Hercules Maraton 2010

E dupa amiaza dinaintea startului maratonului Hercules.
Suntem la Pensiunea Dumbrava si ma inscriu la maraton.
Multi cunoscuti, si mai multi necunoscuti... atmosfera linistita (deocamdata), dar tensiunea mocneste in aer.

Hercules 2010 - photo by Hume

Dupa ce primesc pachetul de concurs, cu numar si chip, nu mai astept nici pastele nici sedinta tehnica si pornesc maratonul propriu.
Pentru ca Lore va sta in punct de control la bisericuta Dobraia, nu voi ramane in valea Cernei, ci vom merge impreuna la Cracul Teiului, pe urma voi cobora eu dimineata sa iau startul in cursa.

 Dupa 5 ore de alergat - Merci Calin!

Zis si facut...
Impreuna cu Lore, cu Paiciu (de mult n-am mai vorbit cu nazdravana de Paiciu!), cu Maia si fiica ei Ana pornim pe drumeag in sus. Doar nu era sa las singure patru fete :)

Mergem catinel, suntem cu bagaje si Ana (12 ani) nu e obisnuita cu muntele... imi convine. Facem doua ore pana la Cracul Teiului, avand inca dubii daca vom fi primiti sa innoptam in casa, desi Alin ne asigura ca a vorbit cu gospodarul.
Drumul e marcat deja, il intalnim si pe Robi care a fost sa verifice marcajele la traseul scurt (unele din ele disparusera de saptamana precedenta).
Ajungem la gospodaria de langa izvor, si intr-adevar domnul Lazar ne primeste si ne ofera o camera unde sa dormim. Am sta la taclale, dar e treaba de facut asa ca profitam inca de lumina.

La izvor ne asteapta Marcus, numai bine reusim pe lumina sa incropim acoperisul la masuta pentru punctul de revitalizare, din niste crengi si o prelata.

Totul e pregatit. Apare Andy din Resita cu trupa de la Bike Attack, Hume care va fotografia in zona si Eugen cu Calin ce vin cu Medana.
Lore cu Marcus vor sta la bisericuta, Paiciu cu Medana la Cracul Teiului, iar Maia si Ana vor ajuta si ele. Hume va poza pe traseu.
Ne adunam in casa, tocmai la timp pentru ca afara se lasa intunericul si incepe sa toarne, cu tunete. Mancam si povestim cu gazdele noastre, care se mira cum vom alerga concurentii peste munte si-napoi pe vremea ploioasa ce se anunta.

 Cu gazdele noastre - photo by Paiciu

Potecile umblate de vite au devenit o mocirla de nedescris.


Mananc mai consistent sa am resurse a doua zi dimineata... fiind puncte de alimentare pe traseu hotarasc sa nu car cu mine decat doua batoane ce le pot tine in buzunare.
Incerc sa dorm dar nu reusesc... imi imaginez traseul, cunosc doar partea dinspre V Cernei, dar il parcurg in gand, l-am studiat pe Google Earth. Fac strategii, stiu ca a doua jumatate va fi mai solicitanta, urcarea aia in Poiana Matzii cu 500 m diferenta de nivel.
Sunt linistit, chiar daca nu pot dormi meditez  si ma incarc de opimism si energie. Fiind mai usor decat la Piatra Craiului, as vrea sa ma incadrez in 5 ore... sa vedem daca reusesc pt ca sunt mai putin antrenat decat asta-toamna.

In fond maratonul meu va fi mai lung de 38 de km :) Dar nu-mi fac griji am rezistat eu la alte chestii  mai grele. Pentru Hercules m-am antrenat putin spre deloc (adica am alergat odata 10 km pe sosea, am fost la Liman 32 km bike - ala a fost un concurs cat de cat serios, si am alergat la crosul firmelor 5 km - peanuts).
Cu toate astea sunt cu moralul sus, ma distrez si ma gandesc ca m-am pregatit intens cu odihna si relaxare.

