Pagini

15 februarie 2011

Lebede si Lilieci

Sa vedem prima data Liliecii:
Nu ma refer la zburatoarele nocturne, ci la numele unui lac de langa Bacau, din salba de lacuri de pe raul Bistrita:



View Larger Map
Aceste lacuri artificiale construite acum cateva zeci de ani au devenit intre timp loc preferat de iernat (si nu numai) pentru  pasarile iubitoare de apa dulce. La coada lacurilor hectare de stuf asigura conditii propice cuibaririi.


Toate lacurile au fost declarate arii protejate Natura 2000 pt pasari in 2007 (SPA) si sunt in grija Centrului Regional de Ecologie Bacau (ONG de mediu).


Sa vedem ce am vazut la Lilieci intr-o scurta vizita:
 Amenajari originale
Gheata ca-n povesti
 Balta inghetata e plina de pescari!
La copca
 Ai sa ma dai la ziar?

Dupa ce am schimbat cateva vorbe cu  pescarii, prin stuf am ajuns pe malul raului (mai sus putin decat coada lacului). Acolo am vazut 4 inaripate ce pluteau agale duse de curent. Erau destul de departe si priveau tematoare spre mine. 
Primele inaripate

Mi-am continuat drumul pe dig, crezand ca alea au fost pasarile si gata. Cand colo...

 Intinderi mari de stuf, propice cuibaririi
 Conditii pt pasari
 Sunt multe!
Le-am deranjat din pescuit!

 Din fericire barajul e mare si pasarile (am vazut lebede, rate si gaste salbatice, starci si ce-or mai fi fost...) au parte de spatiu si linistea necesara, in mijlocul lacului departe de diguri si de pescari. Sunt mult: intr-o zi au fost numarate peste 180 de lebede pe lacul Lilieci!
Uneori le mai deranjeaza pescarii cu barcile, dar acum nu era cazul, o fi fost prea frig si erau numai cei ce dadeau la copca.
Cert e ca multe pasari gasesc acolo conditii propice de iernat, dar si de cuibarit si crescut puii pe timpul verii.

Barajul Lilieci

Multumesc la Gabi Gritcu (CRE Bacau) pentru informatii si deschidere, si-i felicit pt munca ce-o duc sa protejeze luciile de apa.
Vedeti mai multe imagini superbe cu pasarile la http://cre.naturabacau.ro/

2 februarie 2011

Peste creste

Peste crestele Retezatului, nu departe de civilizatie (doar o zi de mers) se afla lacul Bucura.
 Lacul Bucura iarna
Vara locul devine un veritabil pelerinaj turistic, drumul facil pana in Poiana Pelegii aducand turistii foarte aproape.
Iarna situatia se schimba, si trebuie sa faci un efort de 5-8 ore sa ajungi in caldarea Bucurei, unde se afla si un refugiu ce iti ofera adapost dar ...nu si caldura :). De aceea, foarte putini turisti se incumeta sa calce la Bucura iarna, zapada si frigul fiind impedimente demne de luat in seama.
Refugiul Bucura (vara punct Salvamont) 

Am fost demult in creasta Bucurei, si priveam cu jind la lacul inghetat... nu am coborat ci m-am dat cu snowboardul inapoi spre Gentiana.

Lacul Bucura in caldarea cu acelasi nume e strajuit de varfuri impresionante: pe unele am fost, altele isi asteapta randul.
Unul e chiar... Bucura! (d-apoi cum!?). Altul in directia opusa e Peleaga cu 2509m, cel mai inalt din masivul Retezat.
Pe Peleaga am fost doar vara. Iarna desi se ajunge relativ usor drumul nu e lipsit de riscuri (in ultimele sezoane de iarna au fost doua accidente ce puteau fi fatale), de aceea echipamentul si o buna cunoastere a tehnicilor alpine de iarna sunt de dorit. Imi doream deci sa ajung pe Peleaga iarna.

De aceea cand Alin Tanase a propus o tura pe schiuri la Bucura peste creste, am inceput sa am mancarici in talpi.
Iar dupa ce am primit biletul de voie decizia a fost luata... singura problema era ca nu stiam unde sunt bocancii (mai aveam o pereche dar aia mi-erau ficsi)... pana la urma i-am gasit intr-un cotlon.

Tura se anunta aspra... nu pe drumul cel mai facil ci peste mai multe creste si varfuri, Alin a vrut un traseu mai bogat si ne-a anuntat ca va trebui sa punem osul la treaba serios...
Traseul Carnic - Galesu - Valea Rea - Peleaga - Lacul Bucura - Judele - Vf Bucura - Saua Retezatului - Valea Stanisoara - Cabana Pietrele - Carnic e o provocare pe care nu pot s-o refuz, desi echipamentul nu ma avantajeaza fiind ca generatie de secolul trecut.
As investi in echipament de calitate daca as merge la munte iarna in mod frecvent asa cum fac ei, dar cum eu sunt turist de iarna ocazional am plastici vechi si schiuri cu legaturi Silvretta 404 care cantaresc cateva kile bune. Efortul si disconfortul sunt mai mari, dar se merita cu prisosinta... daca nu esti dispus sa faci efortul asta pentru o cauza nobila, stai acasa la caldura sau te duci la schi de partie si zici c-ai fost la munte.
Despre riscuri unei astfel de ture: echipamentul potrivit iti ofera siguranta necesara in conditiile alea dificile.
Dar sa ne aducem aminte cu ce practicau schi-alpinismul inaintasii nostri ... concluzia este ca desi un echipament vechi e mai incomod, el totusi prezinta siguranta necesara si se poate folosi, bineinteles reducand marja de confort si performanta sportiva.

Acestea fiind zise si avand tot ce-mi trebe, iata-ma deci sambata dimineata la drum cu Alin Tanase si cu Florin Stana ce ne-a pescuit pe rand.
La Ohaba il luam si pe Aurel Salasan (din Coroiesti), un adevarat 'lup tanar' ce s-a obisnuit cu muntii inalti... din pacate Aurel are o problema: colegul lui din Arad ce i-a trimis bagajul si schiurile nu s-a gandit ca-i trebe si focile (o fi zis ca alea-s curele de gater, cumva?! si nu-i trebe)... deci Aurel n-are cum sa urce pe schiuri.

Aurel hotaraste sa urce cu noi pe picioare.

Ajungem lejer cu masina lui Florin la Carnic (fara tractiune integrala ar fi fost problematic) si ne bucuram vazand ca sunt vreo 30-40 cm de zapada. Deasupra pulverul e pufos, si ne invita la alunecare, deci o luam la deal pe foci. Aurel o ia inainte spre Pietrele cu speranta in suflet doar-doar va face rost de o pereche de piei de imprumut.

Parasind Valea Pietrele si intrand in padure, ne dam seama ca zapada e prea putina pentru inaintat pe schiuri... deci legam schiurile pe rucsaci si acum ne miscam toti greoi ca si Aurel ce intre timp ne-a ajuns (macar acum nu mai suntem in avantaj fata de el).
 Tulburand tihna (foto Florin Stana)

30 decembrie 2010

Ulita copilariei

Cautand marile zapezi
Vremuri noi, vremuri capricioase.
Daca o saptamana inainte de Craciun ne bucuram de zapada mare, cele peste 15 grade care au urmat au topit orice urma. Doar spre varfuri a mai ramas. Si cum nu ne doream sa facem schi-alpinism, ci doar o amarata de partie...
Dupa Craciun, cateva zile cu fulgi jucausi au reaprins speranta...
Avem doar o zi pentru mers la zapada. Pentru asta, destinatia nu poate fi decat Semenicul... Muntele Mic iese din discutie (spuneam ca vrem schi pe partie, da?)

Desi camerele arata totul pudrat cu alb, telefoanele anunta dezastrul: 5-10 cm masoara stratul de zapada, teleschiurile nu merg caci doar sadicii ar putea sa-si beleasca schiurile pe asa ceva.
Pai... atata avem si la Timisoara!

Pacat ca Timisoara n-are vreun deal, si nici macar papusoi nu mai are... mai nou are parcele (goale, multe).
Andrei vrea la Tarcu :) draga copile, vrei sa mergem pana deseara prin zapada la deal?
Din motive de spatiu si timp, in loc de clasicul Charlottenburg, alegem un deal la Buzias.

Iata-ma deci facand niste urme prin zapada de-o palma... delusorul ales e domol.
Dupa ce alunecam la vale de cateva ori, peste o combinatie de zapada si ierburi campenesti, Andrei zice:
- Nu mai vreau cu schiurile.
Il inteleg, daca le caram la deal macar de-ar fi vreo satisfactie.

Hai sa incercam cu sania.

Calatorim peste dealuri intr-un decor splendid, in masina care danseaza ca barca pe drumul inghetat. Pai sania ar merge mai bine pe drumul cu zapada batatorita!
Oprim la Vermes, unde o strada lucioasa ne face cu ochiul. Ne dam de cateva ori, luam rugina de pe talpici si pornim mai departe.

Ulita copilariei

Mai demult, parca era mai multa zapada. Pe atunci, erau si putine masini.
 
