2006 Decembrie, 02 : Coboram de pe Bloju (2162m), dupa o 'excursie' pe traseul Zanoaga, Sturu, Bistra, Pietrii. A fost o iesire excelenta, cu Marius Minea, Gerzon si Mitza.
Baietii ziceau ca este o poteca prin padure, pe culmea Paltinetu ce ne duce in Poiana Marului. Mai bine coboram pe acolo, decat sa ne rupem oasele pe lungii km ai drumului de pe valea Bistrei.
Culmea Blojului este luuunga si lina, brazdata de petice mari de zapada. Imi imaginez ce fain ar fi sa te dai cu placa, pe o asa minunatie de panta. Poate ca-ntro zi o sa ma dau...
Un acoperis de tabla luceste in soare, undeva spre stanga, la marginea padurii. Ma intreb oare ce-i acolo... casa de vanatoare? baraca de muncitori forestieri? Stana? Mai jos, abrupturile vaii Bistrei sunt acoperite de padure deasa. O fi oare drum acolo in padure?
De departe, pare o baraca solida, dar nu ne apropiem de ea ci continuam drumul si coboram pe plaiul lin spre V. Gerzon povesteste ca a dormit acolo intr-o iarna cu cortul, intr-o ruina de stana.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
2008 Februarie, 10 : De pe Valea Bistrei, la km 6 cotim stanga pe un drum forestier, cu zapada neatinsa. Ocazie perfecta sa incerc (pentru prima data) urcarea pe schiuri. Mitza si Carol sunt si ei cu schiurile, iar Lore pe rachete. Doi catei ne insotesc din Poiana Marului.
Drumul forestier ne urca destul de mult pe vale, peisajul este frumos si ne bucuram de zapada care creste pe masura ce urcam. Ninge incontinuu. Cateii se uda pe labutze intr-un paraias, care le ingheata. Se opresc saracii sa-si linga labele inghetate... e frig si pentru blanosi.
La o cotitura la vreo 1500m, peste un podet cam subred trecem paraul si drumul se pierde in desis. Parca parca ar fi un culoar printre brazi, parca-parca s-ar vedea o rariste mai sus. Ar trebui sa fie pe aici o cale de acces la golul alpin. M-as duce sa vad, dar zapada e imensa si companionii mei au obosit.
.
Facem pauza, mancam si ne intoarcem.
Ce bucurie pe schiuri la vale! Umbrita din pacate, ca reusesc sa zgarii schiurile pe niste bolovani sub zapada.
Mitza ia un track pe GPS si aflu ca urcasem pe paraul Bloju.
------------------------------------------------------------------------------------------------
2009 Martie, 07 : Suntem in golul alpin, ce bine! E ora 17 si burniteaza fin. Planul de a ajunge in Saua Iepii a cam cazut, ne-a luat cam mult urcarea pe paraul Bloju.
De la capatul drumului forestier vegetatia a invadat valea. Am urcat la plesneala pe langa parau, pe schiuri prin nametii de 1 m, zig-zagand de-o parte si de alta. A fost greu si frumos in acelasi timp... dar am ajuns intr-o zona cu brazi rari, si am iesit elegant in pustiul alb.
Aventura ne-a luat cam mult. Decidem ca e mai bine sa campam aici in zona, decat in Saua Iepii. Om merge maine pe toata creasta, daca va fi vreme buna: Vf Bloju, Netis, Saua Iepii, Baicu, Nedeea, Culmea Nedeii (cam ambitios planul). Oricum, e ceata si nu se vede mai mult de 100m in jur.
Incerc sa gasesc dupa miros 'Stana de la Coni', unde dormise G, doar trecusem mai demult pe langa ea. Le spun baietilor ca plec in explorare, las rucsacul, iau statia si o iau la vale pe schiuri spre V. Locurile imi par familiare, o perdea de braduti spre N marginind panta ce incepe sa se intrevada spre abisul vaii Peceneaga.