As fi vrut sa ma implic mai mult si-n organizare, dar o serie de alti factori m-au tinut deoparte. Acuma o sa dau tot ce pot.

Nu astept ca telefonul sa ma trezeasca, ma ridic la aparitia zorilor. Mai mananc ceva, iau rucsacul si pornesc in jos spre Dumbrava la 7:30, luandu-mi ramas bun de la Lore.

Vreme de concurs - photo by Hume

Ceturi plutesc peste versantii calcarosi si eu cobor tacut, fara graba potecuta prin dimineata umeda.
Ating crengute, picaturi de apa racoroase se scutura, imi ating pielea si ma infioara! Ideala incalzire! Sper sa nu conteze cei aproape 3 km in plus, in fond sunt neglijabili ca efort pe langa ce ma asteapta.
Dupa aproape jumatate de ora, ajung la Dumbrava unde e mare agitatie. Imi iau echipamentul, beau lichide si ma indrept catre start, discutand vesel cu Cata, Silvia, Alex, Elena, Captain, Razvan, Calin, Eugen, Vali, Luci, si multi altii... Imi place ce vad, lumea e nerbdatoare sa alerge.

Ma asez in randul al doilea, in rand cu Captain si Suca ... as vrea sa ma detasez cumva de pluton, sa ma tin de ei, performerii.
Se da startul... pornesc tare si imi zic macar sa fiu si eu odata intre primii... as, de unde!
Cei mai viteji deja iau avans dupa primii metri... Gianina e intr-o masina in fata si filmeaza... incerc sa tin un tempo ridicat, dar parca stomacul mi-e plin de bolovani, simt burta cum ma loveste la fiecare pas in ficat... cred ca am baut prea multe lichide.
Asa ca imi adaptez ritmul, aleg un tempo suportabil pentru stomac. Ma depaseste Horica in viteza, Suca si Captain castiga teren, ma ajung si Vali si Luci din urma si multi altii. Dar suntem abia la inceput...
Iata podetul, maratonistii cotesc la stanga peste Cerna, in timp ce ceilalti de la semi alearga in continuare pe sosea.
Incerc sa alerg pe urcare. Initial merge, pe urma dupa cateva sute de m e tot mai greu. Vali e in fata, bravo Vali! Ma ajunge Daniela, o cunosc din Piatra Craiului, acolo am tot intersectat-o pe traseu si am depasit-o, dar acum e mai in forma si ii fac loc sa treaca incurajand-o.

 Prima amazoana - photo by Paiciu

Fac loc si unui domn, ce urca cu pasi mari cu castile pe urechi, imi zambeste si aud un Multumesc! Sunt impresionat ce bine urca, aveam sa aflu pe urma ca e Bruno Adamcsek, din echipa Salvamont Herculane. Bravo!
Imi intru in ritm... urcam sustinut, stomacul nu-mi mai salta ca-n alergare si reusesc sa tin pasul la cativa m in spatele lui Bruno si Daniela. Recunosc un tip de la Truly, si ei organizeaza un concurs in Ciucas, uracam unul dupa altul.
Trecem in viteza pe la Cracul Teiului, bucurie mare pe mine ca-i revad pe cei ce i-am lasat dormind dis de dimineata. Am parcurs deja 1/8 din traseu.

La Cracul Teiului - photo by Paiciu

Un ultim hop, si iata-ma-s la lumina, in poiana cu bisericuta de la Dobraia... Lore imi striga bucuroasa:
- Haide, haide! esti pe 20! dar nu trec inainte s-o pup.
Ce mai conteaza ca Adi Valean cu inca cineva trec ca expresul pe langa mine!
Cobor alergand la vale pe drumul de tara... stomacul meu se trezeste si el si bolovanii parca se inmultesc cand maresc viteza... asa ca trebuie sa reduc turatia.
Hume ne asteapta intr-o livada, numa bine sa ne pozeze cand trecem prin balti si noroaie!

