Plecam vineri seara? Bun!, om ajunge pana la miezul noptii. Dar cum socoata de acasa nu se potriveste cu cea din Retezat, am ajuns la Gentiana pe la 2... trupetii de la Alternative bag sama ca erau tare bagati la o sursa de tensiune (alternativa;)), ca dupa ce noi am ajuns primii la Carnic, ne-au intrecut pana la Gentiana, deci pt urmatorul Carpathian Adventure sau alt concurs gen Alergatorul din Fundu Muntelui Paduros trebe sa ne mai antrenam.
Sambata 26, dis de dimineata ne trezim fain frumos pe la 9 si -- ce noroc pe capul meu, purced la drum doar cu fetele: Lore si Giani, nu-i nici un "curentat" prin zona, nici macar Alin T, deci nu o sa trebuiasca sa alerg ca bezmeticu sa scot limba de-un cot!:-) Alin T bag-sama abia o asteptat sa venim si noi cu ei la munte, sa mi-o dea in grija pe Giani sa poata sa mearga cu baietii linistit sa catere pe Creasta Frumoasa. Apoi trebe sa fie tare frumoasa, daca 5 zdrahoni s-au organizat cu scule meseriase sa calareasca la ea si pe mine m-au lasat in grija fetelor! Dar nu ma supar eu dintr-atata;-)
Plecam hotarati, dar soarele sus pe cer ne moleseste, fetele o iau mai repejor, eu mai agale, trebe ca iar am incarcat rucsacu cu tot felu de inutilitati de ma trage inapoi in halul asta. Mai bine las fetele sa impuna ritmul, n-are rost sa bag ca MIGu si sa ma obosesc, dar fac pe "espertu" si bag niste estimari aproximative: - In 2 ore suntem pe creasta Bucurii, de acolo inca o ora deci la 3 suntem pe Retezat.- culmea e ca aproape le-am potrivit!
De la Bordu Tomii hotaram sa luam rachetele, le luasem dupa mine si le caram de-al dracu, nu de alta dar Horia Colibasanu ne-ntrebase mai-nainte ce vrem sa facem cu ele?! Iaca, vreau si yo sa plimb 2 perechi de rachete prin zapada, ma mai antrenez cu greutati in spate, ce n-am voie?! Dar, bine-am facut ca le-am luat! Lore nu s-ar incalta, zice ca merge bine si asa, dar le pune numaidecat daca o sfatuieste si Gianina. Si bine face, deja spre Creasta Stanisoara bate un crivat de numa, urmele s-au pierdut iar Giani se cam chinuie prin nameti.
Deja am turat motoarele si as baga spre stanga pana-n creasta Bucurii, doar ca vantu sus in Pasul Stanisorii bate ca turbatu, si hotaram sa coboram in caldarea Stanisoara, alba ca laptele. Cineva in fata noastra a croit poteca, imediat suntem jos si-mi dau seama ca ne-am oprit chiar pe Lacul Stanisoara, inghetat sub noi, unde Lore s-ar intinde la soaresi n-ar veni mai departe. Si daca se sparge gheata, topindu-se de emotie?
Bineinteles ca inconstientul de mine m-as urca pe horn, dar cum azi e o zi asa de faina si sunt cu fete dupa mine;-), am spus ca n-o sa le supar ca dup-aia poate nu mai vor sa mearga cu mine la munte.
Lore e prima data cand va tine in mana un piolet -- il urăste ca-i urat (coltarii la fel dar macar aia i-a mai avut odata de proba la Tarcu, dar aia nu-i vede ca-i ia in picioare si-i infunda in zapada!!!).
Deci zic ca fetele si o luam catre saua de iarna.
