Aventuri Carpatine 2009

Vineri, 14.09, ora 20:
E ora 8 seara si abia am terminat concursul... suntem pe locul 4.
Daca am fi mers mai repede la trekking...
Daca n-am fi stat la somn in tabara si am fi luat-o in sensul celalalt...
Daca n-ar fi venit ploaia acum seara...

Daca, daca, daca... pana una alta, sunt noroit din cap pana in picioare si merg sa fac duş. Acolo, sub apa calda, ma apuca moleşeala şi mai ca-mi vine sa adorm.
M-a sunat Lore. Nu ma grabesc sa-i comunic vestea.
Ies de la duş, si o sun totuşi.
- Ciao, am terminat si suntem pe locul 4, spun cu o voce pierduta.
- Bravo, felicitari! imi spune ea. Si nu esti bucuros?!
- Nu, lipsea juma' de ora se iesim pe III, dar ne-a prins ploaia pe final şi ne-a incetinit la vale. Si acuma ploua de numa.
- Ploua? Acolo la voi ploua?!
- Da... la Timisoara nu ploua?!
In momentul ala doua maini delicate, din spate, imi cuprind ochii si o aud pe Lore in spatele meu:
- Pai nu stiu daca la Timisoara ploua, ca eu sunt aici!

Pentru mine, a fost cel mai emotionant moment din concurs! Dar eram atat de obosit si cumva trist (am fost la un pas de podium), ca nici macar n-am fost in stare sa ma bucur ca lumea...

Sambata, 15.09, la amiaza:
Plecam sa recuperam masina mea la Turnul Rosu, cu Alin T si Lore.
Am lasat-o acolo impreuna cu bicicletele si cu echipamentul de bike... credeam ca o sa avem un avantaj daca procedam asa.
Pana la urma s-a dovedit o strategie gresita. Celelalte echipe cum ajungeau la Turnul Rosu, se urcau pe bitzicle si-i dadeau viteza pana in tabara de baza, noi ne-am schimbat, am stat ceva vreme, si deci ne-am prelungit timpul de sedere.
Oricum, ajungand la biciclete noaptea la 23:19 destul de rupti, schimbasem planul... nu o sa mai mergem noaptea pe portiunea grea a traseului sa urcam spre CP7 Rosengarten si CP8 Muncel pe noapte (in mod cert celelalte echipe o sa piarda acolo timp pretios), ci o sa mergem pe noapte portiunea usoara pe asfalt si drumul forestier la CP12 tiroliana/rapel, sa fim acolo dimineata la prima ora.
Apoi o sa mergem la vaslit cu pluta pe Lacul Negovanul, si vom urca in continuare pe forestier pana in Saua Steflesti, si de acolo Cindrelul la push-bike, de unde va fi mai mult coborare...

Halal coborare!!! daca am fi stiut ce ne asteapta, si ca ne va prinde ploaia... am fi ales sensul celalalt, asa cum au mers si castigatorii.

Concursul are si o doza de strategie!

Ramanand singuri (Alin T s-a grabit spre Cisnadie), si vremea fiind cam urata (ploaia de ieri seara ne-a furat locul III, bat-o vina!), ne vine o idee:
- Ce-ar fi sa mergem pe Transfagarasan?
Lore abia apuca, n-a mai fost pe acolo. Poate la inaltime, iesim din stratul gros de nori si reusim sa vedem soarele.
Urcam incet serpentinele Transfagarasanului dinspre N si e o ceata s-o tai cu cutitul, abia vad drumul. Opresc masina inainte de parcare, si dupa ce ne bagam nasul pe la tarabe, urcam la Cabana Paltinul. Ceata e deasa, nu se vede nici lacul.
Fiecare pas la deal e pentru mine o provocare. Sunt doar cativa m pana la cabana dar mi-e greu sa urc, ne e foame totusi si servim o ciorba pe terasa cabanei.
Dar ce sa vezi! Se ridica ceata! Iata lacul in intregime cu Cabana Balea Lac, iata versantul opus, iata saua Caprei!
- Vrei sa mergem pana acolo?
Lore n-a mai fost in Fagaras si abia asteapta sa faca niste pasi pe munte, dar ma intreaba:
- Dar tu poti?!
Ce odihna, ce recuperare poate fi mai buna decat o plimbare pana in saua Caprei? Mai ales ca sunt sanse sa se ridice ceata si sa vedem privelistea din jur.
Sontac, sontac, ma pornesc la drum si durerea din munschi se evapora ca prin farmec, ramane doar o mare oboseala. Si un genunchi care ma gadila, nu ma pot baza prea tare pe el.
Urcam incet pe carare, ne mai bucuram ca se ridica norii si Valea Balii se vede tot mai bine. Ajungem in sa si zarim prin ceata deja franjuri Lacul Capra.
Nu ne grabeste nimeni, eu m-am obisnuit cu mersul sontac, asa mergem pana la lac, apoi urcam si pe piciorul Caprei pana la monumentul tinerilor oradeni, sa vedem Caldarea Fundul Caprei si Arpaselul.

