Nu pot dormi noaptea de caldura, dar si de nerabdare... urmeaza sa plec la munte.
De data asta, singur.
Camarazii de tura sunt departe (in concediu, fericitii), iubita m-a lasat, asa ca e o ocazie foarte buna (si ultima!) sa bag o tura mareata. Chiar am ramas in urma cu miscarea, colegii mei mai sportivi au facut fapte mari de bravura, castigand concursuri de
maraton montan sau rupand muntii cu bitzicla :)
Asa imi incolteste in minte un plan indraznet, un 'survol' al muntilor Tarcu intr-o zi pornind din Poiana Marului spre N in culme la Zanoaga, apoi peste Sturu spre Bistra, Pietrii, Bloju, Netis in Saua Iepii la E, mai departe scrie-n spre carte spre S Baicu Nedeia Tarcu si sosirea spre V la Cuntu.
Intre Marga si Poiana Marului am ales-o ca si punct de plecare pe a doua caci in caz de nevoie m-as putea retrage pe oricare din vaile sau culmile ce converg generos in acest loc daruit de natura cu atata frumusete.
Ora 8.45 sambata 1 August: START... panta pe langa releele de telefonie mobila scoate sufletul din mine caci trag tare si nu ma opresc deloc. E pentru prima data ca apreciez o urma vizibila de motocicleta, cu ajutorul careia razbat la deal prin vegetatia pana in piept. Pesemne motoristul a venit insa la vale, dupa cum e calcata iarba.
Trec in viteza de stana de sub Zanoaga si ies in sfarsit la plaiul larg spre Fantana Oachesa.
Din pacate nu stiu unde e fantana, dar am cam 1 l apa la mine asa ca ii dau bice. Ma simt foarte bine, motoarele s-au incalzit, cand ajung in culme pe un loc mai plat incep sa alerg, cu gandul la coechipierii mei si la daruirea si motivatia de care au dat dovada...
Pentru ca sunt singur prin cranguri, si in zona e plin de mistreti ma apuc sa cant in gura mare, si o melodie folbalistica imi vine in minte cu obstinatie:
"Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!"
Nici bine nu deschid gura, caci de departe se aud niste latraturi furioase. Oile sunt chiar in calea mea la intrarea in padure si cainii mai iau in primire... trei imi vin in intampinare in timp ce al patrulea ma asteapta langa turma. Fara sa slabesc ritmul, iau contact cu cainii si dau cu betele roata in jurul meu nelasand cainii sa ma ajunga, in timp ce doi turbati tot incearca sa sara la picioarele mele transpirate si apetisante. Ma apropii de cioban si acesta indeparteaza cainii, schimb doua trei vorbe si-mi vad mai departe de drum pe culmea impadurita.
Alerg si cant in gura mare, de aici incolo e pustietate, chiar nu vreau sa dau nas in nas cu Mos Martin, si nici cu vreo turma de mistreti:
"Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!"
Recunosc locurile caci am mai fost pe acest traseu
intr-o iarna cu Mitza, Gerzon si Marius Minea, insa acum sunt foarte grabit, ajung pe Sturu pe la 11 de unde se vede spre E Retezatul. In continuare spre Lolaia intru in padure in usoara coborare si ma lupt putin cu vegetatia, dar ies la liman si recunosc locul unde am poposit atunci in iarna aceea cu corturile.
Mai departe spre vf Murgon, dau de niste jnepeni cat casa, si dupa ce ma zgarii tot, imi dau seama ca atunci iarna a fost floare la ureche sa trecem prin zona, deoarece era zapada.
Asa ca balauresc vreo ora si ma lupt cu jnepenii care ma inconjoara din toate partile, si negasind alta solutie mai buna cobor pe o veche poteca ciobaneasca pe versantul vaii Peceneaga spre S, pe sub Vf Murgoni si Cununii. Poteca-si face loc printre stancarii si jnepeni pe versant, si tinand poteca asta aproape insesizabila descopar o poiana suspendata deasupra vaii, incredibil de frumoasa.
A fost odata o stana >>
A fost si o stana in zona, dar acum e paraginita si o cruce mare ma face sa ma gandesc cu tristete la soarta acestor obiceiuri stravechi, tot mai putin practicate in ultima vreme. Daca e stana trebuie sa fie si apa, dar gasesc doar un fir de apa subtire cat un deget in valea alaturata.
