceiuri stravechi, tot mai putin practicate in ultima vreme. Daca e stana trebuie sa fie si apa, dar gasesc doar un fir de apa subtire cat un deget in valea alaturata. Reusesc totusi sa-mi fac plinul cu apa (pana in Saua Iepii nu mai gasesc) si fac si prima pauza de la plecare, vreo 20 min in care si mananc ceva. Din cand in cand racnesc energic: "Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!" ca prea e liniste in zona si sunt pe o vale pustie singur in vegetatia bogata. Traversez versantul in dunga facand slalom printre jnepeni, si urc pe grohotisuri foarte instabile pana in creasta. Panta e mare, si efortul maxim (exact asta imi doresc), dar noii papuci de padure (si de balta) se comporta admirabil si au o aderenta fantastica, ma intreb totusi oare cum vor fi gleznele mele pana la sfarsit, daca vor rezista. Eforturile-mi sunt rasplatite cand iesind in creasta, constat ca sunt direct pe vf Bistra, recunosc spre N culmea spre Pietreanu peste Dealul Negru plin cu jnepeni, si Retezatul itzandu-se semet.
<< Din vf Bistra, spre Pietreanu / Drumul parcurs peste culmi pana acum >>
Deja greul a trecut, de aici nu mai am deloc emotii, pe langa panorama maiestuasa a muntilor Retezat se vede Gugu, amicul meu... urmeaza in galop (e in jur de ora 14 si alerg pe creasta Tarcului dupa 5 ore de mers nebun) vf Pietrii si iata-ma pe Bloju cu piramida de lemn (mi-aduc aminte de retragerea pe Bloju tot atunci cu trupa, cat si de incursiunea de asta iarna pe vreme rea cu Cata Simion, Andi si Razvan).
<< Dor de Netis / Pe Varful Bloju >>
Se vad lacurile Netisului in caldarea deosebit de frumoasa, cu relief glaciar de tip Retezat si observ ca este cineva langa lac. Nu sunt deloc incantat sa constat ca e un motociclist, n-am idee pe unde a venit dar cert e ca face ture cu motorul la lacul Netis, dupa ce ma vede vrea sa coboare spre vale, dar dupa cateva minute se intoarce si incearca sa iese in creasta. Imi vad de drum, motociclistul se poticneste de cateva ori la deal, si dupa mai multe incercari reuseste sa iese in creasta, clar e foarte bun, ma ajunge pe vf Netis. Imi spune ca de 10 ani umbla pe munti si ca n-a intalnit pe nimeni pe aici (la Netis se refera) intr-o romana stalcita, recunosc accentul si-i dau pe franceza. Intr-adevar e un francez ... nu cred ca are rost sa-i atrag atentia ca e zona protejata, ar trebui sa stie deja si cred ca oricum n-am cu cine... asta e motard inrait, se vede din cautatura de sub casca. Mai departe trec iarasi prin jnepeni, sunt curios cum o sa treaca Peterhansel, eu ma bag pe versant si ma strecor printre vegetatie, dar jnepenii sunt atat de mari ca in mijlocul lor nu vezi nimic si nu te poti orienta deloc. Ies la liman dupa ce ma strecor si ma frec de toate acele... doar ce ajung la pajiste ca apar trei dulai, hamaie la mine dar nu-s foarte hotarati... pe astia nu-i infrunt ci le vorbesc frumos, apare si ciobanul... asa ca dulaii ajungand langa mine se linistesc si nu e nici o problema cu ei.
<< Catelul gheruit de urs / Ciobanul Ion din Bucosnita are stana in Saua Iepii >>
Ion din Bucosnita are stana din Saua Iepii spre baraj, si-mi povesteste ca sunt obositi si el si cainii, azi noapte a iesit ursul la oile lor, si unul din caini, cel mai tanara fost putin gheruit, i-a dat cu o solutie sa se vindece mai repede. Pesemne de aia m-au latrat pe mine asa anemic :) In spate aud gafaielile motorului ambalat... eu am trecut, Peterhansel ramane prins in continuare in jnepeni si nu reuseste sa razbata . Curios ca pana la urma apare Romeo cu elicopterul si se invarte deasupra jnepenilor, l-o fi chemat frantuzul sa-l ghideze din aer, caci dupa ce elicopterul s-a indepartat si am pornit si eu despartindu-ma de nea Ion ciobanul, m-a depasit si frantuzul, trecand usor la vale pe motor.
Doi turisti polaci >>
Chiar coborand in Saua Iepii, ma intalnesc cu doi turisti polonezi, incarcati cu rucsaci grei, profesori ce colinda prin muntii din Romania de vreo 5 ani in vacante. Acum sunt dupa o tura prin Fagaras, Parang, Retezat, Tarcu. Vor sa campeze la Netis (nu mai au mult) si sa ajunga a doua zi la Sarmisegetuza. Sunt incantati de tara noastra si le place sa o colinde (prin munti), vor sa mearga si la Densus, si tipa (Eva) o rupe binisor romaneste. Sunt veseli si optimisti. Uite ca sunt unii straini ce ne apreciaza tara mai mult decat o facem noi. Sunt placut impresionat de intalnirea cu ei, dar n-avem vreme prea multa de stat la povesti si din Saua Iepii iau in piept coasta muntelui Baicu. Mi se pare mult mai usoara de urcat de data asta decat ultima data, in tura cu Alin si Giani din toamna trecuta. Norii negrii s-au adunat deasupra de Tarcu si Godeanu si aud tunete, vad ca spre Gugu ploua, si Godeanu e intunecat rau, nu se vede. Dau bice si iutesc pasul ca mai am ceva de umblat pana la Tarcu si nu vreau sa ma prinda ploaia/furtuna pe creasta. Cativa stropi ma racoresc totusi spre Nedeia, dar mai mult m-am udat la picioare de la iarba uda. Papucii mei minunati super-respirabili isi fac insa treaba si n-am nici o problema. Ma intalnesc cu alti doi turisti deturnati de vreme (voiau prin Godeanu). Vor merge prin Saua Iepii in Retezat.
Agricultura pe creasta: vaci si tractoare >>
Ajungand in saua Scheiului, mare imi e mirarea cand vad un tractor cu remorca acolo in creasta, alaturi de o cireada de vaci. Ciobanii s-au modernizat, mai nou vin la munte cu tractorul ajutati de drumurile rasarite ca ciupercile pe creasta muntelui. Drumurile astea urca pe toata creasta, si observ un vehicol 4x4 pe culmea Scheiului, sta acolo in varf priponit. Si ... iarasi apare elicopterul!!! Ii lasa ceva celui cu 4x4 (combustibil?!) si pleaca... Romeo asta se plimba cu elicopterul non stop, peste tot arealul zonei protejate Sit Natura 2000 Muntii Tarcu! Revoltator!!! Vehicolul pleaca si urca spre E peste culmea Prislopului, ramanand acolo suspendat pe o culme in fata muntelui Gugu, in timp ce eu ma indrept tinta spre Tarcu. Traseul deja imi e familiar, am venit nu de mult pe aici din Herculane peste trei munti. Ajung pe Vf Tarcu la ora 19, schimb o vorba cu trei turisti pe varf si aflu ca aici a plouat torential. Pe mine m-a ocolit ploaia, si coborand spre Cuntu tot cerul se limpezeste ca prin farmec odata cu apropierea serii.
<< De aici, m-am scos / Brusturu si Caleanu ma asteapta >>
Ii dau deci binete Brusturului si Caleanului luminati feeric (urmeaza sa le fac o vizita a doua zi), si ajung in batatura la Ion Argintaru care ma primeste cum se cuvine, e o placere sa-l revad.
Cuntu pe-nserate >>
Dimineata pornesc odihnit spre valea Oltenei. Tin liziera padurii spre Pietrele Dracilor, si intru pentru prima data intr-o vale mirifica ('The Enchanted Valley' i-am spus in gand), un adevarat colt de rai acolo unde raul zglobiu Olteana danseaza printre giganti si se apropie de padure. Atata liniste si atata frumusete de mult n-am mai vazut, iar soarele diminetii mangaie bland locurile. Cateva vaci pasc linistite iarba verde si grasa mai jos de o stana nefolosita, dar inca intr-o stare foarte buna. In batatura ei urzicile sunt cat mine. in apropiere un podet peste parau ma ajuta sa trec apa, iar nu departe ma delectez privind o bulboana numa buna de facut baie... las baia totusi pe altadata. Deodata, observ ca cineva ma priveste. Un dulau ciobanesc, asezat cuminte in albia raului sa se racoreasca, se uita la mine. M-as juca cu el, dar nu cutez sa ma apropii desi e singur si pare stingher.
THE ENCHANTED VALLEY
Urc pe piciorul Francu pe o poteca foarte buna ce taie versantul in diagonala, cu sufletul imbogatit de frumusete lasand in urma valea minunata. Acolo pe Francu e o stana... o admir ca si constructie, e foarte solida si cu un stil de constructie aparte, la fel ca cea din vale. N-am mai vazut stane asa de faine pe la noi. Tarcul din pietre cladite pt oi e putin mai sus pe versant. Dau sa intru, dar un hamait gros se aude si din stana tasnesc afara vreo trei caini, ce se adaposteau inauntru la umbra. Ne-am speriat reciproc... oile si ciobanul nu-s, doar cainii care ma latra, dar nu foarte convinsi... isi apara doar teritoriul.
Stana Francu in care se adaposteau cainii (de cald)
Nu mai intru in stana, vorbesc cu ei si-i las in pace, plecand in treaba mea... spre Brusturu. Pe drum, ocolesc la distanta o alta turma cu caini furiosi, n-am avut chef sa dau nas in nas cu ei, dar mergand prin iarba mare pe versantul inclinat papucii imi produc rosaturi la picioare. Ma oblojesc si-mi pun cativa plasturi cand ajung iarasi la poteca. Pe piciorul Brusturului, Romeo Dunca isi face cabana... intelesesem de la el in mai ca ar vrea, speram sa renunte, dar acum ca treaba e oabla, vedem sa facem cumva sa fie impactul minim asupra naturii ca totusi e in arie protejata. S-a incapatanat, cara totul cu elicopterul de la Muntele Mic. Il ratez pe Romeo la mustata, vine in zbor si dupa ce lasa un balot zboara mai departe peste Brusturu.
Viitoarea cabana a lui Romeo Dunca pe Brusturu, fara acces auto (accesul se face cu elicopterul sau pe jos)
Ajungand la baraca, discut cu oamenii si il sun, vorbim sa ne intalnim undeva prin creasta ca el a plecat sa-si duca fetele in vizita la un lac in munti... Fac poze si-i dau bice de-a dreptul pana pe Brusturul... urcarea nu mi se mai pare asa de grea mai ales ca o fac a treia oara chiar pe versantul asta (prima data cu Lore asta-iarna si apoi tot cu Lore, Erica Stanciu, Marius Minea si Biju de 1 Mai, cand am scris si articolul despre Parcul Ţarcu).
Pe Brusturu si... / pe Caleanu, pregatindu-ma sa cobor in caldare
Ajung repede pe Caleanu (1 ora), si cum Romeo nu apare sunt decis sa explorez caldarea Suculetu si sa ies pe poteca ciobaneasca peste raul Scheiul pe Culmea Nedeii. Elicopterul survoleaza creasta tocmai cand sunt in caldare, iarasi il ratez dar n-am ce face, vorbim altadata... Din caldarea Suculetul, e musai sa urci in creasta pe o poteca in serpentine... chiar ma bucur ca urcarea abrupta ma solicita cat de cat, dar e cam scurta totusi... ajung la lina vale a Scheiului unde am pus corturile asta toamna si ma bucur din nou s-o revad, dupa ce si-n ziua precedenta trecusem nu departe, pe partea cealalta a raului. De data asta cobor pe langa rau. Scheiul asta e fantastic!!! Curge lin intr-o pajiste, intre culmi domoale, zici ca-i balta... si pe urma se precipita tumultos spre V in caldarea Suculetului. Pe langa parau, e poteca ciobaneasca ce-o urmez si ma bucur nespus de ceea ce vad. Vai verzi, cascade, prapastii si colti de stanca presarati cu brazi, toate in acelasi loc. Daca Valea Oltenei isi merita cu prisosinta numele 'The Enchanted Valley', Valea Scheiului si cu mai departe Valea Suculetului ar fi 'The Tremendous Valley' ! Atata forta si maretie poate sa emane!
Valea Scheiului / The Tremendous Valley
Pe versantul Nedeii, chiar langa padure, e o stana. Oile sunt mai sus spre culme si se indreapta spre ea. Daca ma grabesc nitel, trec de stana inainte de a ajunge oile acolo. Ajung la stana si ma opresc totusi, vreau sa vorbesc cu ciobanii. Nu e nici un caine in batatura, si eu sunt intrusul. Arunc o privire inauntru si observ pe cineva dormind. E foarte cald, zapuseala, si un miros intepator de stana. Dupa putin timp, oile si caprele (au si cateva capre) ajung in apropiere si un caine vine la mine dand din coada. Il maingai, cu precautie... ce m-ar mai fi latrat daca ne intalneam pe coclauri, dar asa crede ca-s de-al casei :)
Stana delinestenilor de pe valea Scheiului
Raman cu ciobanii Petre, Ion si Dan din Delinesti (mmmm, ce cirese bune au acolo in sat!) pret de o ora... sunt bucurosi si ospitalieri ca mai vad pe cineva pe la ei (rar trec turisti pe aici). Imi ofera branza si in timp ce povestim de ursul ce nu le da pace, se pun sa mulga animalele. Oile si caprele sunt manate si inghesuite in tarcul din spatele stanii, si asteapta cuminti la rand sa intre in strunga, unde le mulg ciobanii.
