Marile zăpezi

Vremea e capricioasă. Azi plouă, mâine-i soare. Vreme de toamnă, în ianuarie. Sau de primavară.
Iarna vine scurt, şi pleacă brusc.

Ou sont les neiges d'antan?

Marile zăpezi nu mai vin pe la noi...
Doar autoritaţile intră în fibrilaţii imediat ce se anunţă 10 cm de zăpadă.
Însă, marile zăpezi cad sus la munte, şi nici măcar acolo în fiecare iarnă. De exemplu, anul trecut (2014) zăpada a fost doar câţiva cm, o săptamana-două. Nimic mai mult.

Iarna aceasta însă, zăpezile şi-au luat revanşa. A plouat mult la şes, a nins bine la munte.
În ultima săptămână vremea a fost instabilă, dar în weekendul de final de ianuarie pare că se linişteşte. La naiba cu codurile anunţate la meteo, chiar daca jos ploaie, sus nu poate decât să ningă. Cum vântul nu-i problemă decât sus spre creste, o tură-n pădure poate fi interesantă pe orice vreme.

Ou sont les neiges d'antan?

Nemaiavând stare acasă, caut un coechipier să merg la munte şi mă hotărasc să-l întreb pe Petrică. Iar el, parcă atât aşteaptă.

Petrică şi tatăl său

Petrică bate la picior Munţii Banatului, de obicei cu tatăl lui. Mergând în weekend la Domaşnea, e aproape de munte şi pleacă des pe coclauri. Tata lu' Petrică la 65 de ani e încă sprinten, îl însoteşte întotdeuna. Tocmai de-aia i-am şi întrebat daca nu au vreo tură în plan.
Şi ghici? ... aveau. Aşa că merg pe mâna lor, oriunde... zăpadă să fie!
După estimările mele, sus peste 1500 sigur sunt peste 1 m de zăpadă, aşa că iau rachete de zapadă (pentru toti 3).
Petrică alege ţinta: vf. Vlaşcu (1733 m) din Munţii Cernei, cu urcare din Zănogi (Cornereva) pe valea Frăsâncea. Cu atât mai bine, zona e nouă pentru mine.


Pornim dimineaţa, nu foarte devreme şi urcăm din cătunul Zănogi.

Vreme tulbure pe vale

Ploaia ne urmăreşte, şi se transformă-n ninsoare în timp ce ne apropiem de munte pe drumul forestier pe pâraul Frăsâncea. Jos plouă, la noi ninge cu fulgi mari.
Drumul forestier se albeşte rapid, pe masură ce fulgii aderă la solul îngheţat.
Ajungem la un crac abrupt, traversăm un pârâu şi începem a urca. Stratul de zapadă iniţial subţire şi îngheţat, creşte-creşte. Luăm în picioare rachetele, pentru Petrică şi tatăl lui e prima oară pe rachete. Trecem printr-o padure tânără de tisă şi ajungem la un drum forestier nou.
S-a tăiat şi aici pădurea!!!, fagii cei bătrâni groşi de peste 1 m nu mai sunt (zice Petrică).
Şi probabil nenorociţii giraţi de Romsilva vor continua să taie, au planurile făcute, avizele şi hartiile beton, taie padurea cu acte că doar sunt aceiaşi mafioţi ce o şi administrează şi urmăresc doar s-o valorifice!

Avem scule! (foto Petru)

Se taie peste tot padurea, mai ales copacii batrâni (foto Petru)

Avertisment! : Oriunde nu e zonă strict protejată (rezervaţie), satrapii silvicultori vor ajunge sa taie. Căcatul ăsta trebuie sa înceteze, până mai e vreun copac să rămână în picioare!

Aici n-au ajuns satrapii. Încă!  (foto Petru)

Lăsăm în urmă locul masacrului şi intrăm în pădurea adevărată, fermecată şi acum feerică. Fagii groşi şi înalţi sunt cimentaţi cu zăpadă în partea din care i-a bătut vântul, crengile-s pline de frişcă albă, tufele-s ca nişte igloo-uri găurite, iar sub noi: tone, tone de zăpadă...

