De ce zic 'la o pedală cu zeii'?
Din două motive.
1. Pentru că acolo sus nu departe de creasta principală a Ţarcului unde am pedalat noi (sau am împins din greu), pe vf. Gugu adică, se zice că-şi avea demult lăcaşul Zamolxes, zeul dacilor.
Căutătorii de comori şi dacologii ştiu mai bine legendele cu Gugu, dar am mai scris şi eu legat de subiect...
2. Pentru că 'zeii' coboară uneori între muritorii de rând, pe bune!
Zeii aştia (cărora le mai zice şi Greuceni) sunt adesea cu noi, printre noi, nu-i deosebeşti cu nimic de oamenii normali. Ei iau startul cu oamenii obişnuiţi în competiţii sportive, dar cu puterile magice dispar ca prin farmec, şi-i revezi doar la sosire, proaspeţi şi gata-îmbăiaţi când tu abia ajungi de pe traseu, rupt în gură.
Nu o să stau să descriu cele două zile fulminante de MTB adevărat care au fost 2x Banat Epic, să fac un raport de concurs. A făcut-o Horaţiu aici, au mai scris şi alţii şi sunt poze căcălau.
Voi scrie unele chestii ce ţin de mine, de MTB şi de Ţarcu, de Banatul Montan aşa epic şi poetic cum e în realitate, şi câteva vorbe legate de concurs.
Istorice
Încă de când mi-am luat bitziclă cu roţi groase din Metro, în 1997, am cochetat cu ideea că o să o alerg pe coclauri şi pe forestiere, prin zona Banatului. Şi aşa am făcut, deşi nu prea des: Dognecea, Trei Ape, Semenic, etc... Nu conta că aveam furca rigidă şi bitzicla era grea ca naiba... la un moment dat am vrut să merg cu ea şi pe Ţarcu... era prin 2002.
Când m-am săturat de împins la deal şi am luat-o pe ea la vale înapoi spre Cuntu de undeva de sub Sadovanu, senzaţia n-a fost deloc agreabilă, şi era să ne rupem (şi eu, şi bitzicla).
Între timp, am mai învăţat câte ceva din MTB şi au urmat concursurile... erau ceva mai provocatoare decât turele obişnuite, îţi măsurai forţele cu alţi viteji. Notez din biografie:
- BMM 2008 Gărâna 50 km: a mers, dar m-am chinuit mult. Jaful de bitziclă veche era un real handicap.
Ultima ei tură la munte a fost totusi eroică, anul următor, un test pentru CA2009 cu echipa Fata şi Moşii: Sebeş - Sugag - Oaşa - Obârşia Lotrului -Transalpina (neasfaltată) - Rânca - Novaci - Polovragi - Olteţ - Petrimanu - Maleia - Voineasa - Sebeş, vreo 230 km. La vale spre Novaci bătrâna bitziclă Vento Montagna a prins 71 km/h, şi-am scăpat întreg totuşi !!!
- BMM 2009 Gărâna (cu o bitziclă mai bună de data asta) - am luat locul III la categorie (50km)... notabil ţinând cont că nu aveam nici un fel de antrenament. Am mirosit şi eu aerul Olimpului... aşa în treacăt.
De atunci am mai fost la destule concursuri (dar nu prea multe). Singura dată când am mai ajuns pe podium a fost la Maratonul Regelui 2014, unde am luat locul II la proba scurtă.
Trebuie specificat însă că nu ma antrenez deloc, ies însă cu plăcere la ture pe coclauri cu alţi amatori în weekend. Nu alerg după cadenţe, cardio şi KOMuri, mai degrabă după fluturi.
În perioada 2010-2014 m-am ocupat serios de aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Tarcu (www.tarcu.ro), cu ONGul Altitudine. Eram administratori. Ocazie bună să ies şi să testez traseele de pe acolo, prietenii ştiu de ce.
Aici trebe să fac o paranteză.
Multora la place în natură, mulţi fac ieşiri outdoor şi sport în natură. Din cei care ies pe coclauri, majoritatea văd starea jalnică în care ajung locurile ce altădată erau frumoase, naturale, neatinse (în special păduri, râuri, poieni, gol alpin, ştiţi voi la ce mă refer)... se observă tot mai tare, de la an la an nesimţirea oamenilor distrugând ceea ce e frumos şi special în sânul naturii, prin felurite mijloace.
Dar la foarte puţini amatori de munte le pasă de asta, iar la localnici nici atăt. Mulţi dintre localnici chiar provoacă distrugerile sau le susţin!
Însă. pentru majoritatea amatorilor de outdoor şi aventură, natura e doar o vacă de muls la fel cum e şi pentru forestieri, vânători, endurişti, politicieni, dezvoltatori, betonişti sau simpli ciobani.
Fiecare îşi vede de treaba, îşi face mendrele şi-şi spală bulendrele în sânul naturii.
Sunt diferenţe mari totuşi: unii-s mai discreţi şi cu destul bun-simţ ca să nu lasă urme aproape deloc pe unde trec (cum e cazul multor turişti, nemotorizaţi în special), în schimb destui netrebnici provoacă distrugeri iremediabile, agresive, perverse, cu îngăduinţa autorităţilor, pentru bani sau pentru că aşa au ei chef: defrişări, albii secate de MHCuri, braconaj, gunoaie, eroziune, poluare, etc. Dacă nici turiştii cu bun simţ care-s mai spălaţi şi văd ce se întâmplă nu se sesizează, atunci cine să ia atitudine la degradarea naturii ce se petrece în mod constant şi iremediabil? Cei ce iau atitudine şi acţionează, îi numeri pe degete.
Restul ... sunt muţi şi surzi. În timp ce satrapii distrug natura cu bună stiinţă, amatorii de senzaţii tari practică aventuri extreme outdoor şi-atât, îi doare în pix de starea jalnică a mediului...
Dar aştia sunt oamenii, gata cu polemica despre propria noastră ipocrizie.
În contextul ăsta, am vrut să fac ceva. Printre altele, am organizat în 2011, 2012, 2014 Maratonul Ţarcu, al Ţării Gugulanilor şi al Zimbrilor, pentru conştientizarea importanţei protejării naturii din Ţarcu (şi a mediului în general) în rândul cicliştilor, a comunităţilor, si nu numai.
De aia am organizat concursuri de MTB în Ţarcu cu sute de participanţi, pentru amatori, pentru copii, pentru începători, pentru a promova activităţi ecoturistice în zonă, ideea de turism durabil.
M-au ajutat dezinteresat foarte multi oameni si le multumesc (BikeAttack, CS Tibiscus, Concordia Lugoj, Club Montan Caransebeş, Ride Tour, Salvamont, etc).
Practic, începând cu 2011 am adus mountainbikerii în Ţarcu. Şi le-a plăcut! Şi mi-am făcut mulţi prieteni printre ciclisti, Hoinarii sunt unii dintre ei.
Înainte de Maratonul Ţarcu, puţini se încumetau pe traseele abrupte, pietroase din zonă... îi numărai pe degete.
Acum amatorii de MTB sunt la ordinea zilei în Ţarcu. Ce-i drept că şi fenomenul MTB a explodat... ajungea oricum pe crestele înalte, pe tărâmurile zeilor.
Organizând unul dintre cele mai grele maratoane de MTB... am avut şi puncte slabe şi destule critici. Unele îndreptăţite şi mi le-am asumat (marcaje, traseu), altele chiar nu le-am înteles.
Au zis unii c-a fost greu, prea abrupt, terenul dificil, prea multi bolovani, prea mult push-bike... de-astea.
Păi fraţilor e la munte... cum aţi fi vrut să fie!?
Pentru mine, a fost frumos, motivant, deşi foarte greu să organizezi un concurs MTB generalist.
Dar rezultatele în direcţia dorită (conştientizare pe probleme de mediu) erau slăbuţe, numărul celor ce se raliau ideii de protecţie a naturii nu creştea aşa cum speram.
Impresia e că majoritatea participanţilor căută doar aer curat, distracţie şi adrenalină. Să organizezi concursuri pentru protecţia naturii, la ce bun!?
Au mai făcut asta şi alţii, concursuri sportive în sprijinul ariilor protejate: în Defileul Jiului, la Arad, la Cozia, la Braşov (Propark Adventure). Sunt curios de rezultatele concrete, câţi dintre participanţi vor face ceva concret pentru protecţia naturii.
Dar să lăsăm natura în pace, e treaba Ministerului Mediului să se ocupe de asta (dacă e în stare). Până acum, a dovedit că e doar Ministerul Distrugerii Mediului, o marionetă atât a agentului economic Romsilva cât şi a politicienilor avizi de bani, cu preţul căsăpirii naturii.
Cumva, golul lăsat pentru ciclişti de maratonul Ţarcu (sau de BMM) l-a suplinit anul asta 2x Banat Epic.
La Maratonul Ţarcu traseele au fost pe la poalele muntelui, n-au ajuns în creastă. Era un concurs de masă, cu participare largă şi nu doream surprize, zeci de oameni la 2000 m fără adăpost pe vreme nasoală. Ştiam de asemenea că spre creasta nu ar fi fost plăcut un push-bike continuu, iar coborârea de la 2000m pe bitziclă pe bolovani pică greu la digestie.
Vreţi teren dificil?!, exista Metal Enduro, la Reşiţa.
Şi la MTB gusturile s-au mai rafinat, performanţele şi sculele s-au îmbunătăţit.
Aşa Hoinarii au avut curaj să propună un concurs dificil pentru un număr limitat de participanţi, peste crestele munţilor Ţarcu şi Semenic în două etape. Şi din primăvară s-au pus la muncă.
În sfârşit! că de când ne tot ameninţau cu concursuri în munţii Bantului.
Iar când Hoinarilor le vine o idee trăznită... iese ceva special. Aşa s-a născut 2x Banat Epic (2BE) cu baza la Slatina Timiş.
Prima zi: 80 km cu 4000m diferenţă de nivel, peste Ţarcu (2190m) şi Nedeia (2150m).
A doua zi: 71km cu 2000m diferenţă de nivel, peste Semenic (1450m).
Pentru riderii antrenaţi cifrele ameţitoare nu erau o problemă, dar pentru bicicliştii amatori de duminică (aşa ca mine), da!
Deşi cunoşteam tot traseul pe de rost (sau poate tocmai de aia), ezitam să mă înscriu, îmi făceam griji (la care şi încercam să găsesc soluţii realiste):
- dacă mă vor apuca crampele după urcarea solicitantă spre Ţarcu?
Aveam loc şi timp de odihnă, nu doream să dobor nici un record... Zeii ducă-se!
- dacă voi cădea pe instabilii bolovani cât mingile, pe drumul de TAF coborând de pe Nedeia? Puteam să ma dau jos la vale unde era cazul, evident (aşa am şi făcut). Nu era cazul să risc cu mâna stângă proaspăt sudată, după fractura din primăvară. Mă va durea oricum, probabil... who cares?
- dacă nu voi termina cei 80 km pe lumină, orbecăind noaptea între Vârciorova şi Ilova? Nu voiam să iau GPS doar pentru atât. Aveam lanternă, şi cumva tot găseam eu drumul chiar şi noaptea... era singura portiune necunoscută pentru mine.
- dacă nu voi mai putea a doua zi să iau startul, de oboseală?
Şi ce-aveam de pierdut? Nu era obligatoriu maratonul de a doua zi. Dacă dimineaţa eram funcţional porneam, dacă nu, nu.
Pregătiri
Ca să îmi dau seama ce înseamnă ziua a doua Slatina Timis - Semenic, am mers într-un weekend de august cu Mircea pe traseu, l-am învăţat cum se zice (şi cum se practică). Ne-am lălăit că Mircea a mai şi marcat şi am facut undeva la vreo 8h, dar traseul mi s-a părut cam lung şi ondulat spre final, şi m-a durut puţin mâna. Dar acum măcar ştiam despre ce-i vorba.
Ţarcu îl ştiam, Semenicul îl ştiam... doar antrenamentul lipsea. Cei 2 km cu bitzicla până la lucru, de cateva ori pe săptămâna sunt apă de ploaie.
Aşa că m-am gândit să mă antrenez... la DHS Corvin. M-am înscris la proba lungă 75km, 2400m +.
În dimineaţa zilei de 6 septembrie, înainte de ora 9 la Hunedoara trebuia să ne aliniem la start la castelul Corvinilor. Afară ploua torenţial, în timp ce noi ne înghesuiam sub umbrele. Ploaia s-a oprit, am pornit la proba lungă. Până la Deva şi înapoi, undeva la jumatate din traseu am înotat prin smârcuri clisoase, pe coclauri lutoase, dând nămolul jos cu mâna de pe cauciucuri, de pe cadru şi de pe saboţii de frână. Însă îmi plăcea, era motivant să continui să merg, să car bicicleta, excelentă pregatire pentru Ţarcu. Citisem recent o carte, autobiografia lui Bear Grylls se chema 'Noroi, transpiraţie şi lacrimi', şi-mi dădeam seama căt de nesemnificativ e noroiul ăla, de vrei cu adevarat să-l birui. În Ţarcu nu va fi noroi, va fi mai simplu, îmi spuneam.
La Corvin, am terminat pe locul 17, dupa vreo 8 h. Dar jumatate din concurenţi au abandonat.
Aşa că m-am înscris la 2BE, motivat şi de faptul că vor fi mulţi prieteni, printre care Călin, Răzvan, Mircea, Cătă, Luci. Am ajuns vineri la miezul nopţii în tabară, însă n-am prea putut dormi până dimineaţa. Sunt agitat înaintea evenimentelor importante.
Hoinarii şi CS Tibiscus au organizat impecabil evenimentul. A fost o adevarată sărbatoare, în cadru restrâns. Nota bene!
Telegrafic (raport complet găsiţi la Horaţiu/Freerider):
2BE Ziua I, sâmbătă, traseu peste Ţarcu.
Dimineaţa start la 6:30, lângă Slatina Timiş,
Noaptea e încă regină peste cateva zeci de licurici aliniaţi...
- Ciulă ai ajuns? că după tine aşteptăm.
10, 9, ...,3,2,1... Start!
Zeii din faţă ţâşnesc, ceilalţi muritori de rând pornesc în urma lor. Cei mai buni sunt deja în faţă, pe deal. Pedalăm spre Culmea Pleaşa. Peste 1000m de urcat dintr-una. Împing la deal, când pe bicicletă când pe jos. Nici nu simt când ajung pe Pleaşa la 1400m. Pare că a fost uşor! Cătă e înainte, Călin e cu mine, Răzvan a rămas în urmă, Dani şi el că a făcut o pană. După Pleaşa, coborâm pe bolovani, Călin se distanţează la vale. Alerg pe lângă bitziclă, nu vreau să risc nimic.
Punct control, apă, oameni faini. Cobor în Strigoniu fără emoţii, în poiană la 1000m. De aici sunt de urcat încă 1200 m până pe Ţarcu, cu pauză la Cuntu. Împing la deal, rareori pe bitziclă. Îl depăşesc pe Călin, el pe bicicletă eu pe jos.
La Cuntu e un adevărat festin. Prieteni, mâncare, veselie, poze, dar muzica lipseşte (altfel, era ca la nuntă). Unii deja abandonează, rămân la chef.
Merg mai departe, spre cei 2200m ai Ţarcului. Ştiu că voi căra bitzicla de coarne aproape 2h. N-am ce face, nu reusesc să merg pe ea la deal decât câţiva metri. E spre amiază şi soarele devine arzător. Fac pauze şi iar car bitzicla. Ajung într-un final pe vârf, la băieţii din post. 2190 m, ce-a fost, greu s-a dus!
Stau, contemplez, mănânc. Sunt pe tărâmul zeilor, se vede Gugu, Godeanu. Pornesc cu greu mai departe, pe bicicletă de data asta. Culmea mă duce sus-jos. Mai împing, mai pedalez. Urmează coborarea în Şaua Şuculeţului. Bicicleta zboară la vale, îmi vine să chiui.
Undeva în creastă aproape de Lacul Şuculeţul traseul coteşte brusc dreapta, dar urmele de motorizaţi merg mai departe. Acolo, primul zeu ajuns pe bicicletă în sâmbata aia (înaintea salvamontului motorizat), a luat-o înainte pe urmele din iarbă, greşind drumul. Al doilea zeu urmăritor a fost mai atent şi a mers pe unde trebe, câştigând câteva minute... hotărâtoare.
Zeii aştia trecuseră însă de ore bune... cand am ajuns eu acolo mai erau doar zeiţele.
Am stat deci cu zeiţele la poveşti, până m-a ajuns Călin din urmă şi m-a trezit din reverie. Eram totuşi într-un concurs, pe creasta Ţarcului.
La valeeee... salutăm Salvamontul. Ne chinuim prin smocuri mari de iarbă, pe cărări înierbate şi îngropate. Suntem pe o potecă ciobănească, my friend!
Şaua Şcheiului 1700m. Mătania 2150m, de urcat. Călin s-a muncit pe bicicletă, eu am împins-o. Fotografi faini Marius cu Jim. Ajungem sus împreună.