Pe straduta mea era mare veselie. Panta nu e mare, nu e periculoasa.
Nu e ca la Avram, unde luai o viteza nebuna, si colegul meu de banca si-a rupt piciorul ca nu s-a tras la timp din 'canal'. 'Canalul' era un jgheab care se forma in mijlocul strazii lutoase si abrupte, greu de urcat si pe jos cand ploua. Iarna, dupa cateva ture de sanie... devenea o scobitura lata de-un metru, plina de gheata. Alunecam pe acolo la vale chiuind, cu viteze nimicitoare. Seara, ieseau randuri de scantei, caci talpicele de metal mai gaseau cate-o piatra ascunsa sub gheata. Dar asta era alta strada.
Strada mea e molcoma si linisita.
In primele 'excursii' cu bicicleta eram mandru ca gascanul lui Todor nu ma mai poate prinde. Era mare si periculos gascanul si venea dupa mine sa ma sasaie si sa ma muste, mi-era si teama sa trec pe acolo. Eeee... dar de cand aveam bicicleta, se schimbase situatia.
La Ciolac, pe alta strada de langa a mea panta era mai abrupta si ieseam direct in strada principala, in ştrec. Acolo ne dadeam doar cand era multa zapada si pana apucau sa puna cenusa, fiind strada mai circulata.
Acolo am suferit o prima 'trauma' :) ... invatam sa ma dau pe burta, si am dat cu sania in stalpul amplasat extrem de prost, chiar la baza pantei in marginea strazii.
O patanie mai delicata am suferit-o pe Cioaca. Cioaca era peste Barzava, pe deal. Trebuia sa urci ditamai panta si sa te dai pe panta cu zapada in cealalta parte. Partia intra apoi intr-o padurice pe un vechi drum de cară afundat in sol (tot un fel de jgheab, dar cat sa treaca o căruţă) si lua un viraj larg spre sat. Cand e zapada mare, daca se dau multi acolo se face o partie extraordinara!
Acolo pe Cioaca m-am dat primele dati cu schiurile, cu cizme de gumă in picioare. Acolo am sarit la trambulina, cateva terase naturale ale dealului ma ajutau sa ma imprastii spectaculos, uneori. Tot acolo cu 'bobul' (un lant de sanii) mi-am lovit obrazul si putea sa iese rau... dar asta intr-o alta povestire.
  
Ulita mea era ieri plina de copii. Mai mici si mai mari, chiar si parinti. Cand am ajuns si noi, urmele saniilor sticleau pe zapada batatorita. Aici nimeni nu pune cenusa caci multi au copii, exista trotuar iar panta fiind mica orice masina (si nu-s multe) urca fara probleme.
Nu pot sa nu constat ironia sortii.
Am plecat din locurile natale, stau intr-un oras mare si alerg dupa munti inalti si partii rapide, cu multa zapada si teleschiuri.

Dar soarta m-a trimis la origini, sa invat sa apreciez ce-am avut si ce am.
 
 
Au fost de ajuns 10 cm de zapada, nu mai putin, dar nici mai mult. De era mai mult ajungeam pe munte...
Ce fericire pe Andrei, cand se impingea la vale pe sanie cu ceilalti copii, pe care abia ii cunoscuse!
Ce bucurie pe un copil c-o rabla de sanie!
Andrei n-ar mai fi vrut sa plecam... iar eu as fi vrut sa dau timpul inapoi.
Acum stiu ce-i de facut cand sunt 10 cm de zapada.

13 octombrie 2010

Primul traseu marcat

Daca tot am inceput cu descrierile de trasee, normal era sa ne apucam sa si marcam unul...
Primul traseu marcat (de catre noi - Altitudine ) in Tarcu, pentru ca au mai fost si altii care au marcat, si aici ii amintesc pe Montan Grup, Clubul Montan Caransebes si chiar Fundatia Banatul (cei cu ATVuri).
Asa ca sambata 9 octombrie, ne-am purces cu mic, cu mare, inarmati cu perii, vopsele si pensule sa refacem marcajul pe traseul cu urcare din Poiana Marului spre varful Nedeia, cel descris de mine in postul anterior.
Am inceput deci cu entuziasm, si vremea buna a tinut cu noi... pana dupaamiaza am marcat tot traseul din padure.  Pe culme e putin mai delicat, vor trebui amplasati stalpi de marcaj pentru ca nu exista suport pt marcaje vopsite.
Poteca e destul de usor de urmat pentru ca e frecvent parcursa de motociclisti... acum 5 ani abia nimeream poteca si acum e aratura de cauciucuri... din pacate dragi motociclisti va anunt ca nu e voie sa parcurgeti potecile de picior, ci puteti circula doar pe drumuri (legea spune ca doar pe drumuri publice).
Incercati sa parcurgeti potecile turistice la picior, si o sa vedeti diferenta.

Ne-au ajutat cei de la Montan Grup Prietenii Naturii din Timisoara, si am avut aprobarea CJCS prin Salvamont Caras-Severin.
 Pe culme (foto Ciprian Surulescu)
Noi speram ca tot mai multi turisti pedestri vor porni la plimbare pe poteci, mai ales ca avem in vedere marcarea si descrierea tuturor traseelor turistice din Tarcu, si amplasarea de panouri indicatoare si informative, intr-un mod unitar, asa cum ii sta bine unei arii protejate.
Mai multe poze:
http://picasaweb.google.ro/mtarcu/MarcajCulmeaNedeii#