Weekend Gugu III/III

Urmarea episodului anterior

"Cu forte proaspete si parca mai un pic mai dezmeticit m-am intors spre baraj, nu inainte de a trage insa un gat de tuica(de-aia tare de 40*) si a-i multumi lui Dumnezeu ca am scapat ca prin urechile acului. 
Peisajul insa, parca era diferit. Brazii nu mai aveau mantia alba, se scuturase toata zapada de pe ei in urma socului. Urmele mele pe unde venisem, nici urma de ele. 
Din fericire nu era ceata sa ma ratacesc, era senin, iar soarele la apus poleia in aur versantul din dreapta mea. Si oricum nu m-as fi ratacit ca tineam valea Raului Ses catre baraj. 
Nu dupa mult timp am zarit dezastrul... Retragerea imi era barata !!! Revarsata de pe o vale secundara dinspre dreapta, avalansa imi bara drumul. 
Inghesuiala mare de trunchiuri retezate, unele cu tot cu radacina, bolovani si urme de pamant proaspat (de humus) ieseau din masa de zapada. 
Ma apropii de acel loc cu grija, iar apoi cu dificultate, ca ma afundam tot mai tare in zapada. Ce sa mai zic, era o masa imensa, cam de inaltimea unui bloc, iar eu eram intr-o parte si voiam sa trec in partea cealalta a piramidei... Am pornit cu grija sa ma catar, ba sprijinindu-ma de un trunchi, ba tasand zapada cu piciorul. Am ajuns cam pe la jumate, cand... Inca un pas si m-am trezit pana la brau in zapada! Caut un punct de sprijin pt mana sa ma trag sa ies, nimic! Si mai era si rucsacul din spate, ma dezechilibra. Cu greu am reusit sa dau jos rucsacul, dar cu tot cu geaca, nu aveam loc sa ma misc, sa ma intorc deloc. Cu chiu cu vai m-am catarat cu picioarele pe rucsac si am reusit sa ma sprijin pe niste crengi (ce le simtisem sub zapada, pana in coaste, cand am alunecat). Dupa vreo 10 min de zbatere am reusit sa ies de acolo, dar tot pe unde intrasem. Asa ca n-am facut nimic, numa m-am enervat. 
Zapada imi intrase dupa gat, se topise si simteam un firicel rece ca se prelinge pe spate. La fel intrase si in pantaloni. Cum am iesit din belea, m-am dezbracat, am scuturat bine toate hainele. Ce bine ca aveam polare! 
Sunt bune si tin de cald chiar si umede. 
Problema era insa ca nu puteam trece dincolo, spre baraj. Asta sa nu mai zic ca deja se intuneca. Ce sa fac?
 Pana una alta am scos frontala. Daca nu puteam trece, trebuia sa dorm acolo, cam nasol... si cand te gandesti ca eram doar la cativa km de baraj! 
Mi-a venit o idee: ce-ar fi sa atac pe ocolite? Zis si facut. Am mers inapoi vreo cativa zeci de metri, apoi am urcat pe versantul de E o bucata. Era tare greu, cadeam in genunchi aproape la fiecare pas. Am incercat sa pun coltarii, dar se umpleau imediat cu zapada si frunze si era tot aia. De ciuda, imi venea sa plang, sa urlu! 
Dar mi-era frica si de animale... asa ca taceam chitic si urcam mai mult taras, si tinandu-ma de copaci. Desi cred ca le speriase prea tare avalansa ca sa mai fie prin zona. 
Soarele apusese de mult, dar cerul spre V mai pastra inca roseata amurgului. Cred ca rasarise si luna, adica sigur, nu o vedeam de unde ma aflam, insa versantul opus era scaldat intr-o lumina argintie. Se vedea feeric partea superioara peste vale printre crengile copacilor. Apreciind ca am urcat destul sa trec peste nenorocita de avalansa, am pornit prin padure pe curba de nivel. Nu am mers mult si am dat de urmele trecerii dezastrului: Un vale montana, un fel de ravena, rasa! Curatata aproape la sol, de copaci si zapada, ce sa mai zic, era cam cheala! Totul, dar absolut totul fusese luat de zapada ca niste chibrite si aruncat colo-n vale... Pe cer apare luna, nu mai aveam nevoie de frontala, acum se inaltase si lumina toata valea. 