Apă, prieteni (Gotzo, Bobby, Ricky), dl. Dinu cu Marlene sunt aici, vor sta până mâine. Veselie, soare torid, poze.
Uraaaa, şi la vale!
Călin ia viteză, eu îl urmez mai timid. Mă aşteaptă. Culmea Nedeii e un balaur supus, sub roţile noastre.
Punct de control Buza Nedeii (1700m), cu Sergiu la post. Sun acasă. Totul e bine, urmează coborârea periculoasă, 800m la vale. Cobor şiţul mai jos. Călin s-a dus, i-am zis să nu m-aştepte.
Pantă e criminală, dar iarba are aderenţă. Vin şi bolovanii, în pădure. Sau mai bine zis, unde a fost odată pădure. A avut grijă Colcear, să nu mai fie...
Alerg pe bolovani cu bicicleta de coarne. Atenţie la picioare! Scap cu bine. Unde e puţin pământ mai urc în şa, cobor iară după câţiva zeci de metri. Aud râul. Sunt întreg!
Ajung jos în Valea Şuculeţul, exact în locul în care NU se va face microhidrocentrală, niciodată!
ATV Salvamont la post, Şany mă încurajează. Pornesc pe drum, de data asta în şa. Viteză, pietriş, prudenţă, frână. Deşi cunosc drumul, mi se pare cam lung. Sunt obosit.
Sergiu şi Darius, banane, Pepsi şi apă. De aici e simplu, sunt pe drumurile mele. Urcuş plictisitor, căldură, dreapta, stânga.
Şaua Jigorea, Salvamont şi lume, maşini.
Panta spre Cuntu, vârful Şeroni (1400m din nou), sunt obosit... rezistă!
Cunoscuţi, ultima pantă, apoi urc în şa. Ajung la Cuntu, oboseală, moleşeală, prieteni.
Zeii au tulit-o de mult, fugărindu-se în miezul zilei. Acum e deja seară.
Şi Călin a luat 40 minute avans. Mai am 2 ore lumină.
Pornesc la vale, fără emoţii. Locuri familiare, maraton prin Ţarcu. Azi nu servesc bolovani, nici căzături. Coborâre, urcare. Andrei cu Gotzo, pepsi şi lămâie. Se aud voci din spate, o tai.
Urcările se gată şi ele. Fântânele, vale, viteză, dansez cu vântul şi zbor ca gândul.
Ogaşe, viraje, Vârciorova. Vali cu Vero şi copiii, dar mai e un deal de trecut.
Lene mare şi tractoare. Oameni la câmpuri şi porumb, de data asta. Livezi şi ţarini. Drumul spre Ilova.
Sucă, te ucid!
1 km de urcare la final, spre satul păcii, unde copiii de cocălari te prăfuiesc cu ATVul !?
Sosire, după 12h50'. Trăiesc, întreg, nevătamat. Şi roata... încă se-nvărte!
Slatina Timiş, duş, mâncare... picioare grele, somn chinuit.
Dacă pot, mâine-s la start din nou!
În prima zi, zeii au rulat de doua ori mai repede decât mine. Aşa-s ei, mai rapizi! Cinste lor, şi muncii depuse să înveţe să zboare!
2BE Ziua II, duminică, peste Semenic.
Dimineaţa start la 7:00, Slatina Timiş.
De data asta e lumină la start, căştile stralucesc. Zeii în faţă ca întotdeauna, dar muritorii de rând s-au împuţinat la aproape jumătate.
Pornim ultimii (cu Călin) că ne ungem lanţul. Traseul îl ştiu, totul e să rezist.
Rulaj pe asfalt, ultima casă, macadam.
Pantă, bolovani, râu. Trecem apa acolo unde cineva (o zeiţă) stă şi veghează.
Pantă spre culme, fac push-bike, şi zeiţa mă ceartă! Alta în schimb o ia înaintea mea, şi o urmez.
Prind aripi. Cerul e de plumb, să vină ploaia. Şi vine!
Picături de apă curg, le sorb cu nesaţ. Înghit picaturi şi kilometri, si prind puteri. Gata leneveala.
Pantele-s o joacă, terenul parcă-i neted. Fără bolovani, fără sincope. La deal împing, la vale zbor.
Ajung repede la barajul 3 Ape.
Realimentare, salut prietenii şi mai departe!
Am lăsat zeiţa şi câţiva muritori în urmă, zbor spre culmi pe drumuri pietruite.
De data asta pedalez până în pădure sub vârf. La o pantă abruptă, împing asiduu. Mai o pantă, mai un efort, apoi ma relazex: zăresc lumina printre brazi. Am ajuns alţi doi muritori de rând: unul e tânărul Adi din Măru, venit şi el să pedaleze măcar puţin cu zeii. Ieşim la lumină, ni-s în platoul Semenicului. Zeiţa ne-a luat urma.
Răzvan a ajuns mai repede în vârf, e cu copiii cu maşina. Facem poze.
Coborârea începe bine, cu realimentare. Andrei e la post.
Pornesc spre vale, împreună cu Adi şi încă un muritor. Ne fugăreşte zeiţa, dar nu-l prinde decat pe ultimul. Adi ar putea rula mai repede, dar nu vrea să se piardă, zice că nu stie drumul. Gonim pe poteci la vale.
Panta în faţă e mare, Adi-n pădure dispare.
Cobor abrupt, c-un şanţ mă lupt.
Când se termină, sunt la lumină.
Salvamont, să fie cu noroc.
Un ultim viraj, şi-s pe baraj.
Alimentare, că-i foamea mare.
V-am salutat, da-s cam terminat, şi-abia mă trag pe asfalt.
Pe panta lină rămân în urmă.