Spre Lacul Capra si pe Piciorul Caprei, negrabit de nici un concurs

Ii povestesc la Lore despre oradeni, despre Arpasel, despre cursa noastra nebuna pe creasta la concurs...

Recuperare activa, la Balea Lac

Joi, 13.09, ora 12:55
Ajungem in viteza la lacul Capra. Ne intrecem cu greii, si dupa ce am fost in coasta Grindului pana la urcarea pe Vistea, acum suntem pe locul 4 sau 5, nici nu mai stiu.
Devenea clar ca cei de la Grind stiau o scurtatura si n-au mai urcat pe Vistea, am gresit ca nu ne-am luat dupa ei, dupa ce alergasem kilometri intregi in coasta lor pe forestier. La un moment dat, cand am trecut paraul, ei s-au codit putin, si am luat-o in fata!

Inainte de CP1 Valea Vistei, echipa "Fata şi Moşii" era pe locul I, dupa o ora jumatate de alergatura la deal. Practic, am compostat CP1 laolalta cu Grindul, pe prima pozitie!

In alergare, pe valea Vistei

La urcarea pe Vistea, Grindul coteste dreapta si se grupeaza in urcare pe un picior, in timp ce noi tinem cararea marcata spre Vf Vistea. Ne urmeaza la mica distanta Cornelia si echipa (Cetatea Braşovului), iar imediat dupa ei Hoinarii. La urcare, (cel putin acum la inceput) suntem imbatabili... ajungem primii pe Vistea si am finalizat cea mai grea urcare a turei! La coborare nu suntem insa asa de rapizi, stiu prea bine asta si ma tem... Sunt inca in frunte si trag echipa dupa mine, desi nu pot sa nu ma gandesc la genunchiul Gianinei, oare s-a refacut complet?
E si asta o abordare pe care o aplic cu succes: alerg in fata pentru ca mi-e teama sa nu raman ultimul si sa incetinesc echipa!

Ne dam seama ca Grindul a şuntat (nu stiam ca si echipa lui Cata, Ozon), incepem sa intalnim turisti pe creasta ce ne fac loc mirati si ne intreaba de ce alergam asa.
- E concurs!, iar unii ne spun ca suntem pe locul III sau IV!!!
Deci Grindul a iesit in fata, si e posibil sa-i fi urmat si alte echipe! Frustrant!!!
Am slabit ritmul, la Iezerul Giurgiului luam apa si ne ajung si echipele urmaritoare Cetatea Braşovului si Hoinarii. Pornim impreuna mai departe.

Cursa nebuna pe creste... si noi in frunte (nu stiam ca Grindul a iesit in fata pe scurtatura)

Urmeaza portiuni dificile si am slabit ritmul (zona 'La 3 Pasi de Moarte' e mai delicata), incetinim tot mai mult caci Tibi e profan pe munte, si Gianina abordeaza timid portiunile tehnice, si constat cu stupoare ca ceilalti iau putin avans, efectiv raman mut cand Elena si Istvan la cativa m in fata noastra accelereaza, si in cateva minute efectiv nu-i mai vad prin valurile de ceata usoara ce brazdeaza versantul. As fi putut sa ma tin dupa ei (cu siguranta si Alin T), dar coechipierii mei sunt aici langa mine si prefer sa mergem impreuna, cu ocazia asta imi trag si eu sufletul... daca va mai fi cazul, o sa-i intrecem mai incolo, sper sa putem.