Alunecarea imi produce o placere deosebita, e un pulver fin, strat subtire, nu ma afund, iau viteza. Cu cateva viraje, sunt la liziera. Iata si stana, dar ce deceptie... acoperisul nu mai e, barnele stau aproape ingropate in zapada. Fac o poza, si ma intorc spre ceilalti. Ochesc niste locuri bune de dormit sub brazi mari, izolati, unde cetina deasa te fereste de ninsoare.
Le spun baietilor ca stana e distrusa, dar ca ar mai putea fi un adapost in zona: un acoperis lucind in soare.
Ar trebui sa nu fie departe, sub un km estimez... O fi oare ceva de capul lui?
Cata e inghetat si obosit (i s-a rupt un batz telescopic si s-a chinuit de numa prin nameti la urcare). Asta, dupa ce s-a incapatanat sa care coltarii, piolet si ... o lopata de fochist.
Clar, lopata e de vina :) ... insa acum i-a venit randul, Cata se apuca de sapat zapada sa puna cortul!
Andi nu mai are nici el chef de umblat, ar pune cortul.
Numa eu, capos, insist sa caut acoperisul ala. M-as duce si singur sa-l caut, fie si numai din pura curiozitate! Trebuie sa ma grabesc, incepe sa se intunece si sa ninga.
Il vad pe Razvan in forma, si-il lamuresc sa vina cu mine in cautarea adapostului.
Ii dam bataie: GPSul in mana, spre culme, spre dreapta... 500m, ultimii braduti. Cu siguranta prin zona asta am coborat atunci. Era o poiana larga, ca o terasa, mai jos dupa niste brazi, spre vale... parca o vad. Frumoasa si verde, iar eu visam la o coborare cu placa.
E aproape intuneric si ceata, ninge. Am mers destul la deal, acum hai la vale!
Schiem in poiana larga printre braduti, slalomul perfect. Nu-i snowboard, sunt schiuri, in bocanci de piele, dar fie!
Uraa! Gasim adapostul! Cam bate vantul printre barne (are doar un perete), dar acoperisul e bun si o soba troneaza in mijlocul 'sufrageriei'.
Ne reintoarcem dupa Andi si Cata, dar ei pusesera corturile deja. Nu-i nimic, luam corturile pe sus, si asa le taraim pe zapada vreo 500m.
Peste o ora, corturile sunt montate direct pe zapada (langa adapost) iar in soba duduie focul. Sufrageria noastra are vedere larga spre vale. Ne ospatam si la somn.
Toata noaptea a viscolit, ne-a acoperit intrarea in cort pe jumatate cu zapada. Iar cand Cata a scos ancorele de la cortul sau dimineata, l-a luat vantul si baietii au fugit dupa el in vale :).
Pe ceata si viscol, urcarea spre Bloju ni s-a parut fara sens, ne-am intors deci de la 800m de varf. Nici vorba sa mai continuam parcurgerea crestei.
Chiar si coborarea e dificila la altitudine... ne impiedicam de bucati de gheata si troiene la fiecare moment (asta pe la vreo 2000m). Mai jos scapam de gheata si putem sa ne dam fain, pacat ca e cam scurt. Cum ninsese toata noaptea si inca mai ninge, ne afundam cam mult in pulver si alunecam incet, o miscare lina.
Intrand in padure, Cata face o scamatorie si se rataceste cu noul GPS. Apare dupa vreo 2 ore.
Tinand culmea, gasim un alt adapost vechi si distrus in padure, chiar unde poteca coteste pe versantul vaii Peceneaga. Coboram pe schiuri destul de mult pe poteca plina de trunchiuri prabusite, Razvan intrecandu-ne pe toti in stilul sau kamikadze.
A fost multa miscare, libertate, voie buna si povesti spuse la gura sobei + o noapte in cort pe viscol. Unde mai pui ca ne-am facut si damblaua coborand Bloju pe schiuri.
Odata, o sa merg acolo si cu placa!
