Pe urmele lui Zamolxis (sau a dacilor liberi)

Zamolxis sau Zamolxes? Who knows? CD-urile nu erau inventate pe atunci, iar inscrisurile in piatra s-au alterat...Si noi am umblat tot pe meleagurile lui Zamolxe, si ale dacilor liberi (liberi pana in 106 en)... dar putin mai spre est, la Sarmizegetusa Regia.
Satui de oras si de masini, sosise vremea pentru o scurta vacanta... Muntii inalti poarta inca albe cojoace, iar noi dorim sa respiram verdele crud si mireasma florilor, deci nu ne indreptam spre muntii inalti.
Prima imersiune in verdeata am facut-o chiar pe drum, in apropiere de Cosevita, coborand pe bitzicle pan'la Ohaba... am cotit apoi stanga spre satele Fantoag si Cosesti si legatura cu civilizatia parca s-a rupt... am mers pe drumeaguri de tara, intr-o lunca inverzita si ne-am reincarcat bateriile sorbind apa unui izvor chiar in sat.Dupa vreo 3 ore de hoinareala am purces direct peste deal pe un drumeag si am regasit WJu' in parcarea unde-l lasasem sa doarma la umbra.
Ca sa ne amintim totusi ca suntem in Ro: acolo la parcare un individ cu un microbuz plin cu canistre dosit pe drumeag in spatele dealului, (a trebuit sa o luam cu bitziclele prin boscheti), astepta tiristii care probabil il serveau cu motorina, scoasa direct din rezervor...
De langa Simeria am salutat Retezatul, care domina toata valea Streiului si parca-ti venea sa-l atingi, asa de bine se vedea din lunca Muresului... zapada multa inca pe creste, dar macar ne-a mai inviorat privelistea.
Parasind drumul supercirculat Deva-Sibiu spre Costesti si Gradistea, intram pe un taram istoric, ne indreptam spre leaganul civilizatiei dace. Dupa Costesti, oprim intr-o poiana si innoptam.A doua zi, lasam WJu' sa se odihneasca langa baracile muncitorilor de la drumuri (drumul se mai repara, se cara lemne la greu si trebe). Aflam de la un nene ca drumul asta nu doar ca duce 19 km la Sarmizegetusa Regia pe apa Orastiei si a Gradistii, dar ajunge mai departe spre Petrosani la Baru, (coborand pe raul Petros, prin inima Parcului National Gradistea de Munte - Cioclovina, cum am constatat eu mai tarziu, verificand pe harta).
Drumul in susul vaii Orastiei e lung, monoton si trebuie abordat cu rabdare (cu o masina mica), dar e ideal pt bitziclat... urca lin pana in punctul 'Uzina de apa' - o minihidrocentrala, de unde se desparte la stanga varianta de-a lungul Gradistii... acesti ultimi 5 km pana la resedinta lui Decebal mai accidentati, dar de o frumusete si liniste rara.De-a lungul vaii a functionat pe vremuri o mocanita pentru transportul lemnelor, distrusa de comunisti, terasamentul se vede pe-alocuri laolalta cu ruinele statiilor-canton. Nu sunt deloc o ruina, as spune chiar infloritoare cele cateva case, vilutele ascunse, cantoanele forestiere, si chiar 'blocurile' - construite probabil pt muncitorii adusi la exploatarea lemnului, pe vremea raposatului.Lemn este, slava Domnului... toti versantii sunt acoperiti cu paduri, in zona nu sunt varfuri inalte si nici pajisti alpine intinse. Pe alocuri padure tanara, se vede ca odata a fost exploatata 'la ras', trec pe langa noi cateva camioane incarcate cu busteni atat de grosi, ca incap doar 4-5 intr-un transport... ne intristam putin dar parca ne mai vine inima la loc privind in jurul nostru si remarcand doar padure, padure, padure!Codru-i frate cu romanu' si romanu' vrea sa-si aduca fratele cat mai mult si cat mai aproape de suflet :( , ca e cam greu sa te deplasezi tu insuti la fratele tau in inima muntelui. Si ce bine-i cand fratele iti ofera sprijin si adapost, si cand iti tine de cald!
Incet, incet, vremea se inchide si norii se aduna, incepand sa ploua chiar cand cotim la stanga de la uzina de apa, pe Gradistea. Urcam putin, apoi din cauza ploii ne retragem in viteza si ne adapostim in balconul unui canton parasit (ce frumos era aranjat pe vremuri, urmele se vad inca). Dimineata la plecare, cerul bec cristal ne-a indus in eroare si nu am luat gecile cu noi, (oricum e neplacut sa pedalezi pe ploaie, te uzi tot de la brau in jos) ... nu stam mult blocati caci ploicica inceteaza si iara rasare soarele, insa norii negrii raman inca agatati spre varfurile dinspre E, adica spre zona in care ne indreptam noi.
Lore observa in drum un sarpe (de apa, cred). Capul e micut, dar corpul se ingroasa la mijloc si masoara in lungime aproape 1m. Mi-aduc aminte de Steve Irwin (Rest In Peace) si exclam "It's a beauty!"... serpilici sta la pozat, desi e vizibil deranjat de prezenta noastra, ne sssasssaie si ne tot ssssscoate limba bifurcata neintelegand probabil de ce ne incapatanam sa-l stresam pe teritoriul lui?! Dupa cateva minute in care evalueaza situatia, se hotaraste: ridica unduindu-si capul in directia mea si porneste incet direct spre mine... ma dau la o parte iar serpilici traverseaza drumul si dispare in balariile dinspre parau. Frumoasa intalnire :) .

Ne mai intalnim cu un nene cu o Dacie Papuc 4x4=16 ce coboara foarte prudent o zona realmente accidentata, care zice ca mai avem vreun km jumate. Ne atentioneaza sa avem grija sa nu ne dam cu bitziclele la vale ca-i periculos :P (probabil ne-a vazut echipati lejer, fara cotiere genunchiere, casca si alte figuri de-astea), Lore e foarte de acord cu el dar eu ma mai gandesc, nu de alta dar mi-am facut franele de ceva vreme si n-am apucat pana acum inca sa le testez 'la sange'...
Zamolxis cred ca e destul de suparat pe noi, caci norii se aduna si incepe sa ploua imediat... ne adapostim sub copacii desi dar se face cam frig si stropii mai razbat si pana la noi prin coroana, nu putem ramane mult acolo. Mai slabeste ploaia, dam sa mergem mai departe si iarasi incepe, mai tarisor... ne ingrijoram putin, cum sa ajungem pana la 1 km de cetate si sa ne intoarcem?! Ce fraieri am fost ca n-am luat gecile, puteam merge de aici chiar pe jos.Dupa inca o incercare de a porni mai departe, oprita de ploaie, ne refugiem sub un podet de beton, chiar in parau. Trebuie sa fim atenti sa nu ploua mai tare, sa nu se produca viitura, suntem sub pod si poate fi periculos... Lore vrea sa ne intoarcem ca-i e deja frig, stam blocati de aproape o ora, dar... ploaia se opreste. Cerul ramane inchis si negru, amenintator, insa reluind urcarea si impingand la biciclete ne incalzim. O curba la dreapta, una la stanga (se zaresc si niste parapeti de beton, drumul a fost candva amenajat, recent, nu din vremea dacilor...) si iat-o!: Sarmizegetusa Regia, Poarta de Vest: intram in cetate! Zidul masiv in mijlocul padurii seculare (copacii au o inaltime impresionanta) inconjoara incinta pentru cucerirea careia pe vremuri s-a purtat un razboi atat de singeros."Grandioasa capitala a statului dac, ridicata la jumatatea sec I i.d.Ch., cuprindea in aria sa cetatea, zona sacra si asezarea civila. Zidul cetatii a fost ridicat in tehnica obisnuita ce inconjura un mamelon cu cota de 1000m, respectand configuratia terenului. Dupa cucerire, romanii reamenajeaza cetatea, marindu-i suprafata. La 100m est de cetate, pe doua terase, se gaseste zona sacra, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar ce se termina intr-o piateta. In acest spatiu au fost amplasate sanctuare de tip rectangular si circular. Asezarea civila, ce se intindea pe zeci de terase constituie cea mai mare locuire dacica compacta cunoscuta. Aici se aflau ateliere, depozite, instalatii de captare si distribuire a apei potabile." - zice un text pe un panou; partea cu cota de 1000m e cea mai interesanta din descriere ;)
Acest 'cuib de vulturi' nu a fost singurul din zona, ci doar 'inima', aparata pe varfurile din jur in toata partea de la V la NE de alte cetati: Piatra Rosie, Costesti, Blidaru, Fetele Albe (am zarit pe valea Gradistii o poteca marcata TA cu indicator spre Fetele albe, 1h). De la S spre E nu avea nevoie de aparare, intrucat chiar din piateta se vedeau inaltimile cu pete de zapada ale Muntilor Sureanu.
Colindand printre relicve te apasa un sentiment straniu, cand iti imaginezi cata durere a ramas aici... nu se stie insa prea bine ce si cum a fost, pentru ca urmele sunt cam putine... romanii dupa ce au cucerit-o, au reamenajat-o deci e posibil ca dintre relicve doar parti ale zidului sa fi ramas autentic dace, cert este ca romanii au locuit-o cateva zeci de ani, apoi din cauza accesului dificil si locatiei la altitudine mare, cetatea a fost abandonata si capitala Daciei Felix (provincie romana) a fost mutata la binecunoscuta Ulpia Traiana Sarmizegetusa, in depresiunea Hategului.
De mult imi doream sa vizitez Sarmizegetusa Regia... iata inca un vis implinit! Multumiri Zamolxis ca ne-ai permis s-o vedem, si ca ai oprit ploaia!
E timpul sa pornim inapoi, caci ne asteapta inca drum spre Muntii Apuseni, unde vrem sa ajungem pe ziua! Urcatul bicicletelor pe urmele carelor romane a meritat, caci coborarea e ... DEMENTIALA!
Dau bice la vale, din cand in cand s-o astept pe Lore, care coboara mai incet si prudent... sunt atent la drumul bolovanos oprindu-ma greoi cu scrasnet de cauciuc peste pietre ude si pamant reavan... ce folos sa ai frane 'beton', cand oricum pierzi aderenta si pe teren uscat, darmite pe umed ?! Ale mele sunt mai 'moi' (adica prind destul de slab) asa ca e numai bine...Bineinteles ca am coborat tot drumul pe tzoacla (nu pot sa spun 'in sa', caci trebuia sa stau mai mult ridicat, sa nu ma doara stiti voi...), incepeau insa sa doara incheieturile mainilor de la vibratii, facandu-ma sa simt utilitatea unei furci telescopice cu amortizor, pe care n-o am ;) , din fericire (sau din pacate...) am ajuns relativ repede la Uzina de Apa.
Nu departe am oprit sa mancam intr-o livada, vorbind cu o tanti ce avea casa sus pe deal (20 min urcat prin padure) si care era angajata sa ingrijeasca cetatea (chiar ne minunasem ca am gasit pe acolo tot curat si ingrijit). Spunea ca sunt mai multi oameni din zona, ce mai curata la cetate, cosesc iarba... mai indruma turistii, care vara vin in numar foarte mare... bine ca am mers acum, caci am intalnit la cetate doar 2 turisti cu un pui de Husky siberian (bucuresteni doapa vorba), urcasera cu masina (un Polo) pana la 3 km de cetate, unde un parau revarsa peste drum si era mai greu de trecut, chiar si pentru Lore pe bitzicla care acolo a facut baie la un bocanc ;) .
Auleo, dar dandu-ne cu bitzicla dupa ploaie ce frumos aratam!!! Lore zicea ca nu a fost asa noroita (moshcolita) in viata ei :)), eu ma distram de numa gandindu-ma ce buna ar fi o ploaie puternica (dupa ce ajungem la masina) sa ne spele bitziclele, noroite cu namol dacic :) Cred insa ca la capitolul asta:noroire ne-au intrecut totusi niste nemti... in timp ce stateam sa mancam au trecut vreo 7 Defendere si o Toyota cu numere de D echipate ca la Camel Trophy, pe care am citit 'TRANSKARPATEN' si ne-au facut cu mana, unii erau destul de in varsta.Oricum cred ne invidiau ca ne-am dat cu bicicleta si cred ca erau cam frustrati, pe drumul ala forestier puteai merge si cu Maybachu', iar ei iroseau pe acolo bunatate de Defendere. Sa speram ca au ales in alte parti alte trasee mai faine, valea Orastiei pe langa ca e exploatata si poluata de oameni, drumul e monoton si lin.
Cei 15 km ramasi, n-au mai fost o problema, i-am parcurs mult mai repede decat la venire, fiind la vale totusi... una peste alta bicicletele si-au aratat utilitatea (aveau sa confirme si mai departe, in restul vacantei) iar Sarmizegetusa Regia pe bicicleta a fost o alegere perfecta pentru o zi!
Poze la: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200805SarmizegetusaRegia