Ajungem deci in viteza la Capra, nu stam deloc, compostam CP2 si ne intalnim cu Ozonul care se odihnesc. Am ajuns Hoinarii si eu sper sa-i intrecem cat de repede! Alin T s-a intalnit cu Alex Presecan (salvamontist in Fagaras) de la care primeste o bere (fara alcool) si ne imbie pe rand. Sorb si eu o gura-doua, dar trebuie sa ma concentrez ca este de urcat.
Sunt constient ca urcarea nu-i punctul meu forte, dar intotdeauna recuperez la coborare si pe plat... de data asta reusesc chiar sa ma relaxez pe urcare, pastrand ritmul echipei... pe urma cand ajungem la Saua Paltinul as vrea sa alerg, dar nu e cazul...

Echipa "Fata şi Moşii" a incetinit ritmul... pe cand Hoinarii intercalati intre noi accelereaza!
Ma enerveaza asta (cum naiba sa nu te enervezi cand ii vezi pe altii alergand si tu parca stai in loc!?), insa reusesc sa-mi pastrez calmul.
Suntem pe locul 4, sunt constient ca important e sa nu fortam si sa terminam cursa, ii vom intrece pe cei din fata daca vom putea. Daca nu, trebuie musai sa ne mentinem pozitia.

In saua Paltinul, suntem inca in carti

Din clipa aia parca cineva ne-a turnat plumb in picioare, si ne-a intunecat mintile... a urmat poteca cunoscuta, si nu foarte grea spre Caltun, dar am pierdut din viteza. Am ajuns la Caltun la 14:22 tocmai cand ceilalti plecau (Hoinarii si Cetatea Braşovului), unde a trebuit sa facem pauza.

Ajungem la CP3 Refugiul Caltun, cei din fata sunt acolo

Pe urma au urmat portiunile dificile tehnic Strunga Dracului, Negoiu si Custura Saratii. Au inceput sa apara tensiuni in randul echipei, haideti dragilor stiu ca sunteti incordati si obositi dar trebuie sa va calmati si sa continuam!!!
Alin T, daca ai fi stiut varianta de ocolire atunci, ce bine ar fi fost.

Pe Custura Saratii mergem mai incet. Prudenta nu strica, dar nu asa vom castiga concursul

Cert este ca am facut pe bucata asta de la Caltun pana la urmatorul punct de control Lacul Avrig 4 ore!!! pe cand cele mai bune echipe au facut 3... asa si-au marit avansul.

La CP4 Lacul Avrig ajungem doar cat sa 'mirosim' urma celor de pe pozitia III

Urmatoarea bucata pana in CP5 Saua Corbului ne-a luat 2h30, un timp Ok, dar nici cei din fata n-au stat. Pe portiunea asta se mergea intins... toate echipele mergeau bine, inclusiv cele de incepatori, pe unele le mai intreceam, dar am fost totusi surprins sa constat ca abia-abia am reusit sa intrecem 2 din ele pe o portiune de plat relativ (una era echipa Dezaxatii, a lui Mircea Baba).

Din Saua Corbului, am inceput sa coboram prin padure si imediat ne-a prins intunericul... bineinteles si picioarele se miscau anevoie la vale, genunchii si talpile dureau (asta nu se pune, ca toti se bucurau de aceleasi rezultate dupa atata alergatura), dar intunericul ne-a mai incetinit
putin fata de cele 3 echipe din fata ce coborasera pe lumina, asa ca am ajuns la CP6 Turnu Rosu cu 1h30 intarziere fata de cei de pe locul III (Cetatea Braşovului). Hoinarii erau cu inca 1/2h inainte, iar Grindul aveau deja aproape 3h avans.

Plimbarea pe bitzicle pana la tabara de baza aproape ca ne-a adormit de tot, am ajuns acolo la ora 1, eram deja varza si unii dintre noi cereau neaparata odihna, asa ca zarurile erau aruncate: o sa pornim in sens invers, sa ajungem la prima ora la rapel/tiroliana, doar asa mai putem recupera avansul fata de cei din fata noastra, sperand ca ei o sa se impotmoleasca in noaptea neagra urcand cea mai dificila parte a traseului de bike!