Şi-n cap de deal dau şi de-o turmă.
Vale-deal, vale-deal
Încerc să mă ţin pe cal.
Si n-am mai descălecat
Până jos de tot în sat.
A fost epic, nu-i aşa?
Epic de Banat, la puterea a doua, adica 2BE.
De data asta m-am întors după 6h44', numa' bine pentru prânz.
Familia reunită a Hoinarilor a pregătit un gulaş pe cinste, de-ţi lingeai degetele. Asta mi-a amplificat zâmbetul.
Iar zeii au urcat pe podium. Acolo le e locul.
Una peste alta, tot evenimentul 2x Banat Epic a fost extraordinar. Mic, aproape amical, făcut de oameni şi pentru oameni care rezonează la aceleaşi idei. A fost greu, foarte greu, dar a fost special, exclusivist, epic. S-a simţit pasiunea Hoinarilor, dar şi dedicaţia voluntarilor peste tot pe unde-i întâlneam (majoritatea prieteni şi cunoscuţi). A fost de fapt, ca o tură extremă cu prietenii, urmărind zeii
Mai multe (inclusiv poze), la organizatori pe pagini (de aici)...
End of story.
PS: unii au început să se pregătească deja pentru ediţia 2016! Magistral şi ... olimpic!
Din două motive.
1. Pentru că acolo sus nu departe de creasta principală a Ţarcului unde am pedalat noi (sau am împins din greu), pe vf. Gugu adică, se zice că-şi avea demult lăcaşul Zamolxes, zeul dacilor.
Căutătorii de comori şi dacologii ştiu mai bine legendele cu Gugu, dar am mai scris şi eu legat de subiect...
2. Pentru că 'zeii' coboară uneori între muritorii de rând, pe bune!
Zeii aştia (cărora le mai zice şi Greuceni) sunt adesea cu noi, printre noi, nu-i deosebeşti cu nimic de oamenii normali. Ei iau startul cu oamenii obişnuiţi în competiţii sportive, dar cu puterile magice dispar ca prin farmec, şi-i revezi doar la sosire, proaspeţi şi gata-îmbăiaţi când tu abia ajungi de pe traseu, rupt în gură.
 |
| La taifas, în lumea zeilor (foto Hoinarii) |
Voi scrie unele chestii ce ţin de mine, de MTB şi de Ţarcu, de Banatul Montan aşa epic şi poetic cum e în realitate, şi câteva vorbe legate de concurs.
Istorice
Încă de când mi-am luat bitziclă cu roţi groase din Metro, în 1997, am cochetat cu ideea că o să o alerg pe coclauri şi pe forestiere, prin zona Banatului. Şi aşa am făcut, deşi nu prea des: Dognecea, Trei Ape, Semenic, etc... Nu conta că aveam furca rigidă şi bitzicla era grea ca naiba... la un moment dat am vrut să merg cu ea şi pe Ţarcu... era prin 2002.
Când m-am săturat de împins la deal şi am luat-o pe ea la vale înapoi spre Cuntu de undeva de sub Sadovanu, senzaţia n-a fost deloc agreabilă, şi era să ne rupem (şi eu, şi bitzicla).
Între timp, am mai învăţat câte ceva din MTB şi au urmat concursurile... erau ceva mai provocatoare decât turele obişnuite, îţi măsurai forţele cu alţi viteji. Notez din biografie:
- BMM 2008 Gărâna 50 km: a mers, dar m-am chinuit mult. Jaful de bitziclă veche era un real handicap.
Ultima ei tură la munte a fost totusi eroică, anul următor, un test pentru CA2009 cu echipa Fata şi Moşii: Sebeş - Sugag - Oaşa - Obârşia Lotrului -Transalpina (neasfaltată) - Rânca - Novaci - Polovragi - Olteţ - Petrimanu - Maleia - Voineasa - Sebeş, vreo 230 km. La vale spre Novaci bătrâna bitziclă Vento Montagna a prins 71 km/h, şi-am scăpat întreg totuşi !!!
 |
| Bitzicla editie '97 cu coarne, încă rezistă! Mă car şi azi cu ea, în oraş |
De atunci am mai fost la destule concursuri (dar nu prea multe). Singura dată când am mai ajuns pe podium a fost la Maratonul Regelui 2014, unde am luat locul II la proba scurtă.
Trebuie specificat însă că nu ma antrenez deloc, ies însă cu plăcere la ture pe coclauri cu alţi amatori în weekend. Nu alerg după cadenţe, cardio şi KOMuri, mai degrabă după fluturi.
În perioada 2010-2014 m-am ocupat serios de aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Tarcu (www.tarcu.ro), cu ONGul Altitudine. Eram administratori. Ocazie bună să ies şi să testez traseele de pe acolo, prietenii ştiu de ce.
Aici trebe să fac o paranteză.
Multora la place în natură, mulţi fac ieşiri outdoor şi sport în natură. Din cei care ies pe coclauri, majoritatea văd starea jalnică în care ajung locurile ce altădată erau frumoase, naturale, neatinse (în special păduri, râuri, poieni, gol alpin, ştiţi voi la ce mă refer)... se observă tot mai tare, de la an la an nesimţirea oamenilor distrugând ceea ce e frumos şi special în sânul naturii, prin felurite mijloace.
Dar la foarte puţini amatori de munte le pasă de asta, iar la localnici nici atăt. Mulţi dintre localnici chiar provoacă distrugerile sau le susţin!
Însă. pentru majoritatea amatorilor de outdoor şi aventură, natura e doar o vacă de muls la fel cum e şi pentru forestieri, vânători, endurişti, politicieni, dezvoltatori, betonişti sau simpli ciobani.
Fiecare îşi vede de treaba, îşi face mendrele şi-şi spală bulendrele în sânul naturii.
Sunt diferenţe mari totuşi: unii-s mai discreţi şi cu destul bun-simţ ca să nu lasă urme aproape deloc pe unde trec (cum e cazul multor turişti, nemotorizaţi în special), în schimb destui netrebnici provoacă distrugeri iremediabile, agresive, perverse, cu îngăduinţa autorităţilor, pentru bani sau pentru că aşa au ei chef: defrişări, albii secate de MHCuri, braconaj, gunoaie, eroziune, poluare, etc. Dacă nici turiştii cu bun simţ care-s mai spălaţi şi văd ce se întâmplă nu se sesizează, atunci cine să ia atitudine la degradarea naturii ce se petrece în mod constant şi iremediabil? Cei ce iau atitudine şi acţionează, îi numeri pe degete.
Restul ... sunt muţi şi surzi. În timp ce satrapii distrug natura cu bună stiinţă, amatorii de senzaţii tari practică aventuri extreme outdoor şi-atât, îi doare în pix de starea jalnică a mediului...
Dar aştia sunt oamenii, gata cu polemica despre propria noastră ipocrizie.
În contextul ăsta, am vrut să fac ceva. Printre altele, am organizat în 2011, 2012, 2014 Maratonul Ţarcu, al Ţării Gugulanilor şi al Zimbrilor, pentru conştientizarea importanţei protejării naturii din Ţarcu (şi a mediului în general) în rândul cicliştilor, a comunităţilor, si nu numai.
 |
| A fost maratontarcu.ro 2011, 2012, 2013, 2014 |
M-au ajutat dezinteresat foarte multi oameni si le multumesc (BikeAttack, CS Tibiscus, Concordia Lugoj, Club Montan Caransebeş, Ride Tour, Salvamont, etc).
Practic, începând cu 2011 am adus mountainbikerii în Ţarcu. Şi le-a plăcut! Şi mi-am făcut mulţi prieteni printre ciclisti, Hoinarii sunt unii dintre ei.
Înainte de Maratonul Ţarcu, puţini se încumetau pe traseele abrupte, pietroase din zonă... îi numărai pe degete.
Acum amatorii de MTB sunt la ordinea zilei în Ţarcu. Ce-i drept că şi fenomenul MTB a explodat... ajungea oricum pe crestele înalte, pe tărâmurile zeilor.
Organizând unul dintre cele mai grele maratoane de MTB... am avut şi puncte slabe şi destule critici. Unele îndreptăţite şi mi le-am asumat (marcaje, traseu), altele chiar nu le-am înteles.
Au zis unii c-a fost greu, prea abrupt, terenul dificil, prea multi bolovani, prea mult push-bike... de-astea.
Păi fraţilor e la munte... cum aţi fi vrut să fie!?
 |
| maratontarcu.ro, spre Cuntu |
Dar rezultatele în direcţia dorită (conştientizare pe probleme de mediu) erau slăbuţe, numărul celor ce se raliau ideii de protecţie a naturii nu creştea aşa cum speram.
Impresia e că majoritatea participanţilor căută doar aer curat, distracţie şi adrenalină. Să organizezi concursuri pentru protecţia naturii, la ce bun!?
Au mai făcut asta şi alţii, concursuri sportive în sprijinul ariilor protejate: în Defileul Jiului, la Arad, la Cozia, la Braşov (Propark Adventure). Sunt curios de rezultatele concrete, câţi dintre participanţi vor face ceva concret pentru protecţia naturii.
Dar să lăsăm natura în pace, e treaba Ministerului Mediului să se ocupe de asta (dacă e în stare). Până acum, a dovedit că e doar Ministerul Distrugerii Mediului, o marionetă atât a agentului economic Romsilva cât şi a politicienilor avizi de bani, cu preţul căsăpirii naturii.
Cumva, golul lăsat pentru ciclişti de maratonul Ţarcu (sau de BMM) l-a suplinit anul asta 2x Banat Epic.
La Maratonul Ţarcu traseele au fost pe la poalele muntelui, n-au ajuns în creastă. Era un concurs de masă, cu participare largă şi nu doream surprize, zeci de oameni la 2000 m fără adăpost pe vreme nasoală. Ştiam de asemenea că spre creasta nu ar fi fost plăcut un push-bike continuu, iar coborârea de la 2000m pe bitziclă pe bolovani pică greu la digestie.
Vreţi teren dificil?!, exista Metal Enduro, la Reşiţa.
Şi la MTB gusturile s-au mai rafinat, performanţele şi sculele s-au îmbunătăţit.
Aşa Hoinarii au avut curaj să propună un concurs dificil pentru un număr limitat de participanţi, peste crestele munţilor Ţarcu şi Semenic în două etape. Şi din primăvară s-au pus la muncă.
În sfârşit! că de când ne tot ameninţau cu concursuri în munţii Bantului.
Iar când Hoinarilor le vine o idee trăznită... iese ceva special. Aşa s-a născut 2x Banat Epic (2BE) cu baza la Slatina Timiş.
Prima zi: 80 km cu 4000m diferenţă de nivel, peste Ţarcu (2190m) şi Nedeia (2150m).
A doua zi: 71km cu 2000m diferenţă de nivel, peste Semenic (1450m).
Pentru riderii antrenaţi cifrele ameţitoare nu erau o problemă, dar pentru bicicliştii amatori de duminică (aşa ca mine), da!
 |
| Greu la deal (foto Cata Simion) |
- dacă mă vor apuca crampele după urcarea solicitantă spre Ţarcu?
Aveam loc şi timp de odihnă, nu doream să dobor nici un record... Zeii ducă-se!
- dacă voi cădea pe instabilii bolovani cât mingile, pe drumul de TAF coborând de pe Nedeia? Puteam să ma dau jos la vale unde era cazul, evident (aşa am şi făcut). Nu era cazul să risc cu mâna stângă proaspăt sudată, după fractura din primăvară. Mă va durea oricum, probabil... who cares?
