Pagini

14 decembrie 2013

Scrisoare deschisă D-nei Ministru Rovana Plumb

Scrisoare deschisă,

Nr. înregistrare CMR: 148/13.12.2013
Către:
MINISTERUL MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE,
DIRECŢIA BIODIVERSITĂŢII
În atenția:
Doamnei Ministru ROVANA PLUMB
Doamnei Secretar de Stat ANNE-MARIE JUGĂNARU
Domnului Director FLORIAN UDREA
Stimată Doamnă Ministru,
Stimate doamne, stimaţi domni,
Coaliția pentru Mediu din România (CMR), constituită din 74 de ONG-uri de profil, îşi manifestă îngrijorarea faţă de retragerea administrării ariei protejate Munţii Ţarcu, SIT Natura 2000, contractul de administrare cu Asociaţia Altitudine fiind reziliat unilateral de MMSC, printr-o Notificare transmisă administratorului în data de 30 septembrie 2013, urmată de rezilierea contractului în 4 decembrie 2013, deşi administratorul a prezentat între timp prima variantă a planului de management.
Motivele care au stat la baza retragerii administrării sunt legate de lipsa unor avize aferente procedurii de aprobare a Planului de Management al ariei protejate din Ţarcu.
Ne îngrijorează faptul ca nu e prima dată când se retrage administrarea unor arii protejate în timp ce Planul de Management este în procedură de avizare, consecinţele fiind destul de grave, constatându-se acţiuni concertate de promovare a unor investiţii, considerate ilegale de ONG-urile specializate din cadrul Coaliției, şi care pot pune în pericol integritatea ariei.
Desigur că trebuiesc respectate nişte termene, dar în principiu vorbim de ONG-uri care întâlnesc mari probleme în ce priveşte finanţarea activităţii şi a Planurilor de Management.
Criza financiară se resimte în toate sectoarele de activitate şi foarte greu se găsesc fonduri pentru acţiuni de voluntariat, programele europene fiind şi ele blocate pe perioade lungi. Dacă administratorul a depus documentaţia pentru obţinerea avizelor, era foarte important ca autoritatea centrală de mediu să sprijine administratorul în obținerea acestora şi nu să-i retragă administrarea.
Procedura de emitere a avizelor nu este deloc simplă, se solicită tot felul de completări, sunt autorităţi locale foarte reticente în emiterea avizelor şi a Hotărârilor de Consilii Locale pentru buna funcţionare a ariilor protejate. Ştim cu toţii că aceste autorităţi nu vad cu ochi buni înfiinţarea şi menţinerea unei arii protejate pe raza lor administrativă. Sunt cunoscute situaţii în care atât angajaţi ai ministerului, cât şi membri ai CMR au fost agresaţi verbal, şi chiar fizic, de reprezentanţi ai autoritaţii locale sau investitori care deţin terenuri în ariile protejate.
Se speculează faptul că presiunile investitorilor sunt foarte mari în zona Ţarcu. Fosta administraţie a acordat avize nefavorabile unor investiţii despre care există certitudinea că vor afecta, iremediabil, aria. Vorbim de proiectul de schi Nedeia, proiecte pentru construirea MHC-uri, etc. Dar, în acelaşi timp, s-au acordat avize unor alte instalaţii de schi pe Muntele Mic, unde impactul s-a dovedit nesemnificativ. Acest lucru poate arata că administratorul a procedat în mod corect, iar cazurile sunt cunoscute şi administratorul a prezentat motivele avizelor nefavorabile inclusiv la nivelul Ministerului.
Mai mult ca sigur se va specula ca MMSC a ,,ajutat” la retragerea custodiei pentru ca aceste proiecte, cu impact negativ asupra ariei protejate, să poată fi puse în implementare.
Este mult mai bine pentru integritatea ariei, şi pentru evitarea speculaţiilor care ar afecta imaginea MMSC, să reveniţi asupra deciziei de retragere a administrării, prin revocarea Adresei de reziliere a contractului din 4 decembrie 2013.
În cazul în care MMSC nu dă dovadă de întelegere şi nu sesizăm un sprijin real acordat administratorilor ariilor protejate, CMR se vede pusă în situaţia de a reglementa în instanţă acest diferendum  şi luăm în considerare retragerea membrilor noştri din toate comisiile, grupurile de lucru şi alte activităţi comune cu ale MMSC.
Pentru evaluarea obiectivă şi realistă a situaţiei ariilor naturale protejate, vă solicităm în baza Legii 544/2001 lista actualizată a ariilor naturale protejate, a custozilor/administratorilor acestora şi a celor fără administrare, precum şi datele cand acestea au fost preluate în administrare/custodie sau când contractele/convenţiile au fost reînnoite şi situaţia în care se afla planurile de management ale acestora (care sunt aprobate prin Hotărâri de Guvern, care se afla în procedură de aprobare interministerială, care se află în procedura SEA, care se afla în curs de realizare de către administratori/custozi şi care sunt în situaţia de a nu fi început elaborarea).
Vă solicităm deasemenea în baza Legii 544/2001 să ne comunicaţi care sunt ariile naturale protejate aflate în administrare/custodie pentru care termenele de realizare/aprobare a planurilor de management prevazute în contractul de administrare/convenţia de custodie au fost depăşite, în aceste cazuri căror motive li se datoreaza depăşirile şi ce măsuri s-au luat sau se intenţionează a se lua pentru aceste situaţii.
Cu deosebită considerație,
Membrii Coaliției pentru Mediu din România:
  1. Actiunea Civică Directă
  2. Acţiunea Ecologică Română
  3. Amoeba Eco Center
  4. Asociaţia 22 Decembrie 1989
  5. Asociaţia Agent Green
  6. Asociaţia AGORA – Grup de Lucru pentru Dezvoltare Durabilă
  7. Asociaţia ALMA-RO
  8. Asociaţia ARIN
  9. Asociaţia Biosilva
  10. Asociaţia Braşovul Verde
  11. Asociaţia Centrul pentru Strategia de Dezvoltare Durabilă
  12. Asociaţia de Ecoturism din România
  13. Asociaţia de Hidroecologie şi Bioclimatologie
  14. Asociaţia de Turism şi Ecologie Caltun – Club UNESCO
  15. Asociaţia EcoAssist
  16. Asociaţia Ecologică Turismverde
  17. Asociaţia Ecologie-Sport-Turism
  18. Asociaţia Ecologistă “Floare de Colţ”
  19. Asociaţia EcoPrut
  20. Asociaţia Ecouri Verzi
  21. Asociaţia Greeninitiative
  22. Asociaţia Grupul Milvus
  23. Asociaţia Iubim Natura
  24. Asociaţia Mai Bine
  25. Asociaţia MaiMultVerde
  26. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos
  27. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Timiş
  28. Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România
  29. Asociaţia pentru Protecţia Mediului Green Cross Şimleul Silvaniei
  30. Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta
  31. Asociaţia Sighişoara Durabilă
  32. Asociaţia Tinerilor pentru Excelenţă
  33. Asociaţia Ţinutul Secuiesc Verde
  34. Asociaţia Transilvania Verde
  35. Asociaţia Turistica Sportivă Civică şi Ecologistă Clubul de Cicloturism “Napoca”
  36. Asociaţia WWF Programul Dunăre-Carpaţi România
  37. Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi
  38. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
  39. Centrul Regional de Supraveghere Ecologică “Munţii Apuseni”
  40. Clubul de Ecologie şi Turism “Floarea Reginei”
  41. Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont
  42. Clubul de Turism şi Ecologie Transmont Făgăraş
  43. Clubul Eco Montan “Origini Verzi”
  44. Clubul Ecologic Transilvania
  45. Clubul Sporturilor Montane Hunedoara
  46. Eco-Civica
  47. Ecotop Oradea
  48. Federaţia Reţeaua de Acţiune pentru Climă
  49. Focus Eco Center
  50. Fundaţia ACTIVITY pentru Resurse Umane şi Dezvoltare Durabilă
  51. Fundaţia TERRA Mileniul III
  52. Geo Natura
  53. Mare Nostrum
  54. Organizaţia GeoEcologică ACCENT
  55. ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate
  56. Re.Generation
  57. Societatea Carpatină Ardeleană
  58. Societatea Ornitologică Română
  59. Tinerii Ecologi Români din Iaşi
  60. UJPI Dolj
  61. Viitor Plus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă
  62. Fundatia de Ecologie si Turism POTAISSA
  63. Asociatia ECO Sud-Vest Romania
  64. Fundatia Strawberrynet
  65. Asociatia 34Life
  66. Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic – InfOMG
  67. Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu- C.I.D.R.M
  68. Asociația de Permacultură din România
  69. Asociația ECOTECA
  70. Asociatia ALUTUS
  71. Asociatia NATURA TRANSILVANIEI (ANAT)
  72. Asociatia Kogayon
  73. Asociatia “2 Celsius”
  74. Asociatia Bankwatch Romania
Cosemnatar: Asociația Altitudine

Secretariatul Coaliției pentru Mediu din România

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, telefon: +40213194931, email:
secretariat_coalitie@ecopolis.org.ro

11 decembrie 2013

Cum au votat deputatii Legea Minelor?