Strategia era buna, insa n-a tinut cont de un lucru: VREMEA! In caz de vreme rea a doua zi, noi vom fi pe creasta Muntilor Cindrel, in timp ce ei o vor parcurge noaptea, pedaland a doua zi linistiti pe forestier la vale.

Am reusit sa ne incarcam bateriile mancand in tabara de baza. Liviu, un baiat cumsecade din Cisnadie cu preocupari culinare, s-a tinut de cuvant si ne-a adus mancare calda: paste cu branza si orez cu lapte. Multumim din suflet Liviu!
Cu burta plina ne asternem la somn pret de o ora jumatate, caci oricum n-avem de ce sa ne grabim, decizia e luata si tiroliana se face abia de la 5:30, deci o sa dormim pana la 3.
Invelit in suprasac, ma intind pe o banca in parcare langa intrarea in liceu (unde-i tabara) si incerc sa fur niste clipe de somn.
Dar nu reusesc. Sunt prea agitat. Imi ascult inima batand, imi simt pulsul alert si gandurile zboara, motai si clipele trec...
Ascult noaptea, desi incerc s-o ignor si sa adorm, si deodata atentia mi-e captata de un zgomot ca si cum ar rula niste bitzicle. Deschid ochii si observ ca a mai ajuns o echipa, par incepatori.
Mai motai putin, si apoi iarasi rulaj de roti si mai vine o echipa... si inca o echipa. Oricum, nu are rost sa ne grabim, avem timp sa ajungem la CP12 (rapel/tiroliana) in sensul invers pe sosea, cum estimez eu cei 35 km pe sosea ne iau maxim 2h.
Dar daca... dar daca vin echipe de avansati si pleaca inaintea noastra!? O sa faca tiroliana primii, vor fi inaintea noastra!
La 2h30 sar in picioare ingrijorat si merg la panoul cu situatia echipelor... la avansati au mai venit slovenii si Nomad Spirit in Tabara de baza!!!

Suntem in pericol sa fim intrecuti.
Imi trezesc colegii (Alin T si el era ready, macinat de aceleasi ganduri, ca-i vazuse pe sloveni avand cortul langa ei) si pornim in nopate pe sosea spre Sadu, impreuna cu o echipa de incepatori.
Somnul (la mine n-a fost) le-a prins bine tuturor, asa ca depasim lejer echipa de incepatori si rulam cu spor in noaptea neagra, starnind cainii din curti... Cisnadie, Sadu, Vadu Sadului, Fundu Sadului le lasam in urma pe un drum foarte bun (asfalt + pietris).
'Noua' mea bitzicla merge exceptional, echipa pastreaza un ritm bun si ajungem primii la tiroliana la 4:50.

Ii trezim pe cei de acolo, dar ei nu se agita ca-i noapte inca, si probabil proba se va decala ca la 5:30 nu e inca suficienta lumina. Asteptam si incercam sa mai motaim (timpul pierdut aici din cauza organizatorilor e cronometrat si ni se va scadea ulterior).
Pe cand asteptam, tot apare cate o echipa de incepatori, rasuflam usurat (ma asteptam sa apara slovenii, de ei mi-era teama)...
Dar la 5:52 vine si o echipa de avansati: Nomad Spirit!!!, in momentul asta avem doar 22 minute avans fata de ei!!! Slovenii nu apar, cel mai degraba au luat-o in celalalt sens, oare vom reusi sa-i intrecem?!

Am vazut ulterior ca slovenii au pornit cu bicicletele in noapte, dar in celalalt sens, la 6 minute dupa noi! Dar celalalt sens era mai greu, a fost mai greu si pentru ei sa avanseze in noapte.

La 6:08, dupa verificarea echipamentului, ma reped efectiv primul si fac tiroliana! Parca eram iepure abia scapat din cusca, asa de tare ma grabeam!

