7 octombrie 2009

Primul Maraton

Sambata 03.10.2009, Zarnesti
putin inainte de ora 15, in centru

Sprintez spre finish, si trec linia de sosire, in aplauzele celor prezenti.
Am terminat primul meu maraton.
Sar si ma imbratisez cu Alin T, cu Giani (ei au ajuns inaintea mea), cu Lore care ma astepta la finish. M-as bucura si mai tare, dar nu prea am energie sa topai...

Am alergat primul maraton!


In primavara, il admiram pe Tibi pt ambitia cu care a alergat cateva maratoane, acum am alergat si eu unul (si nu unul obisnuit, ci unul montan Maratonul Pietrei Craiului).






Sambata 03.10.2009
ora 5.00, Gura Raului, Zarnesti:

Pic-pic, pic- pic...
Picaturi fine se aud pe prelata cortului. Inaluntru in sacul de dormit e cald si bine, dar afara ploua. Nasol.
Nu am nici o grija cu ploaia. Chiar ma bucur, pentru unii poate fi demoralizant. Mie nu-mi pasa. Am venit la Zarnesti sa alerg, sa termin cursa, si asta o sa fac.
O sa fie mai greu, alunecos... o sa ne udam, si o sa ne morcelim ca porcii, dar vom fi toti in aceeasi oala.

Nu eram foarte sigur ca o sa particip la acest concurs.
Mi-e urat de antrenamente, de ture de stadion, sa alerg ca un soarec intr-o cusca, de scari urcate si de km adunati.

Nu pot face performanta. Pentru performanta iti trebuie multa, multa munca... eu unul, am ratat startul in cursa pentru performanta. M-am facut inginer la clape, nu sportiv de performanta.
Ar fi trebuit s-o iau de jos, din adolescenta. Acuma, pot cel mult sa ameliorez niste timpi, dar niciodata n-o sa pot sa-i iau pe cei mai buni, oricat m-as antrena.
Urasc statisticile, datele si diferentele de nivel. Urasc GPS-ul, desi am unul, il las mai mereu acasa...

Totusi, imi place sa fac miscare. Imi place sa alerg, atunci cand am o motivatie, sau atunci cand situatia o cere. Imi place sa descopar muntii, si pentru a vedea cat mai mult, am inceput sa-mi grabesc pasii, ca sa reusesc sa vad si aia, si aia...

Mic copil, jucam cu prietenii un joc: 'urmariri'. Ne imparteam in doua grupe, si ne fugaream unii pe altii prin tot cartierul, pana ce prindeam tot grupul advers.
Alerg in joaca si acum, dupa 30 de ani.

ora 9.15, centru Zarnesti:

Ploua mocaneste. Organizatorii baga un rock sa ne incalzeasca, si incepe numaratoarea, urlam in cor toti:
Zece...noua...opt... ...trei... doi... unu... START!
In urale si chiote, pe o ploaie marunta si deasa, gloata de 300 de oameni se pune in miscare.
Au venit din toate colturile tarii, cu un singur tel. Sa termine in cel mai scurt timp cei 41 km...
Tocmai am luat startul in primul meu maraton.
Si nu orice maraton. E un maraton montan, cu o diferenta de nivel de 2150m!

Alergam in grup compact pe strazile asfaltate, pe care apa de ploaie curge siroaie. Ne incalzim. Ma ud la picioare... depasesc concurenti, si sunt depasit de altii la randul meu. Ma intersectez cu Giani, cu Cata, cu Elena. Alin T e undeva in fata, nu-l vad.
Oamenii de pe strada ne privesc, unii nauci altii cu admiratie, si ne incurajeaza ... alergam ca disperatii prin ploaie.

Intram pe macadam. O trupa de copii ne fac galerie, cu fluiere, trambite, clopotei... Mai copii, mergeti acas', nu vedeti ca ploua?!
Dupa inca niste km, intram pe o poteca spre satul Magura. Nu mai alergam, ci urcam miscandu-ne cat putem de repede. Noroiul e prezent peste tot, iarba e uda si alunecoasa. Ne zorim strecurandu-ne printre gospodariile oamenilor, apoi ajungem la un drumeag care urca. Incerc sa alerg la deal, dar nu reusesc. Beau din apa indulcita cu miere din recipient, dar parca e gretoasa, mai ca se intoarce stomacul pe dos.