Moody terrain - Photo by Hume

Ceilalti se distanteaza, ei lasa ca o sa-mi consum eu lichidele din stomac si sa vezi ce viteza o sa bag! Lasa ca va prind io!
Si chiar il prind din urma pe Bruno la punctul de control Poiana Lunga, dar nu ma pot abtine sa nu bag un pahar de apa... a trecut o ora si-mi trebuie lichide.
Spre Bogaltin ma intampina cu incurajari familia Ciumpilica! Se vede satul in vale... alerg mai bine acum, mi-am intrat in ritm.
Trec pe langa radioamatorii cu antene (ce asigura comunicatiile mobile intre posturi, super tare!) si cobor in sat. Oamenii pe strada se mira si unii ne incurajeaza. Sunt la jumatea cursei, ura!
Repede ajung la biserica, copiii ma incurajeaza (raman mirat, de unde-mi stiu numele oare!?), Diana si Mardale nu mai stiu ce bunatati sa ne dea... iau o felie de mar, doua de portocala si la deal.
De data asta nu mai pot sa alerg nici macar cativa m la deal. Asa ca pun capul in pamant, strang bine betele-n pumni si pasesc hotarat!
Imi macin marunt pasii si saliva, urc dand din bete in ritm constant si cat pot de rapid.
Iesim din sat si vad Golgota: un deal imens, pe care drumul recent spart cu buldozerul il suie abrupt, cu 2-3 serpentine. Unii concurenti sunt deja sus!
Aici nu mai e nimic de adaugat, cu rabdarea treci marea, este hopul cel mai greu... mi-e foarte greu dar nu ma opresc nici mort!
Aici pe urcare ma intrece Cata, apoi Bruno si alti 2 concurenti. Altii vin din spate, ii vad in vale, am urcat ceva dar parca sunt melc, asa de incet merg! Un noroi lipicios se prinde de talpa papucilor, si de bete, intampin rezistenta cand dau sa scot varful batului din clisa!
Ma inversunez... si constat ca desi am fost depasit de 2-3 oameni, pastrez totusi distanta fata de cei din fata. Incerc sa ma apropii, dar un pas mai lung imi provoaca dureri. Am crampe, deci n-are rost sa fortez, trebuie sa merg in pas marunt ca mai e de urcat! 

 Golgota, Saua Matzii (privita de sus) - by Serban Simbotelecan photography

Intr-un sfarsit, dupa un damb ajungem la un cort in punctul de control Saua Matzii. Desupra lui alt deal de urcat, totusi incomparabil mai mic decat ce urcasem pana aici.
Bruno este masat pe picioare de baietii din post. Norocosul.
Beau apa, energizant si prind puteri noi.
Pe culme, poteca se intinde, portiuni de plat sunt intercalate de urcusuri domoale. Ne indreptam spre creasta Muntilor Cernei. Reusesc sa alerg pe plat, insa la cea mai mica panta, trebuie sa merg caci orice tentativa de alergat imi provoaca crampe, carcei in muschii gambei si aductori (a trebuit sa ma uit pe net sa vad ce drac de mushi is aia ce ma dureau :).
Iesim in gol alpin si zarim creasta printre ceturi. Inca urcam spre saua cea mai inalta (Ciumerna), aici nu mai stiu zona si abia astept sa ajung in locuri cunoscute sa-mi iau un punct de reper.
Incepe sa picure, la est bubuie, ma uit in jurul meu si vad concurentii insirandu-se pe poteca, si in fata mea dar si in spate.
Cineva a pictat bolovani de-a lungul potecii cu alb: HM. Adevaraciune de concurs!
Intersectez o turma de mioare, ciobanul auzind de unde venim imi zice:
- Asta-i mare chinuiala!
O fi chinuiala, da-i sanatoasa. N-a murit nime din asta (inca). Nu mai poti, o lasi mai moale, sau te opresti la un punct de control unde sunt oameni sa-ti tragi sufletul.
Dar eu nu am de gand sa ma opresc niciunde.
Iata-l pe Tavi sus aproape de creasta, ma pozeaza si ma incurajeaza.
- Ma, dar ai venit repede!
As fi vrut yo mai repede, dar lenea e cucoana mare!