Cum au votat deputatii nostri Legea Minelor ? Care ar da undă verde proiectului minier de la Roşia Montană si exproprierilor, si altor proiecte, inclusiv gaze de sist ?
http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=11396&idl=1

Dupa cum se vede, PSDii din toate judetele sustin RMGC, exploatarile cu forta si exproprierile.
Ca sa nu mai vorbim ce alte porcarii si smenuri au fost votate ieri 10.12.2013 pentru imunitatea lor si a altor LEPRE! 

Mai multe aici:
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/victorie-uriasa-pentru-rosia-montana-vezi-fotografiile-bucuriei-din-strada-cum-au-votat-deputatii-lista-de-vot-101045.html

Multi din Banat si Arad au votat cu dispret fata de oameni (cu interesul, mai bine zis):

Timis:
Rusine Sorin STRAGEA (PSD)
Rusine Gheorghe CIOBANU (PSD)
Rusine Horia CRISTIAN (PNL) !
Rusine Sorin GRINDEANU (PSD) ! de la tine aveam pretentii, Sorine!
Rusine Dorel COVACI (PSD)
Rusine Ion MOCIOALCA (PSD)

Caras:
Rusine Ioan BENGA (PSD)
Rusine Ion TABUGAN (PSD)
Rusine Dan Laurentiu TOCUT (PNL) !
Rusine Ion MOCIOALCA (PSD)

Arad:
Rusine Flavius MADUTA (PSD)
Rusine Ion SCHEAU (PSD)
Rusine Mihaita CALIMENTE (PNL) !
Rusine Dorel CAPRAR (PSD)


Cine face listele rusinii pentru celelalte judete?

12 noiembrie 2013

Bitzicleala anului in Almăj

Vremea de afară mă ispiteşte: se anunţă 20 de grade şi soare sâmbătă 9.11.2013, posibil una din ultimele zile calde de toamnă.
Hoinarii, bagă şi ei un morcov: Alex anunţă o tura prin Munţii Almajului ca de rămas bun înainte de venirea frigului, 90 km cu vreo 2000 m de urcat, pe drumuri de ţară numai bune de biţiclat.
Mai erau şi alţi morcovi: tură pe Petreanu, cu revenire la Gura Apei pe la Netiş.
Foarte greu de stat acasă, cu atâtea ispite.

După negocieri... primesc bilet de voie pt. o 'tură feciorească'.
Paranteză: Săptămâna trecută am stat acasă (prin zonă), deşi tare îmi doream să ajung la MPC. Nu puteam însă lipsi de vineri până duminică, era prea mult. Aşa că am stat cuminte: am mers cu fetele pe coclauri, am mâncat mere din pom, am mirosit floricele şi ne-am jucat cu frunze uscate. A fost foarte frumos (poze aici), dar ... mă mâncau tălpile: vremea bună n-avea cum să mai ţină prea mult.

Pentru sâmbătă doar, am ales să merg la bitzicleală prin Almăj, din mai multe motive:
1. Întoarcere la rădăcini: bunicii dinspre mama erau din Ştinăpari (nu degeaba o alinta bunica ailaltă pe maică-mea 'săscancă' şi pe mine 'pui de săscan').
Mi-era drag să revăd locuri prin care am fost în copilărie, care şi acum rezonează în sufletul meu: Ştinăpari, Cărbunari, Moldoviţa - locul în care prima beţie am tras-o la o nuntă la vârsta de 6 ani cu văru' Tavi din Arad, Păgina (Padina Matei) sau Sasca pe unde treceam cu autobuzul sau cu maşina mică, şi era o adevărată aventură urcarea pe dealul Gheorghe.
Cu siguranţă mai am neamuri acolo printre săscăni, ceva mai îndepărtate (deşi practic nu mai cunosc pe nimeni)
2. n-am mai fost ciclist prin Almăj (şi-mi doream tare mult să văd satele ceheşti), pe de altă parte la tropăială pot merge şi mai încolo când e frig
3. un alt important motiv, că voiam să văd cum naibii fac Hoinarii tura aia în 6 ore!!!

Şi-am văzut: Alex a pedalat ca disperatul (şi a avut vreme berechet de poze aşteptându-ne în puncte cheie), Elena a tras ca la concursuri - şi acum înţeleg de ce-i campioană la MTB, pe urcări o pierdeam repede din raza vizuală, Vladimir se-ntrecea cu Elena, iar eu cu Andrei alergam după ei cu limba de-un cot :)
Vă spui drept că a fost foarte frumoasă tura, dar am şi avut o mare frustrare: în majoritatea locurilor de pe traseu aş fi vrut să mă opresc să admir peisajul, să mai schimb o vorbă cu oamenii (mai ales cu săscănii), dar trebuia să bag mare să mă ţin după coechipierii mei.
Am avut doar o juma de oră de placută relaxare la momentul prânzului (bere brună, cu cozonac şi săraţele), dar după aia am tăiat-o aşa de repede, că mi-a rămas mâncarea-n gât.
Dar mai bine vă povestesc frumos (aşa mai pe scurt, detalii mai tehnico-distractive vă spune Sucă pe blogul lor).

După ce mă sincronizez cu Hoinarii şi ajungem la concluzia că abordarea din Cărbunari e mai avantajoasă decât cea din Şopot (din TM, că scuteşte o oră de condus în plus), plec din Lugoj spre Sasca cu bitzicla în maşină sambata dimineaţa.  Pe la 9.40 sunt în Sasca Montană, unde deja coechipierii mă aşteaptă nerăbdători.
Eu unul, speram să urcăm cu maşina în Cărbunari şi de acolo să ne dăm drumul pe bucla propusă.
Dar cum eroii şi campionii trebe să sufere, maşinile rămân în Sasca Montană la pod şi luăm în piept dealul Gheorghe - spaimă a localnicilor şi a şoferilor de autobuz, mai ales pe timp de iarnă. Au şi de ce: pantă 5 km, pâna la 15% înclinaţie.

Chiar la ieşirea din Sasca la începutul pantei, mă întâlnesc cu Radu Nicolae, ce-l ştiu de la şcoala de iarnă Nahannycamp, îşi face acolo casă şi ne cheama la el, la întoarcere.
Dau apoi pedală după coechipieri, nu-i de glumă cu aştia că-s bine pregatiţi şi nu vreau sa circul singur pe drum... şi aşa am alergat tot traseul, tot ţinându-mă după ei.
Ajungem în Ştinăpari şi amintiri dragi mi se trezesc, cu gâste care mă sâsâie, şi cu o căsuţă cu flori în grădiniţa din faţa casei. Cărbunariul e şi el aproape, peste dealul pe care demult-demult abia îl treceam cu mama şi cu tuşa, la pas, şi care atunci mi se părea o imensitate...
Ne regrupăm şi o luăm stânga pe macadam spre Răchitova şi Şopot.
La ieşirea din sat, ochesc poteca marcată cu cruce albastră ce coboară în Cheile Şuşarei, şi propunerea mea de a o aborda la întoarcere (dacă vom reveni pe lumină) are ecou.
După urcarea susţinută pe asfalt, avem acum un superb drum ce şerpuieşte uşor prin pădurea de foioase, şi prin luminişuri prin sudul PN Cheile Nerei - Beuşniţa, numai bun de bitziclat. Vremea e perfectă şi pădurea de foioase desfrunzită e luminată feeric de soarele ce a prins putere deja.

 Trecem pe rând pe langă indicatoare ce trezesc în mintea mea ecouri faine : Cascada Şuşara, Ogaşul Porcului, Lacul Dracului, Stăncilova.
Nu degeaba-i zice 'ogaşul porcului': haite de porci am întâlnit pe langă fiecare gospodărie din satele pe unde am trecut. Nu mistreţi, ci doar ... mai creţi şi mai bruneţi, semi-sălbăticiţi (se poate spune).
Stăncilova e un sat aninat pe coasta dealului, risipit prin fâneţe şi crânguri... viaţa e aspră aici şi se practică agricultura de subzistenţă, exploatarea lemnului şi creşterea orătăniilor pe langă casă.
De la ultimele case, efectiv ne prăvălim la vale 7 km... coborârea până în Şopot pe judeţeanul 571B - un deliciu!
În Şopot, hotărâm că nu ne plac cei 20 de km pe asfalt relativ plat spre Dalboşeţ sau Bârz (cum era planul iniţial), şi o apucăm pe o aşa zisă scurtătură, spre satul Răchita.