Ma intrec concurenti. Se vede ca nu sunt foarte bine antrenat, in august am fost la primul concurs de acest gen, Carpathian Adventure 2009, iar de atunci antrenamente n-am mai facut (ce-s aia, 10 km pe stadion?!).
De fapt, alerg si merg la munte de placere. Am uitat asta?
Nu fac din concursuri un scop in sine, dar ma simt bine sa particip la ele, relaxat! Dau tot ce pot din mine, si gata! O sa-mi vad de drumul meu.

In fata mea in vad pe Captain. Incerc sa ma tin dupa el pe urcari, dar nu pot. Il pierd. Satul asta, Magura, n-are capat?!
Din spate vin hotarati si ma depasesc un cuplu. Femeia asta alearga mai bine decat mine!!!, iar barbatul o incurajeaza.
Privind la ceas, a trecut aproape o ora de la start... ar trebui sa iesim din sat.
Asa se si intampla. Dupa un timp, intram in padure. Recunosc locul La Table, deci am alergat deja cam 1/4 din cursa. Gandul asta ma incurajeaza, desi e greu incep sa-mi intru in ritm. Urcam. Recunosc stana Grind. Le sugerez oamenilor de acolo care ne incurajeaza sa dea drumul la caini, poate ma fac sa alerg mai repede...

De aici, incepe urcarea muntelui, la propriu. Pajistea e uda si noi inaintam prin iarba calcata la deal, pe o urma de poteca. Ma pregatesc pentru ce e mai greu.
Din spate, ma ajunge o alta tipa. O cunosc de undeva, e Ioana si a fost la CA. Ii fac loc sa treca. Cristi Ghilt ma intrece si el... Gafai ca o locomotiva. Nu stiu daca mai ploua sau e doar ceata, oricum totul e ud.

Spre surprinderea mea, totusi tin bine ritmul, aproape de cei din fata mea. E clar... cei mai buni s-au departat inca de la start, plutonul din care fac parte stam cam la fel cu conditia fizica. Inca un prag si... vad un punct de control, nu-mi vine sa cred!!! Suntem in Saua Funduri, la 1900m altitudine.

La coborarea abrupta, mananc concurenti pe paine... Ajutat de bete in care ma sprijin, ii depasesc pe toti cei care-i vad in fata. Mai ca nu-mi dau drumul la vale, rostogolindu-ma pe stancile si iarba uda. Stau bine cu echilibrul, dar cand ma chircesc sa cobor o saritoare, ma sageteaza niste junghiuri in muschi la dreptul. De mult n-am avut crampe! Scutur piciorul sa-si revina, si cobor mai departe, strangand din dinti.
Poteca se asterne apoi pe curba de nivel, unduind intre padure si stanca. N-am mai fost pe aici... sper ca e directia buna. Alerg sau merg repede, dupa caz. Trec de marele grohotis, e ceata si se vede doar la cativa m.
Reusesc sa apuc o directie aiurea undeva la o rascruce de poteci, cobor cativa m... ma striga organizatorii de la punctul de control si revin in traseu.
Iata si coborarea prin padure. Alerg... dupa un timp, incep sa simt ace in genunchi. Genunchii m-au mai durut in Fagaras, coborand cu bagaj greu in spate. Acum, am doar un rucsacel, usor. Slabesc ritmul, vreau sa termin cursa cu bine.  Intru pe Valea Urzicii, printre bolovani.

Ma ajung altii din urma. Ma aud strigat: Bravo Ciula! Gianina e in spate cu un grup. Ma depasesc. Incerc sa-i ajung... dar nu pot. Genunchii dor. Totusi ma tin dupa ei... Giani se departeaza in fata, eu ma lipesc  de grupul lor si alerg cot la cot cu Adi Valean, incercand sa maresc saltul. I-am ajuns asa pe altii care m-au intrecut mai devreme. Intram pe drumul forestier. Nu mai e mult pana la Plaiul Foii. Se vad primele cabane.
Ne asteapta Lore si mama Geaninei, inainte de punctul de realimentare. Opresc imi schimb pantalonii (alesi in ultima clipa inainte de start, din cauza ploii), iau shortul din rucsac. Nadragii lungi s-au imbibat cu apa si atarna, dau sa cada de pe mine.


