skip to main |
skip to sidebar
Anul acesta pt Sarbatorile de Paste, am ales un loc drag noua: satul Salciua din judetul Alba.
Tot acolo am participat si la slujba de Inviere, la Manastirea De Sub Piatra (cea mai completa prezentare gasita pe net e in germana, si o datoram lui Karpatenwilli).
Am reusit sa-i convingem si pe Alin si Giani sa ni se alature, si ei dorind sa mearga de Paste in Muntii Trascau. Ei au plecat acolo de vineri, iar sambata dupa-amiaza dupa ce am finalizat la Lugoj pregatirile de Paste, am pornit si noi spre Salciua.
Primul contact cu Manastirea Salciua l-am avut in armata, in toamna lui 1996. Atunci am fost trimisi 24 de soldati de la UM01040 Campeni sa ajutam la constructia manastirii celei noi.
Citez din jurnalul meu de atunci:
"Miercuri dimineata dupa apel, 24 de oameni plecam la manastire. Ne imbarcam intr-un transportor si impreuna cu colonelul Furcuta, locotenentul Ceuca si doi sergenti mergem la manastire langa Salciua, la vreo ora de mers (de la Campeni). In spate in transportor nu avem loc toti, cativa stam pe jos, dar e mai bine caci fiind frig de dimineata de stai pe bancheta te trage de numa.
De la Salciua mergem pe un drum lateral inca niste km, si urcam sus, sus de tot intr-un platou, la viitoarea manastire. Acolo stareta e foarte rea de gura, cica-i pune pe soldati la munca mai dihai decat pe roboti.
Decorul e foarte frumos, suntem pe un platou aproape de creasta muntelui, unde e loc pentru cateva gospodarii (unde stau maicile) si in jur cateva curturi de porumb si fanete. Ne punem intai sa aranjam un morman de caramizi. Cativa se duc si incarca jos in vale o masina cu boltari, si dupa ce-i masina plina mai si zice popa ca n-au lucrat nimica, iar bietii de ei s-au opintit sa ridice boltarii de aproape 20 kg! Noua ne vine randul la descarcat.
Dar asa, lucrand, trece vremea si ne mai si distram. Mergem apoi cativa jos pe drum si-n vreo juma de ora reusim sa-ncarcam si ultima bascula cu caramizile de pe marginea drumului. Pe drum gasim prune si mere si ne facem plinul. Cand ajungem sus, ceilalti sunt deja la masa intinsi. Avem macaroane cu branza, bune, si vin sa ne dregem. Laci da la bietul caine din batatura vin, si betivanului ii place!
Dupa asta, iar la treaba... cladim caramizile in timp ce alta trupa se duc la pestera Huda lui Papara, ce-i sapata de un parau iesind din munte, asa-i de inalta ca la 50m de la intrare inca se mai zareste lumina. Ne-ntoarcem de la pestera si can'colo, scandal mare! Maica stareta sus pe mormanul de caramizi, rearanja caramizile de zor si-i nervoasa nevoie mare ca nu le-am pus bine. Cica pentru asa lucru nici multam nu ne zice... si lucram bietii de noi de ne scaparau calcaiele."
Intre timp, manastirea cea noua s-a ridicat, schitul cel vechi a fost renovat... au aparut plin de vile si constructii (chiar o pensiune de 3 stele). Farmecul parca nu mai e acelasi...
Ajungand in catunul Sub Piatra, punem numaidecat cortul in poiana langa rau unde vedem masina lui Alin si Giani. Ei nu s-au intors inca din tura de peste zi cu tzoaclele, desi vorbisem la ora 16 cand coborau spre Cheile Rametilor si ar fi avut destul timp.
Nu apar nici la 23:30, noi mergem singuri la Inviere, nu stam mult doar luam lumina si inconjuram manastirea cea noua cu soborul si ceilalti credinciosi. Nu suntem prea ingrijorati de companionii nostri care n-au aparut, ne gandim ca poate se antreneaza pentru ceva competitii... deci mergem la cort la somn.
Ne trezesc vocile lor pe la 2 noaptea, au estimat oleaca gresit traseul cu ajutorul noului GPS :) (probabil ca despre aventura lor vor povesti chiar ei aici).
Pornim a doua zi la drum pe la 12, cu sperante de vreme buna. Ca sa ajungem la Dâlbina (Vânatarea) coboram spre sat si apucam pe noul drum asfaltat spre Dumesti. Panta abrupta scoate untul chiar si din cel mai aprig ciclist, dar rasplata e pe masura.
Gospodariile rasfirate pe dealuri sunt de o frumusete aparte, iar surile acoperite cu paie fac deliciul fotografilor. Dâlbina este locul acela unde apa intra in subteran (asa e denumit de localnici) putin mai jos in poiana... cred ca e o denumire specifica (= ponor) si nu un nume propriu.
DĂLBÍNĂ s. v. bulboacă, bulboană, ochi, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură. (sursa = http://dexonline.ro)
De acolo spre E, un drumeag ne trece printr-o padurice in satul Valea Poienii... format din cateva case insirate de-a lungul vaii cu obarsia sub centru satului Bradesti. Acolo ne place sa revenim de cate ori avem ocazia.
Ne oprim sa luam apa langa gospodaria unui batran si intram in vorba. Oamenii se bucura ca mai schimba o vorba cu cineva, sunt in creierii muntilor izolati de lume, ei cu vitele lor.
Cand Lore se duce sa ia apa de la izvor, mosul exclama:
- Ui si la fatuca asta cat ii de frumoasa, bat-o norocu s-o bata!
Noroc ca nu-i mosul flacau, parca o si vad pe Lore ducand vitele la pascut in Valea Poienii.
Alta femeie in varsta la fel, s-ar intinde la vorba cu noi, si ne intreaba de unde suntem...
Oamenii de aici sunt majoritatea in varsta, tinerii au cam plecat la oras, satele dispar...
In Bradesti facem o mica pauza de odihna. Un localnic tanar ne pune muzica la maxim, iar curcanul din sura se infoaie si cloncane intrigat la noi: cliu-cliu-cliu-cliu-cliu!
Bradestiul e practic la rascruce, intre satul Cheia (de deasupra cheilor Rametului) - Valea Poienii, si drumul Ramet - Mogos, practic singurul pt acces motorizat in zona, dinspre Aiud. Urcam intr-un platou si apoi avem parte de prima coborare mai serioasa... peisajul se deschide spre valea Rametului si zarim coltii calcarosi ingradind cheile... in viteza ajungem in satul Valea Uzei, unde apucam spre N pe Valea Inzelului.
Alegerea este inspirata, valea (initial o lunca mai larga presarata cu gospodarii) se ingusteaza, dar ne permite sa coboram agale, iar dupa o panta mai abrupta serpuind intr-o livada, trecem apa de cateva ori si ajungem intr-un sat preserat de cabanute cochete, unde 'domnii' de la oras au venit sa-si petreaca Pastele in natura. In mai multe curti zarim masini noi si oamenii stau la masa in livada.
Din Valea Inzelului spre Poiana Aiudului, coborarea pe bitzicla e un deliciu, drumul foarte bun de-a lungul raului ne indeamna la viteza. Ne oprim totusi sa ne jucam cu niste catei frumosi de tot (bata-i norocu'!).
Ajungem la asfalt...
Spre Valisoara, drumul e varza, masinile ne prafuiesc si abia asteptam sa cotim spre satul Izvoarele (planul initial de a merge pana la Coltesti, si sa trecem muntele de acolo spre Vidolm, a cazut... cine pleaca la 12 in tura, trebe s-o scurteze!)
In satul Izvoarele realimentam. Un satean (oarecum torpilat) ne avertizeaza:
- Nu mergeti catre Salciua, ca va prinde noaptea... mai bine ramaneti aici sa dormiti ca avem pensiune in sat.
Altii ne indruma spre culme... cu ajutorul GPSului si al instinctului urcam spre culmea Bedeleului, impingand din greu la bitzicle. Dam buzna intr-o turma de capre la iesirea din sat... din fericire, avem urme de car si drumul e marcat.
Ca intotdeauna, dupa atata efort rasplata e pe masura... ajungem pe coasta stancoasa a muntelui pe un drum milenar, practic e sapat in stanca, folosit pt a urca din depresiunea Valisoara-Rimetea pe Muntele Bedeleu. Sunt impresionat, rotile carelor au scrijelit piatra de-a lungul timpului si au format santuri adinci, paralele.
Seamana cu 'drumul Oaselor' (desi stim ca ala-i altul), parca vad carul plin cu fan zguduindu-se peste pietre tras la vale de boi, cu rotile franate/blocate sa nu se-mburde.
Doar drumul si crucile de piatra au dainuit veacurilor, si stau marturie a unor vremuri in care omul era frate cu natura.
Drumul ne scoate intr-o succesiune de sei si doline (La Rogoaze) pe unde trecem cumpana de ape spre satul Sub Piatra. Speriem doua ciute ce alearga si se pierd intr-un crang din apropiere, si intrucat suntem destul de aproape de manastire (2 km), alegem sa coboram (la insistentele mele) pe cararea marcata cu banda galbena... si nu spre Vanatare pe banda rosie.
Pe BG din culmea Bedeleului spre Schitul 'Sub Piatra' ar trebui pus un indicator 'INTERZIS BICICLISTILOR' !!!
Cam nesabuita alegerea, poteca marcata ne scoate deasupra stancilor si coboara spre platoul manastirii printr-un scoc (stancos, abrupt), urmat de o coborare abrupta prin padure unde abia te tii pe picioare, daramite...
Noi suntem pe biciclete si n-am venit pentru base-jumping, asa ca descataram cum putem cu bitziclele de coarne, sub-brat, in carca, dupa preferinta si putirinta! :).
Numa bine ca intunericul ne prinde in padure sub stanca si ne ajuta la mers... pana la urma iesim intr-o poiana in panta, unde regasim semnul BG.
Nu zarim inca luminile de la manastire, dar sunt in fata si explorez terenul dupa miros, in timp ce Alin T ne indeamna cu GPSul:
- Mai la dreapta, ati luat-o prea sus in poiana.
Deslusesc un drumeag si incalec pe bitzicla la lumina lanternei... iata si manastirea, ne apropiem si incep sa ne latre cainii de la o gospodarie din platou.
Perechi de ochi verzi, sticlosi, ne privesc de dupa suri... sunt mâtze (ca doar n-o fi Ricky, vulpoiul!?).
Trecand prin curtea manastirii, cateva maicute fiind afara se opresc si ne prevesc cu mirare (nu suntem fantome!).
Coboram in viteza panta spre Pensiunea 'Sub Piatra' (acu doi ani o construiau) unde afara in curte e foc de tabara (pesemne pachetul cu oferta de paste includea si foc de tabara pt turisti) si ajungem la corturi.
Ce festin am tras dupa asa o tura faina, incheiat cu branza de-aia cu mucegai si cu vin (grazie nasilor!), mmmm-mmmm! ... doar era ziua de Paste!
Dar eram si rupti de oboseala, si pe langa asta ne intrasera frunze-n papuci la coborarea de pe stanci, asa ca festinul n-a durat mult... ne-am bagat la somn.
A doua zi zi am urcat iarasi la manastire, cum se cuvine, in tzoale decente, si am prins finalul slujbei taman cand ieseau oamenii si maicutele din biserica si se-mparteau cozonacii...mmmm-mmmm!
Pe urma am plecat cu catzel si purcel (cu totul adica) la Posaga, dandu-ne de voie si de relaxare cu bitzicla pana in Posaga de Sus si vizitand Manastirea Izvorul Posagii (Karpatenwilli ne-o prezinta tot in germana, dar pozele vorbesc de la sine... e incredibil cum omul asta ne prezinta tara mai profesionist decat o fac zeci de agentii de turism, plus MT cu Nutzi pe deasupra!!!).
Mai mult nu ne-a permis ploaia (prezisa la fix de meteoroastrologi) care ne-a mai spalat masinile si bitziclele pe lungul drum spre casa (prin Turda-Alba-Deva-Lugoj).