Urmeaza rapelul, merg ceas, toata echipa dupa mine merge ceas, urcam pe biciclete si cursa reincepe.
E ziua de-a binelea, de data asta i-am simtit in coasta pe urmaritori, i-am vazut, i-am mirosit, am stat langa ei cu doar 22 minute avans!!! Si ei ne vor vana cu siguranta imediat ce scapa din coarda, asa ca tragem tare la bitzicle pe forestier la deal. Putina motaiala si asteptare ne-a reimprospatat fortele, suntem ca noi si nici o panta nu ne sta in cale, ajungem la lac la 7:48 si primim imbratisarea apei.
Pluta o facem rapid, gasim cateva solutii simple s-o construim si ne lansam la apa.
Cele 4 camere nu sunt de tractor, mai degraba de Dacie, asa ca ne afundam si intram toti cu fundul la apa. Din fericire, soarele s-a itit peste padure si ne incalzeste.
O alta echipa este deja pe lac, sunt performerii turei scurte, echipa Vifor din Cisnadie, localnici care de acum e clar, au castigat trofeul.

Fericitii!

Vaslim, vaslim, ghidati de o tanti intr-o canoe pe lac... din fericire distanta e acceptabila si duap 52 min terminam proba de pluta. Intre timp, incepatorii au inceput sa ajunga la lac, pe sensul nostru de mers (aveam sa ne despartim imediat de ei, drumul lor fiind mai scurt).

Pornim spre saua Steflesti. Un indicator ne spune: Steflesti 17km, doar urcus, panta mai mult sau mai putin abrupta. Speram sa nu ne intalnim cu nimeni, cel putin pana sus in varful Cindrel.

Dar sperantele ni se naruie pe la 10 si un pic, cand vedem primele 2 biciclete. Luci Clinciu si Silviu Manea trec pe langa noi in viteza salutandu-ne cu un zambet larg, urmati de Andreea si Dan Spulber. E Grindul! noi eram inca in tabara de baza, cand ei ajunsera la CP7 Rosengarten!
Sunt campioni, au castigat concursul!
Te pui cu sportivii de performanta, tu soarec de birou?!

In continuare, bagam la deal cat putem. Speram ca totusi Hoinarii sa hoinareasca rataciti pe undeva, iar Cetatea Braşovului sa se miste cat mai incet!
Dupa vreo ora, si cand nu mai aveam mult pana in Saua Steflesti, la o panta mai grea, ma dau jos si imping hotarat la bitzicla, Alin T e mai bine pregatit si a pedalat in fata, cand ridic privirea il vad oprit cu o trupa de biciclisti! Sunt Hoinarii! Au reusit! Bravo lor pt performanta deosebita, ce le-a ramas e deja floare la ureche. Hoinarii pe locul II clar, la aprox o ora in spatele Grindului!

Istvan trece pe langa mine si ma incurajeaza:
"- Daca ai sti cat mai ai de impins!"
Istvan, sa stii ca n-a fost chiar asa de mult cum m-ai speriat tu! Am impins atata cat a trebuit, si am impins si pentru altii din echipa cand a fost nevoie.
Elena ma impulsioneaza:
"- Baga Alinu, baga! hai ca nu mai aveti mult!"

Atunci nu am simtit chiar nimic, afara de faptul ca trebuie musai sa ne grabimsi mai tare.
Acum, ascult un cantec si versurile ma fac sa vibrez, cu gandul la acele momente:

"There's always gonna be another mountain
I'm always gonna wanna make it move
Always gonna be a uphill battle
Sometimes I'm gonna have to lose

...
The struggles I'm facing
The chances I'm taking
Sometimes might knock me down
But no, I'm not breaking!"



Hannah Montana - The Climb, ascultati-l!

No, I am not breaking! WE are not breaking!
Locul trei inca e liber... nu stim cat de departe sunt Cetatea Brasovului pe care urmeaza sa-i intalnim, si cu turatia la maxim dam mai departe...
Saua Steflesti unde e CP10 deja se vede, e mai aproape decat as fi crezut, ajungem acolo la 11:23 si suntem foarte optimisti, suntem in cursa pentru locul III !!!

Ajungem la CP10 in Saua Steflesti si pornim asaltul Cindrelului, spre CP9

Din sa se vede Vf Cindrel CP9, sunt 500m diferenta de nivel pana acolo, urcam putin pe bicicleta dupa care trecem la impins... Pe acest segment efectiv am tras ca eroii, am facut 1h15 si ne-am distantat de urmaritorii ce veneau in spatele nostru pe acelasi sens.
Bucuria avea sa fie si mai mare caci ajunsi pe Vf Cindrel punem stampila, dar inca nu intalnisem echipa adversa pe contrasens... am dat de ei totusi coborand pe creasta, urcau spre vf Cindrel impingand la bitzicle.
Efectiv au ramas muti cand ne-au vazut... locul III ne era mai degraba noua la indemana!