Eu sunt bucuros că o luăm pe valea cu cătune ce se vedea ca din avion coborând de pe deal mai devreme, şi mă minunez de două lucruri: cum de ştie Sucă drumul ăsta, şi de vrednicia oamenilor de traiesc în gospodării izolate atât de departe de civilizaţie. Câinii ne latră, porcii se dau din drum, caravana trece...
Pedalăm în grup compact în amonte printr-o luncă, pe un drum de zici că-i forestier (văd acum că-i comunalul 136 totuşi) şi ne pregătim sufleteşte că ne aşteaptă a doua urcare majoră. Trecem prin câteva cătune unde timpul s-a oprit în loc (Urcu, Valea Roşie) şi  pe langa satul Răchita, şi imediat începem să urcăm spre satul ... Valea Răchitei!
Culmea e, din ce îmi dau seama, că Răchita e pe vale şi Valea Răchitei e sus pe o coastă de deal !!! Haios, nu? Să vedeţi distracţie, urcarea la Valea Rachitei, pe cea mai aspră pantă !!!




Sucă nu se vede în poze că el era de mult sus, şi tragea cadrele :).
Deşi panta era mare, a meritat să urcăm din nou pe culmile dealurilor Munţilor Almajului (chiar aşa se cheamă dealurile astea primitoare, ce seamănă leit cu Apusenii) şi ne bucurăm de soare şi vreme bună.
Undeva peste o vale imensă (a Răchitei, bineînţeles) se vede un sat cocoţat sus în vârful rotunjit, şi spre sud printre culmi o stralucire argintie: Dunărea!

Către satul ăla de sus ne îndreptăm, dar până să ajungem acolo ne mai chinuim pe portiuni abrupte peste dealuri ce se tot ascund unele după altele, urcând constant.


În sfârşit ajungem la Ravensca / Rovensko, satul cehesc situat la cea mai mare înălţime din Munţii Banatului, în care mai sunt vreo 100 de locuitori.

Din fericire, turismul înfloreşte (bazat pe vizitatorii cehi), chiar odată cu noi ajung un grup de vreo 7 cu un microbuz, şi tanti din sat ne deschide magazinul şi ne serveşte după pofta inimii, că altfel am fi băut apă chioară.
Se văd în sat diferenţe de civilizaţie: panouri de informare şi alte indicatoare turistice, pentru orientare.

Fericiţi că am biruit jumate de drum, luăm prânzul pe bază de bere, cola, cornuleţe, batoane cu cereale şi fiecare ce mai are prin traistă.
Ce bine e să faci pauză când te dor şalele şi curu' de la atâta efort...
Aici aş trage o mică siestă, dar nici n-apuc bine să termin îmbucăturile că ceilalţi au şi tulit-o pe un dos de uliţă, urmând un indicator ce arată 'Liubcova'.
Băăăăiii, disperaţilor... aşteptaţi-mă şi pe mine! Unde-aţi fugit!? Spre Dunăre!?
Aşteptaţi!!!  ... La vale se poate merge şi pe drumul celălalt, mai bun, pe unde avem şi o scurtătură spre Sicheviţa sau chiar spre Gârnic!!!
Băi, voi n-aţi văzut harta lui Carol, pe unde aţi luat-o voi nici nu-i drum, WTF ?! biP #&%//&%¤# BiiiiP !!!
Băi, voi chiar vreţi să ajungeţi azi la Dunăre, vi-s duşi cu pluta, aţi înnebunit?

Nu pot să-i las să plece aşa aiurea, deci mă sui pe biţziclă şi-i dau după ei, dacă nu reuşesc să-i întorc, măcar să nu mă pierd de ei şi să rămân cu ochii-n soare (chiar era însorit la Ravensca, nu vă mint).
Am luat-o la vale pe un ogaş numit Orăviţa Seacă, şi după câteva sute de metri pe o coastă l-am ajuns pe Andrei. Drumul cobora puternic, şi după 2-3 curbe a devenit prost, umed, plin de bolovani şi s-a înfundat în padurea răcoroasă. Viteza era periculoasă şi aproape am îngheţat pe bicicletă. L-am ajuns şi pe Vladimir ce cobora mai prudent, dar a trebuit să-l depăşesc să-i prind pe Alex şi pe Elena să le spun să se întoarcă... Glumesc, evident :)
Coborârea a fost demenţială, era ca într-un rollercoaster, în goană nebună, pe pietre umede şi instabile!
Mai ales întâlnirea cu o masina de teren cu nr de CZ a fost palpitantă, Elena ce era prima a reuşit s-o evite la timp. În timp ce oprise în mijlocul drumului că oricum nu era loc şi treceam pe langă el cu viteză moderată, şoferul ţipa la mine:
- Mai suuunt ????
Nu stiu daca a auzit sau nu când i-am urlat la rândul meu: - Doooiiii!!!, dar după încă o porţiune în viteză şi clănţănit din dinţi de frig am decis sa mă opresc într-o poieniţă cu soare şi să-i aştept pe Andrei şi Vladimir. Oricum drumul se domolise, şi nu mai era suficient de fun să gonesc.
Pe urmă, am pedalat relativ grupaţi pe un drum ce părea la vale (căci curgea un pârau pe acolo), dar era de fapt un fals plat presărat cu bălţi, şi părea că nu se mai termină.
Până la urmă am ajuns la asfalt şi am văzut Dunărea, cât să-i facem poză doar.
 
Spre Gârnic, am trecut prin Sicheviţa, şi după ce am ieşit din sat şi am început iarăşi să urcăm m-am crucit cât de prost putea să fie drumul ăla spre celebrul sat. Era o mare de bolovani instabili, şi combinat cu panta ucigatoare m-a facut să mă dau jos să împing bicicleta, că era mai uşor aşa după 70 km deja făcuţi.



Dar a trecut şi porţiunea nasoală... panta s-a îndulcit, a apărut şi prima gospodărie (drumul la fel de bolovănos), şi după încă o porţiune tabla: Gârnic / Gernik.
Elena face o pană şi o repară în centru, lângă un camion de pompieri Skoda, interesant şi cu siguranţă funcţional.
Eu studiez o hartă pe un panou acolo, căci apare marcat cu punct roşu un drum direct spre Cărbunari, şi mă pune naiba să le spun şi celorlalţi...  
Decidem să încercăm scurtătura (uneori pot fi destul de convingator, chiar şi când vreau să experimentez aiurea), dar marcajul se pierde după ce urcă prin nişte fâneţe.
Intră printre niste tufe, terenul e groaznic, bolovani imenşi şi mărăcini peste tot, noroaie, şi seara care vine implacabil. Mai avem maxim o oră lumină şi încă 25 de km de făcut să închidem bucla. După ce întâlnim nişte săteni ce cară lemne cu tractorul, revenim la drumul cunoscut 571A spre Moldoviţa, după 4 km de bălăureală.
Drumul spre Moldoviţa este iarăşi urcare, urmată de o culme unduită, şi nu-i ultima.
Pe drumul ăsta am văzut asfinţitul superb printre copacii desfrunziţi, dar şi foarte multe gunoaie.
Undeva acolo să fie groapa de gunoi a oraşului Moldova Nouă?!... dar gunoaie erau peste tot de-a lungul drumului prin pădure... trăim într-o ţară laolaltă cu mulţi mizerabili!
Iată Moldoviţa, şi alte amintiri din copilărie îşi fac loc în mintea mea, în prag de seară
Ne grăbim însă şi coborâm în viteză prin sat, şi încă 4 km apoi până-n vale, dar nu-i deloc plăcut că iarăşi mă ia frigul de la viteză şi deja nu se mai vede bine, vine noaptea.
În punctul minim, un drum la stânga de-a lungul văii ne face cu ochiul, şi ţinem o scurtă sedinţă dacă să-l urmăm sau nu, ca să evităm urcarea spre Cărbunari. Părerile sunt că ar putea ieşi direct spre Sasca, dar eu ţin minte că studiind harta acasă am văzut că valea iese la Dunare (şi da, este Valea Radimna şi iese la Pojejena).
Până la urmă o luăm pe drumul cunoscut (şi bine am făcut), înca 7 km de urcat până în Cărbunari, la lumina frontalelor. Panta a fost acceptabila, drumul chiar bun dar la noi se resimţea deja oboseala.
Şi nu e de mirare, căci, aşa cum aveam să vad acasă, măcinam încet ultimii 250 din cei aproape 3000 m diferenţă de nivel din buclă !!!
Luminile din Cărbunari le-am zărit cu bucurie, şi am traversat satul stârnind bineînţeles toţi câinii.
Era noapte deja, şi coborând în viteză asfaltul prost spre Sasca am încasat o groapă cu urmări (snakebite - pană)... dar care oricum nu mai are cum să-mi altereze satisfacţia şi buna-dispoziţie. De obicei nu fac pene... am auzit ca prin vis aerul fâsâind şi am simţit roata faţă fleşcăindu-se, dar am continuat să cobor pe pană cu atenţie, încet, ultimul km până în Sasca, la Radu.
Ceilalţi n-au stat cu mine, şi Radu (după ce am povestit puţin, mi-am tras sufletul şi mi-a arătat şantierul lui din coasta dealului), m-a suit în maşina lui cu tot cu bitziclă şi m-a dus până unde era a mea parcată (la pod), povestindu-mi pe drum de toate vilele din Sasca :)
Drumul înapoi Sasca - Lugoj, noroc c-a fost plin de curbe, că măcar m-a ţinut treaz şi am rezistat oboselii şi somnului, ce îmi dădea târcoale deşi nu era chiar târziu (spre 22), deci am ajuns acasă cu bine.