Reusesc totusi sa-mi fac plinul cu apa (pana in Saua Iepii nu mai gasesc) si fac si prima pauza de la plecare, vreo 20 min in care si mananc ceva.
Din cand in cand racnesc energic:
"Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!" ca prea e liniste in zona si sunt pe o vale pustie singur in vegetatia bogata.
Traversez versantul in dunga facand slalom printre jnepeni, si urc pe grohotisuri foarte instabile pana in creasta. Panta e mare, si efortul maxim (exact asta imi doresc), dar
noii papuci de padure (si de balta) se comporta admirabil si au o aderenta fantastica, ma intreb totusi oare cum vor fi gleznele mele pana la sfarsit, daca vor rezista.
Eforturile-mi sunt rasplatite cand iesind in creasta, constat ca sunt direct pe vf Bistra, recunosc spre N culmea spre Pietreanu peste Dealul Negru plin cu jnepeni, si Retezatul itzandu-se semet.
<< Din vf Bistra, spre Pietreanu / Drumul parcurs peste culmi pana acum >>
Deja greul a trecut, de aici nu mai am deloc emotii, pe langa panorama maiestuasa a muntilor Retezat se vede Gugu, amicul meu... urmeaza in galop (e in jur de ora 14 si alerg pe creasta Tarcului dupa 5 ore de mers nebun) vf Pietrii si iata-ma pe Bloju cu piramida de lemn (mi-aduc aminte de retragerea pe Bloju tot atunci cu trupa, cat si de
incursiunea de asta iarna pe vreme rea cu Cata Simion, Andi si Razvan).
<< Dor de Netis / Pe Varful Bloju >>
Se vad lacurile Netisului in caldarea deosebit de frumoasa, cu relief glaciar de tip Retezat si observ ca este cineva langa lac.
Nu sunt deloc incantat sa constat ca e un motociclist, n-am idee pe unde a venit dar cert e ca face ture cu motorul la lacul Netis, dupa ce ma vede vrea sa coboare spre vale, dar dupa cateva minute se intoarce si incearca sa iese in creasta.
Imi vad de drum, motociclistul se poticneste de cateva ori la deal, si dupa mai multe incercari reuseste sa iese in creasta, clar e foarte bun, ma ajunge pe vf Netis.
Imi spune ca de 10 ani umbla pe munti si ca n-a intalnit pe nimeni pe aici (la Netis se refera) intr-o romana stalcita, recunosc accentul si-i dau pe franceza.
Intr-adevar e un francez ... nu cred ca are rost sa-i atrag atentia ca e zona protejata, ar trebui sa stie deja si cred ca oricum n-am cu cine... asta e motard inrait, se vede din cautatura de sub casca.
Mai departe trec iarasi prin jnepeni, sunt curios cum o sa treaca Peterhansel, eu ma bag pe versant si ma strecor printre vegetatie, dar jnepenii sunt atat de mari ca in mijlocul lor nu vezi nimic si nu te poti orienta deloc.
Ies la liman dupa ce ma strecor si ma frec de toate acele... doar ce ajung la pajiste ca apar trei dulai, hamaie la mine dar nu-s foarte hotarati... pe astia nu-i infrunt ci le vorbesc frumos, apare si ciobanul... asa ca dulaii ajungand langa mine se linistesc si nu e nici o problema cu ei.
<< Catelul gheruit de urs / Ciobanul Ion din Bucosnita are stana in Saua Iepii >>
Ion din Bucosnita are stana din Saua Iepii spre baraj, si-mi povesteste ca sunt obositi si el si cainii, azi noapte a iesit ursul la oile lor, si unul din caini, cel mai tanara fost putin gheruit, i-a dat cu o solutie sa se vindece mai repede. Pesemne de aia m-au latrat pe mine asa anemic :)
In spate aud gafaielile motorului ambalat... eu am trecut, Peterhansel ramane prins in continuare in jnepeni si nu reuseste sa razbata .
Curios ca pana la urma apare Romeo cu elicopterul si se invarte deasupra jnepenilor, l-o fi chemat frantuzul sa-l ghideze din aer, caci dupa ce elicopterul s-a indepartat si am pornit si eu despartindu-ma de nea Ion ciobanul, m-a depasit si frantuzul, trecand usor la vale pe motor.
Doi turisti polaci >>
Chiar coborand in Saua Iepii, ma intalnesc cu doi turisti polonezi, incarcati cu rucsaci grei, profesori ce colinda prin muntii din Romania de vreo 5 ani in vacante. Acum sunt dupa o tura prin Fagaras, Parang, Retezat, Tarcu. Vor sa campeze la Netis (nu mai au mult) si sa ajunga a doua zi la Sarmisegetuza. Sunt incantati de tara noastra si le place sa o colinde (prin munti), vor sa mearga si la Densus, si tipa (Eva) o rupe binisor romaneste. Sunt veseli si optimisti.
Uite ca sunt unii straini ce ne apreciaza tara mai mult decat o facem noi.
Sunt placut impresionat de intalnirea cu ei, dar n-avem vreme prea multa de stat la povesti si din Saua Iepii iau in piept coasta muntelui Baicu. Mi se pare mult mai usoara de urcat de data asta decat ultima data, in tura cu Alin si Giani din toamna trecuta.
Norii negrii s-au adunat deasupra de Tarcu si Godeanu si aud tunete, vad ca spre Gugu ploua, si Godeanu e intunecat rau, nu se vede.
Dau bice si iutesc pasul ca mai am ceva de umblat pana la Tarcu si nu vreau sa ma prinda ploaia/furtuna pe creasta.
Cativa stropi ma racoresc totusi spre Nedeia, dar mai mult m-am udat la picioare de la iarba uda. Papucii mei minunati super-respirabili isi fac insa treaba si n-am nici o problema.
Ma intalnesc cu alti doi turisti deturnati de vreme (voiau prin Godeanu). Vor merge prin Saua Iepii in Retezat.
Agricultura pe creasta: vaci si tractoare >>
Ajungand in saua Scheiului, mare imi e mirarea cand vad un tractor cu remorca acolo in creasta, alaturi de o cireada de vaci. Ciobanii s-au modernizat, mai nou vin la munte cu tractorul ajutati de drumurile rasarite ca ciupercile pe creasta muntelui.
Drumurile astea urca pe toata creasta, si observ un vehicol 4x4 pe culmea Scheiului, sta acolo in varf priponit. Si ... iarasi apare elicopterul!!!
Ii lasa ceva celui cu 4x4 (combustibil?!) si pleaca... Romeo asta se plimba cu elicopterul non stop, peste tot arealul zonei protejate Sit Natura 2000 Muntii Tarcu! Revoltator!!!
Vehicolul pleaca si urca spre E peste culmea Prislopului, ramanand acolo suspendat pe o culme in fata muntelui Gugu, in timp ce eu ma indrept tinta spre Tarcu.
Traseul deja imi e familiar, am venit nu de mult pe aici din Herculane
peste trei munti.
Ajung pe Vf Tarcu la ora 19, schimb o vorba cu trei turisti pe varf si aflu ca aici a plouat torential. Pe mine m-a ocolit ploaia, si coborand spre Cuntu tot cerul se limpezeste ca prin farmec odata cu apropierea serii.
<< De aici, m-am scos / Brusturu si Caleanu ma asteapta >>
Ii dau deci binete Brusturului si Caleanului luminati feeric (urmeaza sa le fac o vizita a doua zi), si ajung in batatura la Ion Argintaru care ma primeste cum se cuvine, e o placere sa-l revad.
Cuntu pe-nserate >>
Dimineata pornesc odihnit spre valea Oltenei. Tin liziera padurii spre Pietrele Dracilor, si intru pentru prima data intr-o vale mirifica (
'The Enchanted Valley' i-am spus in gand), un adevarat colt de rai acolo unde raul zglobiu Olteana danseaza printre giganti si se apropie de padure.
Atata liniste si atata frumusete de mult n-am mai vazut, iar soarele diminetii mangaie bland locurile.
Cateva vaci pasc linistite iarba verde si grasa mai jos de o stana nefolosita, dar inca intr-o stare foarte buna. In batatura ei urzicile sunt cat mine.
in apropiere un podet peste parau ma ajuta sa trec apa, iar nu departe ma delectez privind o bulboana numa buna de facut baie... las baia totusi pe altadata.
Deodata, observ ca cineva ma priveste. Un dulau ciobanesc, asezat cuminte in albia raului sa se racoreasca, se uita la mine.
M-as juca cu el, dar nu cutez sa ma apropii desi e singur si pare stingher.
THE ENCHANTED VALLEY
Urc pe piciorul Francu pe o poteca foarte buna ce taie versantul in diagonala, cu sufletul imbogatit de frumusete lasand in urma valea minunata.
Acolo pe Francu e o stana... o admir ca si constructie, e foarte solida si cu un stil de constructie aparte, la fel ca cea din vale. N-am mai vazut stane asa de faine pe la noi. Tarcul din pietre cladite pt oi e putin mai sus pe versant.
Dau sa intru, dar un hamait gros se aude si din stana tasnesc afara vreo trei caini, ce se adaposteau inauntru la umbra. Ne-am speriat reciproc... oile si ciobanul nu-s, doar cainii care ma latra, dar nu foarte convinsi... isi apara doar teritoriul.
Stana Francu in care se adaposteau cainii (de cald)
Nu mai intru in stana, vorbesc cu ei si-i las in pace, plecand in treaba mea... spre Brusturu. Pe drum, ocolesc la distanta o alta turma cu caini furiosi, n-am avut chef sa dau nas in nas cu ei, dar mergand prin iarba mare pe versantul inclinat papucii imi produc rosaturi la picioare. Ma oblojesc si-mi pun cativa plasturi cand ajung iarasi la poteca.
Pe piciorul Brusturului, Romeo Dunca isi face cabana... intelesesem de la el in mai ca ar vrea, speram sa renunte, dar acum ca treaba e oabla, vedem sa facem cumva sa fie impactul minim asupra naturii ca totusi e in arie protejata.
S-a incapatanat, cara totul cu elicopterul de la Muntele Mic.
Il ratez pe Romeo la mustata, vine in zbor si dupa ce lasa un balot zboara mai departe peste Brusturu.
Viitoarea cabana a lui Romeo Dunca pe Brusturu, fara acces auto (accesul se face cu elicopterul sau pe jos)
Ajungand la baraca, discut cu oamenii si il sun, vorbim sa ne intalnim undeva prin creasta ca el a plecat sa-si duca fetele in vizita la un lac in munti...
Fac poze si-i dau bice de-a dreptul pana pe Brusturul... urcarea nu mi se mai pare asa de grea mai ales ca o fac a treia oara chiar pe versantul asta (prima data
cu Lore asta-iarna si apoi tot cu Lore, Erica Stanciu, Marius Minea si Biju de 1 Mai, cand am scris si
articolul despre Parcul Ţarcu).
Pe Brusturu si... / pe Caleanu, pregatindu-ma sa cobor in caldare
Ajung repede pe Caleanu (1 ora), si cum Romeo nu apare sunt decis sa explorez caldarea Suculetu si sa ies pe poteca ciobaneasca peste raul Scheiul pe Culmea Nedeii. Elicopterul survoleaza creasta tocmai cand sunt in caldare, iarasi il ratez dar n-am ce face, vorbim altadata...
Din caldarea Suculetul, e musai sa urci in creasta pe o poteca in serpentine... chiar ma bucur ca urcarea abrupta ma solicita cat de cat, dar e cam scurta totusi... ajung la lina vale a Scheiului unde am pus corturile asta toamna si ma bucur din nou s-o revad, dupa ce si-n ziua precedenta trecusem nu departe, pe partea cealalta a raului. De data asta cobor pe langa rau.
Scheiul asta e fantastic!!! Curge lin intr-o pajiste, intre culmi domoale, zici ca-i balta... si pe urma se precipita tumultos spre V in caldarea Suculetului. Pe langa parau, e poteca ciobaneasca ce-o urmez si ma bucur nespus de ceea ce vad. Vai verzi, cascade, prapastii si colti de stanca presarati cu brazi, toate in acelasi loc.
Daca Valea Oltenei isi merita cu prisosinta numele
'The Enchanted Valley', Valea Scheiului si cu mai departe Valea Suculetului ar fi
'The Tremendous Valley' ! Atata forta si maretie poate sa emane!
Valea Scheiului / The Tremendous Valley
Pe versantul Nedeii, chiar langa padure, e o stana. Oile sunt mai sus spre culme si se indreapta spre ea. Daca ma grabesc nitel, trec de stana inainte de a ajunge oile acolo.
Ajung la stana si ma opresc totusi, vreau sa vorbesc cu ciobanii. Nu e nici un caine in batatura, si eu sunt intrusul.
Arunc o privire inauntru si observ pe cineva dormind. E foarte cald, zapuseala, si un miros intepator de stana.
Dupa putin timp, oile si caprele (au si cateva capre) ajung in apropiere si un caine vine la mine dand din coada. Il maingai, cu precautie... ce m-ar mai fi latrat daca ne intalneam pe coclauri, dar asa crede ca-s de-al casei :)
Stana delinestenilor de pe valea Scheiului
Raman cu ciobanii Petre, Ion si Dan din Delinesti (mmmm, ce cirese bune au acolo in sat!) pret de o ora... sunt bucurosi si ospitalieri ca mai vad pe cineva pe la ei (rar trec turisti pe aici). Imi ofera branza si in timp ce povestim de ursul ce nu le da pace, se pun sa mulga animalele.
Oile si caprele sunt manate si inghesuite in tarcul din spatele stanii, si asteapta cuminti la rand sa intre in strunga, unde le mulg ciobanii.
Nea Petre, Dan si Ion din Delinesti se pregatesc sa mulga oile la strunga
Ion e cu animalele in tarc, iar Nea Petre (care-i mai in varsta mai experimentat) si Dan mulg fiecare cate o oaie in niste galeti de tabla. Imi ofera si mie lapte de capra, proaspat muls, il sorb cu nesat si numa' bine am luat si pranzul.
Plec dupa vreo ora ca ma asteapta lunga Culme a Nedeii, cat o zi de vara de lunga, o iau la picior cu forte proaspete fredonand in gand:
"Avem echipa, avem valoare, avem echipa cea mai tare!"
Transportul proviziilor la stana >>
Catre padure ma intalnesc si cu al patrulea cioban de la stana delinestenilor, a fost dus dupa provizii cu magarii jos la Scorilo si se intoarce exact pe drumul parcurs de mine cu animalele incarcate de desagi.
In padure, unde panta imi permite, pur si simplu alerg la vale... poienile fresh ma improspateaza psihic, dar mai ales gandul ca ajung cu bine acasa.
Acum 5 ani, am coborat acceeasi poteca si tot in graba nebuna, doar ca acum e altfel solul, brazdat puternic de urme de motoare... acum 5 ani poteca era buna dar discreta, acum sunt urme puternic imprimate pe sol si pe langa... civilizatia si turismul aduc si astfel de aspecte mai putin dorite.
Traseul, fara kilometraj si altitudine. Nu-mi plac GPSurile. Am avut harta la mine, dar n-am deschis-o
Tura dificila incheiata cu bine >>
Ajung la pastravarie la 19:29 cu mare multumire in suflet caci mi-am respectat tura exact asa cum am planificat-o, vremea a tinut cu mine si-i multumesc divinitatii, Marelui Meteorolog (vorba lui Carol) si Pazitor (as adauga eu)!
PS: Apropo de titlu: am zis 'survol' pentru ca am parcurs toate crestele Tarcului, afara de ramura din Vf Bistrei spre N.
Dar altii le survoleaza cu elicopterul la propriu, agitand spiritele si tulburandu-le linistea.
Sa speram ca-si vor da seama macar intr-un final si se vor opri, daca nu din convingere, poate din constrangere, odata cu instaurarea unei protectii reale a naturii in ariile protejate!
Dar pentru asta, mai trebe sa curga multa apa pe vaile si raurile din Muntii Tarcu!
Pentru mai multe imagini accesati:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200908SurvolTarcu#
Am alergat primul maraton!
De ceva vreme, de cand cu internetul, am avut ocazia sa citesc relatarile domnului Dinu Mititeanu, montaniard cu experienta vasta, ale carui sfaturi le-am urmat nu de putine ori. In cercurile cu preocupari montane din tara, domnul Dinu este un nume consacrat, de referinta. De altfel, editurile ce publica volume despre munte ii solicita in prezent corectura.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum va arata peste cativa ani zona. In plus, exploatatorii de lemne gen Cascade Empire - Schweighofer isi freaca mainile de bucurie... accesul la padure e mai facil.
E ora 8 seara si abia am terminat concursul... suntem pe locul 4.
Acum un an am bagat si eu o tura de testare la BMM 2008, proba de 50km si unde m-am clasat undeva pe la mijlocul ierarhiei.
Datorita avansarii in varsta si trecerii la categoria 'mosi', am reusit sa ocup un loc 3 la grupa mea de varsta si am primit chiar si o medalie.
Atunci am concurat cu vechea mea tzoacla MTB (Vento, luata din Metro acum vreo 12 ani), desigur tunata ca doar cadrul a ramas si furca (fara amortizor!!!)... pe langa ca am impins din greu la ea fiind grea, cel mai nasol sentiment l-am simtit coborand de pe Semenic pe drumul plin de
bolovani spre Cantonul Molidu, unde eram in trena lui Dan Lupsa.
Pe bolovani, au inceput sa ma doara groaznic bratele de la vibratii si a trebuit sa merg incetuc la vale... numa l-am vazut pe Lupsa cum se distanteaza... si dus a fost.
Tot anul trecut am luat si doua cazaturi usoare (fara urmari) citez din ce scriam atunci:
"veneam degajat spre sosire pe poteca CA pe care mai coborasem si altadata cu bitzicla de pe Semenic, mai aveam putin: panta cea mai abrupta jos langa parau, de trecut paraul, si eram la sosire... prin padure pe bucata de finish plin de fotografi, care mai de care sa blitzuie concurentii, evident franam pe coborare si practic pierdeam aderenta. Chiar in fata fotografilor la o rupere de panta, pamantul jilav era rasfirat de rotile bicicletelor, deci derapajul era iminent... acolo erau niste damburi pe carare, si plin de radacini, la un moment dat derapand roata fata s-a proptit intr-o denivelare si am fost aruncat peste cap, aterizand plonjat in tarana :)), pozarii inmarmuriti nu stiau ce sa faca, sa rada sau sa-mi sara in ajutor!!!, la care eu ma ridic (n-am avut viteza), ma scutur, indrept ghidonul de la bitzicla ce se rasucise 180' si urcand pe tzoacla sa plec, scot zambind: '- Ati prins faza?! V-a placut ?!!!' Imediat am ajuns la finish, si pe moment nu stiam pe ce loc si cum stau... dupa 2 minute a aparut un concurent cu nr negru (de la maratonul de 80km). La rezultate, am vazut ca ala era primul, a facut in acelasi timp cu mine 80km, in timp ce eu abia 50."
Pana nu demult, tot cu bitzicla asta am umblat si niciodata nu m-a lasat la greu... traversarea peste Transalpina si mirifica viteza de 70,7 km/h coborand spre Novaci tot cu bitzicla asta, care merge inca bine, dar e grea si demult depasita.
De data asta, nu stau mult pe ganduri si ma inscriu la maratonul de 80km (maraton e mult spus, asta a fost cursa, maraton am facut de Rusalii bagand 170km) ca doar trebe sa-mi testez si bitzicla 'noua' si fortele in competitie cu 'granzii'.
Ultimele pregatiri pt cursa
Dupa barajul Trei Ape, incepe urcarea abrupta prin padure pe care anul trecut am impins la bitzicla de mi-au sarit ochii. Acum nu doar ca bitzicla e mai usoara, dar reusesc sa nu ma obosesc prea tare, trebuie sa termin cursa si nu vreau sa fortez si pe urma sa ma epuizez ca o baterie...
Intrand in padure, Suca era la 20m in fata mea, pe urma l-am vazut numa ca-si ia bitzicla in spate si se distanteaza... dus a fost.
Pe portiunile din padure unde se poate pedala sunt de-a valma noroaie, crengi, bolovani si plin de urme de motoare, destul de nasol de pedalat si monoton... dupa un slalom printre copaci si noroaie ajungem la Punctul II de alimentare, bag repede o banana, glucoza si apa si-i dau bataie.
Aflu ca sunt la 1/2h dupa primul concurent (cam mult la doar 25km parcursi, dar la batranetile mele ce pretentii sa mai am?!).
In continuare iarasi monoton de pedalat dar frumos, traseul ne scoate din padure pe un vechi drum ciobanesc in platoul Semenicului, am mers cu 2-3 coechipieri pe bucata asta, ne intreceam reciproc deja clasamentul era cam inchegat.
Langa eoliene in platoul Semenicului, Dan Lupsa (nu concureaza, e organizator) si Leo Dorogostaiski ma incurajeaza, dar degeaba, trebe sa mananc mult spanac sa urc panta aia in sa, asa ca-i dau constiincios push-bike pana in varf.
1447m, varful Semenic, scurt bag ceva in gura si pe cai... coborarea peste damburi de iarba ma scutura bine, dar intrand in padure pe un drumeag placerea devine pura... sunt cativa in fata mea si parca ne urmarim unii pe altii.
La un moment dat intram pe o directa prin padure de-a dreptul la vale... acolo vad urme pe linia maxima de panta, undeva pe la 30% ( erau cativa concurenti pe o poteca ocolitoare vreo 20 m in stanga) si ma bag, pamant moale, linia dreapta si vizibilitate buna, fara radacini... las franele si instant tasnesc ca raketa iesind in fata lor!!! Ce senzatie!
Intru in viteza pe drumul de piatra, mi-l amintesc de anul trecut ca-mi sareau dintii de la vibratii, neavand furca cu amortizor... de data asta e altceva, 'noua' bitzicla isi face bine treaba si-i dau pedala la vale peste bolovani.
Iata-ma la cantonul Molidu, ma avant pe poteca spre Garana si fac slalom printre radacini, de data asta nu mai cad inainte de sosire (parca nici ruptura de panta nu-i-mai asa mare), trec paraul si dupa ce fac check-ul la start pornesc pe ultimii 30 km.
A fost odata o stana >>
Doi turisti polaci >>
Cuntu pe-nserate >>
Urc pe piciorul Francu pe o poteca foarte buna ce taie versantul in diagonala, cu sufletul imbogatit de frumusete lasand in urma valea minunata.
Acolo pe Francu e o stana... o admir ca si constructie, e foarte solida si cu un stil de constructie aparte, la fel ca cea din vale. N-am mai vazut stane asa de faine pe la noi. Tarcul din pietre cladite pt oi e putin mai sus pe versant.
Dau sa intru, dar un hamait gros se aude si din stana tasnesc afara vreo trei caini, ce se adaposteau inauntru la umbra. Ne-am speriat reciproc... oile si ciobanul nu-s, doar cainii care ma latra, dar nu foarte convinsi... isi apara doar teritoriul.
Transportul proviziilor la stana >>
Traseul, fara kilometraj si altitudine. Nu-mi plac GPSurile. Am avut harta la mine, dar n-am deschis-o
Tura dificila incheiata cu bine >>
Hrvatska suna ciudat, dar asa isi cheama tara croatii.
Istria suna mai latin. Si chiar este.
Iar ceea ce gasim in Istria, ne bucura ochii si simturile.
Rovigno a fost o insula, pe care s-a intemeiat de secole un orasel. Oamenii au lipit insula de continent in 1763, dezvoltand orasul.
Astazi, Rovinj este un oras-port turistic. Si daca vorbim de turism, sa vedem ce inseamna asta in adevaratul inteles al cuvantului, (nu surogatele ce le gasim pe la noi).
De mult mi-am dorit sa stau macar cateva zile intr-o casa veche, cu mirosul specific de piatra si lemn impregnat impotriva umezelii... parca esti intr-un muzeu viu. Am locuit in buricul targului, unde nu intri decat per pedes sau cu bicicleta, asa de stramte sunt stradutele... Via Trevisol nr 13.
Atmosfera autentica de cetate port, imi aduce aminte de St Michel si de cateva orasele grecesti..., dar nici Venetia nu e departe, caci fresce cu lei venetieni zaresc la fiecare pas, de fapt orasul vechi e fortificat si adus la forma actuala de venetieni, marturie sta catedrala din varf St. Euphemia.
“If a beauty contest were held among Croatia’s coastal resorts, then Rovinj would win every time.” ABTA magazine, July 2008, pe situl companiei turistice Maistra. Astia au practic monopol turistic in zona, si totul a pornit de la tigarete. Va spune ceva Ronhill?
Salsa este un dans ce provine din Cuba sau Puerto Rico, cu mare priza la public. La Rovinj, am putut vedea ce inseamna un festival international de salsa.
Insulele pot fi baleare, grecesti sau caraibe... dar nici cele de pe coasta dalmata nu sunt cu nimic mai prejos.
Am ajuns cu dansatorii pe o insula a placerilor (de fapt sunt doua insule private Sf Andrije si Maskin, a aceleiasi Maistra). Totul ca la carte, dar parca prea comercial pentru gusturile noastre.
Ar mai fi de amintit plimbarea cu vaporul lui Ivo (Otac i Sinovi), un tip interesant si poliglot ce ne-a povestit multe, repede ne-am lasat convinsi sa pornim a doua zi in excursie (a meritat ca am avut un ghid bun -Daniel si am invatat un cantec croat: Kad si bila mala Mare ), si nu in ultimul rand vizitarea 'orasului interzis', 'orasul cu nume obscen'... nu mai stiau fetele cum sa-i spuna aluia :-).
O sa las imaginile sa vorbeasca in locul meu:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200906Hrvatska#