Nea Petre, Dan si Ion din Delinesti se pregatesc sa mulga oile la strunga
Ion e cu animalele in tarc, iar Nea Petre (care-i mai in varsta mai experimentat) si Dan mulg fiecare cate o oaie in niste galeti de tabla. Imi ofera si mie lapte de capra, proaspat muls, il sorb cu nesat si numa' bine am luat si pranzul. Plec dupa vreo ora ca ma asteapta lunga Culme a Nedeii, cat o zi de vara de lunga, o iau la picior cu forte proaspete fredonand in gand: "Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!"
Transportul proviziilor la stana >>
Catre padure ma intalnesc si cu al patrulea cioban de la stana delinestenilor, a fost dus dupa provizii cu magarii jos la Scorilo si se intoarce exact pe drumul parcurs de mine cu animalele incarcate de desagi. In padure, unde panta imi permite, pur si simplu alerg la vale... poienile fresh ma improspateaza psihic, dar mai ales gandul ca ajung cu bine acasa. Acum 5 ani, am coborat acceeasi poteca si tot in graba nebuna, doar ca acum e altfel solul, brazdat puternic de urme de motoare... acum 5 ani poteca era buna dar discreta, acum sunt urme puternic imprimate pe sol si pe langa... civilizatia si turismul aduc si astfel de aspecte mai putin dorite.
Traseul, fara kilometraj si altitudine. Nu-mi plac GPSurile. Am avut harta la mine, dar n-am deschis-o
Tura dificila incheiata cu bine >>
Ajung la pastravarie la 19:29 cu mare multumire in suflet caci mi-am respectat tura exact asa cum am planificat-o, vremea a tinut cu mine si-i multumesc divinitatii, Marelui Meteorolog (vorba lui Carol) si Pazitor (as adauga eu)!
PS: Apropo de titlu: am zis 'survol' pentru ca am parcurs toate crestele Tarcului, afara de ramura din Vf Bistrei spre N. Dar altii le survoleaza cu elicopterul la propriu, agitand spiritele si tulburandu-le linistea. Sa speram ca-si vor da seama macar intr-un final si se vor opri, daca nu din convingere, poate din constrangere, odata cu instaurarea unei protectii reale a naturii in ariile protejate! Dar pentru asta, mai trebe sa curga multa apa pe vaile si raurile din Muntii Tarcu! Pentru mai multe imagini accesati: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200908SurvolTarcu#

8 iulie 2009

Istrian summer

Hrvatska suna ciudat, dar asa isi cheama tara croatii. Istria suna mai latin. Si chiar este. Iar ceea ce gasim in Istria, ne bucura ochii si simturile. Rovigno a fost o insula, pe care s-a intemeiat de secole un orasel. Oamenii au lipit insula de continent in 1763, dezvoltand orasul. Astazi, Rovinj este un oras-port turistic. Si daca vorbim de turism, sa vedem ce inseamna asta in adevaratul inteles al cuvantului, (nu surogatele ce le gasim pe la noi). De mult mi-am dorit sa stau macar cateva zile intr-o casa veche, cu mirosul specific de piatra si lemn impregnat impotriva umezelii... parca esti intr-un muzeu viu. Am locuit in buricul targului, unde nu intri decat per pedes sau cu bicicleta, asa de stramte sunt stradutele... Via Trevisol nr 13. Atmosfera autentica de cetate port, imi aduce aminte de St Michel si de cateva orasele grecesti..., dar nici Venetia nu e departe, caci fresce cu lei venetieni zaresc la fiecare pas, de fapt orasul vechi e fortificat si adus la forma actuala de venetieni, marturie sta catedrala din varf St. Euphemia. “If a beauty contest were held among Croatia’s coastal resorts, then Rovinj would win every time.” ABTA magazine, July 2008, pe situl companiei turistice Maistra. Astia au practic monopol turistic in zona, si totul a pornit de la tigarete. Va spune ceva Ronhill? Salsa este un dans ce provine din Cuba sau Puerto Rico, cu mare priza la public. La Rovinj, am putut vedea ce inseamna un festival international de salsa. Insulele pot fi baleare, grecesti sau caraibe... dar nici cele de pe coasta dalmata nu sunt cu nimic mai prejos. Am ajuns cu dansatorii pe o insula a placerilor (de fapt sunt doua insule private Sf Andrije si Maskin, a aceleiasi Maistra). Totul ca la carte, dar parca prea comercial pentru gusturile noastre. Ar mai fi de amintit plimbarea cu vaporul lui Ivo (Otac i Sinovi), un tip interesant si poliglot ce ne-a povestit multe, repede ne-am lasat convinsi sa pornim a doua zi in excursie (a meritat ca am avut un ghid bun -Daniel si am invatat un cantec croat: Kad si bila mala Mare ), si nu in ultimul rand vizitarea 'orasului interzis', 'orasul cu nume obscen'... nu mai stiau fetele cum sa-i spuna aluia :-). O sa las imaginile sa vorbeasca in locul meu: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200906Hrvatska#