Iata saua Ciumerna si Istvan cu cortul ma fluiera. De aici cunosc drumul si e tot vale.
Incep sa alerg! Poteca coboara usor, crampele nu prea ma lasa sa fac salturi mari, asa ca alerg cu pasi mici... dar iau viteza. Iuhuu!
Hume s-a repozitionat aici in zona impreuna cu Serban si ne trag in poza.

Photos by Hume & Serban Simbotelecan

In fata mea doi concurenti, depasesc unul si ma apropii de celalalt, dar nu reusesc sa-l intrec. Il iau de iepure :). Ma odihnesc alergand la vale.
Ajungem rapid in saua Prislop. Catalin si Jimi sunt la post si-mi dau binete.
Urmeaza coborarea abrupta prin padure printr-o mocirla de nedescris. Paraul e pe poteca, alerg prin frunze moarte si imbibate cu apa si noroi, la un moment dat trec printr-o balta ce-mi ajunge pana la genunchi. Noroc ca-i vale si nu raman lipit acolo in namol.

Ma apropii la 1m de concurentul din fata, care fuge si el mancand pamantul! Mai putin si-l ating. Suntem aimandoi atenti la picoare sarim peste bolovani, crengi si namoale... parca ne alearga dracii! Iesim intr-o livada in panta... terenul nu mai e mocirlos si se poate lua viteza (cine are pasul mai mare).
Incep sa simt tot mai mult durere in buricele degetelor. Ma dor la impactul talpei cu solul, cu atat mai tare cu cat fac saltul mai mare.

Trebe sa incetinesc... iepurele meu a scapat.
Recunosc drumeagul abrupt marginit des de copaci spre Prisacina, prin care ma praval la vale ca o tornada ... ( glumesc, as vrea yo, dar nu ma lasa buricele degetelor, sunt doar un vanticel)
Horica e oprit pe margine si se hidrateaza, de vorba cu doi prieteni. Hai mai cu mine la vale! Cred ca vrea doar sa-mi dea for, si sa ma faca dupa aia in tromba!
La Prisacina dau brusc peste masina de la punctul de control, mai ca era sa ma arunc pe ea. Cipi e acolo si se bucura ca ma vede.
Un baiat se plange de menisc, eu iau o felie de portocala si la vale!
Nu e doar vale insa... mai sunt si portiuni de urcare. Pe una ma depaseste Mircea, bravo Mircea! dar mai intrec pe cineva si il zaresc in fata pe Cata.
Cata ma vede si fuge, nu sta sa povestim talharul! Lasa ca te prind eu!
Pana la urma si sportul asta e fain, ca-ti fugaresti prietenii!
Zaresc scoala din Prisacina si prind puteri, iata si bisericuta si Lore ma noteaza, ma opresc pret de-o secunda s-o pup ca i-o fi frig saraca a stat acolo in frig atatea ore.

 Fluierila la biserica Dobraia - by Hume & Vasi Perju

La Cracul Teiului festival, doamna ma imbie cu gogosi, iar fetele si copiii fac galerie! N-am timp de prajituri acuma!
Dau la vale si accelerez dupa Cata, am mai fost pe aici de doua ori azi!... mai-mai sa-l prind pe noroi pe portiunea nu foarte abrupta.
Insa pe urma in padure, panta e mai mare si degetele mele iau foc! Trebuie sa incetinesc... nu vreau unghii lipsa.
Unghiile mele au ramas deci la loc, doar ca acum cand scriu sunt putin albastre. Burta e mai trasa, si mersu leganatu... :))
Pe coborare m-a ajuns si Serban, bineinteles i-am facut loc sa treaca, si m-am intalnit cu Luci Clinciu si Adi Bostan. Ce frumos, mi-am spus! Au terminat cursa si s-au intors sa incurajeze concurentii!