Obosit rupt, dar fericit! Mulţam Alex şi Elena, mulţam Andrei şi Vladimir, a fost o placere să pedalez cu voi.
Prin zonele alea tre' să mai ajung, să am timp să stau să mă bucur mai mult de ele!  

Pozele sunt împrumutate de la Hoinari (Picasa) şi de la Vladimir (Facebook). Pt. mai multe, vedeţi linkurile.

Trackul aici: http://www.strava.com/activities/94132372?fb_source=708




17 septembrie 2013

UNITI, SALVAM ROSIA MONTANA!

NOIEMBRIE 2012: Acum aproape un an, am organizat un meeting pro-mediu (pentru paduri, ape şi natura în general), la care au venit (doar) cateva zeci de oameni in Timisoara, si cateva sute la Cluj si Bucuresti.

A trecut ceva vreme... Intre timp, cei mai cinstiti alesi ai neamului si-au dat cu stangul in dreptul (si arama pe fata), iar noua putere majoritara se dovedeste cu mult mai nociva decat impotentii de dinainte, in multe si diverse domenii: de la natura la cultura, trecand prin justitie, educatie, sanatate, industrie, turism, finante, administratie, etc...   
Nota de plata pentru distractie, de facturat (probabil) televiziunilor manipulatoare si multora ce-au pus botu la minciunile lor.
Avem, de 9 luni, cel mai ‘cinstit’ şi democratic guvern (dar cu ministrii urmariti penal in functie, tinandu-se cu dintii de scaun pana la pronuntarea sentintei de condamnare).

BUBA S-A SPART, odata cu o lege conceputa cu dedicatie de catre onor guvernul, pentru ca o companie ce se ocupa cu smenuri si spagi sa poata incaleca alte cateva legi (bune-rele cum erau).

SEPTEMBRIE 2013:
Daca e sa comparam, numarul protestatarilor pentru natura, cultura şi o viata mai buna s-a inzecit, si chiar INSUTIT :

Desi toata presa cumparata sau partasa (in frunte cu TVR) la nelegiuirea numita RMGC a bagat capul in pamant ca strutul la inceput, iar acum incearca sa manipuleaze in legatura cu motivatia protestatarilor, gravitatea faptelor a dus la miscari ce au spart blocada mediatica si acum nu se poate sa nu stiti CE SE PETRECE:

VA CHEMAM LA PROTEST si de data asta duminica viitoare 22 Septembrie 2013, in numele campaniei Salvati Rosia Montana, pentru Rosia Montana... dar in fapt va chemam (noi toti cei ce iesim in strada, pe durata nedeterminata) pentru salvarea intregii tari de la marasmul in care au scufundat-o impostorii, de ani de zile. Doar uniti, putem spera intr-o schimbare reala.

Sa ne vedem in strada!

UNITI, SALVAM ROSIA MONTANA!

Si ca sa extrapolam:
UNITI, SALVAM ROMANIA!
VREM DEZVOLTARE DURABILA, NU JEFUIREA RESURSELOR SI DISTRUGEREA TARII !
VREM PROFESIONISTI LA CONDUCERE, NU POLITRUCI PUSI PE CAPATUIALA !
VREM INDEPENDENTA JUSTITIEI SI TRAGEREA LA RASPUNDERE A VINOVATILOR PENTRU DEZASTRUL ACTUAL !

Invitatia la protest, mai jos:


From: Salvati Rosia Montana [mailto:ngo.ro@whiteimage.net] On Behalf Of Salvati Rosia Montana
Sent: Tuesday, September 17, 20
13 3:00 PM
To: Alin
Subject: Protestele pentru Rosia Montana continua pe 22 septembrie!

Daca nu vizualizati corect acest newsletter click aici


Right-click here to download pictures. To help protect your privacy, Outlook prevented automatic download of this picture from the Internet.
Dragi sustinatori ai campaniei Salvati Rosia Montana,
Revendicarile protestatarilor nu sunt negociabile!
Prim-ministrul Victor Ponta este singurul care mai crede in proiectul minier cu cianuri.
Campania Salvati Rosia Montana anunta continuarea protestelor dupa ce duminica un numar record de persoane au iesit in strada in intreaga lume. Oameni din 33 de orase din Romania si 41 din strainatate s-au solidarizat cu lupta pentru salvarea Rosiei Montane. Fotografii de la proteste, din lumea intreaga.
Mai multi rosieni au fost prezenti alaturi de Eugen David, presedintele Alburnus Maior, in Piata Universitatii din Bucuresti si mai apoi in marsul de solidaritate ce a strabatut centrul capitalei si cartierele Tineretului si Timpuri Noi. In cea de-a cincisprezecea zi de proteste consecutive, manifestantii au cerut o data in plus, respingerea legii, prin vot la vedere de catre Parlamentul Romaniei si anularea asa numitei “comisii speciale” de analiza.
Revendicarile nu sunt negociabile este mesajul transmis de protestatari primului ministru. Acestia sunt fermi pe pozitiile lor si nu vor negocia daca sa se faca jumatate, un sfert sau o cincime din proiectul de minerit cu cianuri. Dupa declaratiile facute in graba la Rosia Montana, rupte de realitatea inteleasa de zeci de mii de cetateni ai Romaniei care s-au aflat ieri in strada, protestatarii au mai adaugat o revendicare pe lista lor: demisia lui Victor Ponta. Prin urmare este absurda ideea negocierii cu un prim-ministru caruia strada ii cere demisia.
“Miscarea nu are lideri, are doar constiinta. Este imposibil pentru Victor Ponta sa stea de vorba cu 25.000 de oameni la Bucuresti plus alte mii in tara si strainatate. Revendicarile noastre nu se discuta si nu se negociaza, vom fi in strada pana la solutionarea fiecarui punct”, a declarat Eugen David. Aici discursul lui Eugen David din Piata Universitatii.
Aflat duminica intr-o vizita la Rosia Montana, pentru aducerea la suprafata a celor 33 de angajati auto-"blocati" in mina-muzeu Catalina Monulesti, Victor Ponta a comentat: “... povestea aia ca la ei la Rosia Montana o sa se faca turism, sa stiti ca orice om care merge acolo poate vedea ca e o poveste (...) Sunt lacuri cu cianuri, raul de acolo este rosu realmente de poluare.”
“Tinem sa atragem atentia primului ministru, astazi, in prima zi de scoala de un obicei mai vechi al elevilor. Acela de a nu vorbi fara a sti. Daca nu stii, citesti sau intrebi ca sa nu vorbesti prostii eventual auzite pe la altii. Sa va intre bine in cap d-le Ponta ca la Rosia Montana in prezent nu este nici un lac de cianura, la Rosia Montana nu s-a prelucrat minereu cu cianuri si nici nu ne dorim sa traim langa cel mai mare depozit de cianuri, in aer liber, din Europa”, a declarat Calin Capros, vice-presedintele Alburnus Maior.
Asociatia Alburnus Maior considera inacceptabile declaratiile premierului ce condamna dezvoltarea turistica la Rosia Montana. Premierul se pare ca a fost convins de posibilitatile reduse de dezvoltare turistica a Rosiei Montane in urma discutiilor avute cu vreo treizeci de asa-zisi mineri. Premierul nu a fost convins asadar nici de studiile facute de Academia Romana, nici de profesorii de la Academia de Studii Economice si nici de miile de participanti ce vin in fiecare an la FanFest.
De 16 luni Victor Ponta este primul ministru al Romaniei. In tot acest timp el nici macar o data nu a mers la Rosia Montana sa discute cu cele peste 100 de familii amenintate de expropriere. Duminica, din motive de imagine s-a deplasat sa vorbeasca cu cei 33 de angajati ai companiei miniere, ignorand iarasi localnicii ce doresc cu demnitate dezvoltarea durabila a Rosiei Montane.
 in TOATA lumea!

Va rugam sa ne semnalati pe alburnusmaior@ngo.ro daca organizati in orasul dvs. un eveniment de sustinere!
Campania Salvati Rosia Montana anunta ca protestele in strada vor continua pana in momentul in care:
- Parlamentul, prin Senat si Camera Deputatilor va vota respingerea proiectului de lege;
- Guvernul va respinge in procedura de urgenta prin hotarare de guvern acordul de mediu;
- Rosia Montana va fi inclusa pe lista tentativa a Romaniei pentru UNESCO
- Cianura va fi interzisa prin lege in activitatile miniere din Romania.
- Cei patru initiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Sova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) si directorul ANRM (Gheorghe Dutu) vor fi demisi.

- Demisia prim-ministrului Victor Ponta.