Cu Adi Valean la km 24, Plaiul Foii. Ne alearga altii din spate, iar mie imi cad pantalonii! :)

Lore alearga cu mine pana la organizatori, in aplauze si urale.
Cand a alergat scurta distanta cu Alin Tanase , putin mai devreme, au crezut toti ca e prima fata din concurs! :) S-au dumirit apoi, ca n-avea numar, si era prea curata.
Dupa ce m-a depasit, Gianina s-a distantat si probabil e prima.

Gianina a fost prima si la sosire!

Mi-am terminat apa la fix, cat sa reimprospatez cu ceai de la punctul de revitalizare. Pornesc imediat. Pe drum ajung un concurent... e Alex (Suca), nici nu l-am vazut la Plaiul Foii, ocupat sa pun ceai in recipient.
Urcam pe poteca spre refugiul Diana. Ultima urcare, destul de grea si ea. Alex baga un activator (Cofeina si taurina), sa capete puteri noi. E suparat ca Elena a ramas in urma. E placut sa mergi cu el, povestesti pe drum, desi asta iti mananca din energie. Iau si eu o pastila de-aia, Ketonal, sperand sa-si faca efectul in timp util si genunchii sa nu ma mai doara la coborare.
Pe poteca ce urca la Diana, un lung sir de oameni se sforteaza sa urce cat mai repede. Cuplul care m-a intrecut si-n satul Magura la deal, si pe care i-am luat la coborarea abrupta, mai ca ma ajunge. El m-ar fi depasit, dar femeia urca mai greu si o asteapta, incurajand-o in permanenta. Alti doi ma depasesc, in timp ce Alex deja parca are reactie, asa urca de repede. Aproape ca nu-l mai vad printre copaci, pe cararea ce tot urca urca, tot mai abrupt, si nu se mai termina. Oricum, mult nu mai e. Pastrez un ritm bun, ma apropii de unul-doi concurenti din fata si-i depasesc. Il intrec si pe Adi Valean la deal... urc constant si bine si asta ma incurajeaza.
Iata si refugiul Diana. Sunt surprins sa vad ca toti cei doi-trei din fata mea (din raza mea vizuala) se opresc, unii sa-si traga sufletul, altii cer apa... asa ca nu stau mult pe ganduri, ii strig omului de la refugiu numarul meu: 277 si o zbughesc pe poteca de coborare.
Practic, zbor la vale, ajutat de bete. Il vad pe Alex, si ma apropii treptat de el... razand imi face loc:
- Apoi tu nu meriti sa-ti mai dau Ketonal!
Iata si poiana si Manastirea de la Coltii Chiliilor, nimeni in fata mea... mai am doar cativa km, coborare. Acolo, un grup de tineri si organizatorii izbucnesc in urale cand ma vad, si ma incurajeaza.
Cinste lor, asa au facut la fiecare concurent care trecea!

Ploaia s-a oprit, si nu mai e ceata. In zare se vede Zarnestiul, cu turla bisericii. Acolo trebe sa ajung. Alerg pe drumul de costisa plin de noroi, framantat de urme. O mai iau pe langa, prin iarba uda. Ajung din urma si depasesc un barbat in costum integral galben. Ne felicitam reciproc.
Nu sunt foarte multe urme in fata mea. Oare pe ce loc oi fi? Lore mi-a zis ca au trecut inaintea mea la Plaiul Foii undeva la mai putin de 50, faptul ca am intrecut pe unii cunoscuti si antrenati ma incurajeaza.
Ajung in Zarnesti, si parca aici mi-e cel mai greu sa alerg pe betonul strazii... imi trag sufletul putin, caci nu se apropie nimeni din spate, urmaritorii sunt la o suta-doua de m.
La ultima curba, sprintez spre finish, si trec linia de sosire, in aplauzele celor prezenti.
Am terminat primul meu maraton.
Sar si ma imbratisez cu Alin T, cu Giani (ei au ajuns inaintea mea), cu Lore care ma astepta la finish. M-as bucura si mai tare, dar nu prea am energie sa topai...

Apar alti concurenti, pe rand. Fiecare este aplaudat, mai ales fetele.

dupa ora 20, Casa de Cultura Zarnesti

Sunt premiati intai piticii, toti de la 3 ani in sus, care au participat la alergarea juniorilor. Niste ghemotoace jucause... stafeta, schimbul de maine.

Kinderi cu surprize!

Apoi fetele. Giani a fost prima si a luat tot ce se putea. Felicitari Fata!
Hoinara de Elena a prins si ea podiumul la categorie, chiar daca nu a alergat asa cum si-ar fi dorit.

Cele mai artiste fete

O sala intreaga aplauda minute in sir pe domnul Cristian Chiurlea, care a alergat maratonul, purtand in spate 70 ani! O viata prin sport, iar fiul Serban ii calca pe urme.
Toti cei care au terminat maratonul ajung sa fie chemati. Sunt felicitati si aplaudati la scena deschisa, din inima.
Ma vad si eu strigat... locul 9 la grupa mea de varsta, 30 la general. Primesc o diploma pe care scrie timpul: 5h 37min. Nu am tras pe degeaba... din 300 de oameni e bine.
Doar daca m-as mai naste odata i-as putea ajunge pe cei din fata.
Inaintea mea e Alin T, felicitari pt locul 4 (13 la general), merita ca el s-a antrenat mult mai mult si a ajuns in 4h54.
Alex Fodor a schimbat prefixul, si asa a ajuns sa ma concureze direct. De data asta am fost mai iute... dar el a alergat cu genunchiul busit.

Maratonisti profesionisti sau de ocazie

Cei mai rapizi baieti au scos 4h.
Toate rezultatele sunt pe situl MPC.

Organizatorii sunt si ei aplaudati, pentru ca au reusit sa impuna un Maraton Mare in Romania. Au reusit sa atraga un sponsor important (Salomon) si doua televiziuni de sport. La anul vor fi mai multi sponsori cu siguranta.

Felicitari organizatorilor!

Atmosfera de concurs a fost extraordinara! Asa cum ar trebui sa fie la un concurs MARE!
Te face sa te simti bine, si sa pui osul la bataie. Asa se cern campionii.
Dar campioni au fost toti, cei care au luat startul la cel mai greu maraton din Romania. Ar trebui ca FRA sa se implice, si nu doar sponsorii privati. Performanta merita.

Maratonul Pietrei Craiului 2009, o experienta fantastica, un adevarat eveniment, primul de acest fel pentru mine.
Mai vreau! ... dar nu prea des, a fost destul de greu! (a se servi cu moderatie) :)

9 comentarii:

Mita spunea...

BRAVO Ciula!!!! ;-)

Gianina spunea...

Felicitari Ciula! Ai scos un timp foarte buna, avand in vedere ca nu te-ai antrenat extrem de mult. Desi am ajuns inainte ta, sunt sigura ca puteai sa ma intreci. Diferenta dintre noi a fost ca eu m-am grabit (nu am facut pauze), iar tu ai mers ca sa termini (cu schimbat de pantaloni ;) ).
Felicitari! Felicitari! Felicitari!

Serban spunea...

Felicitari Alin!!!

Adrian Valean spunea...

Fain mestere, tine-o tot asa:))
Bafta in continuare!

Alin spunea...

Multzam fain, prieteni!

Catalin Pobega -catalin.pobega@citi.com spunea...

bravo Alin, ai mers excelent ! si ai scris f frumos aici :)

Diaconescu Radu spunea...

Bravo, felicitari!

PS. Nu esti singurul care s-a lovit de problema cu pantaloni uzi care sa cada de pe tine.

SiS-Co spunea...

Superb! foarte frumos spus!

alin stana spunea...

foarte tare Aline. Tot respectul pentru initiativa si ambitia ta :)