21 februarie 2010

Innsbruck iarna

Nu putem vorbi de Innsbruck, capitala regiunii austriece Tirol fara sa amintim sporturile de iarna. Pe care austriecii le practica ca pe un adevarat cult, iar strainii se imbulzesc pe pistele impecabil intretinute si echipate.

Innsbruck e situat pe valea raului Inn, si accesibil cu masina din Timisoara sau Arad in 10 ore.

Orasul a gazduit Jocurile Olimpice in iernile din 1964 si 1976, si nu exista localitate sa nu aiba minim o partie de schi, sanie sau schi fond.

Ca si domenii schiabile, se remarca in imediata apropiere Axamer Lizum, Seefeld, Patscherkofel (Igls), Kuhtai, ca sa nu mai vorbim de Stubai aflat putin mai departe la vreo 40 km.
Se poate schia chiar si deasupra centrului orasului, privelistea e spectaculoasa dar din pacate n-am ajuns la Nordkette, e o singura pista destul de abrupta si noi am preferat o zona mai intinsa.

Am putut sa ma conving anul trecut la Stubai ce inseamna o vacanta la schi.
De data asta, pentru ca stateam chiar in Innsbruck, in scurtul ragaz de 5 zile am ales cu predilectie Axamer Lizum pentru ca era aproape de oras si suficient de intins si de bine dotat.

Axamer se remarca prin cabina pe sine, care poate duce deodata 160 de oameni pana sus in cel mai inalt punct Hoadl 2340m, de unde porneste partia olimpica de coborare la vale (tot acolo se afla acum un imens restaurant).




Nu am sa insist asupra dotarilor, sunt normale intr-o statiune civilizata de ski (cabina aia exista inca din 1964). Cel mai mult am asteptat la coada 7-8 minute, atunci cand coboram pe schiuri jos la parcare si urca puhoiul de turisti. Pe urma, turistii se raspandeau pe partii si nu mai stateai deloc la cozi.

Venind dimineata inainte de ora 9, nu aveam nici o problema cu aglomeratia si dadeam cateva ture bune pana se umpleau partiile de oameni. Nu va inchipuiti ca era densitate mare de oameni pe partii, dar trebuia totusi sa fii atent.
Cabina (de fapt sunt doua, una urca si alta coboara concomitent) este interesanta si practica... te duce in 3-4 minute de jos pana sus, mult mai eficienta decat telescaunul.
Coborand pe partia olimpica, schiam destul si pe langa ea... descoperisem un jgheab ca un fel de half-pipe pe care ma dadeam huta-huta.
Dar la fel de mult imi placea partia de pe culmea Pleisen, era acolo o zona cu zapada batuta bine, off-piste, si mai spre baza multe damburi... dupa prima zi de dat pe damburi eram rupt de picioare.

Am facut destule ture cat sa ma declar multumit,  ca o statistica simpla mi-am listat intr-o zi coborarile si pana la ora 13 au rezultat 7500m coborare si 32 km alunecati! Suficient, nu!?




In ziua urmatoare am luat snowboardul, si a fost si mai fain pe jgheabul ala! Am ramas interzis insa o data cand urcam pe telescaun impreuna cu un copil de 10 ani, si el cu placa: m-a intrebat daca pot sa fac flip la 180 sau 360 grade. El facea treburile astea!

Dupa 3 zile de dat cu schiurile si placa pe toate variantele la Axamer Lizum, am mers sa vedem si altceva. Am ales Leutasch, dar ajungand acolo si constatand ca e o singura partie pe un delusor, optam pentru Seefeld tot in apropiere.
Seefeld e practic un cochet orasel turistic, membru in clubul select al celor mai renumite (si scumpe!) statiuni din Alpi (Best of The Alps) , laolalta cu Chamonix, Zermatt, St. Moritz, Lech, Kitzbuhel, Cortina, Garmisch, Davos...
Seefeld a fost centru olimpic (pentru probele de ski cross-country si nordic) si gazda a CM de Ski Nordic in 1985... cu ocazia asta aflu si eu ce insemna ski nordic: toate disciplinele de ski in care calcaiul nu este tinut fix in legatura, adica schi de tura (cross country), sarituri, telemark si biathlon.
Si aici aveau cabina pe sine, dar mai putine piste si era mai aglomerat. Dupa 10 min de asteptat la coada, am urcat in telescaun si surpriza, scaunele erau incalzite!

La Seefeld a facut istorie in anii '30 un localnic, Toni Seelos care a inventat stilul virajului cu picioarele in paralel, prin descarcarea greutatii, castigand net competitiile in fata celor care executau intoarcerile in V (cristiane). 

Am revenit insa cu placere la Axamer Lizum pentru ultima zi, desi incepuse sa ninga si cam batea vantul pe creste. Din pacate n-am mai prins un strat nou de zapada, dar oricum putem spune ca ne-am bucurat de ski din plin si de calitate.



O alta experienta interesanta a fost mersul la sanie, la Schonfeld (Gleinser Rodelbahn de la 1.412m la 1.014 m, in lungime de 5 km ) intr-o seara in care partia de sanie era luminata. Un grup de copii de la un hotel din zona erau urcati pe drum de un tractor, copii intr-o remorca iar saniile in cupa! N-a fost greu sa ne lipim si noi (altfel am fi urcat oricum pe jos...), baiatul ce conducea tractorul a fost foarte amabil. Asa am urcat cu tractorul, iar coborarea cu sania noaptea pe partia serpuinda in padure a fost cu totul si cu totul inedita.

Multumiri la Ovi ca m-a 'suportat' o saptamana, dar mai ales multumiri Mariei si lui Klaus, gazdele noastre la Innsbruck... o companie foarte placuta, de altfel!

3 comentarii:

Gabriel spunea...

Esti fiul dnei Ciula (fosta mea profesoara de geografie si istorie)?

Alin spunea...

Da, mama a fost profesoara de geografie si istorie la Bocsa.
Esti cumva bocsan?

Gabriel spunea...

Sunt din Bocsa si am terminat la Generala 1 si apoi prima treapta la Vasiova. La Generala 1 mama ta te aducea uneori la scoala asa ca te-am vazut crescand.Banuiesc ca e pensionara acum.