Ajung in poienita de deasupra vaii, in vale se aude vuietul Cernei, si muzica si chiote.
Iata paraul, podetul peste apa Bedinei, il trec cu atentie sa nu alunec, e plin de noroi.
Inca cativa pasi si ies in poiana, parca intru in priza cand vad sosirea si alerg sarind in sus de bucurie... acum trebe sa iau viteza!
Iarba verde-n poienita e prea apetisanta sa n-o testez, fac un ultim salt peste linia de sosire si ma arunc!
Plutesc! Sunt fericit!
Plonjez pe burta si totul e minunat! Sunt intins pe iarba si timpul s-a oprit parca in loc.

Bucurie la finish - Photo by Luci Lacan

Alin cu Gianina vin la mine si ma felicita, ma trezesc cu o medalie dupa gat si aud in boxe:
- Concurentul nr 563,  4h 59 min... si nimic altceva nu mai conteaza!!!

Bucuria e imensa, nu se poate descrie.
Daca n-ati trait inca asa ceva, nu e tarziu s-o faceti inca!

Alergatul in aer liber face bine la sanatate.
Un maraton este o experienta ce merita traita!
Este o uriasa provocare, o lupta intensa cu barierele fizice si psihice, iar a termina un maraton este o satisfactie enorma. Incercati, merita!
Toti participantii sunt castigatori, chiar si cei care au ajuns dupa timpul limita! Cel mai important e sa ajungeti la finish!

La premiere - photo by Hume

Nu participati ca  sa fiti primii, sunteti in cursa doar cu voi insiva, si cu preconceptiile legate de modul de viata!

Acest fenomen al concursurilor sportive, initiat de cativa iubitori de miscare entuziasti, se dezvolta tot mai mult la noi.
Felicitari initiatorilor si organizatorilor, unii dintre ei deja adevarati performeri !

Intr-o tara bolnava si lenesa, in care sportul cu cea mai mare priza la public este doar un joc murdar de culise si interese, si cu toate astea in media auzi doar de fotbal, cum draq sa nu-ti vina sa o iei la fuga?!

Macar acum avem unde sa fugim!
Veniti fratilor la alergat si la bitziclat, faceti miscare in aer liber, plimbati-va macar in natura, nu stati pe stadioane sa spargeti seminte si apoi va autonumiti iubitori ai sportului! Iubitori ai sportului my ass!
Miscati-va, ce naiba!

Pe seara, am pornit a patra oara pe poteca spre Cracul Teiului impreuna cu Matasaru, sa ajutam fetele sa coboare.
Succesul nu e doar al nostru al concurentilor, ci si al organizatorilor. Voluntarii au stat ore in sir in posturi, infruntand ploaia si gata sa dea o mana de ajutor la nevoie.
Lor le multumim ca au facut posibil evenimentul!
A fost multa munca dar si satisfactia pe masura.

Multumiri organizatorilor - photo by Hume

La atmosfera de sarbatoare ce a dainuit intreaga perioada, vremea ploioasa chiar nu a mai contat, si nici faptul ca Pensiunea Dumbrava a refuzat orice comanda dupa ora 16, in ziua concursului.
In sufletele oamenilor adunati sa aplaude si sa premieze castigatorii e soare si vreme buna!

Rezultate aici:
http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton?quicktabs_2=3#quicktabs-2
http://www.alternativetm.ro/semimaratonhercules?quicktabs_2=3#quicktabs-2

Poze (nenumarate!) gasiti tot pe situl concursului, multumiri fotografilor care au imortalizat trairile participantilor si atmosfera.