Mai multe poze sunt aici:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200904PasteSubPiatra#
Tot acolo am participat si la slujba de Inviere, la Manastirea De Sub Piatra (cea mai completa prezentare gasita pe net e in germana, si o datoram lui Karpatenwilli).
Am reusit sa-i convingem si pe Alin si Giani sa ni se alature, si ei dorind sa mearga de Paste in Muntii Trascau. Ei au plecat acolo de vineri, iar sambata dupa-amiaza dupa ce am finalizat la Lugoj pregatirile de Paste, am pornit si noi spre Salciua.
Primul contact cu Manastirea Salciua l-am avut in armata, in toamna lui 1996. Atunci am fost trimisi 24 de soldati de la UM01040 Campeni sa ajutam la constructia manastirii celei noi.
Citez din jurnalul meu de atunci:
"Miercuri dimineata dupa apel, 24 de oameni plecam la manastire. Ne imbarcam intr-un transportor si impreuna cu colonelul Furcuta, locotenentul Ceuca si doi sergenti mergem la manastire langa Salciua, la vreo ora de mers (de la Campeni). In spate in transportor nu avem loc toti, cativa stam pe jos, dar e mai bine caci fiind frig de dimineata de stai pe bancheta te trage de numa.
De la Salciua mergem pe un drum lateral inca niste km, si urcam sus, sus de tot intr-un platou, la viitoarea manastire. Acolo stareta e foarte rea de gura, cica-i pune pe soldati la munca mai dihai decat pe roboti.
Decorul e foarte frumos, suntem pe un platou aproape de creasta muntelui, unde e loc pentru cateva gospodarii (unde stau maicile) si in jur cateva curturi de porumb si fanete. Ne punem intai sa aranjam un morman de caramizi. Cativa se duc si incarca jos in vale o masina cu boltari, si dupa ce-i masina plina mai si zice popa ca n-au lucrat nimica, iar bietii de ei s-au opintit sa ridice boltarii de aproape 20 kg! Noua ne vine randul la descarcat.
Dar asa, lucrand, trece vremea si ne mai si distram. Mergem apoi cativa jos pe drum si-n vreo juma de ora reusim sa-ncarcam si ultima bascula cu caramizile de pe marginea drumului. Pe drum gasim prune si mere si ne facem plinul. Cand ajungem sus, ceilalti sunt deja la masa intinsi. Avem macaroane cu branza, bune, si vin sa ne dregem. Laci da la bietul caine din batatura vin, si betivanului ii place!
Dupa asta, iar la treaba... cladim caramizile in timp ce alta trupa se duc la pestera Huda lui Papara, ce-i sapata de un parau iesind din munte, asa-i de inalta ca la 50m de la intrare inca se mai zareste lumina. Ne-ntoarcem de la pestera si can'colo, scandal mare! Maica stareta sus pe mormanul de caramizi, rearanja caramizile de zor si-i nervoasa nevoie mare ca nu le-am pus bine. Cica pentru asa lucru nici multam nu ne zice... si lucram bietii de noi de ne scaparau calcaiele."
Intre timp, manastirea cea noua s-a ridicat, schitul cel vechi a fost renovat... au aparut plin de vile si constructii (chiar o pensiune de 3 stele). Farmecul parca nu mai e acelasi...
Ajungand in catunul Sub Piatra, punem numaidecat cortul in poiana langa rau unde vedem masina lui Alin si Giani. Ei nu s-au intors inca din tura de peste zi cu tzoaclele, desi vorbisem la ora 16 cand coborau spre Cheile Rametilor si ar fi avut destul timp.
Nu apar nici la 23:30, noi mergem singuri la Inviere, nu stam mult doar luam lumina si inconjuram manastirea cea noua cu soborul si ceilalti credinciosi. Nu suntem prea ingrijorati de companionii nostri care n-au aparut, ne gandim ca poate se antreneaza pentru ceva competitii... deci mergem la cort la somn.
Ne trezesc vocile lor pe la 2 noaptea, au estimat oleaca gresit traseul cu ajutorul noului GPS :) (probabil ca despre aventura lor vor povesti chiar ei aici).
Pornim a doua zi la drum pe la 12, cu sperante de vreme buna. Ca sa ajungem la Dâlbina (Vânatarea) coboram spre sat si apucam pe noul drum asfaltat spre Dumesti. Panta abrupta scoate untul chiar si din cel mai aprig ciclist, dar rasplata e pe masura.
Gospodariile rasfirate pe dealuri sunt de o frumusete aparte, iar surile acoperite cu paie fac deliciul fotografilor. Dâlbina este locul acela unde apa intra in subteran (asa e denumit de localnici) putin mai jos in poiana... cred ca e o denumire specifica (= ponor) si nu un nume propriu.
DĂLBÍNĂ s. v. bulboacă, bulboană, ochi, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură. (sursa = http://dexonline.ro)
De acolo spre E, un drumeag ne trece printr-o padurice in satul Valea Poienii... format din cateva case insirate de-a lungul vaii cu obarsia sub centru satului Bradesti. Acolo ne place sa revenim de cate ori avem ocazia.
Ne oprim sa luam apa langa gospodaria unui batran si intram in vorba. Oamenii se bucura ca mai schimba o vorba cu cineva, sunt in creierii muntilor izolati de lume, ei cu vitele lor.
Cand Lore se duce sa ia apa de la izvor, mosul exclama:
- Ui si la fatuca asta cat ii de frumoasa, bat-o norocu s-o bata!
Noroc ca nu-i mosul flacau, parca o si vad pe Lore ducand vitele la pascut in Valea Poienii.
Alta femeie in varsta la fel, s-ar intinde la vorba cu noi, si ne intreaba de unde suntem...
Oamenii de aici sunt majoritatea in varsta, tinerii au cam plecat la oras, satele dispar...
In Bradesti facem o mica pauza de odihna. Un localnic tanar ne pune muzica la maxim, iar curcanul din sura se infoaie si cloncane intrigat la noi: cliu-cliu-cliu-cliu-cliu!
Bradestiul e practic la rascruce, intre satul Cheia (de deasupra cheilor Rametului) - Valea Poienii, si drumul Ramet - Mogos, practic singurul pt acces motorizat in zona, dinspre Aiud. Urcam intr-un platou si apoi avem parte de prima coborare mai serioasa... peisajul se deschide spre valea Rametului si zarim coltii calcarosi ingradind cheile... in viteza ajungem in satul Valea Uzei, unde apucam spre N pe Valea Inzelului.
Alegerea este inspirata, valea (initial o lunca mai larga presarata cu gospodarii) se ingusteaza, dar ne permite sa coboram agale, iar dupa o panta mai abrupta serpuind intr-o livada, trecem apa de cateva ori si ajungem intr-un sat preserat de cabanute cochete, unde 'domnii' de la oras au venit sa-si petreaca Pastele in natura. In mai multe curti zarim masini noi si oamenii stau la masa in livada.
Din Valea Inzelului spre Poiana Aiudului, coborarea pe bitzicla e un deliciu, drumul foarte bun de-a lungul raului ne indeamna la viteza. Ne oprim totusi sa ne jucam cu niste catei frumosi de tot (bata-i norocu'!).
Ajungem la asfalt...
Spre Valisoara, drumul e varza, masinile ne prafuiesc si abia asteptam sa cotim spre satul Izvoarele (planul initial de a merge pana la Coltesti, si sa trecem muntele de acolo spre Vidolm, a cazut... cine pleaca la 12 in tura, trebe s-o scurteze!)
In satul Izvoarele realimentam. Un satean (oarecum torpilat) ne avertizeaza:
- Nu mergeti catre Salciua, ca va prinde noaptea... mai bine ramaneti aici sa dormiti ca avem pensiune in sat.
Altii ne indruma spre culme... cu ajutorul GPSului si al instinctului urcam spre culmea Bedeleului, impingand din greu la bitzicle. Dam buzna intr-o turma de capre la iesirea din sat... din fericire, avem urme de car si drumul e marcat.
Ca intotdeauna, dupa atata efort rasplata e pe masura... ajungem pe coasta stancoasa a muntelui pe un drum milenar, practic e sapat in stanca, folosit pt a urca din depresiunea Valisoara-Rimetea pe Muntele Bedeleu. Sunt impresionat, rotile carelor au scrijelit piatra de-a lungul timpului si au format santuri adinci, paralele.
Seamana cu 'drumul Oaselor' (desi stim ca ala-i altul), parca vad carul plin cu fan zguduindu-se peste pietre tras la vale de boi, cu rotile franate/blocate sa nu se-mburde.
Doar drumul si crucile de piatra au dainuit veacurilor, si stau marturie a unor vremuri in care omul era frate cu natura.
Drumul ne scoate intr-o succesiune de sei si doline (La Rogoaze) pe unde trecem cumpana de ape spre satul Sub Piatra. Speriem doua ciute ce alearga si se pierd intr-un crang din apropiere, si intrucat suntem destul de aproape de manastire (2 km), alegem sa coboram (la insistentele mele) pe cararea marcata cu banda galbena... si nu spre Vanatare pe banda rosie.
Pe BG din culmea Bedeleului spre Schitul 'Sub Piatra' ar trebui pus un indicator 'INTERZIS BICICLISTILOR' !!!
Cam nesabuita alegerea, poteca marcata ne scoate deasupra stancilor si coboara spre platoul manastirii printr-un scoc (stancos, abrupt), urmat de o coborare abrupta prin padure unde abia te tii pe picioare, daramite...
Noi suntem pe biciclete si n-am venit pentru base-jumping, asa ca descataram cum putem cu bitziclele de coarne, sub-brat, in carca, dupa preferinta si putirinta! :).
Numa bine ca intunericul ne prinde in padure sub stanca si ne ajuta la mers... pana la urma iesim intr-o poiana in panta, unde regasim semnul BG.
Nu zarim inca luminile de la manastire, dar sunt in fata si explorez terenul dupa miros, in timp ce Alin T ne indeamna cu GPSul:
- Mai la dreapta, ati luat-o prea sus in poiana.
Deslusesc un drumeag si incalec pe bitzicla la lumina lanternei... iata si manastirea, ne apropiem si incep sa ne latre cainii de la o gospodarie din platou.
Perechi de ochi verzi, sticlosi, ne privesc de dupa suri... sunt mâtze (ca doar n-o fi Ricky, vulpoiul!?).
Trecand prin curtea manastirii, cateva maicute fiind afara se opresc si ne prevesc cu mirare (nu suntem fantome!).
Coboram in viteza panta spre Pensiunea 'Sub Piatra' (acu doi ani o construiau) unde afara in curte e foc de tabara (pesemne pachetul cu oferta de paste includea si foc de tabara pt turisti) si ajungem la corturi.
Ce festin am tras dupa asa o tura faina, incheiat cu branza de-aia cu mucegai si cu vin (grazie nasilor!), mmmm-mmmm! ... doar era ziua de Paste!
Dar eram si rupti de oboseala, si pe langa asta ne intrasera frunze-n papuci la coborarea de pe stanci, asa ca festinul n-a durat mult... ne-am bagat la somn.
A doua zi zi am urcat iarasi la manastire, cum se cuvine, in tzoale decente, si am prins finalul slujbei taman cand ieseau oamenii si maicutele din biserica si se-mparteau cozonacii...mmmm-mmmm!
Pe urma am plecat cu catzel si purcel (cu totul adica) la Posaga, dandu-ne de voie si de relaxare cu bitzicla pana in Posaga de Sus si vizitand Manastirea Izvorul Posagii (Karpatenwilli ne-o prezinta tot in germana, dar pozele vorbesc de la sine... e incredibil cum omul asta ne prezinta tara mai profesionist decat o fac zeci de agentii de turism, plus MT cu Nutzi pe deasupra!!!).
Mai mult nu ne-a permis ploaia (prezisa la fix de meteoroastrologi) care ne-a mai spalat masinile si bitziclele pe lungul drum spre casa (prin Turda-Alba-Deva-Lugoj).
Mai multe poze sunt aici:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200904PasteSubPiatra#
Un comentariu:
Hehe, cu cei doi cu bicicletele ne-am intalnit noi in Bradesti. :) Mica e lumea.
Trimiteți un comentariu