21 august 2013

Am fost si la Geiger


În comunitatea MTB de la noi, Geigerul este 'Concursul', locul unde se adună 'créme de la créme'.
Am auzit ş-am citit atâtea despre concursul ăsta, că eram foarte curios să vad cum e, dar şi să-mi dau seama cam pe unde mă mai scald în marea ciorbă de rideri MTB mai vechi şi mai noi.
CONCURSUL (foto Cătălin Negrilă)
Aşa că ma bucur când se prefigurează o ieşire la Ocna Sibiului la puturoşeală, chiar de mai multe zile... ocazia perfectă să îmbin utilul cu efortul şi cu plăcutul, deci mă înscriu la concurs la proba de 50km, nu de alta dar nu vreau să m-aştepte prea mult (a se citi până seara) fetele la proba lungă.
Pe drum, ne bucurăm de ospitalitatea părinţilor lui Alex Rădac la Vaidei, şi-l culegem şi pe el în formaţie, pentru o bălăceală (şi să ne ajute să identificăm crustaceii din apă).
Până la urmă, muratul cu sare a fost doar o jumatate de zi, dar am găsit foarte agreabile şi civilizate lacurile sărate de la Ocnă în care pluteam de la sine.
Copiii s-au simţit minunat (căci acolo ne-am întâlnit şi cu Hoinarii, cu buburuza lor), după-amiaza a trecut repede şi am dat fuga la înscrieri.
 Mi s-a părut incredibil să nu gaseşti nici un camping în Sibiu, aşa că ne-am cazat în Cisnădioara/Michelsberg (campingul Ananas - ok din toate punctele de vedere).
Hamac şi stat la cort - deliciul piticilor (foto Hoinarii)
A doua zi, am pornit pe bicicletă din camping la start.
Înainte de start (foto Florian Răducanu)
Multă lume, cunoscuţi, vremea perfectă, abia am apucat să pornim. Chiar după pornire îi vad pe Hoinari reparând o pană, pe asfalt... curat ghinion.
Pe traseu m-am tot intersectat cu Piri (încă nerefăcut complet după o căzatură), şi m-a prevenit ca prima coborâre e nasoală şi te fură. Am coborât mai prudent, însă cineva chiar în spatele meu a venit tare (nu aveam unde să mă trag că eram în trena altora), m-a atins din spate şi a luat o trântă, de mi-am adus aminte de căzătura mea de la Salzkammergut. Eu am rămas pe roţi, dar şi cel ce căzuse s-a ridicat şi a continuat ulterior.
După ce am străbătut uliţele Cisnădioarei, am început urcarea spre Măgura Cisnădiei. O ştiam, am coborât chiar pe acolo în 2009 la final de Carpathian Adventure (cu Gianina, Alin şi Tibi), când practic decizia de a evita acea urcare şi a face traseul invers s-a dovedit greşită, făcându-ne să pierdem podiumul.
Urcarea s-a dovedit digerabilă, fiind şi relativ odihnit am reuşit s-o urc pe bicicletă cu mici excepţii, normale de altfel că toată împingea acolo spre vârf. Totuşi, ca să-mi dau seama cât de mic sunt la urcare, Sucă a trecut pe langă mine prin pădure cu o nonşalanţă care m-a făcut să regret lipsa crasă de antrenament.
Dar... fiecare cu priorităţile lui! Eu eram în rand cu alţi rideri cu care mă măsuram.
Coborârea din vârf mi-a solicitat frânele dar şi îndemânarea, iar traseul scurt a fost aşa de cursiv că bicicleta mergea practic singură, cu mici excepţii (normale) în care a trebuit să ma dau jos chiar şi la vale.
Prima rachetă cu rază lungă de acţiune, câştigătorul la 100km (foto Cătălin Negrilă)
Au mai fost câteva suişuri minuscule, alternând cu plat şi coborâri excitante şi în viteză, şi apoi am recunoscut Cisnădioara, de unde era clar că nu mai este mult până la finish. Ultimul deal a fost pepsi, însă ulterior în padure traseul monoton mi-a displăcut, mai ales că nu reuşeam să mă apropii prea mult de iepurii de la vreo 100m din faţa mea care pedalau şi ei cât puteau de repede. 
Nu mai am pe cine să întrec (foto Miruna Haidu)
Totuşi, până la finish am mai întrecut vreo 2 concurenţi. Am ajuns mai repede decât mă aşteptam, în 3h35, cu 50% mai mult decat cei mai buni de pe traseul scurt, mulţumitor în condiţiile în care mă dau de plăcere şi fără nici un antrenament. Data viitoare poate mă încumet la tura lungă... depinde de răbdarea nevestei, care în astfel de situaţii e pusă la grea încercare :).
De data asta în timp ce eu am pedalat, fetele mele s-au plimbat în Muzeul ASTRA, cine n-a fost acolo încă să meargă pt. că e highly recommended!
La Muzeul ASTRA, primăvara  
Cât despre Geiger, 'CONCURSUL', mi s-a părut excelent gândit şi organizat, cu o susţinere bună din partea factorilor locali, traseul foarte bine marcat... deci reuşit!
Ţinând cont şi de premii, pachet de start, bike wash şi altele... Bravo Procycling Geiger, ne bucurăm să avem aşa competiţii în România!

Totuşi, sunt nevoit să semnalez o problemă: Deşi unul din concurenţi a greşit traseul la tura lungă, a luat locul II în detrimentul lui Sorin Simu ce a trecut linia de finish înaintea lui, şi care a fost premiat pe III.  Cum aşa? Se pare că lui Robike i s-a scăzut timpul de 'rătăceală', ... nu mi se pare corect, şi de asta menţionez faptul aici.
Poză făcută de un campion (Pantani)
Felicitări lor, campionilor (nu doar celor din poză, tuturor celor ce au urcat pe podium) ! 
Campionii la gramadă (foto Isostar West Romania)
Şi multe mulţumiri familiei Rădac pentru ospitalitate!



29 iulie 2013

Dut il ledam

Some days ago in a very international atmosphere, I have learned a song in the friulan language (Lingua friulana).
"I nin tai champs 
A spandi ledam
Coj bregons gurts
E la forchie di tre
Attents a le curve
Si ribalte il cjarut,
E nu tocje cja passu
Dut il ledam!"

It's about a farmer who's carrying the cattle shit with the wheelbarrow on the field, but because of the curves, the carriage overthrows. The poor man is upset, he needs to put it back in the barrow.... he's so frustrated: there's shit everywhere, and ... the show must go on.

Grazie Marco!
(Marco is a freelancer in nature and environmental education) 

22 iunie 2013

Maratonul Tarcu MTB 2013

Anul asta avem o noutate: start decalat. 
E 10:10 şi concurenţii de la proba lungă pornesc în cursă.
E 15 iunie 2013, şi tocmai s-a dat startul celei de-a III-a ediţii a Maratonului Ţarcu, unul din cele mai grele concursuri de gen. De data asta am pornit şi eu, laolaltă cu câţiva 'grei'.
10:10 Start proba Maraton, 80 km +  
Maratonul Ţarcu a fost o idee încolţită în mintea mea în 2010. 
În ţară, începeau să apară tot mai multe concursuri MTB de genul, dar în Banat erau la vremea respectivă doar vreo trei (care să conteze):
- Liman Bike Race, dezmorţeala de la la început de mai, odată cu venirea primăverii
- Cupa Concordia, un concurs XC în care dai ture lângă Lugoj
- mai titratul Banat MTB Maraton, la care deja participasem de două ori.
Ţin minte ca prima participare la BMM a fost în 2008, şi-am prins chiar un loc III la 35+ (chiar îi facusem) pe tura medie de 60km cu biţicla mea veche din 1997 (primul meu MTB, fără furcă telescopică, cu care mă dau şi acum în oraş sau la ture uşurele). 
Chiar dacă nu sunt un împătimit al curselor şi prefer turele de placere (şi nu mă antrenez din varii motive, singurele dăţi când m-am antrenat au fost pentru Carpathian Adventure 2009)... totuşi cumva concursul ala de la Gărâna mi-a innoculat microbul în sânge. In definitiv oricât ar fi de greu, e fain!  
În 2010, prietenii mei Alin şi Gianina organizează pentru prima dată Hercules Maraton împreună cu CSA. Constat că se poate face un concurs reuşit de la 0, cu o echipă bună.
Tot în 2010 mă implic mai serios în activităţile legate de aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Ţarcu. Împreună cu Asociaţia Altitudine, aplicăm şi primim administrarea sitului de la Minister. Nu prea ştiam în ce ne băgam... a fost un fel de cutia Pandorei: un ONG cu o mana de oameni şi cu resurse extrem de limitate, să facă în Ţarcu ceea ce face o administraţie de parc naţional (spre exemplu în Retezat sau Domogled-Valea Cernei, sunt o duzină de oameni plătiţi pentru asta).
În toamna 2010, ideea e deja coaptă şi mă hotărăsc: zona Ţarcu merită un eveniment serios, sportiv şi ecologic totodată, merită şi alt fel de turişti decât cei ce-şi turează motoarele pe păşuni alpine, şi în definitiv merită promovată.
În toamna 2010,  încolţea o idee
Ca să nu iau un start greşit (pt. eveniment), am apelat la cei cu experienţă: CS Tibiscus Timişoara, Concordia Lugoj, Bike Attack şi bineînteles nu i-am putut omite pe oamenii locului Clubul Montan Caransebeş. Le-am povestit despre idee şi i-am motivat să se implice în eveniment... astfel, cu concursul cluburilor reprezentative din Banat şi a Salvamontului şi cu multă, foarte multa muncă, am ţinut două ediţii ale concursului MTB din Ţarcu. Trebuie să mai menţionez pentru prima ediţie implicarea semnificativă a lui Ovidiu Bădină, şi a Primăriei Caransebeş (prin dl. primar Marcel Vela), au contribuit esenţial la reuşită.