Tone de zăpadă

Copaci beton  (foto Petru)

Avem sub picioare noastre mai mult de 1 m de nea din care 30 cm zăpadă proaspătă, ninsă-n ultimele 48 de ore. La fiecare pas, piciorul se înfundă 20 cm în zăpadă, cu tot cu rachete!!!
Uraaa... Am gasit marile zăpezi! Nici nu mai contează dacă ajungem pe vârf sau nu.
Evident că fără rachete ne-am fi scufundat până la brâu, poate. N-am fi răzbit nici până la jumatea pădurii. Dar cu ele în picioare reuşim să înaintăm aproape normal.

La lizieră

Spre culme

Solitudine (foto Petru)

Asaltul norilor (foto Petru)

Scheletici (foto Petru)

Cozia (foto Petru)

Ieşim din pădure şi vedem ţinta, creasta ce am vrea s-o parcurgem spre vest. In spatele nostru spre NV Semenicul, spre V Almăjului cu Svinecea. Problema e că tocmai dintr-acolo bate vântul, ridicând zăpada în rotocoale. Puţin deasupra crestei, un plafon de nori joşi mânaţi de vânt retează orizontul, şi pare să coboare încet-încet.

Urcăm către creastă

Alegem o diagonală sigură şi urcăm spre creastă între Vlaşcu Mare şi cel Mic. Curând, vântul ne ia în primire cu furie. Îndârjiţi, ne îndreptăm cu viteza melcului spre înşeuarea unde norii se întâlnesc cu muntele, estompând vârful - ţinta noastră.

Spre Mehedinţi şi crovuri (foto Petru)

Urme pe cornişă (foto Petru)

În şaua de la aproape 1600m cornişele-s cât casa, şi ajungem chiar la timp pentru a mai apuca sa zărim în partea cealaltă, spre Valea Cernei: Vf. lui Stan, Crovurile, Ciucevele Cernei, Piatra Cloşanilor. Toate-s albe, spre sud e senin şi se văd dealurile Olteniei neninse, dar peste noi vin norii din partea opusă dinspre Semenic şi curând ne acaparează.
Suntem în ceaţă, white-out, se vede doar până-n 20 m.
Găsim o trasă mai veche cu urme cimentate în zăpadă, bune de reper, şi le urmăm. În no man's land, un grup a circulat pe creastă cu câteva zile/săptămâni înaintea noastră. Cine-or fi fost?
După încă un efort susţinut iată-ne pe vf. Vlaşcu Mic (1733 m), dar nu vedem mai nimic în jur.
Orbecăim mai departe pe creastă la 1700 m spre vf. Zglivar, înztrezărind uneori soarele prin ceaţă.

La crucea aviatorilor  (foto Petru)

Pe vârf e amplasată o mică cruce, pentru comemorarea victimelor unui accident aerian petrecut demult, în 1 februarie 1936.
Suntem in 31 ianuarie, au trecut de atunci 79 de ani, fără o zi!
Crucea tricoloră abia se distinge din cauza zăpezii, dacă nu ştii că-i acolo n-o vezi.

Respect pionierilor aviaţiei! In memoriam:

'Petre Ivanovici a fost primul pilot român, care împreună cu Irina Burnaia, la 3 ianuarie 1935, a pornit într-un raid de mare anvergură, cu un avion de concepţie şi fabricaţie românească IAR-22, produs de uzinele IAR Braşov, pe ruta Bucureşti-Cape Town (Africa de Sud).  După o cursă plină de peripeţii, cauzate de multe defecţiuni ale aparatului de zbor, cei doi au reuşit să ajungă la Entebbe, langă Lacul Victoria, după parcurgerea a peste 16000 km.' - sursa aici.

'La 1 februarie 1936, efectuează ultimul său zbor, pe ruta Arad – București, pilotând avionul Potez 560 F-AOCD al SARTA într-un zbor fără pasageri. Deoarece era un zbor fără vizibilitate, pentru a evita ciocnirea cu munții urcă ceva mai sus. Avionul suferă o avarie, radiotelegrafistul Gheorghe Serdie emite apelul « avion cassé » (română avion stricat), apel înregistrat de posturile terestre din Belgrad, Turnu Severin și Băneasa și cere informații privind poziția avionului, pe care însă nu le primește. Avionul nu poate menține altitudinea și, după 7 minute, la ora 15,35'56" (după ceasul lui Ivanovici) percutează vârful Zglivar al masivului Vlașcu Mic din Munții Cernei. Întregul echipaj, pilotul Ivanovici, pilotul secund Ion Nicolae și radiotelegrafistul Serdie își pierd viața. Ancheta ulterioară nu poate stabili precis cauza defecțiunii, dar accidentul seamănă cu unul ulterior al unui Potez 560 în care a explodat un pneu al trenului de aterizare în locaș, ceea ce a dus la sfâșierea împânzirii din jur.' - sursa wikipedia.

Aviator Petre Ivanovici (Wikipedia)

'Decolata de la Arad, cursa regulata a S.A.R.T.A. (Societatea Anonima Romana de Transporturi Aeriene), cu un avion de tipul Potez-56-0F inmatriculat F-AOCD si cu un echipaj compus din pilotul comandant Petre Ivanovici, Ioan Nicolae – pilot secund si Gheorghe Serghie – radiotelegrafist, se zdrobeste de muntii Cernei in zona Cornereva. Era 1 februarie, anul 1936, ora 13.07’. - sursa yahoogroups / Asociaţia "Aripi Româneşti"

De pe vf. Zglivar (1703m) ne retragem, coborâm cracul Frăsâncea. Ca prin minune în timp ce pornim la vale pe creasta îngheţată, norii se sparg şi se ridică. Ne bucurăm de soare şi de priveliştile ce se deschid în jur.

La vale! (foto Petru)

Yeti (foto Petru)

Spre Arjana (foto Petru)

Comori ascunse sub zăpadă (foto Petru)

Cu creasta pacursă în spate (foto Petru)

Diagonal (foto Petru)

Greu ne hotârâm să parăsim creasta şi mângâierea soarelui şi sa coborâm abrupt în padurea de argint... dar trebe!

Regatul de gheaţă (foto Petru)

În pădure, la limita golului alpin crengile-s toate îngheţate. Probabil a dat lapoviţă şi a îngheţat pe ele, şi apoi a scăzut temperatura şi a nins. Pe unde umblăm noi toată padurea-i de argint, în timp ce versanţii opuşi luminaţi de soare-s poleiţi cu aur... Feeric! Şi ca tabloul să fie perfect, norii-s duşi de pe cer şi se arată mândră luna.

Zeiţa nopţii (foto Petru)

În timp ce culmile albe din jur se-nroşesc de la soarele ce merge la culcare, tropăim de zor pe forestier către maşină, dar nu contenim să ne minunăm de cât de multă zăpadă-i.

Cornişe în pădure, intre copaci! (foto Petru)

Pe culmea pe am coborât, mult sub creastă s-au facut cornişe de zăpadă de 3 m înălţime, în pădure printre copaci ! Dacă mi-ar fi spus cineva despre aşa ceva aş fi crezut că-s baliverne, dar am păşit chiar noi pe acolo, le-am văzut şi le-am călărit!

Am găsit casa marilor zăpezi!

Legături:
http://petrucristescu.domasnea.com/2015/01/prin-zapada-mare-in-cernei.html
http://blog.zaibar.ro/2011/04/petre-ivanovici-vulturul-din-campia-olteniei/

Mulţumesc Petrică pt. tură şi poze... şi mamei pt. excelenta ciorbă de burtă. Au revoir!