Ce a urmat e greu de descris : Extaz si Agonie!
Creasta Cindrelului a trebuit parcursa in intregime... Vale, deal, iarasi vale, iarasi deal, mai abrupt, mai plat, printre jnepeni, printre pietre, pe iarba, pe bitzicla, pe langa, impinge, suie in sa, da-te jos, impinge, si tot asa!
Eu estimam ca o sa coboram rapid. N-a fost deloc asa... ne miscam intr-un ritm bun, dar nu suficient de rapid cum as fi vrut.
Coborand din creasta spre CP8 Muncel, dam de un drum forestier! E mult spus drum... o insiruire de bolovani spalati de ape, pe care sa mergi cu bitzicla la vale e o proba de curaj si indemanare. Ma dau cat si pe unde pot, pe alocuri mai descalec si duc bitzicla de coarne, asa fac si coechipierii mei.

Ajungem la CP8 Muncel inainte de ora 15... acolo nenea cu stampila ne previne ca de acum va fi si mai greu, o sa impingem la deal, ca sa ne dam la vale, si iar deal, si vale iar... si tot asa. Eu aveam impresia ca vom ajunge in 2 ore jos in Cisnadie, eram in fapt langa Paltinis, si pe cel mai
scurt drum probabil am fi ajuns.
Dar nu, poteca de creasta Banda Rosie e o insiruire de culmi, si-n acelasi timp un drum de enduro, care parcurge toate crestele posibile si imposibile.
In plus, incepe ploaia. Si-i da... pe drum apar siroaie, in luminisuri balti... incepem sa ne obisnuim cu apa. Ploua cand mai tare, cand mai incet, cand suntem sub poala padurii suntem feriti, dar cand iesim in camp deschis suntem expusi. Nici nu ne mai gandim sa ne luam gecile pe noi, oricum rotile ne improasca cu apa si noroi cand trecem prin baltile omniprezente, suntem transpirati de tot si ploaia e calda, ce mai conteaza daca ne uda de sus cand oricum nu putem evita stropitul de la roti. Papucii se imbiba de apa, rotile incep sa se umple de noroi si nisip, in padure incepem sa alunecam, pe bolovani e mult mai periculos de trecut ca aluneca...
Ne intalnim cu Luci Marculescu... echipa lui a abandonat, dar el a pornit sa faca traseul de bike singur. Asta e sadic sau e tzacanit?!
Apoi o gasca de motociclisti ne intersecteaza, astia merg foarte tare si trebuie sa le facem loc.
La un moment dat, Gianina si Alin se opresc, si se vede ca s-a intamplat ceva cu bitzicla unuia. Tibi a luat-o in fata. Merg la ei, nedumerit de ce nu se urnesc odata din loc... roata spate e blocata. Verific situatia si vad ca pur si simplu axul rotii s-a desfacut si roata a iesit din locas... ce bine ca n-a sarit in timp ce coborau in viteza peste pietre!
Pe pietre, Giani are doua viteze: ori foarte repede, de mi-e mie teama numai cand o vad, ori la pas, in alergare cu bitzicla la vale. Noi ceilalti adaptam viteza in functie de teren si ne descurcam si noi cum putem.

Ne prinde ploaia, si dupa ce trecem prin paduri nesfarsite, iata-ne pe pajiste. In fata avem un sir interminabil de dealuri.

Iesim la o pajiste frumoasa, dar ce ne asteapta! o insiruire de dealuri unul dupa altul, drumul nostru de culme se vede suind si coborand peste culmi inierbate, pana hat, departe.
Cum ploaia a udat totul, nici macar coborarile nu mai sunt safe... asa ca nu ma mai dau la vale ca si pana acum, ci cobor panta pe jos pana la jumate si abia pe urma indraznesc sa urc pe bitzicla.
Pe urma imping ca dementul la deal. Coechipierii ma imita si ei, fiecare dupa cat il tin franele si suflul.
La un moment dat, am subestimat panta si m-am suit pe bitzicla... am luat-o la vale taras, cu ambele roti blocate derapand si luand viteza tot mai mare, a fost un sentiment nasol de instabilitate si am prins o viteza dementa... noroc ca pantele nu erau prea lungi si se terminau usor cu o sa, pe urma iarasi urma un deal. Am reusit sa cobor fara sa cad, totusi.