O priveliste fioaroasa mi se infatiseaza. Jos pe vale, proptita in versantul opus, imensa masa de zapada si tot ce maturase in calea ei. De unde venise??? Am observat ca pe urmele tavalugului se inainta foarte usor!. Doar in vale era o problema , unde se acumulase zapada. 
O idee imi surade, dupa toate ce le-am patit... Sa urc pana in caldare! Consult ceasul: ora 20. Ar fi timp. Ca la coborare nu e problema, daca e nevoie ma dau pe fund la vale! Infulec ceva in graba, las rucsacul acolo (de data asta nu il ascund ca n-are cine sa-l ia), iau coltarii cu mine sa nu am probleme, si la deal. 
Luna imi lumineaza calea ca ziua. Culoarul de avalansa ce-l urmez ma scoate din padure pe la vreo 22. Am in fata o creasta, iar in stanga un pinten ce de fapt schimbase directia avalansei pe valea aceea. Insa se zareste totul in jur. Sunt pe un versant necunoscut, pe culoarul unei avalanse si am avut mare noroc ca i-am dat prioritate. E timpul sa nu ma mai joc cu soarta, asa ca voi urca in creasta aceea. Montez coltarii, ca zapada deja e beton, gheata pe alocuri si atac creasta. E destul de greu dar o dovedesc, parca cineva imi da aripi si merg cu indarjire. 
Surpriiza, e chiar Creasta Nordica. Din Gugu!!! Varful se remarca impunator in dreapta, in mantia sa argintie. Nici nu-i departe... Mai fac pana pe varf 2 ore, caci imi batea vantul in fata. Nu foarte tare, dar destul cat sa ma incetineasca. 
Cerul senin, Luna deasupra erau o companie de neuitat, parca Luna imi dadea puteri si turna energie in mine. Numai asa am putut reusi! La ora 2 duminica dimineata am ajuns pe varf. Nu am stat mult, decat 5 minute, studiind catranul vailor care ma inconjurau. 
Pe urma fuga inapi, la 3 recuperam rucsacul si faceam bivuac sub cetina unui brad. Folia de supravietuire mi-a fost de mare ajutor, ca dimineata era toata inghetata peste mine. Pe la 9 am pornit si eu la vale. 
Am avut bucuria ca zapada pravalita sa se intareasca de ger, si de data asta nu ma mai afundam in ea. Cu grija am coborat in vale. Am vazut jumate acoperit de zapada si mutilat un cadavru de lup, undeva aproape de drum. Eu iubesc animalele, dar daca era ala ce ma urmarea pe mine atunci si-a meritat soarta. 
Din pacate nu mai recunosteam locurile. Dau sa caut bitzicla, dar nu o gaseam !!! Am ajuns la concluzia ca fusese acoperita de zapada, care era beton ! 
Curat ghinion. Si tin mult la ea! Sper sa fie intreaga, oricum ma duc la primavara cand se topeste zapada sa o caut. Am pornit pe jos trist spre baraj. Nu-mi puteam dezlipi gandurile de la bitzicla mea ce zacea inghetata sub avalansa pe valea Raului Ses. 
M-am consolat de faptul ca scapasem eu. Am ajuns pe 13 amiaza la baraj. Nici n-am apucat bine sa mananc ceva, ca au aparut 2 masini dinspre V Lapusnic. 
Am facut semn si m-au luat, cred ca de mila cand m-au vazut cum aratam. Erau unii de la o banca ce mersesera acolo sa-si petreaca weekendu. Din fericire pentru mine erau din Tm. S-au facut cruce cand au auzit ca eu fusesem pe munte. 
Ei se intorceau de la Rotunda unde fusesera sa ia o gura de aer, dar cand i-am intrebat au zis ca au stat aproape toata ziua in cabana ca pe afara nu aveau unde se duce aiurea prin padure ca era zapada mare si frig. Am ajuns pe la 19 la Tm, nici bani n-au vrut sa-mi ia (erau oameni de treaba), dar unul era medic si m-a invitat sa trec pe la el pe la cabinet sa-mi faca un consult cand le-am povestit pe unde umblasem. 
Nu, nu la cap! Ala era la locul lui. La plamani, ca deja tuseam de numa! "
 Cu bine , AC