Deşi cele două ediţii au avut succes (cu toată duritatea traseelor), au fost câteva lacune în organizare datorită faptului că tot ce era de făcut înainte de concurs ajungeam să fac eu (doar eram iniţiatorul, locomotiva). Deşi m-au ajutat câţiva prieteni, nu reuşeam să marcăm traseele ca lumea pâna în weekendul concursului, mai erau şi alte scăpări legate de cronometrare, logistică, premii şi toate astea cu un consum extrem de energie din partea mea, care practic făceam de toate, de la marcare trasee pâna la înscrieri, încasări, contracte, sponsorizări, site, promovare, etc... În condiţiile astea, riscul unui eşec era iminent, chiar dacă se datora unor chestiuni aparent banale şi uşor rezolvabile.
Îi multumesc soţiei că m-a înteles şi m-a ajutat la organizare (în 2011 şi 2012), dar şi prietenilor şi tuturor voluntarilor implicaţi, participanţilor şi celor ce au sprijinit, promovat şi crezut în reuşita acestor concursuri din Ţarcu.

O descriere hazlie a bucătăriei concursului a fost postată recent pe FB: sa organizati un maraton de genul acesta e foarte simplu: strangeti o echipa de 10-15 oameni, cu cca.3-4 luni inainte incepeti sedintele saptaminale. Vorbiti cu alti organizatori, ciclisti etc ca sa adunati date. Stabiliti cine face siteul web, cine se ocupa de promovarea online si offline, cine merge dupa avize la primariile locale, prefectura judetului, politie, jandarmerie, ambulanta, salvamont etc., cine se ocupa de sponsori, cine se ocupa de inscrierile online, corespondenta , taxe etc....faceti variante de trasee, le discutati, incercati mai multe variante ...echipe de 2-3 oameni iasa in teren saptaminal cu cca. 1 luna inainte de event, marcheaza traseul ( o data, de doua ori, de trei ori...marcajele se FURA!!! au fost portiuni marcate in ziua concursului de catre deschizatori si unde s-a furat in timpul concursului si cei din CP mai remarcau ...). Vorbiti cu pensiunile din zona pentru camere gratuite pentru voluntari, echipa de timing, organzatori etc....Faceti o lista de voluntari( minim 15 oameni) . Organizati transportul in Poiana a materialelor ( si nu sunt putine : poarta start, generatoare, sonorizare, alimente, secretariat etc) si organizati impartirea oamenilor in CP, transportul lor acolo si a materialelor in timp util.faceti planul de interventie a ambulantelor si salvamontului...nu uitati sa faceti 500 portii de gulas...si dupa aia puteti sa spuneti START!'

Cam ăsta e filmul :)... Distractiv, nu?
În 2013, am promis nevestei că n-o să-mi mai mănânc timpul şi nervii cu concursul !!! Avem şi altele de făcut.
Dar, ar fi fost păcat sa nu se mai organizeze... Zona merită, mişcarea ciclistă din zonă merită şi chiar are nevoie de evenimente... doar n-o să se ducă oamenii pâna-n Văscăuţi să participe la concursuri de biţicle! trebuia găsită o soluţie.

După ce am moşit acest concurs, încă de anul trecut am cautat să-l 'mărit'... doar că nici unul din cluburile implicate nu doreau (sau nu puteau) să-şi asume un astfel de eveniment.
Cu toate astea, s-au găsit până la urmă tocmai 'inamicii' noştri, motorizaţii de la Ride Competition să aibă curajul să se bage la organizare în 2013. Da, Regiment 13, ăia ce ară păşunile din Ţarcu... şi care au derulat acolo în zonă doi ani competiţii de enduro, bine organizate, cu toate aprobările legale. Nu stiu cum, am avut de la început încredere în Gotzo, chiar dacă în trupa lor mai sunt şi unii tupeişti şi teribilişti (sau... afacerişti, ca pâna la urmă ies bani din asta), care cu bună ştiinţă ignoră orice reglementări legale şi se dau peste tot prin zonă, inclusiv pe păşuni alpine şi trasee turistice marcate (se ştiu ei care, dar nu despre asta e vorba în postul asta). Pâna la urmă, vor trebui şi ei să înţeleagă ca există nişte reguli, sau dacă nu...cineva, cândva le va pune frâu!
Între a nu se întâmpla nimic, şi a continua un eveniment... am ales varianta a doua, am ales să 'mărit' concursul şi să-i ajut. A fost bine, a fost rău, acum nu mai contează... puteau foarte bine să facă şi singuri din proprie iniţiativă ceva similar.
În felul ăsta, peste 330 de ciclisti au luat startul în 15 Iunie 2013 la Maratonul Ţarcu, ediţia a III-a.

Acum revin la firul poveştii: între primii 23 ce-şi doresc să parcurgă traseul de maraton (peste 90km şi  3000+ după odometrele unora), mă aflu şi eu.

Bike route 2,170,943 - powered by Www.bikemap.net
Cum aşa? ... păi daca tot au fost unii care comentau mai demult ba că am facut traseele din birou, ba că timpii limită de parcurgere erau prea scurţi, aveam ocazia să văd dacă au dreptate sau nu. :D  ... vorba aia, ce-şi face omul cu mâna lui, nu?
Doar că, ca şi noutate anul ăsta, băieţii cu motoarele au adaugat pentru frumuseţe o nouă buclă spre Muntele Mic în plus faţă de traseul de anul trecut (vreo 8 km cu 300m+ , nimica toată, trebuie să recunoaştem ca a meritat din plin).
Senzaţia să te dai în concursul iniţiat, conceput şi realizat de tine e de neegalat (chiar dacă de data asta, la butoane se află alţii), de un mod de a aprecia la justa valoare roadele muncii tale.
Concursul ală eu l-am creeat, pentru bicicliştii din zonă. Chiar dacă încă mai am o umbră de regret ca nu-l mai organizez eu, tentaţia a fost prea mare ca să nu mă bag.
Sunt biciclist, şi în acelaşi timp îmi place adrenalina şi competiţia (chair dacă nu-s dispus să depun efort, să mă antrenez pentru asta)... iar când Gotzo m-a întrebat dacă vreau să concurez, că el cu trupa se descurcă cu organizarea, n-am stat mult pe gânduri. Am ales scurt: Maraton!