Intalnim o echipa care urca, in timp ce ploaia se inteteste. Saracii, mi-era mila de ei, ce-i asteapta, pe vremea asta care devenise execrabila.
Ii intrebam de CP7 Rosengarten, ne explica ca-i dupa un deal, dar il trecem si mai trecem unul si tot nu reusim sa-l gasim. Intrebam niste ciobani, care spun ca suntem deja la Rosengarten, pana la urma Alin T suna in tabara si ne lamurim, mai avem un delusor de trecut si CP e abia dupa o padurice... al naibii sir de dealuri interminabile.
Uracam o panta intrecandu-ma cu Alin T, pe urma coboram unul dintre noi sa luam bitzicla Gianinei s-o caram la deal, si tot asa... parca nu se mai termina.

La Rosengarten, suntem ca teleghidati. Uzi pana la piele, refuzam generoasa oferta de a intra la adapost si aflam ce ne mai asteapta spre finish:

Magura! De urcat la mama naibii in varful dealului!
Magura inseamna sa coboram prin padure cateva zeci de m pe o poteca noroioasa si alunecoasa, apoi sa biruim un deal ce pare un adevarat monstru pe langa cele dinainte, care le-am biruit pana acum. Spre culme, o luam gresit pe un drum inierbat, pierdem semnul Banda Rosie.
Pornesc sa-l caut si-l gasesc exact la liziera padurii, pe unde sunt urmele de enduro... colegii mei au ramas parca blocati, urlu la ei sa vina cat mai repede. Suntem la capatul puterilor si al rabdarii, dar atat de aproape de finish! Haideti, dragilor, un ultim efort!
Urcam Magura! Ploaia s-a oprit, insa pe drumul de pamant rotile se incarca de clisa noroioasa... impingem deci din greu pe iarba pe langa drum.
Credeam ca s-a terminat, dar constatam ca de pe Magura ne dam la vale pe culme spre E si mai urcam doua varfulete.
Sunt in frunte si caut cu disperare drumul... fata de la Rosengarten ne-a spus ca dupa culme, vom gasi un drum forestier spre vale. Iata un semn cu sigla CA, lipit pe un copac, ce ma trimite in jos, direct peste pajiste. Cobor prin iarba deasa, nici urma de poteca, si zaresc la liziera pe un alt copac un semn asemanator. Suntem pe coborare, in sfarsit!
Imi ghidez echipa, si ajungem pe drumul forestier. Intram toti in padure, si descoperim cu stupoare ce fel de drum ne asteapta: Single trail in coborare usoara, printr-o padure umeda.
De fapt, in urma ploii: o urma noroioasa si ingusta, un slalom printre copaci in coborare usoara. Acolo unde vrei sa iei viteza, te asteapta pietre alunecoase si ramuri doborate pe poteca.

Aceasta ultima coborare ar fi fost un deliciu, daca n-ar fi plouat... dar asa, trebuie sa mergem cu prudenta. Mai avem de trecut unele ogase, oboseala isi spune cuvantul, sunt nevoit uneori sa ma cobor de pe bicicleta.
Mergem deja de o vesnicie pe drumul asta, si suntem inca la inaltime, trecem curba dupa curba si drumul nu vrea sa coboare!!!
Alin T si Tibi au cam ramas fara frane (s-au uzat complet sabotii din cauza noroiului).
Nu mai suport, vreau sa se termine odata si o iau ca dementul la vale. Iau avans cu Tibi, Alin ramane cu Gianina si-i asteptam jos.
Jos a devenit insa ceva relativ... credeam eu ca-i jos. Era o casa acolo, si drumul forestier devenea mai lat. Ne bucuram degeaba, ploaia l-a muiat si pe asta, dupa ce un buldozer trecuse pe acolo zilele trecute. Innotam efectiv la vale, impingem la pedale sa coboram prin clisa soioasa. Rotile s-au umplut cu noroi si franeaza in cadru.
Parca toate fortele naturii s-au dezlantuit impotriva noastra! Injur si bag ca dementul cat pot de tare!
Ne gandim ca ceilalti pe drumul parcurs de noi dis de dimineata (cu noaptea in cap) n-o sa aiba mari probleme, chiar daca a turnat si pe acolo. Dar ne gandim cu compasiune si la echipele care inca mai sunt pe sus (o gramada de echipe ne urmau la coborare, doar am facut primii tiroliana/rapelul si pluta, in sensul asta). Saracii!

Am pierdut enorm de mult timp cu ploaia asta... dar ce sa-i faci, suntem la un concurs si vremea e un element imprevizibil.
Ajungem din urma inca o echipa de incepatori, le vazusem urmele si prin padure. Iata si primele case din Cisnadie.

Ne amestecam cu ei si gasim drumul spre centru, spre Liceu si tabara de baza.
E ora 20 si intram pe poarta, in uralele celor prezenti! Am terminat concursul!
De la avansati au mai terminat inca 3 echipe:
1. Grindul, la 13:56
2. Hoinarii, la 16:11
3. Cetatea Braşovului, la 19:00
Noi, Fata şi Moşii am venit pe 4 la 19.59.

Pentru ca am stat la rapel 40 de minute acestea se scad... si cei de pe locul 3 au stat 20 minute, deci ne-au lipsit exact 40 minute ca sa iesim pe 3!
La bike, am recuperat din decalaj, dar nu suficient.

Nu pot sa ma bucur, dar n-am dreptul sa fiu trist.
Cei din fata au tras mai mult ca noi. Au fost mai buni ca noi! Au plecat in noapte infruntand cea mai grea parte a traseului de bike si impingand la bitzicle pana le-au sarit ochii! Merita sa fie in fata noastra.
S-a terminat cea mai apriga intrecere la care am participat pana acum.

Extreme biking prin Cindrel

Duminica, 16.08, ora 13:
E premierea.

.

Premiantii: la proba simpla (I-Viforul Cisnadie, II-Getica, III-Lumea Pierduta) si la proba complicata (I- Grind, II-Hoinarii, III-Cetatea Brasovului)

Ploaia s-a terminat demult. Norii se risipesc si rasare soarele.
Rand pe rand, echipele participante care au terminat cursa se perinda in fata, in timp ce audienta izbucneste in urale si felicitari!
Premiantii urca pe podium, si se stropesc cu sampanie.
Atmosfera de veselie si sarbatoare! Tot greul a trecut, si acum traim emotiile reusitei!

Suntem 6 echipe din Timişoara si imprejurimi, am terminat toti concursul cu bine, si ne simtit minunat impreuna la premiere.
Urari, aplauze si BINE Timişoara! rasuna in curtea liceului.

Timişorenii (poza de la Hoinarii)

Sa-i vedem deci:
La proba 'usoara', adica 50 km trekking + 90 km bike:
- 4M (Bedreag Ovidiu Horea, Visa Romelia Ioana, Gheorghiu Gabriel, Icma Ioan)
- Dezaxatii (Stroescu Felix, Baba Mircea, Muntean-Voina Cristina, Rigler Roland)
- Timişoara Internet (Baniaş Ovidiu, Babos Molnar Claudiu, Samoila Irina, Dragoş Iulian)
La proba 'grea', adica 65 km trekking + 120 km bike:
- OMMM (Oşan Oana, Simu Andrei Tudor, Adi Marcu, Silvestru Mihai)
- Hoinarii (Tot Calin, Nagy Istvan, Fodor Alexandru, Fodor Elena) - Locul II cu FELICITARI!
- Fata şi Moşii (Gianina Tanase, Alin Tanase, Tiberiu Muntean si subsemnatul) - Locul IV, la un pas de podium.

Fata şi Moşii, la un pas de podium

Asta a fost Carpathian Adventure 2009!
Ii felicitam si pe organizatori, s-au descurcat cu bine pana la capat, desi au ales un traseu de alergatura la trekking si la bike a fost o gramada de impins!
Si-mi permit aici sa citez din pagina concursului:

Join the adventure, test your limits!
Adventure racing is not so much a physical undertaking ... as it is a mental, emotional and even spiritual battle.
It is about the team. It is about pushing yourself beyond your comfort-zone. It is about eliminating selfishness in order to work for the benefit of the team. It is about doing things right and maintaining your strength together.