Pe creste făgăraşene

Pe creasta Făgăraşului am mers incet de data asta, n-am mai alergat ca la inceputul lunii, cand făceam 16 ore din Valea Viştei la Turnu Roşu!
Am pornit dinspre Barcaciu, sa vizitam cabanele si sa parcurgem creasta... n-am ajuns decat pana la Balea, desi ne propusesem sa coboram pe la Sambăta! Zmeura si afinele-s de vina, si vremea, ca a fost atat de buna, ne imbia sa tooooot stăm si să privim, sa ne desfatăm...
Singurul loc in care ne-am grabit a fost la vale pe Strunga Dracului, cand ne-a prins ploaia :)

O sa mai mergem sa aprofundam Făgăraşul, ca merita.

"Retezat is more lovely, Făgăraş is rough" - zicea Beate. Cu ea si cu Toby (turisti germani) am mers laolalta, pe acelasi traseu , o coincidenta fericita.

Ajungem miercuri noaptea cu masina la Poiana Neamtului si imediat punem cortul langa cabana, desi aveam si optiunea de a sta inauntru (50lei/loc)
A doua zi dimineata, roua diminetii ne invioreaza, impachetam sa pornim.
Intr-o clipa de neatentie o vaca din zona, mai nesimtita, vrea sa-mi manance rucsacul nou, poate pentru ca e verde.
Apar pe drum doi turisti, ne salutam, avem aceeasi directie: spre Barcaciu si apoi spre creste, vedem noi unde-am ajunge, nu ne grabeste nimeni. Sunt Toby si Beate, de langa Hamburg, au ales Romania sa-si petreaca concediul la munte dupa ce s-au informat de pe net, inclusiv Karpatenwilli. Fata de noi care avem 2 rucsaci de 40l si cortul e agatat pe laterale, ai lor sunt cel putin dubli ca volum... asa ca o luam inainte.
Dar nu pt multa vreme... padurea minunata pe piciorul ce urca la Barcaciu ne farmeca si ne tot oprim, ba sa vedem o ciocanitoare, ba sa rontaim ceva bun. Totusi ajungem la Barcaciu pe la pranz. Chiar aproape de cabana, daunatorii (insecte) au facut prapad in padure, o groaza de brazi sunt uscati, pe langa asta si vantul a mai doborat pe capete brazi falnici, asa ca acum o mare rana e deschisa in padure.

La Barcaciu facem un mic popas (ceaiul e delicios) si ne hutulam intr-un leagan construit inspirat langa cabana. O gramada de tigani vin de pe munte cu bidoane pline de afine.
Din pacate, vedem urmele trecerii lor pe poteca spre Negoiu, unde nemernicii astia cica au mancat, si-au lasat toate resturile in poteca (pungi aruncate, bidoane goale). Sa nu ne miram totusi, ca si alti oameni asa zis civilizati fac la fel, isi lasa resturile pe unde trec (vezi blogul lui Menaru).
Lalaim de numa' in drum spre Negoiu, ca-i plin de afine si zmeura ... e clar in ritmul asta nu vom fi la Căltun seara. Deasupra muntilor se formeaza un plafon compact de nori, dar sunt la inaltime si nu ne facem griji, deocamdata.
La Cabana Negoiu ajungem tarziu dupa-amiaza si-i revedem pe excursionistii nemti. Salvamontistul-ghid Iulian Panescu ne ofera informatii, dar ne si sfatuieste sa nu trecem creasta spre Căltun, ca-i pacat sa ne grabim sau sa ne prinda noaptea si sa nu ne ne bucuram de peisaj. Si are dreptate!

Amenajări turistice: Cabana Negoiu & imprejurimi

Dupa ce servim o ciorba de legume (8 lei), pornim spre Căldarea Sărătii sa campam (tot Iulian ne-a recomandat locul). Am fi vrut sa o luam pe custura Sărătii, dar o lasam pe altadata, eu oricum am alergat-o cu ceva zile in urma.
Poteca pe abrupturile muchiei Serbota e amenajata cu podete de fier, ramanem masca! Credeam ca doar la altii se poate, dar uite ca sunt si la noi, am mai vazut asa ceva in Dolomiti, coborand de la Lacul Sorapis.
Intre timp, plafonul de nori coboara. In fata, Varful Negoiu e cuprins incet incet de ceturi, dar inca se mai vede Custura Ciobanului. Soarele se duce la culcare si incet incet umbra Serbotei cuprinde caldarea in care pasim cu sfiala, parca sa nu-i tulburam linistea.

Ne stabilim in Căldarea Sărătii

Caldarea asta a fost martora multor tragice accidente, pe culmile stancoase ce o inconjoara (pentru unii muma, pentru altii ciuma). Singurul ce-l retin acum e Rednic Verone (de care am aflat pe Alpinet) rapit de o avalansa intr-o iarna acum cativa ani.
Dimineata am vrea sa vedem soarele, dar nu e... Acelasi plafon de nori din seara precedenta, desi noaptea a fost senin de am putut vedea stelele.
Dupa micul dejun cu ceai la primus, pornim pe la 10 spre culmi, in urma nemtilor. Tot timpul ei erau cu un pas inaintea noastra, fie ca puneam cortul fie ca-l strangeam, fie ca plecam. Cu toate astea, deja erau partenerii nostri de drum.
Chiar inainte de bifurcatia Negoiu (pe triunghi albastru) - Custura Ciobanului (cruce rosie) norii ne invaluie si incepe sa ploua. Nu mult, doar pana ne itzim in Saua Cleopatrei... pe urma norii se sparg si ne lasa sa admiram crestele nenumarate ce se intind spre vest. Avem parte de un dans al norilor peste creste.

Bine te-am gasit, Cleopatra!

Desi e vineri, sunt multi turisti pe munte, intalnim grupuri si vedem turisti pe Serbota si spre Negoiu.
Sus pe varful Negoiu ajungem la momentul oportun, numai bine cat sa ne bucuram de priveliste. Peste tot creste si intre ele, abisuri colosale... de exemplu spre N imensa vale a Laitzii, spre care nu se sfiesc sa priveasca ...florile!

Vizita in imparatia Negoiului

Acum urmeaza o alegere grea: which way? Nemtii sunt mai in fata, ei ocoleasc deja Varful Dintre Strungi (si vor sa iasa dincolo prin Strunga Doamnei, desigur), pe cand noi coboram mai incet ...
Pe neasteptate incepe sa picure, si cum suntem chiar in dreptul Strungii Dracului ma grabesc la vale, nu indeajuns de repede insa.
Ploaia e deja stapana, a udat totul si aluneca, ma tin de lanturi si cobor cat pot de repede pana aproape de capat, las rucsacul meu, pe urma revin sus si-i iau rucsacul la vale Loredanei, care nu se simte deloc confortabil in strunga, mai ales ca ploua.
Incetuc ajungem in caldare, si poteca ne scoate in Portita Căltunului ... suntem cam uzi si abia asteptam sa punem cortul.
Pana ajungem la refugiu deja ploaia s-a oprit, si savuram o supa la primus, povestind cu (deja) prietenii nemti. Ne oprim la Căltun, e prea fain aici si e pacat sa plecam mai departe desi am avea timp sa ajungem la Balea pe lumina.
Numai bine ce iese din nou soarele (spre asfintit) si cerul se limpezeste, facem poze pe terasele muntelui si montam cortul cu vedere la Muşeteica si Piscul Negru.

Dupa ploaie vine soare (la Căltun)

Sambata dimineata, pandesc rasaritul soarelui din veranda cortului. Si ceilalti fotografi sunt la post pe malul lacului. Apa linistita ca oglinda reflecta soarele diminetii, ce se ridica peste Arpaşul Mic intr-o liniste absoluta.
Scena imi aduce aminte de o alta dimineata la fel de frumoasa in care am campat langa lacul Gugu.

Răsăritul la Căltun

Lore inca doarme dusa, dar fotografii sunt la post. Unii turisti matinali deja au starns cortul si pleaca la drum, fara galagie.
Putin mai tarziu, toata tabara de corturi se anima ... apar si cativa caini in peisaj si se grupeaza ghici unde?! La mormanul de gunoaie, pe care turistii nu se indura sa le care jos de pe munte si le lasa acolo!
Un caine tupeist chiar fura o punga plina din gunoi si o duce mai jos in vale, degeaba incerc sa-l gonesc ca iarasi vine la gunoi, cu nonsalanta.
Apoi apar si oile, cu ciobanii... oile beau apa din lac, noi turistii de asemenea luam apa din lac, pt baut si gatit... asa-i viata la Căltun!

Nu aruncati gunoaie la Căltun!

Ma resemnez... degeaba s-a adunat si carat gunoiul de la Căltun jos in vale! Degeaba scrie mare cu pietre 'Nu arunca', degeaba scrie pe peretele refugiului 'O conserva goala e mai usor de carat decat una plina. Va rugam luati gunoiul cu voi si duce-ti-l in vale!', mormanul de gunoaie va creste cu fiecare zi.
Si ne dam seama de ce... cum e sambata dimineata, hoarde de turisti asalteaza culmile cu plecare din Balea, pe Lăitzel sunt deja zeci de oameni si unii au ajuns deja la Căltun.
Unii-s mai civilizati altii mai putin, unii mai echipati sau altii in blugi si adidasi, toti vor sa guste din frumusetile muntelui. Doar ca unii nu-l respecta, si-si lasa gunoaiele pe munte, pe urma vin cainii si le imprastie (sau vantul)... Frumos, nu?!

Pornim spre Balea si dupa ce urcam Lăitzelul, surprinzator, valul de turisti a trecut... nu ne grabim caci nu vrem sa mergem mai departe de Lacul Capra... maine trebuie sa coboram si o sa campam acolo.
Ne bucuram de fiecare culme si fiecare vale, e o zi superba si datile precedente eu mai mult am alergat pe traseul asta, iar Lore e aici pentru prima data.
Lăitzel, Valea Laita, Valea Doamnei, Turnul Paltinului, Fereastra Balii... le admiram pe toate, pe indelete.
Din Fereastra Balii zarim Valea Balii, si pana la noi urca vacarmul produs de aglomeratia din vale. Trei caini alpinisti se gudura pe langa noi, poate sunt stresati si ei de zgomotul din vale.

In Fereastra Balii (de o parte, si de alta a crestei)

Animatzia din vale parca ne oboseste, insa sus la Lacul Capra e liniste, asa ca ne indreptam agale intr-acolo si ne instalam cortul. Vecinii nemti sunt deja aranjati nu departe.
Dupa ce mancam o supa la primus, mai avem 2 ore de lumina si profitam pentru a-i face o vizita vecinului Caprei, Vanătoarea lui Buteanu. Toby si Beate ni se alatura bucurosi.
Fac pe ghidul, le povestesc despre monumentul alpinistilor. Ii conduc pe piciorul Caprei si le spun despre cei 4 oradeni pieriti in decembrie 2002 (in aceeasi zi in care urcam cu Alin Tanase pe Moldoveanu, eu fiind pentru prima data in Făgăraş) ... urmeaza Acul Revolver, povesti despre Arpăşel vara si iarna, peste care incet incet ne ridicam urcand pe Vf. Capra.
Trecerea de pe Capra pe Vanătoarea lui Buteanu implica putina catarare, si ne distram putin:

Lore: - I can climb, but how will I go down?
Toby: - Don't worry! You will always go down. :)

Simplu, nu?

Vanătoarea lui Buteanu, o plimbare de la Capra

Jos la lac umbrele inserarii ne-au cuprins corturile, insa noi profitam din plin de blandele raze de soare pe varf. Intorcandu-ne, in caldarea Văiuga sesizam doua capre negre ce pasc linistite, la 100m de noi. Nu-si fac griji cu turistii, Buteanu nu mai e sa le vaneze, si nici Ceaşca!
Parasim crestele muntilor a doua zi pe la amiaza, in timp ce ceata se revarsa valuri-valuri din Căldarea Balii peste saua Caprei. Toby si Beate se indreapta si ei mai departe spre Podragu. Dupa noi raman oile, ca niste statui in ceata pe malul lacului.

Ultima dimineata in Făgăraş, la Lacul Capra

Si pentru ca sa intelegem de ce totusi varful si lacul se cheama Capra, zarim silueta unei capre negre profilata pe cerul fumuriu, sus departe pe Piciorul Caprei.
Ramas bun!

PS:
Desi ceata, e duminica si e plin de lume in vale. Pe poteca urca grupuri de turisti. De la parcare, coloana de masini se intinde pe cateva zeci de m pe sosea. Abrambureala, nu gluma!
Suntem norocosi, un cuplu din Cj ne ia pana la Avrig, unde Lore ramane sa dadaceasca niste kinderi, iar eu dau o fuga la deal, sa recuperez masina.

Poze :
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200908PeCresteFagarasene#