La start, cei mai buni pornesc ca din puşcă. Printre ei Pantani, Kitty, Feri Saroşi, Andrei Ianoş, Georgian, Lupşa, Simu, Sucă ... evident dispar toţi dupa prima curbă.  Plecând din linia secundă şi fără pic de încălzire, îmi gasesc un ritm OK alături de colegul Andrei H, de Piri şi de tânărul Adi Blagoescu (doar 18 ani - promite!) pe lungul drum forestier ce urcă pe valea Şucului.  În faţă noastră, un concurent în tricou gălbui: Teo din Arad, pe care încerc să-l iau de iepure (asta am învăţat-o de la Sucă).
Spre deosebire de mine, probabil că ceilalţi se mai şi antrenează căci îmi dau seama că nu pot ţine ritmul lor, mai ales pe urcări. Piri se distanţează, altcineva din spate ne depăşeşte şi se duce tare (am identificat ulterior din poze nr. 13 Dan Ioan Gaşpar din TM), Adi si Andrei iau şi ei avans pe urcări uşoare, dar pe ultimii îi pastrez totuşi în raza vizuală.
În ritmul meu domol, macin încet la pedale şi-l ajung pe Teo, schimbăm câteva vorbe şi îl depăşesc cu încetinitorul. Dar panta se înăspreşte, intrăm în urcare pe bucla nouă. O ştiam, o parcursesem cu Nandy în urmă cu o săptămână ca s-o validăm, la propunerea enduriştilor înainte de a o include în traseu. Atunci mi s-a părut grea urcarea şi destul de mult am împins, dar de data asta încălzit fiind urc fără probleme până dăm de nămoale (o zonă mai dificilă, cu pantă mai mare). Ţin aproape de Andrei, iar Teo ne urmează la câţiva metri. În faţă, tânărul Adi a luat avans considerabil şi nu-l mai văd... e valabil, îmi spun.
Din păcate, pe drum îl întâlnim pe nr.13 care a facut o pană ... de asta mi-e cel mai ţârşă, eu de obicei nu fac pene în concursuri, şi ar fi naşpa s-o încasez tocmai acum la Ţarcu! Deci casc bine ochii la drum.
Cu puţin push-bike, trec în faţa lui Andrei, se termină forestierul, se domoleşte panta şi ajung primul din grup la lizieră, ieşind în gol alpin. Timpul e bun, e mai bine decât mi-am planificat.
Riding high - merci Paul Herlo!
De aici, traseul pe sub Muntele Mic e poezie. Priveliştea deosebită îmi dă energie, scurtele pante sunt o joacă de copii şi savurez în mod deosebit trecerile prin pâraie. Mă uit în faţa: nimeni, mă uit înapoi: ceilalţi au rămas în spate... se pare că voi avea o coborâre solitară spre şaua Jigorea.
Gonesc pe asfalt la viteză maximă şi apoi zona de pe poteca turistică accidentată (spartă de endurişti) parcă nici n-o simt, spre deosebire de tura de test anterioară când acolo era să zbor în cap de mai multe ori.
Punct de control Jigorea, n-am de ce să opresc. Aici converg traseele şi mergem mai departe împreună toţi concurenţii. Mă bucur: nu-mi place singur, intru şi eu în randul lumii. :)
A venit puhoiul - poză Dani Benec
E reconfortant să văd că depăşesc rând pe rând pe cei din jur... chiar dacă e o luptă oarecum inegală.
Cei aspri din toate probele s-au dus deja, dar maratoniştii cu ocolul lor au prins din spate pe cei de pe traseele Race şi Discovery... am ajuns practic în mijlocul plutonului şi-i dau bice că eu am cale luuuungă de bătut, spre deosebire de alţii.
Urcând spre Şeroni, apare pe contrasens şi cel din fruntea cursei Discovery, ei fac toţi cale întoarsă. Trece ca racheta! Sunt sub Şeroni, socotesc că în maxim 15 minute trebuie să fiu la Cuntu. Nu după mult timp, coboară şi Nandy, e poziţionat bine, are şanse la podium la 30km. Îi încurajez pe toţi cei ce coboară, pun capul în piept şi-mi văd de cursa mea, depăşind pe bicicletă sau push tot ce prind.
Iată şi Cuntu. Călin mă ia scurt în balon:
'- Ai venit şi tu să te dai în concurs, în timp ce alţii muncesc?!'
Ajung la Cuntu după 2h30 - poză fam. Arsene
Trebuia să vin mai repede, bunătăţile mă aşteptau, dar le-au mâncat alţii :) 
Din cauza afluenţei de ciclişti, e cam goală masa cu alimente, chiar şi apa e pe terminate - tocmai aduce Călin o vadră de la izvor. Găsesc 2 resturi de banană, glucoză, realimentez într-un minut şi la valeeeee!
Porţiunea de după Cuntu (deşi scutură de numa' că-i plină de bolovani) nu-mi pune nici un fel de probleme. Îmi aleg cu grijă parcursul printre pietre, atent sa nu izbesc prea tare şi trec rapid, dar sunt aproape să cad într-o porţiune abruptă cu frunze umede, pun piciorul jos să evit căderea şi ţin biţicla de coarne (să n-o pierd). Incident minor, dar îmi mai temperează din elan şi mă ajung 2-3 raceri pe care tocmai i-am depăşit.
Practic, coborârea până în Poiana Strigoniu a trecut rapid, nici n-am băgat-o de seamă.
Trecem la push-bike spre Pleşa, nu e mult de urcat şi apoi urmează cea mai faină bucată din tot concursul: coborârea lungă spre Vârciorova, presărată cu mici urcări nesemnificative. Sunt într-un grup de raceri, pedalăm şi împingem alternativ, şi găsesc şi pe cineva ce parcurge traseul meu (nr.01 Constantin Macriţchi), cu care mă întrec pe unele segmente.
Drumul e încă bolovănos... urc pe o porţiune de iarbă paralelă şi iau viteză, când ma aud strigat de Claudiu Draghia şi încurajarea lui îmi dă puteri, nu contează bolovanii parcă zbor la vale.
Spre Fântânele, gata cu bolovanii!!! - poze R13
Urmează izvorul Fântânele, unde cei ce participă la proba medie Race  urcă un deal abrupt (are şi aia acum peste 60km, cu noua buclă spre Muntele Mic de urcat pe asfalt).
De la izvor noi câţiva ramaşi la cursa lungă avem un drum lung într-o coborâre continuă, foarte tehnic dar cu mai puţini bolovani: o adevărată nebunie!
Traseul Race urcă spre culmea Dobreasca, o parcurge şi din Vf. Măgura se 'prăvăleşte' în Valea Craiului - poze R13
Pt. cei mai aspri, urmează 'extazul' - poze R13
Opresc la checkpoint, de acolo ne vom da la vale încă 600m, pe 6 km. Este cea mai faină parte a probei lungi, şi bine spune Ramo: 'coborârea aia m-a adus în extaz'.
Zbor spre Vărciorova, cu atenţie la bolovani şi la trecerile prin şanţuri. Uneori, poţi lăsa complet frânele, şi prinzi viteze ameţitoare, aşa bun e terenul. Pe porţiunea asta, cel mai bun (Pantani) a 'scos' sub 19 minute, ceilalti 'grei' 20-22'. Deşi am frâne VBrake - mai slabe, am facut-o în 23', mai bine ca Sucă!!! (o fi avut vreo nevoie, de a pierdut vremea pe acolo - Sucă e renumit pentru coborâri eroice, aproape sinucigaşe).
---Apropo de paranteză, asta-i utilitatea timpilor intermediari: poţi analiza evoluţia concurenţilor pe traseu.---
La Vârciorova mă văd cu Olivu şi cu Rodica: nu se aşteptau să apar pe acolo şi mă încurajează, aflu ca sunt al 14-lea... Ulterior, săpuneala ce mi-a tras-o nevasta a urmat unui telefon de la Olivu, ce dorea să mă felicite pentru cursă :)
Din Vârciorova (unde fac plinul), lucrurile iau o întorsătură neaşteptată: trackul ales este unul din cele mai nefericite prin haţişurile din livezile dintre sate, pe drumuri pavate demult cu bolovani de râu şi sparte din plin cu trecerea timpului. Ploile din ultimele săptămâni au transformat totul într-o mocirlă. Înaintez cu greu, mă lupt şi mă zbat cu nămoalele, intru cu bicicleta în clisă până la pedalier, tot angrenajul e nămolit! Aşa-mi trebuie, dacă fac traseele de acasă de la calculator... sunt şi variante mai bune la faţa locului. E clar că pentru endurişti zona aia n-a pus probleme şi nu s-au gândit să caute altă rută, erau însă câteva 'haznale' pe traseu, nici o şansă de trecut viu pe biţziclă. Pentru mine, a fost partea cea mai urâtă din concurs, şi am pierdut o grămadă de timp... şi ceilalţi la fel. Deşi în km nu a fost mult, a fost însă demoralizant.

O greşeală pe care parţial mi-o asum, a fost lipsa unui punct de alimentare în Ruieni. Anul trecut l-am pus... anul asta Gotzo şi băieţii şi-au imaginat o alimentare la Fântânele (să fie comună cu Race), şi nimic pâna pe Bătrânul (aşa era făcut planul cu 4 zile înainte de concurs)... i-am spus că aşa ceva nu se poate şi că musai să prevadă alimentare ori la Ruieni, ori la Vârciorova, sau în amândouă. A rămas varianta mai proastă (dar nu cea mai proastă!!!), la Vărciorova, şi toţi cei implicaţi am subestimat dificultatea segmentului Vârciorova-Ruieni.
Eu mi-am făcut plinul la Vârciorova, ajungând cu rezervele de apa/izotonic aproape intacte la urcarea spre turn, însă deşi toate punctele au fost afişate pe harta de la start mulţi dintre concurenţi au golit apa până în Ruieni şi n-au mai avut pe urcarea ucigătoare spre Bătrânul.
Urcarea aia (şi coborârea sinucigaşă dincolo spre Măru) sunt operele mele. Am căutat variante acolo în zonă vreo 3-4 zile anul trecut, cu Călin, cu Nandy sau chiar de unul singur... să mai zică cineva ca nu merg pe teren!!! Cert este că pe la Turn e cea mai accesibilă variantă de trecut dinspre Ruieni spre Măru (asta dacă nu vrei sa bagi înca 20-30 km în plus spre Caransebeş sau să urci şoseaua asfaltată 608A). Restul... sunt poveşti.
Turnu' din Ruieni
Anul trecut, când l-am testat şi l-am introdus în circuit, segmentul Turnu Ruieni - Vf. Bătrânu (bătrânu ăsta nu-i mare: doar 927m înălţime, însă sunt 600m de urcat pe 9 km) se prezenta în perfectă stare, cu excepţia unei zone mărunte de unde se trăgeau lemne. Atunci, totul era uscat, iar poteca de culme din pădure în stare excelentă numai bună de biţziclat., deşi călcată de endurişti şi ATVuri. Dacă este uscat, traseul este aproape integral ciclabil.
Poezie în urcare spre Bătrânu (poză 2012)
Deşi pe ploaie devin nasoale, porţiunile abrupte sunt relativ puţine (poză 2012)
Prospectări spre Bătrânu' (poză 2012) 
Anul ăsta, situaţia e puţin diferită.
Au fost saptămâni întregi de ploaie, iar sus pe drum au intrat cu TAFul şi au scos lemne pe o distanţă considerabilă, de astă-primăvară. Unde era poiană frumoasă, acum sunt tranşee, şi nu de la motoare ci de la TAF, alias Romsilva. Aşa au ei grijă de natură... dar asta e altă discuţie.
Cu o săptămână înainte, cei care au marcat traseul spuneau:
'-Noroiul e pană la genunchi, pe câţiva km, şi am avut probleme să trecem cu motorul.'
Foarte încurajator. Deoarece se anunţă totuşi o îmbunătăţire a vremii, şi nu prea mai avem ce face că evenimentul bate la uşă, în culise se ia decizia:
'-Dacă ploaie, anulăm bucata şi-i întoarcem pe şosea. Dacă-i vreme bună, sperăm să se mai usuce, şi lasă-i să se chinuie că de aia s-au înscris la proba de 80km'  - Corect, nu-i aşa?!