Pe drum, ne apropiem putin de versant, cand, ce sa vezi, un inconstient, apoi altul, sus din creasta vor sa coboare prin hornul cela... studiind noi mai indeaproape terenul dintr-o perspectiva mai apropiata, la Giani nu i se mai pare asa abrupt si cum deja se vad oamenii in creasta inseamna ca acolo-i capatul, se poate trece de cornisa. Deci schimbam planul si directia cu 90 grade spre E si ancorati de niste bolovani, dam jos rachetele sa echipam coltarii. Ramanand in minoritate, Lore nu mai protesteaza asa de tare, ii arat cum sa urce si vrand nevrand, ia pioletul si-o urmeaza pe Giani, care deja echipata e la intrarea in horn. Trebuie sa astepte sa coboare ceilalti "inconstienti", dar pana eu ma echipez si strang rucsacul, fetele urca si ajung sus. Urc si eu si trecem impreuna ultima portiune mai delicata, cu prapastie in dreapta, un fel de catarare pe cornisa.
- Pe aici am urcat, dar eu nu mai cobor inapoi, mergem pe dincolo! - isi face Lore curaj pentru intoarcere:-)
Suntem la soare, pe creasta Retezatului, la limita rezervatiei stiintifice Gemenele, mai avem putin de mers, iar orizonturile s-au deschis larg si ne bucuram de priveliste urcand catinel. Vantul e prietenos, comparativ cu cealalta creasta (Stanisoara), dar se vede bine ca-si face de cap pe varful Retezat, ca-s plin de vartejuri pe acolo, mai coboara din cand in cand cate-o rafala plina de zapada si spre noi.
. .
Giani prefera sa tina muchia aproape (cum a invatat-o Alin T), eu nu ma stresez si merg pe niste urme, raman de caruta facandu-mi de lucru cu aparatul foto. Se vede-n zare vf Pietrii si Bloju, Godeanu si Gugu (poleit straluceste sub soare de zici ca-i de gheata, sau a-mbracat aurul dacilor ca zestre, doar-doar m-o atrage!?). Las ca te-oi vizita eu!
. 
.
Pe ultima suta de m trag putin mai tare ca doar n-o sa ajunga fetele pe vf. inaintea mea!, si dupa o prima impresie ca varful e mai departe si fuge de noi, iata-ne ajunsi in platoul cat un teren de tenis din varf.
Inconjuram terenul sa ne bucuram de peisaj in toate partile, si-i tragem poze cu tabla (nu de alta, dar sa ne creada lumea ca am fost pe Retezat) in sfichiuirile vantului care parca turbase!!! Dau sa arunc o privire spre caldarea Stevia, nici gand insa sa ma pot apropia de margine, tragea tugu de nu puteam tine ochii deschisi! Incercam coborarea spre Lolaia, c-aveam in plan de mers inapoi pe la Pietrele, dar dupa cativa pasi, ne razgandim rapid caci nu e de gluma, turbatu asta vrea sa ne zvarle de pe muche, de ciuda ca i-am incalcat teritoriul... Ne dumirim mai apoi ca nu-i alta cale decat intoarcerea spre vf Bucura, pe unde venisem.
La coborare las fetele inainte, ca doar un gentleman e gentleman si dimineata si seara! -- pierd timpul cu pozele si studiez curentii de aer, care acum sunt mai jucausi decat la venire.
