Trei munti

Impreuna cu Alin si Gianina, ne mananca talpile... ne mananca tare asa ca intr-o seara la stadion incolteste ideea de a strabate muntii din Herculane la Tarcu intr-un weekend. Complicat cu recuperarea masinii, dar gasim o solutie, cu un personal care pleaca inainte de 8 din Caransebes si ajunge la Herculane inainte de 10. Iata-ne deci in Caransebes sambata la 7 dimineata, dar n-avem rabdare sa luam trenul personal (Intercity e prea scump 28 de lei) si vrem sa incercam la ocazie. Dupa vreo ora in care nu opreste nimeni, si dupa ce pleaca si personalul, plecam cu masina spre Herculane nemultumiti ca am ratat tura propusa. Inima ne mai revine la loc dupa ce vedem pe drum trenul, si rapid luam decizia de a-l lua din Sadova. Deci lasam masina-n gara Sadova, cu gandul ca o sa coboram pe Culmea Pleasa direct la ea... Cu un taxi din gara Herculane, iata-ne pornind de la capatul barajului pe la 11, spre cascada Vanturatoarea. Panta e foarte accentuata la plecare, dar e compensata de verdele si racoarea padurii. Intr-o ora ajungem la cascada, unde ne face cu ochiul un curcubeu, creeat de picurii fini sub mangaierea soarelui. Nu prididim si ne aburcam prin stanga pe poteca marcata deasupra stancilor si a cascadei.

Atunci cand apa se impleteste cu aerul si se iubeste cu soarele

Facem o scurta pauza si ne luam apa din paraul nebun, ce la cativa pasi mai incolo se arunca in gol 100 m pentru a se impleti cu aerul si a se iubi cu soarele. Chiar deasupra stancilor si pe buza prapastiei este o poiana, plina de flori aromate si in care gasim fragute coapte.

La Vanturatoarea avem parte de minuni

De aici, urmam culmea ce urca spre NE, apoi spre N, prin padure... am mai urcat pe ea intr-o plimbare de o zi cu Alin Tanase si cu varul meu Dani in primavara 2006. Aceasta culme ne scoate pe varful Cicilovete, iesim in creasta peste niste stancarii, pline de flori aromate si de liliac.

Iesim in creasta, intr-o padure greu incercata de furtuni

De aici coboram spre NE la poalele Arjanei in catunul Poiana Lunga, prin padurea ce poarta inca urmele furtunilor suportate. Cele cateva gospodarii din poiana par pustii, doar un cal priponit in livada ne priveste cu interes si parca ar vrea sa ne spuna: 'Sloboziti-ma, va rog!'

La poalele Arjanei...

Pe Arjana nu-i usor de suit, dar e abia inceputul... gafaim din greu la deal si vantul din V ne ia in primire din lateral, odata ajunsi in creasta. Arjana e o minune a naturii, un sirag ingust si stancos, un colt minuscul de Crai, pe langa ca-i spectaculoasa e bogata in flori de multe feluri, nemaivazute si frumos mirositoare. Inspre sud, Valea Bedinei marginita de culmea cu Piatra Corbului ne ofera privelisti deosebite.

...si facind cunostiinta cu frumoasa craiasa Arjana

Coboram spre NE prin padure, si catva caini ne iau in primire dar renunta repede cand ne vad asa hotarati. Un barbat din satul Scarisoara e cu vacile la pascut, are stana intr-o poiana din padure deasupra catunului Prisacina cu un izvor in apropiere, aproape si de culme.

Valea Bedinei cu catunul Dobraia si mai departe pe creasta, varful Cusmita

Ne departam de liziera padurii si incepem lungul mars al crestei... pe rand inghitim sute de m si varfuri una dupa alta: Zglivar, Vlascu Mare si Mic, Boldoveni, varful Babei (da, am mers pe cracul babei), Bandiolu, Varful Cailor.

Caii din creasta Muntilor Cernei, care nu se mai termina

Intr-adevar Varful Cailor isi merita numele, parcurgand creasta am intalnit destui cai si cateva vite. Cu bucurie aici gasim cateva narcise cocotate la 1700m, si apa pt reinprospatarea rezervelor. Vantul din V nu ne slabeste si se-nteteste odata cu inserarea, ocolim varful Dobrii si urmeaza o culme prelunga si care pare ca nu se mai gata spre varful Olanelor. Urmam cand cararea, cand un drum off-road ferindu-ne de vant pe partea de SE a culmii... Ne prinde noaptea si se pare ca varful Olanelor fuge de noi... tot mergem si mergem si nu mai ajungem odata... deja mergem ca teleghidati, dar vrem sa trecem spre plaiurile dinspre raul Ses, sa gasim o stana la care sa dormim.

Alergatorii

Iata si varful Olanelor, unde gresim cu putin directia ocolind Ogasul Baranului, dar ne prindem repede si mergem spre raul Ses, cautand stana salvatoare. Ne desfasuram in linie si scanam plaiul pe latime... gasim o stana, dar demontata, e doar scheletul, pana si tarcul oilor a fost demontat in segmente si stivuit pe plai. Din fericire descoperim doua adaposturi in care stau ciobanii pazind oile in tarc... numa bune de dormit, asa ca rupti de oboseala ne punem la somn, in zgaltaielile vantului. E asa de bine in sacul de dormit... A doua zi...

Nu sunt singura narcisa, mai am multe surori, toate suntem la inaltime, iar brandusele sunt chiar langa noi

Dimineata soarele ne surade si vantul s-a mai domolit, doar o briza usoara adie, luam micul dejun mangaiati de razele soarelui. Ne asteapta iarasi drum lung, picioarele mele sunt cam varza si ma cam chinui mai ales la urcari. Alin si Gianina se cocoata pe creasta peste varful Ciocanasul. Eu ma abat putin de la poteca ce incinge ca un brau versantul sa vizitez o constructie ciudata, un iglu de piatra care ma atrage ca un magnet. Asezat intr-un cadru magnific la poalele Godeanului, nu e singurul din zona si are de doua ori inaltimea mea. O inscriptie pe o piatra la intrare pare sa indice anul constructiei '1969'. Inauntru e curatel, si loc suficient pentru mai multe persoane. Oare o fi locuit pe perioada verii, sau ciobanii prefera sa stea in stanele de lemn? (care sunt destule in tara raului Ses).

Tara raului Ses cu constructiile parca din alta lume, strajuita de varful Godeanu

Las in urma ciudata constructie si pornesc dupa coechipieri, care ma asteapta la Mlaci. Acolo e alta stana si Alin se duce sa o inspecteze. Bocancii ma deranjeaza, ma descalt si pornesc pe Culmea Prislop in ciorapi, dar sunt nevoit sa-mi iau iarasi bocancii la stancarii. Varful Gugu ne zambeste din dreapta, se vede si Tarcu cu statia meteo, dar mai avem mult de mers, trebuie sa ocolim imensa si spectaculoasa vale a Hidegului in care padurile de foioase se amesteca cu brazii chiar in partea superioara a padurii. mai sus, paraiele de pe versanti au sapat ravene impresionante, unele din ele pline inca de zapada.

Maretul Gugu si valea Hidegului, privite de pe culmea Prislop

Alin pleaca inainte sa recupereza masina de la Sadova, eu si Gianina hotaram sa coboram de la Tarcu in Valea Craiului la ocazie, si ramanem in urma ca pe aimandoi ne deranjeaza incaltarile. Mai mergem spre capul Prislopului si-l zarim pe Alin deja in Saua Scheiului O poteca in coasta ma aduce in buza unei ravene abrupte si pline de zapada, Alin de dincolo de vale ma vede ca vreau s-o trec si incepe sa gesticuleze si sa urle sa nu ma bag... Gianina e mai sus cu 100m si o ocoleste, e clar ca asta zbiara la mine, dar oare de ce o fi asa de disperat?! Asa groaznic sa se vada oare de la el, mie nu mi se pare mare branza s-o trec, sunt constient totusi ca daca alunec si o iau la vale sunt pierdut, o pot mierli... Sunt sigur pe mine, am totusi bocanci si betze, zapada e ok si tine, nu-i inghetata, asa ca-l asigur pe Alin ca-i ok, si trec ravena in cativa pasi repezi. Mai tarziu aveam sa aflu ca el crezuse ca-i Giani acolo in locul meu si de-aia se agita asa. Drumul spre Tarcu pare ca nu se mai gata, dar ajungem totusi acolo in jurul orei 2.15.

Urme ale trecerii omului pe creasta Tarcului

Intalnind la Tarcu niste cunoscuti (colegi), suntem bucurosi ca mai au loc in masini si pentru noi spre Caransebes, asa ca vrem sa coboram cu ei...

De pe Tarcu la vale, ar fi trebuit sa mergem pe culmea Pleasa pana in valea Timisului, dar renuntam

Insa ei sunt veniti la relaxare, si cand se opresc in Poiana Dacia sa manance, noi ii dam bice spre Cracu Pip, ca poate gasim si alte ocazii. Intre timp vorbim cu Alin, care coborase si el la telescaun, nemaiavand tragere de inima sa alerge peste culmea Pleasa de unul singur. Avem noroc, caci ne ia o masina si asa incheiem tura, intalnindu-ne cu Alin care recuperase deja masina la parc in Caransebes si venind spre casa prin Resita. PS: Datele tehnice nu ma pasioneaza, probabil ca o sa le dea Alin Tanase pe blog , dar din ce povesteam am mers vreo 70 km (41 in prima zi) si urcush 4000 m si ceva (eu mai putin probabil, ca am tot suntat varfurile) Alte poze: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200905CerneiTarcu#