În concurs, problemele n-au fost atât cu terenul, cât mai ales cu rezervele de APĂ! Astfel, unii concurenţi au ajuns să bea apă dintr-o baltă acolo pe urcare!!!
Soarele îmi bate în cap rulând pe asfalt... o bună bucată se merge în plin soare şi se urcă panta la turn tot aşa, în plin soare năucitor. Se văd ceva nori aglomeraţi peste Muntele Mic, dar la noi nimic... doar suliţe de foc şi zăpuşeală. Din fericire am rezerve de apă şi izotonic, le-am drămuit, bidoanele sunt ambele trei sferturi pline.
Cu bicicleta plină de noroi (când trec podul peste Sebeş mi-e lene să cobor la râu s-o spăl în apă), abordez panta de sub turn cum altfel decât împingând-o... abia după turn încep sa dau la pedale că panta se mai domoleşte. Zăresc pe cineva în faţa mea şi mă bucur: avansez constant şi-mi ajung din urmă competitorii. Am intrat în regimul de anduranţă... e un ritm în care nu-ţi mai pasă de nimeni şi de nimic şi mergi de nebun tot înainte, cu îndârjire, oricât ar fi de greu, de cald şi de lung traseul. Nu există epuizare, şi nu există durere, cel puţin eu nu am de-astea în meniu la concursul ăsta.
Răcoarea pădurii îmi dă noi puteri, drumul e ok deci pedalez, mă apropii încet şi-l ajung pe tânărul Adi, care e aproape terminat şi nu mai are apă. În plus, e complet demoralizat şi ar vrea să renunţe... şi nu suntem decât la jumătatea pantei.
 Îl încurajez pe Adi şi-l trag după mine. Îi dau apă şi izotonic, îl pun să manânce un baton. Încet, încet Adi începe să se adune, şi vine după mine. Acolo unde încep urmele de TAF, ocolim puţin la dreapta prin pădure. Nu-mi vine să cred, dar mai zăresc printre copaci un concurent, şi apoi încă unul... ne apropiem de ei cu fiecare pas pe panta abruptă şi îi ajungem, Adi a prins forţe noi şi se ţine scai de mine.
Sunt Florin Stana şi Andrei Dobrea... Andrei e şi el epuizat.
Acum suntem în formaţie de 4, din care se pare că eu sunt cel mai în formă şi singurul care ştiu drumul în continuare, şi ce ne mai aşteaptă (noroaiele alea pomenite de motorişti). Îi asigur că vom trece împreună şi de nămoale, şi îi dau apă lui Andrei.
Îi încurajez ca am trecut de ce-i mai greu. Iată şi poiana arată de TAFuri, am urcat deja 80% din panta spre Vf. Bătrân. Continuăm până la capăt, trebuie să trecem acum împreună de ce-i mai greu!
Spre Bătrânul tuturor le-a fost greu. Georgian care a fost al IV-lea (deci mult înaintea noastră) zice pe FB:
In cele aproape 7 ore de concurs, m-am gandit la multe, o sa vedeti total opuse: 
- cat de fain e ceea ce fac, apoi Doamne, nu se mai gata....
- o sa ma las de sportu asta, nu e de mine (asta ziceam ca stiam ca am pierdut si voi termina pe 4, eram epuizat si noroiul nu se mai termina....), dar la FINAL, m-am hotarat ca in weekend-ul urmator sunt la BRASOV si o iau de la capat!
- pur si simplu m-am indragostit de prima parte a traseului care ne-a purtat pana pe Cuntu, apoi sa zic ca e cel mai urat traseu pe final, cand ma zbateam in noroi printre lemne taiate!
Chiar la liziera pădurii, unde începeau adevăratele noroaie, găsim două bidoane cu APĂ lăsate în drum. Mulţumind celor ce s-au gandit la noi, bikeri chinuiţi şi însetaţi, ne servim, dar lăsăm şi pentru cei ce ne urmează.
Pe culmea împadurită e întradevăr nasol... bicicletele abia avansează pe plat prin namoale. Totuşi, e bine că a mai început noroiul să se închege şi nu ne scufundăm 'până la jumatea roţii', cum au spus motoriştii. Mai ocolim prin pădure, ne mai nămolim, dar încet şi sigur RĂZBIM!.
Bucata cu noroi se termină şi ajung  în urcuş în poiană pe Vf. Bătran doar cu Adi, unde ne aşteaptă Ivan la check-point (CP). Florin şi Andrei ne urmează la câteva zeci de metri. Aflăm că sticlele de apă au fost lăsate în drum de Salvamont, care cică n-au putut urca cu ATV-ul! Probabil băieţii n-au vrut să-si murdărească echipamentul... dar le mulţumim din suflet pentru apă.

Coborârea de pe vârf e abruptă şi alunecoasă. Derapez pe nămoale, mai cobor pe langă, Adi se ţine după mine şi îl atenţionez de pericole: trunchiuri prăbuşite, rupturi de pantă, etc... Traseul e ca după război, furtunile au facut ravagii şi sunt destui copaci dezrădăcinaţi, unii sunt tăiaţi dar peste alţii trebuie să trecem cărând bicicleta.
E mult mai reconfortant un traseu dificil de parcurs în doi, prefer să-l aştept uneori pe Adi decât să-i dau bice la vale... ajungem cu bine jos la râu şi la forestier şi Adi îmi multumeşte că l-am ajutat, el practic e acasă fiind din Măru.
Sunt odihnit şi bine-dispus, nu am mers la capacitate maximă nici pe urcare, nici pe coborare... a fost mai reconfortant să merg cu ceilalţi împreună pe zonele mai dificile. Dar acum gata... revenim în concurs!
Dau bice pe forestierul pietros şi plin de bălţi şi iau avans. În curând pedalez singur, nimeni în spate, şi nici în faţă nu se vede altcineva.
Ajung pe asfalt şi mi se pare foarte monoton... încep să obosesc. Apa s-a terminat, foamea începe şi ea să ma roadă, mi-e lehamite de batoane dulci şi abia aştept să ajung la finish, deja visez la GULAŞ!
Dar până acolo mai sunt vreo 17 km şi ultimul check-point, unde sper să mai fie măcar o jumate de portocală şi banană!
E o surpriză pentru mine să constat acum, acasă pe hartă, ca între Măru şi Poiana Mărului se urcă peste 500m! La concurs, credeam că-i floare la ureche, dar aşa se explică de ce după 8 ore de pedalat, la urcarea spre baraj m-am târât practic, împingând biţicla de coarne. Pe drumul de contur, deşi se putea trage tare nu mai reuşeam să pedalez decât anemic, deja mă săturasem de alergat şi voiam să ajung la finish.
Ultimul obstacol este lacul la cota maximă blochează drumul şi ajunge până pe cărare.
Practic, nici nu mai contează, e doar o pantă de 20m de cărat biţicla. Sunt cu ochii pe ceas, mai am 40 de minute din timpul limita de 9 ore şi ştiu ca finişul mă aşteaptă. Deja sunt un roboţel, programat să înainteze.

Am ajuns la finish în timpul premierii, dupa 8h35'30'', al IV-lea la categoria mea, la 15 minute de Piri (locul III). De ştiam... poate c-aş fi tras cu dinţii să-l ajung. Clasamentul aici.
Eram obosit, dar fericit! Energie nu mai aveam, dar parcursesem unul din cele mai grele concursuri din ţară, la care am avut o contribuţie esenţială.
Nu mai conta că gulaşul se terminase, sau că nu mai aveau să-mi dea o medalie... eram un învingător, iar Maratonul Ţarcu merge mai departe.
Răzvan Marc, curat murdar după Maraton
Deşi nu am o poză cu mine, la final aratam şi eu la fel de curat, dar parcă mai stafidit decât băiatul ăsta.

Tuturor celor ce aţi fost: felicitări şi mulţumiri! 
Pentru traseele de concurs, mă puteţi înjura sau felicita, pentru restul distracţiei, să-l trageţi de urechi sau să-l gratulaţi pe Gotzo.
Ne vedem în 2014, la Maraton Ţarcu!

PS: mulţumiri pt. poze tuturor ce ni le-au pus la dispoziţie.