Redau aici intamplarea, povestita de mine in cursul saptamanii urmatoare saltului… A fost trimisa pe mail la colegi si la prieteni.
Va promisesem mai demult ca daca o sa sar Bungee-Jumping am sa va povestesc cum e.
Ei bine, am facut-o !
Duminica, 16.09.2001, la amiaza, in Cheile Rasnoavei.
Vremea nu era prea buna. Nori negri se ingradeau la est pe masivul Postavarul si-nspre sud peste Bucegi. Am ajuns la ora 10 la locul faptei. Nu ploua inca, dar putea incepe-n orice moment... Am decis sa sar in ciuda riscului de ploaie, pt. ca altfel cine stie cand mai ajungeam la Brasov.
Pregatirile au durat aproape 2 h.
"Instalatia" de sarit se constituie din doua cabluri de telecabina, ancorate zdravan in stancile ce strajuiesc cheile. Deasupra prapastiei, cam la mijloc, sunt fixate 2 bride de fier. De una din acestea e agatat un carlig de macara, cealalta contine o rola pe care 'curge' cablul de otel folosit la ridicarea nacelei. Initial, acest cablu este lasat pana la pamant. Prevazut la capat cu un carlig de care se fixeaza nacela, cablul urca pe rola (la 160 m deasupra solului), si de aici ajunge pe versantul sudic unde se infasoara pe troliu. De fapt asa se realizeaza urcarea, doi oameni muncesc la troliu 1/2 h pt a ridica nacela de la pamant pana la punctul maxim. Aici nacela se fixeaza in celalalt carlig. In nacela urca doi oameni, saritorul si "ajutorul de saritor" (sau "cel care trebuie sa te impinga in caz ca te razgandesti sa sari" :-) ).
Mihai, tipul cu bungee-ul, a fost linga mine pentru a ma echipa la punctul de plecare. Dupa ce am incaltat jambierele de sustinere (saritura se executa legat de glezne), am imbracat si hamul de siguranta (de alpinism) pe care Mihai le-a verificat. Un capat al coarzii a fost legat de jambiere si de ham cu o bucla mai larga (de siguranta in caz ca scapa legatura de pe glezne). Celalalt capat intra in nacela prin podeaua gaurita, si era agatat impreuna cu nacela de carlig.
Coarda elastica este un manunchi de elastice subtiri si lungi (vreo 2-300), ce nu se deosebesc cu nimic de cele cu care trageam eu cu prastia, copil fiind. Firele de elastic nu se vad a fi rupte sau innadite, si coarda masoara aproape 40m, avand cateva zeci de kg.
Apoi Mihai a plecat sus pe versant, la troliu pentru a ne ridica. Am urcat in nacela impreuna cu Bogdan, cel care ma asista. Urcand incet, ~5 m pe minut, pana la cei 160 m de unde se face lansarea ai timp sa te gandesti la ...nemurirea sufletului.
Incepe sa ploua, e frig, nacela penduleaza sub vant (e curent prin chei), si mai are si tupeul sa se roteasca in jurul firului de sustinere. Sub noi atarna coarda, agatata in abis, descrie cercuri lente deasupra copacilor si drumului. Oamenii, prietenii, devin tot mai mici, masinile se transforma in cutii de chibrite.
Si ajungem sus.
Bodgan agata nacela si de al doilea carlig, si ramanem suspendati deasupre haului. Cei care ne-au ridicat (Mihai si altii) ne privesc de pe stanci. Colegii mei din vale probabil ca-si pun acum intrebarea fireasca: "Sare, sau renuntza?", aparandu-si ochii de picaturile de ploaie.
Urmeaza ultimele asigurari, Bogdan imi strange puternic jambierele pe glezne. Ma inteleg cu el ca sa ma numere "1,..2,..3,..Shi", la auzul acestui cuvant magic (shi) eu imi propun sa sar...
Toata treaba e ca in mine a intrat in timpul urcusului o frica ancestrala... Trebuie sa-mi calc in picioare instinctul de conservare si sa ma arunc in gol... Degeaba calculez aspectele tehnice (ca sunt asigurat, ca rezista coarda la nu stiu cate tone, ca nu ajung deloc in coroana copacilor cu cele 65 de kile ale mele, ca au mai sarit si altii...), tot imi tremura turloaiele. Si ma intreb ce caut eu acolo...
In departare se zareste Piatra Craiului. Parca-i mai senin acolo, la noi in schimb ploua.
Bogdan deja a terminat si a apucat capatul corzii cu mana. Capatul de care sunt legat eu ! Si la care o sa-i dea drumul cand ma vede ca parasesc nacela!
Saritura o s-o fac aruncandu-ma cu capul in jos. Ca la lac, la Valiug, cand sar "cap" de pe ponton. Mare branza !? Restul trebii il va face gravitatia si ... coarda (asa sa ma ajute Dumnezeu!).