Starring:
Catalin Simion: omul cu batul rupt, dar cu lopata si GPS
Andrei Oana: omul cu transportul si cu cortul, si cu cristiane faine prin pulver
Razvan Arsene: omul tanar fara geaca, cu viteza si compasul mare
+ subsemnatul: omul cu mirosul, si cu povestirea
2006 Decembrie, 02 : Coboram de pe Bloju (2162m), dupa o 'excursie' pe traseul Zanoaga, Sturu, Bistra, Pietrii. A fost o iesire excelenta, cu Marius Minea, Gerzon si Mitza.
Baietii ziceau ca este o poteca prin padure, pe culmea Paltinetu ce ne duce in Poiana Marului. Mai bine coboram pe acolo, decat sa ne rupem oasele pe lungii km ai drumului de pe valea Bistrei.
Culmea Blojului este luuunga si lina, brazdata de petice mari de zapada. Imi imaginez ce fain ar fi sa te dai cu placa, pe o asa minunatie de panta. Poate ca-ntro zi o sa ma dau...
Un acoperis de tabla luceste in soare, undeva spre stanga, la marginea padurii. Ma intreb oare ce-i acolo... casa de vanatoare? baraca de muncitori forestieri? Stana? Mai jos, abrupturile vaii Bistrei sunt acoperite de padure deasa. O fi oare drum acolo in padure?
De departe, pare o baraca solida, dar nu ne apropiem de ea ci continuam drumul si coboram pe plaiul lin spre V. Gerzon povesteste ca a dormit acolo intr-o iarna cu cortul, intr-o ruina de stana.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
2008 Februarie, 10 : De pe Valea Bistrei, la km 6 cotim stanga pe un drum forestier, cu zapada neatinsa. Ocazie perfecta sa incerc (pentru prima data) urcarea pe schiuri. Mitza si Carol sunt si ei cu schiurile, iar Lore pe rachete. Doi catei ne insotesc din Poiana Marului.
Drumul forestier ne urca destul de mult pe vale, peisajul este frumos si ne bucuram de zapada care creste pe masura ce urcam. Ninge incontinuu. Cateii se uda pe labutze intr-un paraias, care le ingheata. Se opresc saracii sa-si linga labele inghetate... e frig si pentru blanosi.
La o cotitura la vreo 1500m, peste un podet cam subred trecem paraul si drumul se pierde in desis. Parca parca ar fi un culoar printre brazi, parca-parca s-ar vedea o rariste mai sus. Ar trebui sa fie pe aici o cale de acces la golul alpin. M-as duce sa vad, dar zapada e imensa si companionii mei au obosit.
.
De la capatul drumului forestier vegetatia a invadat valea. Am urcat la plesneala pe langa parau, pe schiuri prin nametii de 1 m, zig-zagand de-o parte si de alta. A fost greu si frumos in acelasi timp... dar am ajuns intr-o zona cu brazi rari, si am iesit elegant in pustiul alb.
Intrand in padure, Cata face o scamatorie si se rataceste cu noul GPS. Apare dupa vreo 2 ore.
Tinand culmea, gasim un alt adapost vechi si distrus in padure, chiar unde poteca coteste pe versantul vaii Peceneaga. Coboram pe schiuri destul de mult pe poteca plina de trunchiuri prabusite, Razvan intrecandu-ne pe toti in stilul sau kamikadze.
A fost multa miscare, libertate, voie buna si povesti spuse la gura sobei + o noapte in cort pe viscol. Unde mai pui ca ne-am facut si damblaua coborand Bloju pe schiuri.
Odata, o sa merg acolo si cu placa!
Starring:
Catalin Simion: omul cu batul rupt, dar cu lopata si GPS
Andrei Oana: omul cu transportul si cu cortul, si cu cristiane faine prin pulver
Razvan Arsene: omul tanar fara geaca, cu viteza si compasul mare
+ subsemnatul: omul cu mirosul, si cu povestirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu