În urmă cu câteva luni am decis să urmez cursurile SGLM pentru a încerca să devin lider montan international (IML) sau în traducere ghid de drumeție (la munte, bineînțeles).
Cursul durează doi ani, sper ca din 2019 să pot să conduc turiști pe munte, ca și ghid calificat. Detalii despre riscurile mersului pe munte cu ghizi necalificati, aici.
După examenul de admitere (în septembrie 2017, Munții Bucegi) am avut parte de o sesiune de instruire în vederea acordării primului ajutor (BLS), în noiembrie la SMURD Târgu Mureș.
A urmat zilele trecute primul modul de iarnă din cadrul cursului, pentru care ne-am adunat în secuime la Mădăraș/Harghita, supunându-ne capriciilor vremii și exigenței instructorilor.
La Mădăraș a nins 3 zile din 4 (cât am stat acolo) și s-au adunat 50cm de zapadă proaspătă... o plăcere de umblat prin pădure. În zone mai expuse vântului, am dat de un viscol suficient de tăios ca să ne facă să dorim întoarcerea rapidă spre cabană.
În prima zi am învățat să navigăm. Inițial cu degetul pe hartă, apoi de-a dreptul prin pădure pe coclauri înzăpezite... doar că între timp venise noaptea, și viscolea. În zonele de pădure (mai adăpostite) era ceață: cadrul ideal pentru o experientă de navigație adevarată.
A doua si a treia zi am mers prin zăpada pudroasă către niste puncte dinainte stabilite, de-a dreptul, evitând traseele normale turistice. Bălăureală, așa cum îmi place mie. De data asta însă, a fost premeditată.
În poziții strategice, am construit câteva tranșee în zăpadă (numai bune de folosit de către tinerii iredentiști maghiari din statul paralel) și câte un igloo în care am dormit, împarțiti în două grupuri: unii într-o noapte, ceilalți în următoarea.
Dormitul în igloo a fost interesant (ca și construcția de altfel), dar cam ... umed. În cazul grupului meu, înăuntru erau 5° (cu plus) deși afară era mult mai frig (-10° dimineața). Am dormit în saci de bivuac iar dimineața unii erau murați de-a dreptul, de la transpirație.
Ziua următoare am tropăit prin zăpadă proaspătă, căutând ipotetice victime ale avalanșelor. Cam monoton pentru gusturile mele ca ne-am tot învârtit in jurul cozii, și friguros în acelasi timp că trebuia așteptat să-ți vină rândul.
Ultima zi am făcut căutările de victime din avalanșe contra cronometru, de data asta pe o vreme splendidă și o zăpadă ca-n povești. Alergam pe lopeți ca bezmeticii, în timp ce alții schiau într-un decor de vis... ne-a parut de-a dreptul rău când plecam spre casă, unii ar fi vrut să mai rămânem să încercăm și pârtia.
Zona merită descoperită, zapada-i mare, secuii-s ospitalieri (nu cum bagă strâmbe unii extremiști naționaliști) și mâncarea-i excelentă.
Iar cu SGLM, bălăureala-i joacă de copii și vremea rea devine ... acceptabilă.
Mai multe poze (de-ale mele și nu numai) pe Google Photos și pe Facebook/SGLM.
Cursul durează doi ani, sper ca din 2019 să pot să conduc turiști pe munte, ca și ghid calificat. Detalii despre riscurile mersului pe munte cu ghizi necalificati, aici.
După examenul de admitere (în septembrie 2017, Munții Bucegi) am avut parte de o sesiune de instruire în vederea acordării primului ajutor (BLS), în noiembrie la SMURD Târgu Mureș.
A urmat zilele trecute primul modul de iarnă din cadrul cursului, pentru care ne-am adunat în secuime la Mădăraș/Harghita, supunându-ne capriciilor vremii și exigenței instructorilor.
La Mădăraș a nins 3 zile din 4 (cât am stat acolo) și s-au adunat 50cm de zapadă proaspătă... o plăcere de umblat prin pădure. În zone mai expuse vântului, am dat de un viscol suficient de tăios ca să ne facă să dorim întoarcerea rapidă spre cabană.
În prima zi am învățat să navigăm. Inițial cu degetul pe hartă, apoi de-a dreptul prin pădure pe coclauri înzăpezite... doar că între timp venise noaptea, și viscolea. În zonele de pădure (mai adăpostite) era ceață: cadrul ideal pentru o experientă de navigație adevarată.
A doua si a treia zi am mers prin zăpada pudroasă către niste puncte dinainte stabilite, de-a dreptul, evitând traseele normale turistice. Bălăureală, așa cum îmi place mie. De data asta însă, a fost premeditată.
În poziții strategice, am construit câteva tranșee în zăpadă (numai bune de folosit de către tinerii iredentiști maghiari din statul paralel) și câte un igloo în care am dormit, împarțiti în două grupuri: unii într-o noapte, ceilalți în următoarea.
Dormitul în igloo a fost interesant (ca și construcția de altfel), dar cam ... umed. În cazul grupului meu, înăuntru erau 5° (cu plus) deși afară era mult mai frig (-10° dimineața). Am dormit în saci de bivuac iar dimineața unii erau murați de-a dreptul, de la transpirație.
Ziua următoare am tropăit prin zăpadă proaspătă, căutând ipotetice victime ale avalanșelor. Cam monoton pentru gusturile mele ca ne-am tot învârtit in jurul cozii, și friguros în acelasi timp că trebuia așteptat să-ți vină rândul.
Ultima zi am făcut căutările de victime din avalanșe contra cronometru, de data asta pe o vreme splendidă și o zăpadă ca-n povești. Alergam pe lopeți ca bezmeticii, în timp ce alții schiau într-un decor de vis... ne-a parut de-a dreptul rău când plecam spre casă, unii ar fi vrut să mai rămânem să încercăm și pârtia.
Zona merită descoperită, zapada-i mare, secuii-s ospitalieri (nu cum bagă strâmbe unii extremiști naționaliști) și mâncarea-i excelentă.
Iar cu SGLM, bălăureala-i joacă de copii și vremea rea devine ... acceptabilă.
Mai multe poze (de-ale mele și nu numai) pe Google Photos și pe Facebook/SGLM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu