Lung e drumul pan'la stana

Avand un chef nebun de zapada si vreme buna (dupa un weekend cetos in Tarcu), nu pot rezista ofertei facuta de Mini de a merge in Retezat in compania lor. Merci Mini :). Lore se lasa usor convinsa cand afla ca va fi prezenta si Lexa, 'catelusa' husky ce-l insoteste pe Zsolt Torok mai peste tot, si pe care ii mai vazusem tot prin Retezat in martie 2005. Asa ca ne adunam vineri noapte la Coroiesti, un sat pe valea Raului Alb, acasa la Aurel Salajan, gazda buna ce ne primeste peste noapte. Suntem 8+1: Ramona, Mini, Lore, Dragos (Duba), Aurel (gazda), Zsolt, Alin Stana (deja celebru la 17 ani), eu si Lexa, care ne uimeste cat e de cuminte. Dimineata purcedem spre valea Raului Barbat, spre o destinatie pe care eu o intuiam inca dinainte de plecare: Stana de Rau. Acolo este Taul Tapului, Cascada Ciomfu, dar si loc de campare (vara). Trecand de Hobita, urcam cat putem cu masinile, care pana la urma nu mai fac fata zapezii prea mari, asa ca trecem pe schiuri. E inca dimineata si frig, asa ca focile sunt eficiente. Insa avem de strabatut cam 20 km pana la destinatie... asa ca mergem si tot mergem. Schiurile clampane regulat, Zsolt ne delecteaza cu povesti din pereti celebri si din Himalaya, Dragos Dubina ne povesteste si el despre Indonezia, iar grupul se rasfira ca zmeii cei tineri trag tare in fata, iar Lexa se plimba dute-vino, de la cap la coada sirului indian, si invers.

Lexa

Soarele se ridica pe cer, se incalzeste si incepe sa ni se prinda zapada de schiuri. Deci incepem sa impingem de doua ori mai tare, dam si pieile jos ca oricum schiul are priza la zapada ca la mortar... Si asa marsul nostru pe vale se transforma treptat din regulat in plictisitior, si din plictisitor in obositor. Peisajul si el monoton, drumul forestier defel nu vrea sa ne urce si se incapataneaza sa tina firul vaii, dar ne facem planuri pentru la vara cu bitziclele. Dupa ce am marsaluit vreo 7 ore, abia am ajuns la intrarea in Parcul National, unde de pe o harta citim ca ar mai fi vreo 5 km. Imi aduc aminte de marsurile din armata, (si de tabara de schi, unde ar fi trebuit sa mergem pe jos de la Campeni la Arieseni si inapoi, noroc cu ceva bascule in care ne-am suit toata compania :) ), strang din dinti si-i dau inainte... nu mai am rabdare.

Treptat urcam spre capatul vaii si peisajul incepe sa se deschida, ne apropiem de crestele albe. Ce pacat ca deja se lasa inserarea! Am mers azi o zi intreaga, suntem rupti, si n-am ajuns inca la destinatie.

Zapada acopera Parcul National

Totusi, pe intuneric si ghidati de Aurel gasim locul unde urmeaza sa ne instalam pentru o noapte. Dupa ce dam la lopata sa degajam intrarea, intram intr-o stana mare, intretinuta, nu foarte curata, si cu ceva zapada inlauntru. Bineinteles ca oboseala ne loveste, frigul ne da in cap si el, asa ca cine e in stare, pregateste ceva cald la primus, cine nu, se vara direct in sac, dupa ce-si improvizeaza culcusul pe unde apuca. Noaptea e calma si friguroasa, iar dimineata la fel de senina ne intampina cu soarele poleind crestele din jur. Sunt -8 grade in stana (sensibil mai cald, totusi, decat afara), asa ca ne ia ceva vreme sa ne dezmortim. Se anunta o zi faina. N-avem vreme de stat, caci ne asteapta crestele inzapezite... ardem de nerabdare sa ne si dam la vale pe schiuri, dupa atata tarait picioarele-n bocanci. Insa ne asteapta o panta deloc usoara spre culmea Lancita, de urcat prin padure si apoi pe coama. Lupii tineri (Alin si Aurel) zboara la deal, Zsolt e in fata, Duba o ia si el la deal, eu raman mai la urma sa nu cumva sa se demoralizeze Lore. Dupa marsul de ieri e nevoie de putin suport moral, mai ales ca panta e mare, soarele sus si zapada grea. Si Ramo si Mini merg mai incet la deal, mai aluneca... dar sunt o companie placuta, las intrecerea cu zmeii pe altadata. Urcam cu nenumarate zigzaguri, prin padure, peste padure si apoi pe un covor alb si omogen. Nici nu vrem sa stim cata zapada e dedesubt, toti jnepenii si bolovanii sunt ingropati. Am ceva emotii cand ii vad pe ceilalti baieti zigzagand dasupra noastra. Estimez panta la cam 30-35 grade, dar o linistesc pe Lore ca zapada e stabila, grea, si ca urma facuta de baieti e sigura.

Obarsia vaii Raului Barbat, cu armata de pitici . Acolo undeva e cascada Ciomfu .

Deasupra padurii, valea raului Barbat ni se afiseaza in toata splendoarea ei, cu stana ce ne-a adapostit, tot mai mica, inconjurata de culmi si varfuri inalte.

<- Stana de Rau (sunt mai multe) / / / / privita urcand spre Creasta Vlasielu ->

Iesind in creasta, zarea se deschide, o priveliste mareata ne desfata privirile. Spectacolul e total: Custura danseaza cu Papusa Mica, si-aia Mare se ascunde dupa Tap. Iar Varful Mare a incins hora, ca doar are parte de vizite!

< - Creasta Custura - Gruniu - Vacarea la peste 2200 m / / / / Papusa ascunsa dupa Varful Tapului ->

Oaspetii sprinteaza spre varf, unde si ajung in timp ce noi cei mai lenesi ne intindem ca soparlele la soare.

Pentru momentele astea a meritat sa ne strofocam atata! Cu atat mai mult cei de pe varful Mare, ce pornesc pe schiuri vertiginos de pe muchie pe o fata destul de inclinata!

Coborare de pe Varful Mare, spre Sud-Est. Protagonisti: Aurel Salajan, Zsolt Torok, Alin Stana

Baietii traiesc momentul, in timp ce eu regret ca nu-s acolo... Dupa o scurta regrupare, se afunda serpuind in caldarea Vlasielu, in timp ce cainele goneste pe creasta, exact pe urme, spre noi. Lexa asta are instincte de alpinist!

Pe Varful Lacului, cu perspectiva spre Valea Raului Barbat si Creasta Custura - Gruniu - Vacarea

Ne regrupam pe creasta langa varful Lacului, pentru a cobora inapoi la stana: Mini, Ramo, Lore, eu, Zsolt si Lexa. Ceilalti: Alin, Aurel si Dragos vor inconjura culmea Lancita si vor reveni catre Stana de Rau. Practic, suntem de o parte si de alta a culmii, si reusim sa speriem un grup de capre negre, care nedumerite nu au unde sa se ascunda si raman in mijlocul crestei... Lexa da sa se repeada dupa ele, dar asculta pana la urma comanda de oprire si ramane in formatie.

Lexa asculta comanda lui Zsolt si NU fuge dupa caprite!

Zapada nu e pe placul meu, umeda si grea... schiurile nu prea ma tin deasupra si se afunda la cel mai mic viraj... asa reusesc sa iau o tranta direct in cap, in viteza... ma infig in zapada ca paru' si ma mir ca inca sunt intreg. Vad niste bulgari ce-o iau la vale rostogolindu-se, si ma intreb daca n-o sa plec odata cu ei. Din fericire, nu se intampla nimic. Ajungand la padure, ne strecuram printre copaci mai cu grija, nu de alta, dar sa nu-i imbratisam... Ajungem pe rand, dar intregi in tabara, infulecam ceva rapid, saltam bagajele si-i dam la vale pe schiuri. 20 km, de data asta fara piei.

20 km mars

Pana am iesit din Parcul National, a mai mers cum a mers, caci alunecam la vale... dar apoi pe lungul drum cu dese portiuni de aproape plat, am dat la betze ca niste teleghidati. Ne-a prins noaptea, dar de data asta am reusit sa-i facem in 3,5 ore, nu in 10. Am ajuns alunecand pana la masina (pe la 22), trebuind sa dam jos schiurile doar pe o portiune foarte scurta. A doua zi dimineata la 7, am vazut Retezatul din nou. De data asta, din avion. De la 10000m, culmea Lancitei semana c-un derdelus inghetat, Varful Mare parea mic, iar Stana de Rau n-am reusit s-o dibuiesc, ascunsa in valea Raului Barbat.

De acolo, se vede altfel.

O sa mai merg si altadata, s-o revad. Sunt locuri in care merita sa te reintorci, si acesta e unul dintre ele. Alte cateva poze si comentariiile Loredanei: http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/RetezatVfMareCuAccesDinspreHobita#