Aud sec " - Unu, ... dooi, (vorbele suna ca niste batai de gong!)...treeei, ...patruu, (m-a pacalit ticalosul, zisesem pana la 3), ... SHI!" . Vad negru in fata ochilor, fiecare celula din mine urla..., insa eu nu reusesc sa scot nici un sunet si MA ARUNC...
Am uitat sa tzip! Am uitat sa ma rog! Insa prea tarziu...
Totul se desfasoara asa de repede ca ochiul nu reuseste sa inregistreze imagini. Nu-mi dau seama daca-mi suiera sau nu aerul pe la urechi. Duc mainile la spate si mi le impreunez in timp ce ma prabusesc. Nu mai apuc sa inregistrez imagini (nici nu stiu daca am inchis ochii sau nu), ci traiesc senzatii, nu-mi dau seama cat de tari pentru ca totul are o alta dimensiune. Timpul, distantele...totul se transforma in timp ce ma pravalesc spre pamant cu capul in jos, legat de picioare.
Constat cu bucurie ca imi e incetinita caderea, apoi raman o fractiune imobil, pe urma pornesc in sus ca din pusca. Si plutesc... Ma rotesc in aer in timp ce-mi aduc aminte sa zbier (si urluuuu!!!) si ajung din nou cu capul in sus in punctul maxim al traiectoriei. O clipa de pauza, parca totul se opreste in loc...IMPONDERABILITATE!
Apoi plec, firesc, spre Pamant. Coarda e pe undeva pe langa mine, in aer, adunata ca un sarpe, nu am voie sa o bag in seama si sper ca nici ea sa nu se agate de mine in cadere. Sa ma lase-n pace sa cad linistit, ceea ce se-ntampla pana la urma...
Iarasi cadere, iarasi stop! (semafor pe rosu, frana brusca...) iarasi aruncare cu prastia. De data asta corpul meu si-a pierdut stabilitatea, ma rotesc ciudat in aer pe traiectorie... OOOPS, incepe sa-mi placa, pericolul a trecut. Sunt iarasi in punct maxim, de data asta corpul e aliniat la orizontala, cad... inca un salt... slabut de data asta. Si ma aliniez la verticala, cu capul in jos bineinteles, penduland sus-jos. Imi desclestez mainile de la spate, incep sa dau din maini ca la defilare. Hutza - Hutza, atarnat de picioare, acum incep sa ma doara picioarele de unde sunt legat.
Sus, Bogdan desprinde nacela din asigurare si incepem sa coboram, mult mai repede decat am urcat. Plus ca eu sunt cu vreo 50 m mai jos, asa ca ajung primul la sol unde ma prind ceilalti, reusesc sa pun picioarele pe pamant si-i multumesc lui Dumnezeu. Culmea ca nu sunt deloc ametit,
stomacul n-a protestat in nici un fel ... Chiar pot sa merg drept!
Ceilalti ma asteapta deja in microbuz, imi iau ramas bun de la "calaii" mei, si la drum spre Timisoara.
Treaba a fost filmata, colega mea Adriana a manevrat camera, din nefericire momentul saltului l-a ratat. Ploua si mai stergea obiectivul din cand in cand, eu nu am tipat de loc atunci cand m-am aruncat, dar a prins "aruncarile cu prastia" din momentul in care am fost tras in sus imediat dupa cadere.
Oricum ii multumesc, la fel multumesc si colegilor mei ce m-au sustinut, insotit si au avut rabdare sa ma astepte... Puteam oare sa-i dezamagesc si sa renuntz... ?! Prefer sa cad in cap 100 m!
Cu bine,
Alin C.
P.S. :
Nr. de telefon al tipului cu bungee, Mihai : 0721 479746. E din Bucuresti.
Il gasiti acolo in Cheile Rasnoavei in fiecare weekend, pana prin noiembrie.
Weekendul acesta vor veni un grup mare de vestici, tineri. Multi vor sari, vor fi televiziuni pe acolo, tam-tam...
Ce mai, Andreea Marin pe Kilimanjaro ? De ce nu Geanina Corondan in bungee?
Haidetzi s-o incurajam pe Geanina, poate data viitoare reuseste...
Sau o ajut eu! Ce zici, Geanina, sarim ...?... Alo,... TVR-ul ...?... “
* * * *
Cam atat am reusit sa scot din mine ! Dupa ce am trimis mailul, am primit mai multe respunsuri de la prieteni, cunoscuti si colegi. Sper sa va placa si voua…
Daca aveti vreun punct de vedere sau doriti sa vorbiti cu mine despre treaba cu aruncatul in cap (si nu numai), ma puteti gasi la nr. de telefon 056/303100, interior 5694, sau la adresa:
alin.ciula@tm.alcatel.ro
© Alin Ciula, octombrie 2001