- dacă nu voi termina cei 80 km pe lumină, orbecăind noaptea între Vârciorova şi Ilova? Nu voiam să iau GPS doar pentru atât. Aveam lanternă, şi cumva tot găseam eu drumul chiar şi noaptea... era singura portiune necunoscută pentru mine.
- dacă nu voi mai putea a doua zi să iau startul, de oboseală?
Şi ce-aveam de pierdut? Nu era obligatoriu maratonul de a doua zi. Dacă dimineaţa eram funcţional porneam, dacă nu, nu.
Pregătiri
Ca să îmi dau seama ce înseamnă ziua a doua Slatina Timis - Semenic, am mers într-un weekend de august cu Mircea pe traseu, l-am învăţat cum se zice (şi cum se practică). Ne-am lălăit că Mircea a mai şi marcat şi am facut undeva la vreo 8h, dar traseul mi s-a părut cam lung şi ondulat spre final, şi m-a durut puţin mâna. Dar acum măcar ştiam despre ce-i vorba.
 |
| Traseul de-a doua zi, spre final (foto Hoinarii) |
Aşa că m-am gândit să mă antrenez... la DHS Corvin. M-am înscris la proba lungă 75km, 2400m +.
În dimineaţa zilei de 6 septembrie, înainte de ora 9 la Hunedoara trebuia să ne aliniem la start la castelul Corvinilor. Afară ploua torenţial, în timp ce noi ne înghesuiam sub umbrele. Ploaia s-a oprit, am pornit la proba lungă. Până la Deva şi înapoi, undeva la jumatate din traseu am înotat prin smârcuri clisoase, pe coclauri lutoase, dând nămolul jos cu mâna de pe cauciucuri, de pe cadru şi de pe saboţii de frână. Însă îmi plăcea, era motivant să continui să merg, să car bicicleta, excelentă pregatire pentru Ţarcu. Citisem recent o carte, autobiografia lui Bear Grylls se chema 'Noroi, transpiraţie şi lacrimi', şi-mi dădeam seama căt de nesemnificativ e noroiul ăla, de vrei cu adevarat să-l birui. În Ţarcu nu va fi noroi, va fi mai simplu, îmi spuneam.
La Corvin, am terminat pe locul 17, dupa vreo 8 h. Dar jumatate din concurenţi au abandonat.
Aşa că m-am înscris la 2BE, motivat şi de faptul că vor fi mulţi prieteni, printre care Călin, Răzvan, Mircea, Cătă, Luci. Am ajuns vineri la miezul nopţii în tabară, însă n-am prea putut dormi până dimineaţa. Sunt agitat înaintea evenimentelor importante.
Hoinarii şi CS Tibiscus au organizat impecabil evenimentul. A fost o adevarată sărbatoare, în cadru restrâns. Nota bene!
Telegrafic (raport complet găsiţi la Horaţiu/Freerider):
2BE Ziua I, sâmbătă, traseu peste Ţarcu.
Dimineaţa start la 6:30, lângă Slatina Timiş,
Noaptea e încă regină peste cateva zeci de licurici aliniaţi...
- Ciulă ai ajuns? că după tine aşteptăm.
10, 9, ...,3,2,1... Start!
Zeii din faţă ţâşnesc, ceilalţi muritori de rând pornesc în urma lor. Cei mai buni sunt deja în faţă, pe deal. Pedalăm spre Culmea Pleaşa. Peste 1000m de urcat dintr-una. Împing la deal, când pe bicicletă când pe jos. Nici nu simt când ajung pe Pleaşa la 1400m. Pare că a fost uşor! Cătă e înainte, Călin e cu mine, Răzvan a rămas în urmă, Dani şi el că a făcut o pană. După Pleaşa, coborâm pe bolovani, Călin se distanţează la vale. Alerg pe lângă bitziclă, nu vreau să risc nimic.
Punct control, apă, oameni faini. Cobor în Strigoniu fără emoţii, în poiană la 1000m. De aici sunt de urcat încă 1200 m până pe Ţarcu, cu pauză la Cuntu. Împing la deal, rareori pe bitziclă. Îl depăşesc pe Călin, el pe bicicletă eu pe jos.
La Cuntu e un adevărat festin. Prieteni, mâncare, veselie, poze, dar muzica lipseşte (altfel, era ca la nuntă). Unii deja abandonează, rămân la chef.
 |
| Festin la Cuntu (foto Cătă Simion) |
 |
| La Ţarcu, aproape de zei (foto Horaţiu) |
 |
| Pe târâmul zeilor (foto Hoinarii) |
Zeii aştia trecuseră însă de ore bune... cand am ajuns eu acolo mai erau doar zeiţele.
Am stat deci cu zeiţele la poveşti, până m-a ajuns Călin din urmă şi m-a trezit din reverie. Eram totuşi într-un concurs, pe creasta Ţarcului.
La valeeee... salutăm Salvamontul. Ne chinuim prin smocuri mari de iarbă, pe cărări înierbate şi îngropate. Suntem pe o potecă ciobănească, my friend!
 |
| Mircea (foto Jim / Marius S) |
 |
| Cu Căleanu pe fundal (foto Jim / Marius S) |
Şaua Şcheiului 1700m. Mătania 2150m, de urcat. Călin s-a muncit pe bicicletă, eu am împins-o. Fotografi faini Marius cu Jim. Ajungem sus împreună.
 |
| Dublu duet |
 |
| La deal! |
Uraaaa, şi la vale!
 |
| Fac mătănii, aproape de Mătania (foto Marlene Mititeanu) |
Punct de control Buza Nedeii (1700m), cu Sergiu la post. Sun acasă. Totul e bine, urmează coborârea periculoasă, 800m la vale. Cobor şiţul mai jos. Călin s-a dus, i-am zis să nu m-aştepte.
 |
| Pe culmea balaurului (foto de la Horaţiu/Freerider) |
Alerg pe bolovani cu bicicleta de coarne. Atenţie la picioare! Scap cu bine. Unde e puţin pământ mai urc în şa, cobor iară după câţiva zeci de metri. Aud râul. Sunt întreg!