Pe urma, fuga dupa fete, si-mi dau gramada de mai multe ori cand piciorul sparge crusta si se blocheaza in zapada, mai sa-l rup! Doare putin, dar ce mai conteaza, doar n-o sa ma plang taman acuma cand am repurtat asa o victorie mareata. Iata-ne la hornul "inconstientilor", si cum ocolul spre saua de iarna pare cam lung, Giani o asigura pe Lore ca si pe dincolo cu siguranta vom avea parte de o coborare la fel, daca nu mai abrupta (TRUE). Vantul incepe sa se-nteteasca tot mai mult odata ce soarele-aluneca spre asfintit, asa ca nu-i vreme de pierdut, scoatem pioletii si ne dam la vale (cu pasi marunti). Trecem impreuna niste stanci cu bucluc (in dreapta prapastie, in stanga cer), apoi trebe sa mergem cate unul, ii arat la Lore cum se face si pornesc dupa Geani care e aproape jos la baza culoarului. Zapada e-inghetata si tare. Fara sa vreau, desprind bucati de crusta ce aluneca voioase cu clinchet de clopotel pe panta, trecand pe langa Giani, in timp ce vantul de pe creasta arunca zapada spre noi, un pulver fin ce curge pe panta precum nisipul... Lore ma urmeaza cand ii spun sa vina, coboara prudent, incet... scot aparatul si-i fac poze dupa ce ma retrag spre baza stancilor. Suntem jos, in siguranta... iarasi echipam rachetele ca sa avem spor la innotat... mai avem un delusor de urcat si vantul bate cam tare. Spre Nord, o patura groasa de nori a acoperit toata Tara Hategului, si sub ea e intunecime, se vad deja licarind luminile satelor..., la noi e inca soare pe creste... Aha!, deci norii astia manasera vantul turbat pe creste, la cat de repede s-au miscat ar fi bine sa ne grabim si noi spre cabana. Probabil, la noapte va fi furtuna!
La cabana am ajuns rezonabil... la lasarea intunericului, cam obositi ce-i drept si cam flamanzi... Noaptea aia a tras o vantoasa, cu cer senin cristal, dar rafale de vuia padurea si se zgaltaia cabana. Se-ntreba Lore ce-o sa facem daca o sa ne ia acoperisul?! Dar tot ce-a reusit vantul ala, a fost sa ne trezeasca noaptea si sa deschida, tranteasca, usa de la mansarda (acolo eram noi). Vantule, doar atata poti? Nici dimineata, vantul nu se ostoise, dar de data asta ningea... ningea asa frumos, ca-n povesti. Se-ncarcasera brazii si se-astupasera potecile. Sus in caldare, s-au dus baietii la schi si i-a viscolit, dar la Cabana Gentiana vantul era deja prea slab sa-i mai zdruncine barnele. Il istovea padurea din jur si-l macinau crestele ce strajuiau cabana -- Creasta Pietrele, de piatra cum ii zice si numele, si cealalta, Creasta Frumoasa! Ce sanse poa sa aiba un amarat de vant in fata unei Frumoase? Plecat-am spre casa dupaamiaza, mangaiati de fulgi... Schiorii se bucurau de zapada proaspata, de juma de metru, asa ca Giani desi ar fi vrut sa fie pedestra, dupa doi pasi pana la brau in zapada, mai bine s-a transformat in schioare si s-a bucurat in rand cu schiorii, si de zapada, si de trante din belsug. Contrar temerilor mele, rachetele si-au facut treaba cu brio si ne-au tinut deasupra zapezii pufoase cu tot cu rucsaci... am putut si alerga prin zapada:) Chiar nu stiu ce ne-am fi facut fara ele. Dar, inventivi fiind, probabil ca am fi urcat pe creasta si ne-am fi lasat purtati... pe aripile vantului! Directia ar fi fost insa, dificil de tinut, ca erau cam multe vartejuri in zona! (Ar trebui sa mai pun mana pe-o aripa...) Protagonistii excursionisti: - Giani, Lore si Alin C (subsemnatu) - Cataratorii de pe Frumoasa (dupa cum am citit de la Mardale, cei aspri au ignorat farmecele Frumoasei, si au ales o alta, mai Bucur...oasa, da rece!): Alin T, Norbi (aka bucataru, cabanieru), Tufish, Horia (stomatologu;-)), Valeanu si Mardale (ce ma tragea de urechi pe alpinet acu cativa ani ca m-am dus iarna cu sfoara de rufe pe Moldoveanu, pentru asigurare)
Relatarea alternativa (dar mai "aspra") a lui Mardale (click pe link)
Alte poze aici: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200801Retezat