Ajung jos în Valea Şuculeţul, exact în locul în care NU se va face microhidrocentrală, niciodată!
ATV Salvamont la post, Şany mă încurajează. Pornesc pe drum, de data asta în şa. Viteză, pietriş, prudenţă, frână. Deşi cunosc drumul, mi se pare cam lung. Sunt obosit.
Sergiu şi Darius, banane, Pepsi şi apă. De aici e simplu, sunt pe drumurile mele. Urcuş plictisitor, căldură, dreapta, stânga.
Şaua Jigorea, Salvamont şi lume, maşini.
Panta spre Cuntu, vârful Şeroni (1400m din nou), sunt obosit... rezistă!
Cunoscuţi, ultima pantă, apoi urc în şa. Ajung la Cuntu, oboseală, moleşeală, prieteni.
Zeii au tulit-o de mult, fugărindu-se în miezul zilei. Acum e deja seară.
Şi Călin a luat 40 minute avans. Mai am 2 ore lumină.
Pornesc la vale, fără emoţii. Locuri familiare, maraton prin Ţarcu. Azi nu servesc bolovani, nici căzături. Coborâre, urcare. Andrei cu Gotzo, pepsi şi lămâie. Se aud voci din spate, o tai.
Urcările se gată şi ele. Fântânele, vale, viteză, dansez cu vântul şi zbor ca gândul.
Ogaşe, viraje, Vârciorova. Vali cu Vero şi copiii, dar mai e un deal de trecut.
Lene mare şi tractoare. Oameni la câmpuri şi porumb, de data asta. Livezi şi ţarini. Drumul spre Ilova.
Sucă, te ucid!
1 km de urcare la final, spre satul păcii, unde copiii de cocălari te prăfuiesc cu ATVul !?
Sosire, după 12h50'. Trăiesc, întreg, nevătamat. Şi roata... încă se-nvărte!
Slatina Timiş, duş, mâncare... picioare grele, somn chinuit.
Dacă pot, mâine-s la start din nou!
În prima zi, zeii au rulat de doua ori mai repede decât mine. Aşa-s ei, mai rapizi! Cinste lor, şi muncii depuse să înveţe să zboare!
2BE Ziua II, duminică, peste Semenic.
Dimineaţa start la 7:00, Slatina Timiş.
De data asta e lumină la start, căştile stralucesc. Zeii în faţă ca întotdeauna, dar muritorii de rând s-au împuţinat la aproape jumătate.
Pornim ultimii (cu Călin) că ne ungem lanţul. Traseul îl ştiu, totul e să rezist.
Rulaj pe asfalt, ultima casă, macadam.
 |
| Încă-n pijama (foto Bogdan Ionescu) |
Pantă spre culme, fac push-bike, şi zeiţa mă ceartă! Alta în schimb o ia înaintea mea, şi o urmez.
Prind aripi. Cerul e de plumb, să vină ploaia. Şi vine!
Picături de apă curg, le sorb cu nesaţ. Înghit picaturi şi kilometri, si prind puteri. Gata leneveala.
Pantele-s o joacă, terenul parcă-i neted. Fără bolovani, fără sincope. La deal împing, la vale zbor.
Ajung repede la barajul 3 Ape.
Realimentare, salut prietenii şi mai departe!
Am lăsat zeiţa şi câţiva muritori în urmă, zbor spre culmi pe drumuri pietruite.
De data asta pedalez până în pădure sub vârf. La o pantă abruptă, împing asiduu. Mai o pantă, mai un efort, apoi ma relazex: zăresc lumina printre brazi. Am ajuns alţi doi muritori de rând: unul e tânărul Adi din Măru, venit şi el să pedaleze măcar puţin cu zeii. Ieşim la lumină, ni-s în platoul Semenicului. Zeiţa ne-a luat urma.
 |
| Fugareală |
 |
| Peste Semenic |
Coborârea începe bine, cu realimentare. Andrei e la post.
Pornesc spre vale, împreună cu Adi şi încă un muritor. Ne fugăreşte zeiţa, dar nu-l prinde decat pe ultimul. Adi ar putea rula mai repede, dar nu vrea să se piardă, zice că nu stie drumul. Gonim pe poteci la vale.
Panta în faţă e mare, Adi-n pădure dispare.
Cobor abrupt, c-un şanţ mă lupt.
Când se termină, sunt la lumină.
Salvamont, să fie cu noroc.
Un ultim viraj, şi-s pe baraj.
Alimentare, că-i foamea mare.
V-am salutat, da-s cam terminat, şi-abia mă trag pe asfalt.
Pe panta lină rămân în urmă.
Şi-n cap de deal dau şi de-o turmă.
Vale-deal, vale-deal
Încerc să mă ţin pe cal.
Si n-am mai descălecat
Până jos de tot în sat.
A fost epic, nu-i aşa?
Epic de Banat, la puterea a doua, adica 2BE.
De data asta m-am întors după 6h44', numa' bine pentru prânz.
Familia reunită a Hoinarilor a pregătit un gulaş pe cinste, de-ţi lingeai degetele. Asta mi-a amplificat zâmbetul.
 |
| Zâmbet final (foto Adi) |
 |
| Podiumul |
Mai multe (inclusiv poze), la organizatori pe pagini (de aici)...
End of story.
PS: unii au început să se pregătească deja pentru ediţia 2016! Magistral şi ... olimpic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu