Poveştile lu' Ciulă

Pradatori si ucigasi

2012-02-01T16:00:00.003+02:00

Cuvinte alese din partea lui Zsolt Torok (alpinist) pe situl propriu:
http://www.torok.ro/?p=830

"După o vacanţă la schi, în Austria, am înţeles de ce ma întristează atât de mult uciderea unui animal liber.

În holul pensiunii unde am stat, unde totul era perfect, inclusiv animalele de pe pereţi erau perfecte, dar ochii de sticlă, strălucitori, ai animalelor împăiate se uitau mereu la mine, încercau să-mi spună ceva, dar privirea lor spunea de fapt totul."

Capra neagra vanata (cu acte) in zona Poiana Marului

Din pacate vajnicii vanatori nu au resentimente, cu atat mai putin sa le pese de parerile si sentimentele iubitorilor de natura.
Ei ucid si expun trofee. Sunt deja ucigasi de meserie, si invoca tot felul de pretexte (unele acoperite chiar de lege, ca gunoiul sub pres) pentru a continua tacutele masacre departe de ochii lumii.

In lumea 'civilizata', locul pradatorilor naturali, exterminati de mult, este luat de ucigasii cu cizme si lunete. Ei 'controleaza' ca nu cumva celelalte specii (doar ierbivorele mari au ramas in Vestul Europei) sa se-nmulteasca prea tare, sa nu care cumva sa fim agresati de caprioare, iepuri sau marmote.
La noi si in alte tari ne-civilizate, inca mai exista pradatori naturali, insa acestia sunt vanati in mod curent cu tot felul de pretexte si derogari, sa nu mai vorbim de braconajul in floare.
Ipocrizia criminalilor nesatui ajunsi stapani peste insasi viata planetei nu mai are limite! Dupa ce au eliminat si continua sa elimine marii pradatori, unii oameni le iau locul ucigand cu tot felul de pretexte si scuze, insa in fapt: din placere si pentru satisfacerea poftelor cu sange ...
In lumea 'civilizata', setea de putere si sange nu se mai manifesta in prezent calcand pe cadavre umane ca-n epoca sclavagista, ci macelarind alte fiinte ale planetei care ar trebui sa zburde libere, sa se bucure de viata, si sa-si creasca puii.
"Libertatea este acel sentiment pentru care trăim, înseamnă posibilitatea de a alege, iar în momentul în care ne declanşăm arma tocmai am decis în locul altuia." - cata dreptate are Zsolt!

Sa speram ca astfel de cuvinte vor ajunge macar la copii acestor ucigasi numiti vanatori. Natura inseamna viata si trebuie s-o lasam in pace, daca pretuim cu adevarat tot ceea ce inseamna viata si nu dorim sa vedem anumite animale (foste) salbatice doar la zoo.

Eu sper doar ca tagma 'vinatorilor' se va stinge inainte de eliminarea completa a speciilor de animale pe care ei le considera cu atata cinism, vanat!

IUCN Red List of Threatened Species tine evidenta tuturor speciilor si a starii populatiilor acestora:
"The latest update of the IUCN Red List of Threatened Species™ shows that 17,291 species out of the 47,677 assessed species are threatened with extinction... 21 percent of all known mammals, 30 percent of all known amphibians, 12 percent of all known birds, and 28 percent of reptiles, 37 percent of freshwater fishes, 70 percent of plants, 35 percent of invertebrates assessed so far are under threat."

Si cum sa nu dispara speciile de mamifere mari, cand doar la noi avem zeci si zeci de asociatii de vanatoare!
Doar sezonul asta (2011-2012) s-au aprobat pe baza unor derogari "recoltarea" a 335 de ursi, 488 de lupi, 103 rasi si 392 de pisici salbatice. Bineinteles ca asociatiile de vanatoare au cerut seminificativ mai mult!
Asta in conditiile in care speciile de carnivore mari sunt protejate STRICT la nivel european.

Cum putem permite asemenea masacre?

Ranjetul unuia dintre ucigasi: Colin Ioriatti , director AVPS Brasov, (nepotul lui Neculai Selaru directorul AGVPS din Romania). A infiintat firma Carpat Hunting... in ultima vreme firmele de vanatoare au aparut ca ciupercile dupa ploaie.

Stop masacrelor!

4 ursi!

Primul atelier de iarna 2012

2012-01-25T12:50:00.005+02:00

"Mersul iarna la munte este prin excelenta o mare aventura. Si pt. o adevarata aventura, trebuie sa fim pregatiti de orice...

Ce caut eu de fapt aici (la munte)?! Trebuie sa-ti marturisesc ca si eu imi pun aceasta intrebare de multe ori... Si mai trebuie sa-ti spun ca aproape toate vor fii impotriva ta! Vei incepe sa-ti dai seama, mai repede decat crezi, ca nu esti echipat corespunzator. Apoi, vei reface cunostiinta cu un prieten mai vechi- FRIGUL... Se cuibaresc dibaci in san nesiguranta, nerabdarea, frustrarea, oboseala, neputinta, slabiciunea. Asul din maneaca poate sa fie la tine si se numeste MOTIVATIE. Daca o ai, dai un sens la toata nebunia..."
Dan Glazar - www.nahannycamp.ro (autor poza Ovidiu Micsa)

Am lasat instructorul sa vorbeasca, si iata ceea ce am invatat (eu personal) din acest prim atelier (asta-i si feedback pentru Dan):
- ca o zi mohorata cu vreme execrabila (ploaie, lapovita, ninsoare, frig) se poate transforma intr-o experienta deosebita, utila si totodata captivanta in functie de ceea ce-ti propui sa faci, de deschiderea pe care o ai atat fata de noi provocari cat si fata de oameni (grupul cu care esti), si bineinteles de doza de motivatie.
- am invatat sa am rabdare :)
- am invatat ca atunci cand echipamentul incepe sa paraie, e cazul sa-l verific inainte de a-mi da drumul :))
- ca niciodata nu e prea tarziu sa ma reintorc la o mai veche pasiune.

Inchei cu un citat tot de-a lui Dan, si apoi las fotografiile sa vorbeasca, multumesc celor ce ne-au pus poze la dispozitie (Ovidiu, Alina, Cristi)
"La Craciunesti - ploaie, soare si ninsoare, am exersat ceva mult mai important decat nodurile si tehnicile de catarat. Am facut un exercitiu de incurajare! Fie ca a fost autoincurajare (precis ca a fost), fie ca ai fost incurajat, acest lucru este o actiune prin care se insufla curaj, fireste. Omul incurajat este un om care infrunta pericolul si greutatile cu capacitatile folosite la maxim. Cred ca un om incurajat corect este un om capabil."

Ceturi peste vale, o zi mohorata si ploioasa

Hotarati, nu ne speriem de vremea caineasca

'Trebuie sa suferi!!!, ca sa vezi cum este, si sa fii pregatit!' - Dan Glazer

Remember Craciunesti (am dormit aici cu multa vreme in urma)

La povesti adevarate

Atenti

Am catarat mai demult aici, prima LC

Pornim in explorare

In padure zapada e apoasa

Vagauni ale Metaliferilor auriferi

La crucea de piatra

La Suri

Prin adaposturi de oameni preistorici

Back in time

Ritualul magic de initiere (poza Ovidiu Micsa)

A doua zi, catinel (autor poza Ovidiu Micsa)

Rapel in lumina asfintitului (autor poza Ovidiu Micsa)

Mai multe detalii: www.nahannycamp.ro

Alte poze: PicasaWeb

Adversarul joaca murdar!

2011-09-29T23:38:00.001+03:00

Adversarul joaca murdar, scoate-ti prietenii pe teren!

Foarte frumoasa lozinca si de impact.
Weekendul ce-a trecut, o multime de oameni au iesit pe teren sa curete natura patriei, o initiativa laudabila de altfel, dar... sa vedem care sunt adversarii.
Pentru ca adversarii sunt multi, mult mai multi decat cei pe care ii scoate pe teren revolta fata de ceea ce vad in fiecare zi, o tara plina de gunoi.

1) Adversari sunt toti ghiolbanii ce habar n-au (si nici nu-i intereseaza) ca in ziua de azi deseurile altereaza mediul in care traiesc, iar maine copii lor se vor inneca intre atatea gunoaie!
Inainte cu ceva vreme, marea majoritate a deseurilor erau produse naturale sau aproape naturale... dar plasticul ce-l primim in chip de ambalaje acum nu se degradeaza. Cu toate astea, localnicii isi arunca in continuare deseurile pe vale, sau la rau.
Orice curs de apa este compromis dupa ce intra in primul sat romanesc... ti-e si scarba sa faci baie in apele curgatoare sau in lacuri!
Acesti adversari sunt cei mai multi si cei mai ignoranti, si nu pot fi 'rezolvati' decat prin educatie, si prin pedepse aspre sub forma de amenzi. Dar cine sa le dea?
Si aici ajungem la...

2) Alti adversari: autoritatile!
Cei care se fac doar ca le pasa de mediu. Cei care primari si consilieri fiind administreaza doar banii incasati din taxe si impozite indesandu-si propriile buzunare, lor sa le fie bine, iar in jurul lor poate sa fie potopul!
In frunte cu Guvern si Ministerul Mediului, e datoria lor sa ia masuri ca tara in care traim sa fie curata, dar nu sunt capabili. RUSINE!
Sa ne bucuram ca gunoiul din tara se rezolva cu voluntari si cu copii, mobilizati intr-o zi sa le stranga, in timp ce unele primarii nu au inca sistem de colectare a gunoiului?
Sa faca voluntarii treaba autoritatilor incapabile? RUSINE!

Autoritatile sunt si ele vinovate de gunoaiele in care ne scaldam acum, dupa 20 de ani de asa zisa 'democratie'!
Pana cand se vor baza primariile pe voluntari idealisti sa le faca treaba?
Pentru ce platim impozite si taxe, daca nu si pentru a trai intr-un mediu curat?
Pentru ce cotizam toti la fonduri de mediu, sa se cheltuie acesti bani pe masini noi in timp ce noi ne ingropam in mizerii?
De ce nu avem inca taxe rambursabile pe PETuri si doze: duci ambalajul inapoi la magazin, ti se returneaza banii? Sa fie oare rea-vointa, sau doar nepasare si neputiinta, domnilor guvernanti?

Sau poate ... alte interese?! Sa vedem ale cui...

3) Cei mai inversunati adversari sunt profitorii: toate companiile producatoare si distribuitoare de bunuri de larg consum, de la Coca Cola, de la Petrom si OMV pana la Real, Metro, Kaufland, Lidl, de la Bergenbier pana la micul magazin din colt, toti sunt responsabili pentru ca nu avem un sistem de colectare si reciclare a deseurilor!
Ei vor doar sa produca si sa vanda cat mai mult (sa faca profit), dar tot ce nu se consuma si tot ce ramane ca deseu ajunge la gunoi (in cazul fericit), sau in natura (atunci cand contribuie si ghiolbanii de la punctul 1).

Unii dintre ei se implica uneori si sa ajute la curatenie, intr-un fel sau altul, de exemplu sa vedem harta celor ce au contribuit la actiune. Dar oare e suficient ca o mana de companii au aruncat cateva resurse sa ajute o actiune de voluntariat? categoric NU!

Trebuie aplicat drastic principiul: Poluatorul plateste!

Producand bunurile de larg consum, rezulta deseuri pe banda rulanta, e clar ca lumina zilei ... cel putin unele ar trebui reciclate sau neutralizate. In sarcina cui ar trebui sa cada treaba asta? Nu cumva a producatorilor!?, nuuuu ca ei s-au ascuns dupa o perdea de fum, mai bine in carca catorva voluntari, sa-i lasam pe ei sa scoata castanele din foc!

Bineinteles ca marile companii fac lobby la greu ca sa nu-si bata capul pentru cacatul ce rezulta din activitatea lor economica. Lobby, mita, coruptie...nimic nu-i imposibil in Romania, la noi se poate orice.

Si uite-asa, autoritatile se fac ca au grija de mediul in care traim, iar voluntarii se mobilizeaza sa curete tara!
Sper ca acum ai inteles:

Adversarii joaca murdar. Sunt multi!

Ce poti face tu si prietenii?! ... aici ramane sa hotarati voi, aveti mai multe variante:
- le dati peste bot adversarilor (nu-i frumos, da-i sanatos)

- le bateti obrazul (probabil ca o sa-i doara in 14).

- le cereti sa-si stranga mizeria ce au produs-o (direct si indirect, poate c-o s-o stranga, depinde cat de fermi sunteti, poate veti manca bataie), sau

- strangeti voi insiva mizeria lasata de alti adversari, si alti adversari, si alti adversari.

Pregatire pentru hacuire!

2011-09-01T04:44:00.002+03:00

Nu pot sa nu fiu siderat de ceea ce se pregateste in taina pentru natura patriei: tocarea!

Într-un interval de 20-50 de ani, România va rămâne fără toate resursele ei minerale, fără Munții Apuseni (în principal), încasând niște fărâmituri și adunând costuri uriașe (pe sute de ani) legate de conservarea și administrarea munților și lacurilor de deșeuri pe care le vom ”moșteni”.

Iata si cum se face treaba asta:
- Proiectul de modificare a Legii Minelor nr. 85/2003 este, în esență, proiectul unei legi de expropriere (în cea mai mare parte a prevederilor proiectului se fac referiri la expropriere, nu la activitatea minieră);

- Toate modificările majore aduse acestei legi sunt ”inspirate” din cazul Roșia Montană, scopul lor fiind să anuleze toate actele, procedurile și avizările legale pe care RMGC nu a reușit să le obțină și să le parcurgă până în acest moment;

- Aplicabilitatea acestor măsuri nu se rezumă însă la Roșia Montană, ci vizează toate licențele de explorare și exploatare (și nu doar cele legate de aur) existente în acest moment în România (cele mai multe dintre ele în județele Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Bihor, Maramureș și Mureș);

- Ideea instituirii unei ”cauze de utilitate publică” în privința unor proiecte din care statul român nu deține nici măcar 20% (în unele cazuri și mai puțin) nu este doar o forțare a definiției ”cauzei de utilitate publică”, ci de-a dreptul revoltătoare;

- Nu există nicio justificare pentru favorizarea intereselor titularilor privați ai unor licențe de explorare și exploatare minieră în detrimentul intereselor cetățenilor români proprietari de imobile în zonele vizate; această favorizare neconstituțională, care aduce o atingere gravă dreptului la proprietate privată, transformă România, la modul cel mai concret (nu doar teoretic), într-o țară colonie; Într-un interval de 20-50 de ani, România va rămâne fără toate resursele ei minerale, fără Munții Apuseni (în principal), încasând niște fărâmituri și adunând costuri uriașe (pe sute de ani) legate de conservarea și administrarea munților și lacurilor de deșeuri pe care le vom ”moșteni”.

Cateva planuri marete in jud. Hunedoara

Pentru mai multe informatii vedeti:
Intentia modificarii legii si
Viitoarele morminte

Intr-un viitor apropiat vom avea parte de multe dintr-astea... mai rau ca pe vremea lui nea Nicu:

O alta realizare cu care s-au ras cativa munti, secole de istorie si o intreaga comunitate

De data asta, la initiativa honorabilului nostru prezident (un fel de pacalici mai destept) isi vor aduce contributia si restul puslamalelor din TOATE partidele!

Lingoule!

2011-08-30T17:21:00.000+03:00

E naspa ca l-am votat pe acest individ... care acum vrea sa schimbe legile ca sa realizeze niste interese private.

Acest comportament de sef de cartel (si-n cazul Rosia Montana, si-n cazul DN66A unde a facut presiuni) arata ca 'honorabilul' nostru prezident nu da doi bani pe:
- pe mediu
- pe sanatatea mea si-a voastra
- pe drepturi elementare ca dreptul la proprietate si dreptul la libera exprimare!

Ii doresc aterizare brusca individului, daca se poate intr-un lac cu cianuri !

Cititi si va cruciti:

Basescu face propaganda de Aur la Rosia Montana. Aur ilegal


Rosia Montana, 30 august, 2011. Campania Salvati Rosia Montana condamna
public vizita de sprijin in favoarea proiectului privat de minerit cu
cianuri de la Rosia Montana efectuata de presedintele Traian Basescu.
Vizita  completeaza seria de declaratii inacceptabile ale presedintelui
din ultimile zile, in conditiile in care proiectul propus este contestat
de experti si societatea civila, iar procedura de evaluare a impactului de
mediu este inca in desfasurare.

Mai mult, vizita vine ca un eveniment inopinat, mai ales ca Presedintia nu
a anuntat in prealabil o  deplasare oficiala. tinand cont de inversunarea
si apelul la argumente emotionale prezentate la fata locului, vizita se
prezinta cu claritate ca fiind o actiune  de intimidare si propaganda pro
– RMGC. Mesajele presedintelui au fost amplu acoperite prin relatari
tendentioase in direct de la Rosia Montana ale principalelor canale de
televiziune, transformand transmisiunile intr-un pur eveniment publicitar
pentru RMGC.

Presedintele isi continua astfel demersul anti-constitutional prin care,
depasind atributiile functiei sale, exercita presiuni nelegitime asupra
institutiilor statului cu rol in autorizarea proiectului minier. Pe durata
vizitei a avut loc si o scurta intrevedere intre Basescu si reprezentantii
opozitiei locale. in cadrul intalnirii neprogramate si obtinuta cu
insistente de Asociatia Alburnus Maior, presedintele nu s-a ferit sa
ameninte cu schimbarea cadrului legal pentru a face posibila demararea
proiectului minier. Acest lucru arata determinarea disperata a
presedintelui in sustinerea RMGC, ignorand prevederile legale actuale si
sentintele judecatoresti ale statului roman, precum si o mare parte a
cetatenilor Romaniei ce se opun proiectului.

Traian Basescu cunoaste cu siguranta noul proiect legislativ de modificare
a legii minelor cu scopul eliminarii dificultatilor judiciare intampinate
de companii precum Rosia Montana Gold Corporation si legitimarea
expropierii in scopuri private. Aceasta initiativa legislativa, ce va fi
dezbatuta in septembrie in Parlament reprezinta o amenintare fara
precedent la dreptul de proprietate. Sub pretextul modificarii Legii
Minelor se ascunde de fapt o lege speciala de expropiere, care incalca
vadit drepturi fundamentale ale omului.

Asociatia Alburnus Maior a initiat o campanie de contracarare a acestei
legi ce reprezinta un pericol nu doar pentru Rosia Montana ci si pentru
toate zonele in care exista concesiuni miniere, indiferent de tipul de
resurse din subsol. (www.rosiamontana.net)

"Sunt dezamagit sa-l vad pe politicianul fara scrupule Traian Basescu
depasindu-si atributiile si transformandu-se intr-un vector de imagine al
unui proiect privat. Nu credeam sa vad un presedinte al tarii mele spunand
ca pentru o redeventa de 4%, statul roman isi va asuma raspunderea pentru
toate efectele iremediabile pe care zona si implicit tara le va avea de
suferit: o comunitate de 980 de familii distrusa, patrimoniu sacrificat,
mediu compromis, rezerva strategica epuizata. Presedintele ar fi trebuit
sa fie garantul respectarii legii in Romania si nu port-drapelul
modificarii legislatiei in favoarea unor interese economice private care
ameninta drepturile cetatenilor Romaniei. Nu credeam ca voi trai ziua sa
am parte de un presedinte mai rau decat  Ceausescu. " declara Calin
Capros, vice-presedintele Asociatiei Alburnus Maior.

“Cea mai mare parte a presei si Traian Basescu au incasat anticipat din
beneficiile proiectului de la Rosia Montana. M-am saturat sa traiesc
intr-o tara unde presedintele se considera jucator cu viata mea. Se
comporta ca un actionar Gabriel Resources sau a altor firme straine care
vor sa-si insuseasca bogatiile Apusenilor. Se arata direct interesat doar
de pretul aurului si jocurile de la bursa, ignorand declaratiile
specialistilor si nepasandu-i de oameni. insa eu am un mesaj pentru acest
asa-zis presedinte: Cum nici macar comunistii nu au indraznit sa ma scoata
cu forta din casa mea, sa nu-si imagineze Basescu sau ai lui ca vor putea
sa o faca, indiferent ce legi schimba ei acolo la Bucuresti.” a declarat
Eugen David, presedintele Alburnus Maior.

Pentru mai multe informatii privind Campania Salvati Rosia Montana :
Eugen David, presedinte Alburnus Maior, 0740. 280.309, e-mail:
alburnusmaior@ngo.ro


Campania Salvati Rosia Montana
ASOCIATIA ALBURNUS MAIOR
Tel/Fax: 0264 599 204
E-mail: alburnusmaior@ngo.ro
Web: www.rosiamontana.org

Alte info aici:

http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/

E vara iar...

2011-07-28T00:10:00.002+03:00

E vara iar si ce-a fost mai greu a trecut:

http://www.maratontarcu.ro/

Dar mai avem de lucru, abia ne-am apucat...

http://www.tarcu.ro/proiecte/amenajare-trasee-tematice

Nu strica si un pic de relaxare in statiune, unii ii spun odihna activa :)

Se pare ca acest sport ii atrage si pe altii

http://www.tarcu.ro/turism/trasee-turistice

Si suntem miiiiiiiiiiiiiiiiiiici!

eu am ramas pe-acolo pe sus...

2011-03-28T16:21:00.002+03:00

Am cunoscut-o pe Adina in Timisoara imprumutandu-i CDuri cu harti si carti de munte... era prin 2004.
Avea o energie si o pasiune pentru munte cum putini o au, era puternica si hotarata. Fire poetica, ii placea sa povesteasca.
Stia sa umble pe munte, cu coltari, piolet si tot ce trebuie.
De cativa ani facea doctorat in Elvetia... a putut astfel sa se obisnuiasca si sa se delecteze cu Alpii, sa colinde cotloanele lor.
Anul trecut in mai Adina venise in vacanta, si ne-a insotit pe Valea Hidegului in Tarcu si-n Cernei, la o tura 'cuminte'.
Era primavara-n padure si plin de ghiocei, iar pe creste inca zapada, am urcat impreuna in cresta Muntilor Cernei la sud de Olanele.
Pe Peleaga Adina a mai urcat sa prinda rasaritul si-n urma cu cativa ani, cu Alin Tanase tot de la Gentiana. Ma intrebam atunci de ce nu pot fi eu asa hotarat sa plec la 3 noaptea sa urc dimineata la rasarit pe un varf!?

Acea tura din martie 2005 o descrie in primul ei post din blog:

http://jurnaldecreasta.blogspot.com/2005/03/final-frontier-retezat-romanian.html
"Retezat - din nou acasa! Ma intreb cum ma va primi de data aceasta muntele, dc mi-a iertat tradarea si dc o sa-mi poata zambi ca unui fiu ratacitor..."
"...ar trebui sa spun ca am coborat si am ajuns in Timisoara duminica seara, dar adevarul e ca eu am ramas pe-acolo pe sus privind rasaritul, si sper sa nu-mi revin prea curand:)"

Vineri cand am aflat ca e o fata din Timisoara care studia in Elvetia, am exclus faptul ca ar putea fi ea, desi automat gandul mi-a fugit la Adina. Adina e de fapt din Faget, dar a facut faculta la Timisoara.

Sunt surprins de ultima poza a Adinei pe net (am vazut-o abia acum). Nu stiam ca vine in tara.
Ce ti-e si cu destinul asta.

Adina Mosincat
fullmoon

Spunea prietenilor in ultimele mesaje ca vine acasa, sa vada Retezatul drag si rasaritul pe Peleaga. N-a mai apucat :(

Adina Mosincat
cansado de sonar... camino sin cesar detras de la verdad y sabre lo que es,al fin, la libertad

Adina Mosincat

‎"I am the happiest man alive. I have that in me that can convert poverty to riches, adversity to prosperity, and I am more invulnerable than Archilles; Fortune hath not one place to hit me." Sir Thomas Browne

2 martie la 17:31 · · · Distribuie

Adina, ai ramas pe acolo pe sus, imbracata in alb, aproape de culmile tale dragi...
Poate ca esti fericita acolo dar noi suntem tristi ca n-o sa te mai revedem.

Sa te odihnesti in pace si libera, Adina.

"obosit de visare... merg fara incetare spre adevar si stiu ce-i, in sfarsit, libertatea"

Solicitare de nepromulgare a legii ce aproba OUG57/2007

2011-03-17T15:23:00.003+02:00

Am scris aceasta solicitare Presedintelui Romaniei, dl. Traian Basescu, si am trimis-o recomandata la Palatul Cotroceni ieri 16.03.2011.

Va sfatuiesc sa faceti la fel daca va pasa!
Cereti presedintelui sa intoarca inapoi in parlament legea pe care niste parlamentari verosi incearca sa o treaca, sa-si poata derula mizeriile de afeceri si interese pe cuprinsul celor mai frumoase zone ale tarii, departe de ochii publicului!
A se vedea linkurile din anexa scrisorii pt lamuriri suplimentare.

Catre:

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,

Dl. Traian Băsescu

Adresa:

Palatul Cotroceni, bd. Geniului nr. 1-3
sector 6 - 060116 Bucuresti

Solicitare de nepromulgare

a legii de aprobare a OUG 57 / 2007

            Stimate domnule preşedinte,

            Ma adresez Dumneavoastra cu solicitarea de a refuza promularea si de a trimite Parlamentului spre reexaminare legea de aprobare a OUG 57 / 2007 privind privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, adoptata de Camera Deputatilor in 08.03.2011.

            Sunt interesat de protectia patrimoniului natural al Romaniei si in acest sens imi doresc o legislatie cat mai buna cu privire la ariile naturale protejate. De aceea, in principiu consider necesara si oportuna aprobarea, cu modificari, a OUG 57 / 2007, dar in niciun caz in forma inacceptabila in care a rezultat prin recentele modificari aduse proiectului la nivelul Camerei Deputatilor.

            In forma adoptata de Parlament sunt prevederi binevenite, dar s-au strecurat o serie de prevederi aberante, care lovesc grav interesul public, principiile protectiei mediului si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, indepartand legea de la scopul ei declarat si de normele Constitutiei.

A se vedea: http://www.cdep.ro/proiecte/2007/700/10/6/cd716_07.pdf

            Amintesc ca, dupa ce a fost adoptat de Senat in octombrie 2007, cu minime modificari, proiectul de lege a primit la nivelul Camerei Deputatilor raport favorabil pentru forma adoptata de Senat, in noiembrie 2007, dar in loc sa fie adoptat de plenul Camerei Deputatilor, care "este camera decizionala", a fost "tinut la sertar" timp de peste trei ani, iar recent a fost repus pe rol si adoptat in mare graba, cu
introducerea unor masive modificari, dintre care unele sunt nu doar inoportune, ci si abuzive.

            Apreciez ca intrarea in vigoare a legii in forma actuala nu ar rezolva, ci ar agrava problemele Romaniei in domeniul ariilor protejate, tema pe care este in derulare procedura de infringement. In plus, ar scadea acceptanta publica pentru ariile protejate, ar bloca instituirea de noi arii protejate, ar limita abuziv dreptul constitutional de libera circulatie pe aproape o cincime din teritoriul tarii si ar compromite grav perspectivele de dezvoltare durabila si formele de turism si sport
ecologic, ce ar trebui sa fie o oportunitate pentru comunitatile din interiorul sau apropierea ariilor naturale protejate.

            Principalele prevederi pe care le consider inacceptabile si a caror reexaminare se impune sunt:
- pct. 13, prin care se introduce art. 11 lit.b1) si b2);
- pct. 26, prin care se modifica redactarea art. 19 al. (5);
- pct. 45, prin care se modifica redactarea art. 30 al.(3);
- pct. 65, prin care se introduc art.43 al. (5.2) sub aspectul nominalizarii unui anumit ONG;
- pct.79, prin care se introduc la art. 53 al.(1) o serie de noi litere, sub aspectul literelor h), i), j) si l);
            Precizez ca mii de cetateni din sute de organizatii si comunitati locale protesteaza contra acestor prevederi, cum se poate vedea, printre altele, si din petitiile online pe aceasta tema.

            Detalii si argumente in sprijinul criticilor mele se regasesc in
materialele cuprinse sau indicate in anexe.

Cu stima si multumiri anticipate,
                                                                        Alin Ciprian Ciulă
                                                                        Timisoara, 16.03.2011

ANEXE:

A) Analiza detaliata a Clubului de Cicloturism Napoca privind legea de aprobare a OUG57/2007:
http://ccncluj.blogspot.com/2011/02/protest-contra-proiectului-legii.html

B) Analiza Asociatiei Kogayon privind legea de aprobare a OUG57/2007:

http://ziaruldemediu.ro/noua-lege-a-ariilor-protejate-atentat-la-ariile-protejate/

C) Petitia online lansata de Clubul Sportiv Alternative Timisoara, care a adunat peste 5000 de aderanti:
http://www.alternativetm.ro/PetitieImpotrivaAdoptariiOUG57-2007

Tura Discovery de primavara

2011-03-15T21:48:00.006+02:00

Am urmat invitatia lui Carol la 'Descopery Tour' si sambata dimineata m-am alaturat echipei ce a venit de la Timisoara cu trenul. Iata-ma deci la Lugoj pregatindu-ma de tura, si apoi gonind spre benzinaria MOL calare pe bidiviul lui ... Lore, un DHS mai vechi dar inca in stare buna. Asta e bitzicla ce e disponibila la Lugoj, buna si asa, dar oare voi putea tine pasul cu trupa?

Tura discovery

Ma intalnesc cu baietii (toti pe bitzicle faine) si pornim in tromba pe drumul Olosagului... asfaltul ca-n palma ne imbie la pedalat si mai povestim cate ceva pe drum.
Planul lui Carol e sa ne duca prin Stiuca spre Zorlencior si apoi cu intoarcere pe national spre Victor Vlad, sau mai vad ei daca nu merg direct spre Timisoara... ambitios!
E inca racoare afara dar in curand dam gecile jos, caci soarele ne zambeste tot mai tare.

Welcome to Olosag (by Carol)

Facem un popas scurt la intersectia Olosag, si mai departe spre Stiuca ajungem tot pe asfalt... pana aici am mai fost, de aici inainte intru in zona de 'descopery'.

Добро просимо Щtюka (Фото зроблене Кaрол)

Urcam dealul mai departe spre Zgribesti, nu mai e asfalt si ne oprim la o ferma unde o turma de oi (si miei) se bucura c-o dat coltul ierbii.

Primavara (by Carol)

O fi dat ea coltul ierbii si vremea buna, dar eu unul sunt convins ca pe ale coclauri o sa intalnim si zapada.

Chiar la intrarea in Zgribesti, savuram coborarea in sat pe care prindem oaresice viteza, dar... attention au direction! caci panta se termina cu o curba destul de periculoasa la zecile de km/h cu care coboram... franam asadar cu precautie pe pietris si iata-ne-n Zgribesti.

Zgribesti, sau acolo unde se termina drumul (by Carol)

Ne atrage atentia o constructie: o biserica pe dealul din dreapta cu cupola in stil rusesc... probabil ca si Zgribestii sunt locuiti de ucrainieni, cum e si Stiuca.
Oamenii ne vad porniti prin sat si ne intreaba:
- Incotro? La raspunsul nostru -Spre Zorlencior, auzim:
- Acolo ramaneti, in tarina... probabil stiu ei ce stiu caci drumul pietruit se termina odata cu satul si ajungem la un drum lutos, agricol.

Spre aratura (by Carol)

Facem o pauza binemeritata la soare si ne intalnim cu un nene ce se minuneaza ca am plecat pe asa drum... zice ca e foarte rau dar cica trebuiau sa-l asfalteze, vedem si noi pe drum borne kilometrice de piatra, insa drumul asa-zis judetean (cum e pe harta) de fapt sunt doar niste urme de tractor ce trec printre cranguri.

La soare (by Carol)

Ii dam inainte, si urmeaza partea cea mai namoloasa: intre doua ogoare, nu avem pe unde trece decat prin clisa, o clisa de aia lipicioasa ca inainte sa ne salvam bidivii luandu-i in brate, rotile se incarca de namol si se blocheaza !
Apoi, dupa ce am trecut ne-am pus pe curatat roti, furci si frane!

Mai bine pe langa drum (by Carol)

Dealurile din zona sunt framantate generos de multe vai, majoritatea cu vegetatie... noi ne straduim sa tinem culmea ce ne duce incetisor spre Zorlencior, prin mocirla sau pe uscat dupa cum e terenul. Aici au fost in trecut livezi roditoare, insa acum totul e paragina si salbaticie.
Facem si pauza de masa, si prima pana (din seria de multe), dar peisajul pitoresc si soarele mangaietor compenseaza.

Prima pana (by Carol)

Ajungand la o rascruce (doar 1 km pana la Zorlencior arata GPSul) cotim dreapta sa ne indreptam spre cel mai inalt deal din zona (dealul Bradului), si prin livezi parasite iesim pe deal deasupra satului.

Sete mare (by Carol)

Sunt inainte cu Carol si Sandu si ne tolanim la soare asteptandu-i pe ceilalti, care se pare iarasi au facut pene (mai multe).

La lumina (by Carol)

Drum vechi comunal (by Carol)

Dinspre NV se aud latraturi indepartate, pesemne vreo turma de oi, dar...
Pe neasteptate in imensa poiana in care stam tolaniti, apar din crang pesemne speriate de caini trei caprioare, ce se indeparteaza cu salturi gratioase de marginea padurii (si se apropie de noi). Ne dam seama ca de fapt nu ne-au vazut, desi suntem in camp deschis ne despart vreo 100 de m, si facem liniste. Caprioarele se opresc in mijlocul poienii, se linistesc si se bucura si ele de soare, mai ciupind cate-un smoc de iarba. Incet, incet se indreapta spre padure si se pierd in lastaris dupa cateva minute.

Spectacolul naturii (by Carol)

Ce privilegiu sa admiri spectacolul naturii! ... caprioarele nici nu ne-au bagat in seama si noi am stat linistiti sa le admiram.

Apar si colegii (ce au ratat spectacolul) si hotaram sa nu mai coboram in sat si sa exploram dealurile, inchizand un circuit spre Dragomiresti.
Primul ce-l exploram e Dealul Bradului (cel mai inalt punct din tura 321m), o mica movila ce ne-a provocat asa ca am urcat-o pe bicicleta.

Greu la deal cu boii mici (by Carol)

Pe Dealul Bradului (by Carol)

In partea de N mai abrupt, te imbie la downhill dar e cam riscant (fara sa cunoastem terenul), insa am putut sa facem o coborare in viteza pe coama lunga ce se desprindea spre V, insa nu inainte de a-i astepta pe Mircea si Raluca ce coborasera spre sat, din greseala.
Carol a stabilit planul: vom urma culmea ce o vedem spre N. Si pornim!
O turma de capre ne insoteste de-a lungul culmii si parca merg mai repede decat noi pe bicicleta! Inclusiv ciobanul!
Bine, ca la asta au contribuit (decisiv) noroaiele ce abia le-am trecut, si penele (alte trei)... asta nu se pune, concluzia e clara:
Pe teren accidentat, caprele e mai rapide decat bitziclele! :)

Asteptam ghinionistii si ne regrupam. Pe mine ma inteapa o albina, pesemne i-a placut tricoul portocaliu, dar oricum nu i-am inteles gestul sinucigas. Albina cand inteapa, moare, ca nu-si mai poate scoate acul prevazut cu un carlig in varf... deci mi-a parut rau de biata albina ce-si facuse harakiri cu propriul ac.
Cu haz de necaz si voie buna, pedalam in continuare spre N sa descoperim framantatele coclauri si ajungem... nu ne vine sa credem: intr-un ogor!
Impecabil arat, insa impracticabil pt bitzicle, deci ocolim ogorul spre V prin cranguri.
Aici vad sursa albinei ce m-a intepat mai devreme: o stupina!

Stupina ca cea din crang (sursa: net)

Si pentru ca trebuie sa trecem pe langa ea, iar eu curios (doar suntem in tura descopery) casc ochii si admir zumzaiala albinelor (numai ce-a dat soarele de cateva zile si ele-s gramada pe urdinis)... numai ma trezesc cu alte trei! intepaturi te miri pe unde...
Aflu dara ca nu-i de gluma si nu le place mutra mea (sau tricoul sau mirosul dupa zeci de km de pedalat) si o sterg degraba... ceilalti vin si ei in spate si mai incaseaza cate-o intepatura (Chichio).

Ajungem si la drum pietruit, facut anume pentru ogor... ogoru-i pazit si o bucata ingradita ca este plantatie de alun si coacaz (investitie-experiment a unui danez). Paznicul, bucuros ca mai schimba o vorba cu cineva ne da si apa (ca la unii s-au terminat resursele) si ne indruma spre ... Stiuca spre dreapta, Dragomiresti spre stanga.
Aha, deci chiar pe ogor ar fi trebuit sa fie drumul cautat de noi, dintre Zgribesti si Dragomiresti.
Pastram deci drumul bun (facut de proprietarii ogorului) spre Stiuca, si pedalam vartos spre civilizatie.
Bineinteles, la Stiuca poposim la birtul satului sa ne hidratam c-o bere... si dupa ce-o rad, imi iau ramas bun de la colegii de tura si pornesc mai repede spre Lugoj (ei au timp pana la trenul de seara).
Totusi, nu ma pot abtine sa nu intru putin la Olosag, sa spal bitzicla la sat ca in oras n-am unde acasa.
Iata si ruta:

Bike route 856774 - powered by Bikemap

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa!

PS: Multumesc mult la Carol pentru organizare, dar si pentru poze!
Turele cu el sunt o reala delectare.

Lebede si Lilieci

2011-02-15T09:08:00.001+02:00

Sa vedem prima data Liliecii:

Nu ma refer la zburatoarele nocturne, ci la numele unui lac de langa Bacau, din salba de lacuri de pe raul Bistrita:

View Larger Map

Aceste lacuri artificiale construite acum cateva zeci de ani au devenit intre timp loc preferat de iernat (si nu numai) pentru pasarile iubitoare de apa dulce. La coada lacurilor hectare de stuf asigura conditii propice cuibaririi.

Toate lacurile au fost declarate arii protejate Natura 2000 pt pasari in 2007 (SPA) si sunt in grija Centrului Regional de Ecologie Bacau (ONG de mediu).

Biodiversitate Natura 2000 from Alexandru Budau on Vimeo.

Sa vedem ce am vazut la Lilieci intr-o scurta vizita:

Amenajari originale

Gheata ca-n povesti

Balta inghetata e plina de pescari!

La copca

Ai sa ma dai la ziar?

Dupa ce am schimbat cateva vorbe cu pescarii, prin stuf am ajuns pe malul raului (mai sus putin decat coada lacului). Acolo am vazut 4 inaripate ce pluteau agale duse de curent. Erau destul de departe si priveau tematoare spre mine.

Primele inaripate

Mi-am continuat drumul pe dig, crezand ca alea au fost pasarile si gata. Cand colo...

Intinderi mari de stuf, propice cuibaririi

Conditii pt pasari

Sunt multe!

Le-am deranjat din pescuit!

Din fericire barajul e mare si pasarile (am vazut lebede, rate si gaste salbatice, starci si ce-or mai fi fost...) au parte de spatiu si linistea necesara, in mijlocul lacului departe de diguri si de pescari. Sunt mult: intr-o zi au fost numarate peste 180 de lebede pe lacul Lilieci!

Uneori le mai deranjeaza pescarii cu barcile, dar acum nu era cazul, o fi fost prea frig si erau numai cei ce dadeau la copca.

Cert e ca multe pasari gasesc acolo conditii propice de iernat, dar si de cuibarit si crescut puii pe timpul verii.

Barajul Lilieci

Multumesc la Gabi Gritcu (CRE Bacau) pentru informatii si deschidere, si-i felicit pt munca ce-o duc sa protejeze luciile de apa.
Vedeti mai multe imagini superbe cu pasarile la http://cre.naturabacau.ro/

Peste creste

2011-02-02T16:14:00.005+02:00

Peste crestele Retezatului, nu departe de civilizatie (doar o zi de mers) se afla lacul Bucura.

Lacul Bucura iarna

Vara locul devine un veritabil pelerinaj turistic, drumul facil pana in Poiana Pelegii aducand turistii foarte aproape.
Iarna situatia se schimba, si trebuie sa faci un efort de 5-8 ore sa ajungi in caldarea Bucurei, unde se afla si un refugiu ce iti ofera adapost dar ...nu si caldura :). De aceea, foarte putini turisti se incumeta sa calce la Bucura iarna, zapada si frigul fiind impedimente demne de luat in seama.

Refugiul Bucura (vara punct Salvamont)

Am fost demult in creasta Bucurei, si priveam cu jind la lacul inghetat... nu am coborat ci m-am dat cu snowboardul inapoi spre Gentiana.

Lacul Bucura in caldarea cu acelasi nume e strajuit de varfuri impresionante: pe unele am fost, altele isi asteapta randul.

Unul e chiar... Bucura! (d-apoi cum!?). Altul in directia opusa e Peleaga cu 2509m, cel mai inalt din masivul Retezat.
Pe Peleaga am fost doar vara. Iarna desi se ajunge relativ usor drumul nu e lipsit de riscuri (in ultimele sezoane de iarna au fost doua accidente ce puteau fi fatale), de aceea echipamentul si o buna cunoastere a tehnicilor alpine de iarna sunt de dorit. Imi doream deci sa ajung pe Peleaga iarna.

De aceea cand Alin Tanase a propus o tura pe schiuri la Bucura peste creste, am inceput sa am mancarici in talpi.
Iar dupa ce am primit biletul de voie decizia a fost luata... singura problema era ca nu stiam unde sunt bocancii (mai aveam o pereche dar aia mi-erau ficsi)... pana la urma i-am gasit intr-un cotlon.

Tura se anunta aspra... nu pe drumul cel mai facil ci peste mai multe creste si varfuri, Alin a vrut un traseu mai bogat si ne-a anuntat ca va trebui sa punem osul la treaba serios...
Traseul Carnic - Galesu - Valea Rea - Peleaga - Lacul Bucura - Judele - Vf Bucura - Saua Retezatului - Valea Stanisoara - Cabana Pietrele - Carnic e o provocare pe care nu pot s-o refuz, desi echipamentul nu ma avantajeaza fiind ca generatie de secolul trecut.
As investi in echipament de calitate daca as merge la munte iarna in mod frecvent asa cum fac ei, dar cum eu sunt turist de iarna ocazional am plastici vechi si schiuri cu legaturi Silvretta 404 care cantaresc cateva kile bune. Efortul si disconfortul sunt mai mari, dar se merita cu prisosinta... daca nu esti dispus sa faci efortul asta pentru o cauza nobila, stai acasa la caldura sau te duci la schi de partie si zici c-ai fost la munte.
Despre riscuri unei astfel de ture: echipamentul potrivit iti ofera siguranta necesara in conditiile alea dificile.
Dar sa ne aducem aminte cu ce practicau schi-alpinismul inaintasii nostri ... concluzia este ca desi un echipament vechi e mai incomod, el totusi prezinta siguranta necesara si se poate folosi, bineinteles reducand marja de confort si performanta sportiva.

Acestea fiind zise si avand tot ce-mi trebe, iata-ma deci sambata dimineata la drum cu Alin Tanase si cu Florin Stana ce ne-a pescuit pe rand.
La Ohaba il luam si pe Aurel Salasan (din Coroiesti), un adevarat 'lup tanar' ce s-a obisnuit cu muntii inalti... din pacate Aurel are o problema: colegul lui din Arad ce i-a trimis bagajul si schiurile nu s-a gandit ca-i trebe si focile (o fi zis ca alea-s curele de gater, cumva?! si nu-i trebe)... deci Aurel n-are cum sa urce pe schiuri.

Aurel hotaraste sa urce cu noi pe picioare.

Ajungem lejer cu masina lui Florin la Carnic (fara tractiune integrala ar fi fost problematic) si ne bucuram vazand ca sunt vreo 30-40 cm de zapada. Deasupra pulverul e pufos, si ne invita la alunecare, deci o luam la deal pe foci. Aurel o ia inainte spre Pietrele cu speranta in suflet doar-doar va face rost de o pereche de piei de imprumut.

Parasind Valea Pietrele si intrand in padure, ne dam seama ca zapada e prea putina pentru inaintat pe schiuri... deci legam schiurile pe rucsaci si acum ne miscam toti greoi ca si Aurel ce intre timp ne-a ajuns (macar acum nu mai suntem in avantaj fata de el).

Tulburand tihna (foto Florin Stana)

Reusim sa inaintam pe alocuri si pe schiuri unde nu-i panta si bolovani si ne bucuram cand iesim intr-un luminis feeric, cu zapada mare si de unde zarim Muchia Vaii Rele si Varful Mare, intre care se afla lacul Galesu spre care ne indreptam... suntem aproape de Taul dintre Brazi.

Mai avem de luptat cu jnepenii

Punem schiurile, dar dupa ce traversam poiana iarasi trebuie date jos caci cararea intra din nou intre brazi, zapada nu-i desula si poteca e accidentata.
Ne muncim deci pe carare cu schiurile in spate cu speranta ca nu mai e mult.
Iesind din padure soarele ne zambeste.

Alin imblanzind zapada (foto Florin Stana)

Ma simt usurat ca putem inainta pe schiuri pe cararea urcand printre jnepeni... desi claparii imi sunt buni ca marime ei sunt rigizi si ma jeneaza la mers nefiind flexibili... ma gandesc la ce bataturi/rosaturi o sa am caci sunt abia la inceput de drum, dar strang din dinti si merg mai departe.
Si-l compatimesc si-l admir (in acelasi timp) pe Aurel, care are dificultati zapada fiind mare intre jnepeni. Omul asta in clapari face un efort supraomenesc in timp ce noi zburam lejer deasupra.
Suntem incalziti de la efort (mersul greoi din padure) si de la soare si am cam consumat mult din timp... e ora 15 si abia ajungem la Galesu.
Lacul e acoperit de umbra Muchiei Vaii Rele, soarele fiind deja in coborare si pasim tacuti in aceasta umbra instantaneu inghetandu-ne pana si sufletul... fiind transpirati simtim schimbarea ca un soc termic.
Dar pe versantul estic al caldarii e inca soare, impreuna cu Alin cautam deci lumina si caldura in timp ce Florin si Aurel o iau direct peste lacul inghetat.
Ce bine e la soare ... as mai sta aici o vreme la plaja si la poze, dar mai avem de mers si umbrele avanseaza repede... sigur ne va prinde si noaptea pe traseu.

Urcam deci pe versantul insorit spre obarsia vaii strajuita de Varful Mare si de Portile Inchise, martori muti ai scenei lacului in care lumina se lupta cu frigul. Abordam urcarea spre saua dintre caldarile Galesu si Valea Rea cu hotarare, dar si cu sfiala alegandu-ne cu grija urcarea printre bolovanii strajeri. Dar versantul e in umbra si zapada e stabila. Iau si o prima tranta cand consistenta zapezii imi joaca feste, la o mini-coborare banala.
Noi schiorii avem un avantaj considerabil, si ne miscam semnificativ mai repede decat Aurel ajungand in sa la lumina si caldura tocmai la timp sa imortalizam soarele cum se ascunde dupa Coltii Pelegii.

Asfintit la 16:50 (foto Florin Stana)

Fermecati de Papusa (foto Florin Stana)

In timp ce stam acolo si il asteptam, facem poze la asfintit (e 16:50 dar noi ne luam ramas bun de la soare) si mancam ceva.
In fata, ne asteapta Valea Rea ( intre noi fie vorba mie mi se pare o vale placuta, una din cele mai frumoase din Retezat) dominata de doi giganti: Papusa si Peleaga. Privim impresionanta spintecatura a Papusii luminata inca de soare, in timp ce ne imbracam mai gros sa combatem umbra si frigul.
Ajunge si Aurel si dupa putin timp alunecam la vale pe foci... eu raman ultimul si ma bucur de urmele celorlalti (aluneca mai bine cand mergi pe trasa altui schi).

Dar coborarea e scurta si pe urma iarasi schiorii imping la foci, iar Aurel paseste infundandu-se.
De data asta supliciul sau e scurt, pentru ca din capatul vaii va trebui sa urcam in creasta si n-o sa mai folosim deloc schiurile pana la Bucura.

Ochim deci linia, suim schiurile pe rucsac si echipam coltarii. Pioletul pe panta ce ajunge la 60 de grade este o necesitate, mai ales ca e o crusta de gheata betonata. Picioarele incep sa ma doara de la atata inaintat doar sprijinit pe varfurile coltarilor. Suntem ca mitza pe acoperis.

Trebuie sa recunosc ca sunt iesit din forma, de vreme ce baietii au trebuit sa ma astepte destul in sa, si mai mult pe varf. Dar macar sper ca le-a placut, caci de la cei 2509m din varful Peleaga, privelistea era feerica!
Macar o data in viata merita sa ajungi pe Peleaga pe intuneric, intr-o zi cu vizibilitate!
Era ora 19.
Se vedeau luminile satelor pe vai, Hategul si partiile luminate de la Straja si din Parang. Alte lumini mai intense spre sud ne indicau orasele din Oltenia, probabil Targu-Jiu, Motru si poate chiar Craiova.
In antiteza cu festivalul luminilor de departe, masivul ce-l supunem sub noi de pe cel mai inalt varf ni se pare impunator si rece. Intrezarim vaile intunecate de paduri, si crestele cenusii ce se profileaza pe cerul incarcat de stele. Oprindu-ne acolo pe varf, muntele, intunericul si frigul ne iau in primire, ca si cand ar fi glasuit incruntati ca le tulburam nemurirea:
- Destul, acum plecati!
Eternizam clipa in amintire, si pornim pe traseul cel mai scurt spre siguranta refugiului calauziti de GPSul lui Alin.
Patru umbre cu stea in frunte coboram o creasta salbatica ce ne duce parca undeva spre abisuri, spre necunoscut. Fara GPS mi-ar fi fost frica si am fi luat probabil alt drum (mai lung si mai sigur), dar asa ma bazez pe tehnica si urmez cuminte calauza.
Coborarea dupa o intreaga zi de mers cu rucsac si schiuri in spate nu e usoara, dar gandul ca in curand vom ajunge la adapost imi da puteri nebanuite si pasii se succed sacadat, mecanic.
Sunt obosit si m-au ros bocancii, schiurile apasa greu bretelele pe umeri si in afara de asta zapada reuseste se-si faca loc pe langa suprapantaloni asa ca abia astept sa se termine. Am intrat in regim de uzura, dar asta e un regim in care consider ca rezist ceva vreme - nu cred ca mi-am atins vreodata limitele si nici nu vreau sa le ating, de aceea tura se planifica de dinainte.
Alin si Aurel sunt mai jos in fata cautand drumul si-i aud strigand de bucurie la un moment dat... au ajuns la refugiu.

Dupa cateva minute suntem la adapost si la ...confort!
Inauntru e boierie. Ne descaltam, ne dezbracam de hainele transpirate si luam altele mai calduroase, mancam, bem lichidele ce ne-au mai ramas si ne punem pe gatit si pe preparat apa. Topim zapada de cu seara sa ne miscam mai repede dimineata.
Intr-un tarziu aranjam patul si fiecare se pune la somn, dupa ce ma incalzesc e foarte bine in sac.

Pentru a doua zi planurile lui Alin de mers pe Slaveiul si pe Judele sunt contramandate, Florin vrea sa ajunga in Arad mai repede si decidem sa scurtam tura. Tocmai de aceea trezirea nu mai e matinala cum ne-a amenintat Alin, ci lejera cand e deja lumina afara.
Reusim sa plecam spre ora 10 de la primitorul refugiu cand soarele de-o sulita pe cer ne ia in primire dupa cativa metri dezmortindu-ne.
Florin e primul, s-a miscat mai repede si probabil se grabeste a luat-o direct peste lac, Aurel il urmeaza.
Alin e si el pregatit, eu ca de obicei plec ultimul ca ma mosmondesc cu echipamentul (practica slaba isi spune cuvantul). Sorry, guys!
Abia ne-am pornit ca ne si oprim pentru poze, caci privelistea este e-x-t-r-a-o-r-d-i-n-a-r-a!!!
Si-n timp ce noi pozam, se intampla ceva ciudat.
Florin a traversat deja lacul pe schiuri si Aurel il urmeaza in bocanci cu coltari... dar... la mijlocul lacului Aurel se opreste si parca ceva nu-i in regula!!! Aurel se uita la picioare si se vede ca-i agitat, apoi o ia in alta directie, pe urma se opreste si se intoarce pe urme catre noi!

Pe lacul Bucura

Aurel a simtit coltarii grei si si-a dat seama ca a luat apa deasupra ghetii... desi Florin trecuse cu schiurile greutatea in cazul lui Florin era distribuita pe o suprafata mare si n-a avut treaba, pe cand Aurel exercita presiune mai mare asupra ghetii si efectul a fost ca a dat de apa... acuma nu stiu daca ar fi fost real pericolul sa se sparga gheata cu el la 2040m altitudine si sa intre la apa, dar numai si gandul asta ne-a dat fiori la toti caci se afla cam la jumatatea lacului Bucura!!!
Vazand asta, Alin si cu mine decidem sa ocolim lacul pe malul sudic, de unde ne bucuram si de o priveliste a vaii Lapusnicului Mic, in timp ce Aurel ni se alatura si ne povesteste patania!

Spre sud

Urcam spre inaltimi in plin soare si ne incalzim. Florin e in fata, si descrie zigzaguri pe zapada, noi comparam urmele lui cu cele ale caprelor negre ce brazdeaza toate varfuletele.
Artiste caprele astea negre, peste tot se plimba... nu conteaza panta sau grosimea zapezii.
Chiar zarim doua departe sus pe creasta, un tap ne priveste curios in timp ce alta caprita abia se zareste trantita in zapada. Probabil isi fac siesta. Ne-au urmarit cu privirea pana ne-am apropiat la baza pantei, pe urma caprita s-a ridicat si amandoua s-au refugiat fara graba dupa o proeminenta a crestei.

La soare

Sunt constiente caprele ca noi turistii schiori nu suntem un pericol pentru ele, cel putin in PN Retezat. Ce bine ca exista astfel de sanctuare - refugii pentru bietele animale, ca-n alte locuri oamenii (sunt generos - oare putem numi vanatorii oameni!?) le-au nenorocit!

Se discuta ruta

Furnicile (foto Florin Stana)

Ajungem in creasta si privelistea se deschide si spre nord. O cornisa spectaculoasa ne surade perfid... poate daca nu era cornisa vedeam piciorul de dupa ea ce ne-ar fi scos lejer de acolo in Caldarea Scarisoara.
Dar voiam totusi sa urcam si pe varful Bucura (2433m) deci punem coltarii si la deal.
Iarasi sunt ultimul, dar nu pot sa nu remarc faptul ca sunt mult mai sprinten fata de urcusul din seara precedenta pe Peleaga... acolo eram spre sfarsitul unei etape grele in urcare, spre vf. Bucura de la lac sunt doar 400m diferenta de nivel.

Fata-n fata cu dusmanul :) (foto Florin Stana)

Sus pe varf este o splendoare, vedem Rezervatia si lacul Gemenele inghetat, aproape iar departe se vad Godeanu, Gugu si Bloju. Mi-amintesc ca si de pe Retezat acum cativa ani am vazut Gugul stralucitor in soare.

Creasta stancoasa ce-am parcurs-o de pe varf spre saua de iarna a Retezatului a fost deliciul turei. O creasta tehnica, fara a fi si grea, unde lespezi si tancuri semete se impletesc cu zapada intr-un amalgam armonios si deloc periculos.

Deliciul turei (foto Florin Stana)

Am mers prima data cu betele portiunea mai plata, pe urma am fost nevoit sa scot pioletul si sa ma rezem in el, cum mi-a spus de la inceput Alin sa fac.
Am avut emotii ca la un pasaj de coborare de pe o stanca am aruncat un bat inainte, cu gandul sa-l recuperez din zapada... batul a ricosat in zapada tare si a inceput sa alunece pe panta spre Rezervatie, ca vrajit de farmecul ei, in timp ce eu ii trimiteam un 'adio' crispat... din fericire batul s-a oprit langa o stanca, nu departe si l-am recuperat.
Pe urma batul naravas si-a gasit cuminte locul la mine in san, cu varful in afara ca un paratrasnet.
Astea deja sunt detalii, pentru unii povesti, dar mie-mi place sa-mi aduc aminte de ele. Si eventual sa trag o concluzie sau mai multe, din diferitele intamplari:
Nu da pasarea din mana pentru cea de pe gard :), sau
Lenea e cucoana mare sau
Invata de la altii mai experimentati, nu redescoperi roata.

Ajungem si la culoarul de coborare... inaugurat in urcare de doi baieti ce deja se indreptau pe creasta spre Retezat. Culoarul in umbra acoperit cu zapada pulver nu ne-a dat emotii
La baza pantei am dat jos coltarii si am luat schiurile pe bocanci (in sfarsit), si sa-i dam la vale!
Cred ca Aurel a fost cel mai incantat.
Dar... abia aici au inceput pentru mine adevaratele probleme: am inceput sa iau trante. Si... am zgariat schiurile, de asta mi-e ciuda cel mai tare.
Fiind grei cu rucsaci in spate ne afundam in zapada moale si era greu de manevrat (nici eu nu-s prea maiastru la asa ceva, recunosc) si am mai atins cateva pietre.
In josul caldarii am dat intr-o mare de jnepeni... dar am gasit cararea printre ei si am pornit pe picioare caci spatiul era ingust si terenul accidentat.
A urmat drumul spre Pietrele cu schiurile in spate printre jnepeni si apoi prin padure, ca un ultim supliciu pe care insuficienta zapezii ni l-a rezervat. Desi ma miscam incet, moralul meu crestea pe masura ce recunosteam locurile si ne apropiam de cabane... ramasesem iarasi ultimul dar nu participam la nici un concurs, ci aveam grija sa nu-mi rup picioarele pe poteca alunecoasa. Stiam ca vom ajunge in curand la liman, asa ca am ignorat pana si unda ispititoare a paraiasului, desi mi-era sete.
Trecand de cabane in viteza, i-am ajuns pe baieti ce-si luasera deja schiurile in picioare si i-au dat la vale.
I-am urmat cu grija, atent la bolovani si straduindu-ma sa nu iau prea mare viteza pe drumul ce nu-ti ofera prea mult spatiu de manevra.
Asa am ajuns jos la Carnic fara peripetii. Trebuie sa recunosc ca graba asta nu mi-a placut, as fi preferat sa mai pierdem vremea prin splendoarea alba acolo pe valea Stanisoara sau prin padure deasupra de Pietrele, dar m-am grabit cu gandul ca este accesibil si-o sa mai revin acolo impreuna cu cei dragi, negresit.

Desi nu ne-am grabit de loc dimineata, am ajuns la masina la ora 16 si nu mi s-a parut ca ne-am grabit decat in ultima parte, spre Pietrele.
Cu gandul la caldura si la o mancare calda, din Lugoj le-am urat drum bun mai departe lui Florin si Alin, caci Aurel ramase mai devreme pe drumul spre satul lui din tara Hategului.
A fost o tura aspra cu niste oameni experimentati, dar foarte faina.
Regretul suprem a fost insuficienta zapezii care ne-a incetinit considerabil... dar tinand cont ca Aurel a fost per pedes din cauza lipsei focilor, poate a fost mai bine asa.
Unde oare sunt zapezile de altadata?

Ulita copilariei

2010-12-30T09:08:00.004+02:00

Cautand marile zapezi

Vremuri noi, vremuri capricioase.
Daca o saptamana inainte de Craciun ne bucuram de zapada mare, cele peste 15 grade care au urmat au topit orice urma. Doar spre varfuri a mai ramas. Si cum nu ne doream sa facem schi-alpinism, ci doar o amarata de partie...
Dupa Craciun, cateva zile cu fulgi jucausi au reaprins speranta...
Avem doar o zi pentru mers la zapada. Pentru asta, destinatia nu poate fi decat Semenicul... Muntele Mic iese din discutie (spuneam ca vrem schi pe partie, da?)

Desi camerele arata totul pudrat cu alb, telefoanele anunta dezastrul: 5-10 cm masoara stratul de zapada, teleschiurile nu merg caci doar sadicii ar putea sa-si beleasca schiurile pe asa ceva.
Pai... atata avem si la Timisoara!

Pacat ca Timisoara n-are vreun deal, si nici macar papusoi nu mai are... mai nou are parcele (goale, multe).
Andrei vrea la Tarcu :) draga copile, vrei sa mergem pana deseara prin zapada la deal?
Din motive de spatiu si timp, in loc de clasicul Charlottenburg, alegem un deal la Buzias.

Iata-ma deci facand niste urme prin zapada de-o palma... delusorul ales e domol.
Dupa ce alunecam la vale de cateva ori, peste o combinatie de zapada si ierburi campenesti, Andrei zice:
- Nu mai vreau cu schiurile.
Il inteleg, daca le caram la deal macar de-ar fi vreo satisfactie.

Hai sa incercam cu sania.

Calatorim peste dealuri intr-un decor splendid, in masina care danseaza ca barca pe drumul inghetat. Pai sania ar merge mai bine pe drumul cu zapada batatorita!
Oprim la Vermes, unde o strada lucioasa ne face cu ochiul. Ne dam de cateva ori, luam rugina de pe talpici si pornim mai departe.

Ulita copilariei

Mai demult, parca era mai multa zapada. Pe atunci, erau si putine masini.

Pe straduta mea era mare veselie. Panta nu e mare, nu e periculoasa.
Nu e ca la Avram, unde luai o viteza nebuna, si colegul meu de banca si-a rupt piciorul ca nu s-a tras la timp din 'canal'. 'Canalul' era un jgheab care se forma in mijlocul strazii lutoase si abrupte, greu de urcat si pe jos cand ploua. Iarna, dupa cateva ture de sanie... devenea o scobitura lata de-un metru, plina de gheata. Alunecam pe acolo la vale chiuind, cu viteze nimicitoare. Seara, ieseau randuri de scantei, caci talpicele de metal mai gaseau cate-o piatra ascunsa sub gheata. Dar asta era alta strada.
Strada mea e molcoma si linisita.
In primele 'excursii' cu bicicleta eram mandru ca gascanul lui Todor nu ma mai poate prinde. Era mare si periculos gascanul si venea dupa mine sa ma sasaie si sa ma muste, mi-era si teama sa trec pe acolo. Eeee... dar de cand aveam bicicleta, se schimbase situatia.
La Ciolac, pe alta strada de langa a mea panta era mai abrupta si ieseam direct in strada principala, in ştrec. Acolo ne dadeam doar cand era multa zapada si pana apucau sa puna cenusa, fiind strada mai circulata.
Acolo am suferit o prima 'trauma' :) ... invatam sa ma dau pe burta, si am dat cu sania in stalpul amplasat extrem de prost, chiar la baza pantei in marginea strazii.
O patanie mai delicata am suferit-o pe Cioaca. Cioaca era peste Barzava, pe deal. Trebuia sa urci ditamai panta si sa te dai pe panta cu zapada in cealalta parte. Partia intra apoi intr-o padurice pe un vechi drum de cară afundat in sol (tot un fel de jgheab, dar cat sa treaca o căruţă) si lua un viraj larg spre sat. Cand e zapada mare, daca se dau multi acolo se face o partie extraordinara!
Acolo pe Cioaca m-am dat primele dati cu schiurile, cu cizme de gumă in picioare. Acolo am sarit la trambulina, cateva terase naturale ale dealului ma ajutau sa ma imprastii spectaculos, uneori. Tot acolo cu 'bobul' (un lant de sanii) mi-am lovit obrazul si putea sa iese rau... dar asta intr-o alta povestire.

Ulita mea era ieri plina de copii. Mai mici si mai mari, chiar si parinti. Cand am ajuns si noi, urmele saniilor sticleau pe zapada batatorita. Aici nimeni nu pune cenusa caci multi au copii, exista trotuar iar panta fiind mica orice masina (si nu-s multe) urca fara probleme.
Nu pot sa nu constat ironia sortii.
Am plecat din locurile natale, stau intr-un oras mare si alerg dupa munti inalti si partii rapide, cu multa zapada si teleschiuri.

Dar soarta m-a trimis la origini, sa invat sa apreciez ce-am avut si ce am.

Au fost de ajuns 10 cm de zapada, nu mai putin, dar nici mai mult. De era mai mult ajungeam pe munte...
Ce fericire pe Andrei, cand se impingea la vale pe sanie cu ceilalti copii, pe care abia ii cunoscuse!
Ce bucurie pe un copil c-o rabla de sanie!
Andrei n-ar mai fi vrut sa plecam... iar eu as fi vrut sa dau timpul inapoi.

Acum stiu ce-i de facut cand sunt 10 cm de zapada.

Ce bine ca esti...

2010-10-19T00:33:00.004+03:00

2 Octombrie 2010

Multumim Tavi pt poze... http://picasaweb.google.com/loredana.stefanut/NuntaNoastraByTavi

Multumim si echipei Paul David:
http://www.pauldavid.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=105:alin-si-loredana&catid=51:blog&Itemid=88

Primul traseu marcat

2010-10-13T16:32:00.001+03:00

Daca tot am inceput cu descrierile de trasee, normal era sa ne apucam sa si marcam unul...
Primul traseu marcat (de catre noi - Altitudine ) in Tarcu, pentru ca au mai fost si altii care au marcat, si aici ii amintesc pe Montan Grup, Clubul Montan Caransebes si chiar Fundatia Banatul (cei cu ATVuri).

Asa ca sambata 9 octombrie, ne-am purces cu mic, cu mare, inarmati cu perii, vopsele si pensule sa refacem marcajul pe traseul cu urcare din Poiana Marului spre varful Nedeia, cel descris de mine in postul anterior.
Am inceput deci cu entuziasm, si vremea buna a tinut cu noi... pana dupaamiaza am marcat tot traseul din padure. Pe culme e putin mai delicat, vor trebui amplasati stalpi de marcaj pentru ca nu exista suport pt marcaje vopsite.
Poteca e destul de usor de urmat pentru ca e frecvent parcursa de motociclisti... acum 5 ani abia nimeream poteca si acum e aratura de cauciucuri... din pacate dragi motociclisti va anunt ca nu e voie sa parcurgeti potecile de picior, ci puteti circula doar pe drumuri (legea spune ca doar pe drumuri publice).
Incercati sa parcurgeti potecile turistice la picior, si o sa vedeti diferenta.

Ne-au ajutat cei de la Montan Grup Prietenii Naturii din Timisoara, si am avut aprobarea CJCS prin Salvamont Caras-Severin.

Pe culme (foto Ciprian Surulescu)

Noi speram ca tot mai multi turisti pedestri vor porni la plimbare pe poteci, mai ales ca avem in vedere marcarea si descrierea tuturor traseelor turistice din Tarcu, si amplasarea de panouri indicatoare si informative, intr-un mod unitar, asa cum ii sta bine unei arii protejate.
Mai multe poze:
http://picasaweb.google.ro/mtarcu/MarcajCulmeaNedeii#

Trasee din Tarcu: Poiana Mărului – Vârful Nedeia

2010-10-08T12:37:00.002+03:00

Poiana Mărului – Buza Nedeii – Vf. Poiana Nedeii – Vf. Bistricioara – Vf. Mătania (Nedeia)

Marcaj: triunghi albastru.
Durata: 5 -6 ore

Secţiuni	Timp	Apă	Distanţă	Diferenţă nivel
Poiana Mărului – Vf. Buza Nedeii (ieşire în gol)	3 h	Da, în localitate	4 km	+ 900 m
Buza Nedeii – Vf. Poiana Nedeii	40′		2,5 km	+ 200 m
Poiana Nedeii – Vf. Bistricioara	40′		2,5 Km	+ 220 m
Vf. Bistricioara - Vf. Mătania (Nedeia)	40′		2,5 km	+ 150 m

Traseul face legătura între Poiana Mărului şi culmea principală a Munţilor Ţarcu, în urcare prin padure, apoi ieşind în gol alpin şi parcurgând întreaga culme a Nedeii de la nord spre sud-est.
Pentru a intra în traseu, vom urma din Poiana Mărului drumul ce porneşte în amonte pe valea Bistrei Mărului, pe care îl vom urma de la drumul betonat 400m până lângă păstrăvărie.

Vilă lângă păstrăvărie

Acolo în dreptul unei cochete vile cu turn vom apuca spre dreapta pe un drum lateral ce urcă spre alte două vile recent construite pe o terasă.

Intrarea în traseu drumeagul dintre cele doua vile

Trecem prin faţa acestor construcţii şi prindem drumeagul ce începe să urce intrând sub poala pădurii.

Ţinem cărarea şi întâlnim rămaşiţele unor podeţe de lemn, loc în care va trebui sa urcăm abrupt printre copaci până ce prindem culmea din dreapta. Pe această culme poteca devine clară şi ne poartă în urcare printr-o serie de poieni spre est, si mai apoi spre sud, dupa cum se arcuieşte respectiva culme.

Poienile din pădure (La Preluci)

Urcuşul continuă prin pădure (amestec foioase şi conifere) şi ajungem dupa aproximativ 3 ore la pajiştea alpină la altitudinea de 1515 m (am urcat de la 670 m din localitate).
Suntem pe o culme domoală şi vederea se deschide spre toate direcţiile. În apropiere zărim o baliză pe o proeminenţă, e vârful Buza Nedeii pe care îl ocolim pe poteca înierbată parcurgand spre sud culmea.

Buza Nedeii

Trecem printr-o înşeuare lină în dreptul vârfului Poiana Nedeii (1777m), pe care îl lăsăm în partea dreaptă şi ne continuăm drumul pe culmea lină ce se curbează urcănd uşor pe direcţia sud-est.
Ajungem în curând pe vârful Bistricioara unde trecem bariera celor 2000m, având o caldare în stânga (căldarea Dalciului), dar vom ţine direcţia înainte chiar pe mijlocul culmii.

Poteca si borna pe culmea Nedeii

Dupa înca o jumătate de oră intersectăm poteca marcată bandă roşie de pe culmea principală, în apropierea vârfului Nedeia (2150m).

Trasee din Tarcu: Poiana Mărului – Şaua Plaiului

2010-08-30T12:00:00.003+03:00

Poiana Mărului – Pod Valea Şucului/Mărăşeşti – Cabană – Vf. Brusturu – Vf. Căleanu – Şaua Plaiului
Marcaj: bandă roşie.
Durata: 7-8 ore.

Secţiuni	Timp	Apă	Distanţă	Diferenţă nivel
Poiana Mărului – Pod Valea Olteana/Mărăşeşti	2h	Da	6 km	+ 350 m
Valea Olteana – Cabană	2h		4 km	+ 600 m
Cabană – Vf. Brusturu	1,5-2 h	La cabana	1,8 Km	+ 500 m
Vf. Brusturu – Vf. Căleanu	30′		1 km	+ 100 / – 30 m
Vf. Căleanu – Şaua Plaiului	30′	Între Ş.Plaiului şi Ş. Şuculeţului	1,6 km	- 100 m

Traseul face legătura între Poiana Mărului şi creasta principală, parcurge în buna parte Valea Şucului pe drumul forestier şi apoi ajunge în pajistea alpină pe unul din picioarele împădurite. În continuare traseul urcă abrupt pe la marginea grohotişului pe vârful Brusturu, parcurge culmea Brusturu – Căleanu şi de aici coboară uşor pe pajiştea înaltă spre poteca de pe culmea principală.
Se porneşte din Poiana Mărului din dreptul podului peste pârâul Şucu (de lângă mânăstire) spre sud pe valea Şucului. Pe drumul forestier e posibilă deplasarea şi cu mijloace auto, de-a lungul apei care curge volburoasă peste pietre.
După aproximativ 4 km drumul începe sa urce, depărtându-se puţin de albia Şucului ce în acel loc prezintă o serie de repezişuri (cataractele Şucului). După cataracte, panta drumului se atenuează şi ajungem iaraşi langă apă.
Urmând drumul forestier spre sud întâlnim în scurt timp Şuculeţul, un afluent ce curge din stânga, de-a lungul căruia vedem un alt drum forestier secundar. Vom urma direcţia iniţială înainte peste podeţul de beton, iar dupa inca 900m drumul traversează pârâul chiar în aval de o frumoasă cascadă.

Cascada pe Valea Sucului, Km 6

Continuăm să urcăm având apa în stânga, ajungem dupa încă un kilometru (7 km de la Poiana Mărului) la un podeţ peste Olteana, pe partea stângă, în dreptul văii Mărăşeşti. Traversăm apa (Olteana) şi o luăm în stanga imediat dupa podeţ trecând şi peste pârâul Mărăşeşti pe un alt podeţ improvizat din trunchiuri. Suntem pe o vale îngustă, între panta împadurită şi pârâu.

Pod Valea Marasesti

Aici trebuie sa alegem poteca ce se desparte brusc în stânga şi urcă abrupt, pe un vechi drum forestier. Urcăm mai abrupt câteva sute de metri şi ne dam seama ca suntem pe o culme ce ne poarta domol spre est, printr-o pădure tânără, cu semne vechi de exploatare. Întregul parcurs în urcare prin padure măsoară 2,3 km şi se parcurge în maxim o oră.
Ieşim din pădure pe lângă nişte fagi bătrâni, într-o poiană în mijlocul căreia se află o stână. Poteca turistică traversează jumătatea nordică a poienii, strecurându-se printre brazii ce o mărginesc spre est şi urcând pe o mică culme plată (1610m), de unde vederea se deschide.
Avem în faţă vârful Brusturu, ce se ridică maiestuos ca o piramidă, impăienjenit de jnepeni şi bolovani imenşi. În continuarea crestei se vede şi vârful Căleanu, dominând cu ai săi 2290m prăpastia ce se cască între el şi Brusturu (Groapa Brusturului). În stânga noastră avem Valea Şuculeţului, prelungă şi împadurită, peste care zărim domoala culme a Nedeii.

Suntem aproape de cabana Brigitta, construită în 2009 pe piciorul ce coboară din vârful Brusturu spre nord în valea Şuculeţului. Poteca trece pe lângă cabană (1625 m), de la marginea pădurii pană aici am mers 1.5 km. Cabana este proprietate privată , nu oferă cazare sau masă.

Cabana Brigitta

În continuare vom părăsi poteca principală (ce se îndreaptă în continuare spre est spre stânele din căldările Căleanu şi Şuculeţul) şi vom urca direct spre vârful Brusturu, pe culmea din dreptul cabanei, menţinându-ne aproape de marginea căldării din stânga, în mijlocul căreia curge un pârâu. La altitudinea de aproximativ 1750m vom traversa perpendicular alte cateva poteci pastorale, ce parcurg pajiştile pe curbe de nivel, la diferite înăltimi, şi vom continua sa urcăm abrupt printre jnepeni şi uneori pe grohotiş direct spre vârf.

Urcarea spre Brusturu

Atenţie: în caz de vreme nefavorabilă, nu se recomandă a se urca spre vârful Brusturu!

Ajungem pe Brusturu dupa un efort susţinut, la altitudinea de 2116m. Urcuşul de la cabană a durat 1.5h.
Daca vizibilitatea ne permite, de pe piramida de pietre putem admira spre sud imensa căldare Olteana, peste care se ridică muntele Ţarcu, având în vârf staţia meteorologică. Spre sud-est vedem o culme înierbată spre Căleanu în prim-plan, iar în plan mai îndepartat distingem vârfurile Prislop şi Nedeia (spre NE). În ultimul plan ar trebui sa vedem vf. Gugu şi chiar vf. Retezat, putin mai la N.
Pentru a ajunge pe vf. Căleanu vom ţine culmea spre sud-est, lăsând în urmă o şa înaltă şi abordând cu deosebită atenţie urcuşul abrupt şi expus ce ne aşteaptă. În acel punct există urme de poteci şi pe stânga şi pe dreapta pintenului ce se înaltă abrupt în faţa noastră, iar în funcţie de condiţii se va alege varianta potrivită (pană în iulie partea nordică poate sa prezinte acumulări de zăpadă inclusiv peste potecă, caz în care va fi menţinută o variantă a potecii de pe partea sudică, urcând apoi în creastă pe panta înierbată).
După vreo 200m de la acel pasaj delicat, ajungem pe vârful Căleanu (2190m), punctul de înălţime maximă a traseului.

Vf. Căleanu

De aici acest traseu va urma culmea domoală spre sud încă 1,5 km, întâlnind traseul principal de creastă al munţilor Ţarcu în Şaua Plaiului.
De pe vârful Căleanu ne putem îndrepta şi direct spre E urmând buza Căldării Şuculetului spre Şaua Şuculeţului, dacă dorim să continuăm spre vârfurile Nedeia sau Prislop.

Trasee turistice Ţarcu

2010-08-15T18:26:00.001+03:00

Dragilor si dragelor,

Poate ca unii dintre voi stiu deja ca am de ceva vreme preocupari pentru aria protejata Muntii Tarcu, in cadrul Asociatiei Altitudine care a primit administrarea sitului Natura 2000 existent acolo.

Vreau sa va cer ajutorul in inventarierea traseelor turistice si a starii acestora.

Dupa o discutie cu domnul Valentin Balaban, seful Salvamont CS, se pare ca traseele oficiale (omologate) sunt cele descrise in MN51 Muntele Mic Tarcu, de Gh Niculescu (ed. 1990).

Dupa o analiza si triere, traseele turistice din Tarcu actualmente sunt urmatoarele:
http://www.tarcu.ro/turism/trasee-turistice

Convingerea mea este ca se pot inventaria, completa si updata aceste trasee, cu ajutorul vostru.
Avem nevoie de date actualizate despre aceste trasee. Dupa inventariere, vom trece la remarcarea unor trasee mai importante... ideal ar fi sa avem informatii cat mai corecte despre toate traseele.

Avem nevoie pentru fiecare traseu (sau partial pentru segmente de traseu) de urmatoarele date:

I.    Nr traseu ____ segment: ____
II.    Localizare:
a.    Start: nume _______ coord. GPS _____
b.    Finish: nume _______ coord. GPS _____
III.    Starea potecii: F/B/E/I (F Buna/Buna/doar pt. Experimentati/Impracticabila)
IV.    Marcaj: M/N (Marcat/Nemarcat)
V.    Starea marcajului: OK/P/L (OK, Partial marcat, Lipseste in cea mai mare parte)
VI.    Timpi de mers ____ (lejer, cu rucsac si cort, pt segm. respectiv)
VII.    Lista puncte intermediare :
•    nume _______ coord. GPS _____
•    nume _______ coord. GPS _____
•    nume _______ coord. GPS _____
•    ...
VIII.    Surse de apa in traseu :
a.    descriere ______________________
b.    coord GPS _____
IX.    Obiective turistice pe traseu (cabane, puncte de belvedere, popas, varfuri, poieni, rascruci de trasee, lacuri, rauri, stani...)
a.    Nume loc ______________________
b.    coord GPS _____
X.    Alte observatii : _______________
XI.    Poze din traseu (adresa web / fisiere .zip atasate) _________

Am facut si un formular pe care il puteti descarca in format .doc, sa-l trimiteti completat, cum va pica mai bine:
http://www.tarcu.ro/wp-content/uploads/2010/08/Formular-traseu-Tarcu-aug-2010.doc

Cei care doresc sa ajute, datele sau formularele la trimiteti direct la mine (mailto:alin.ciula@gmail.com , ... eu le voi centraliza si insera intr-o baza de date.

Coordonatele GPS nu sunt esentiale, le putem lua si ulterior... in caz ca nu le aveti, importanta e descrierea. Si nici pozele nu sunt obligatorii.

Multumesc anticipat celor ce vor contribui.

Alin Ciula
Situl Natura 2000 Muntii Tarcu
http://www.tarcu.ro

Telegrafic din Ţarcu

2010-06-09T16:52:00.002+03:00

Lugoj. Dimineaţă. Start. Semafoare.
Caransebeş. Cerna-Lukoil. Benzină proastă.
Cratere.Viteză 'de croazieră'. De cand îl ştiu, drumu-i la fel. (n.a. În ce puii mei de ţara trăim !?!?

Zerveşti. Asfalt nou. Beton. Turnu Ruieni. Primărie. Harambaşă. Borlova. Asfalt nou.
Bicicleta. Raluca. Muntele Mic. Nu vrea să o luăm şi să punem tzoacla pe portbagaj.
Mircea. Enrico. Mişcare.
Una bobină inducţie kaput. Chin la deal. Telescaun. Asfalt. 3 cilindri. Grăbeşte-te încet.

Şaua Jigorii. Se taie pădurea!!!

Vacă. Prăjitură de la Lore. Şi la vacă. Lins pe bot.

Culmea Jigorii: băncuţe noi. Copacii goi. Se taie pădurea!!!

Se taie pădurea la greu, meticulos şi fără grijă.

Urme noi. Motoare, ATVuri. Paralele prin iarbă cu drumurile de anul trecut, şi de anul răstrecut!!!. Rânjet de nămol.
Liziera pădurii, 5m laţime!!! Defrişare, după lizieră...
Urme de TAF în loc de potecă. Marcaj proaspăt. Cruce galbenă. Cruce galbenă!?

Kein potecă, urme de TAF rulz.
Două palme!!! (n.a. "Doua palme!!!"= "Aiii, să-mi trag două palme!!! În ce puii mei de ţară trăim !?!?")

Emigrare! Congo.

Arie protejată. Ţarcu. Defrişări. Romsilva. Motoare.

(n.a. Ăştia acum parcă vor s-o radă toată. Iar alţii, mai iubitori de natură de felul lor, vor doar s-o calce sub roţile
motoarelor, să nu mai ramană petec de poiană necălcată)

Şeroni. Drum nou pe iarbă, alături de cel vechi...
(n.a. Cauciucul rânjeşte pe mormântul ierbii!
Mă consolez, bine că n-au ajuns şi aici să taie copacii.
Talăngile vacilor şi mireasma florilor ne mai alină durerea.
Brusc, îmi imaginez o cabană în mijlocul poienii Şeroni, cu parcare asfaltată in faţă. Ptiu, vis urât!)

Coborâre, direcţia râu. Pădure. Focuri de armă. Ecou în adâncul pădurii!!!
Pac, pac, pac... Linişte.

Intrebare. Obstinaţie... Doua palme!!! (n.a. "Doua palme!!!"= "Aiii, să-mi trag două palme!!! În ce puii mei de ţară trăim !?!?")

Imaginaţie. Căprioară. Rană. Mistreţ, sau urs. Killeri. Rânjete.
Daca ne intalnim cu ei? Întrebăm despre autorizaţie sau ... pace. Pace!? Mă simt vânat.

Râu. Doar zgomotul apei. Vijelioasă, curajoasă, cristalină. Unde e sângele?
Poiană. Urzici şi zmeuriş până la brâu. Pom peste apă = pod.

Desiş. Urcuş. Urme de animale. Fagi de 150 ani, unii doborâţi de furtună.
Putreziciuni. Ciuperci. Viaţă nouă!

Culme domoală. Lizieră. Ramuri ce înfrunzesc abia acum. Păsări de pradă in văzduh. Rotocoale.
Căldare. Vale. Cascadă. Plafon de nori. Odihnă. Ciocolată.

Privelişte. Narcisă. Pajişte. Colţ de stâncă.
Surpriză! (un animal aleargă la vale spre pădure) Coadă lungă. Pudrat cu alb. (cu urechi ascuţite, parcă poartă o mască pe faţă... s-a uitat la noi fugind).
Nu e vulpe... e unul ce râde !!!
Râdem şi noi! Natura învinge, dacă o laşi în pace.
Natura 2000. Planuri de protejare a naturii.
Imprejmuire. Licheni. Stană. Refugiu. Pauză de masă. Planuri de culme.

The enchanted Valley.
Pete albe. Narcise! Multe narcise!
Izvoare. Apă. Afiniş în floare. Alte narcise. Rododendroni în floare!

Nori negri. Ceaţă. Potecă. Vale.
Ravenă. Zăpadă. Drum spre casă. Pe unde!?

Căldare. Turme de oi. Câini, mulţi câini!

Coborâre. Lătrături.
Ciobani. Pârâu de munte. Ciobani, discuţii, Ionuţ şi Adriana.
Drum în serpentine.
Motor, oier. Drum, stână, platou.
Urme pe iarbă. Arătură!

Staţie meteo. Ionuţ. George nu. Afinată. Pisică.
Endurişti. Vârciorova. Ghid. Marius. Protecţia naturii. Poveşti. Defrişări la ras.

Drum spre casă. 4WD. Augsburg. Uber alle!
Motociclişti. Şeroni. Drum prin iarbă.

Brazi. Muguri de brad.
Culmea Jigorii. Cort. Renault. Turişti cehi. Copii!

Copaci tăiaţi. Scorbură. Stră-stră-bunicul copacilor executat.
Film. Replică.
'- Dar cu tata ce-aţi avut?!'
Romsilva. Două palme!!! (n.a. "Două palme!!!"= "Aiii, să-mi trag două palme!!! În ce puii mei de ţară trăim !?!?" )

Ţara lu' Papură Vodă.

Maşină. Înserare.
Mâine începe o nouă zi.

Picasaweb.
Sfârşit.

Hercules Maraton 2010

2010-05-25T22:31:00.022+03:00

E dupa amiaza dinaintea startului maratonului Hercules.
Suntem la Pensiunea Dumbrava si ma inscriu la maraton.
Multi cunoscuti, si mai multi necunoscuti... atmosfera linistita (deocamdata), dar tensiunea mocneste in aer.

Hercules 2010 - photo by Hume

Dupa ce primesc pachetul de concurs, cu numar si chip, nu mai astept nici pastele nici sedinta tehnica si pornesc maratonul propriu.
Pentru ca Lore va sta in punct de control la bisericuta Dobraia, nu voi ramane in valea Cernei, ci vom merge impreuna la Cracul Teiului, pe urma voi cobora eu dimineata sa iau startul in cursa.

Dupa 5 ore de alergat - Merci Calin!

Zis si facut...
Impreuna cu Lore, cu Paiciu (de mult n-am mai vorbit cu nazdravana de Paiciu!), cu Maia si fiica ei Ana pornim pe drumeag in sus. Doar nu era sa las singure patru fete :)

Mergem catinel, suntem cu bagaje si Ana (12 ani) nu e obisnuita cu muntele... imi convine. Facem doua ore pana la Cracul Teiului, avand inca dubii daca vom fi primiti sa innoptam in casa, desi Alin ne asigura ca a vorbit cu gospodarul.
Drumul e marcat deja, il intalnim si pe Robi care a fost sa verifice marcajele la traseul scurt (unele din ele disparusera de saptamana precedenta).
Ajungem la gospodaria de langa izvor, si intr-adevar domnul Lazar ne primeste si ne ofera o camera unde sa dormim. Am sta la taclale, dar e treaba de facut asa ca profitam inca de lumina.

La izvor ne asteapta Marcus, numai bine reusim pe lumina sa incropim acoperisul la masuta pentru punctul de revitalizare, din niste crengi si o prelata.

Totul e pregatit. Apare Andy din Resita cu trupa de la Bike Attack, Hume care va fotografia in zona si Eugen cu Calin ce vin cu Medana.
Lore cu Marcus vor sta la bisericuta, Paiciu cu Medana la Cracul Teiului, iar Maia si Ana vor ajuta si ele. Hume va poza pe traseu.
Ne adunam in casa, tocmai la timp pentru ca afara se lasa intunericul si incepe sa toarne, cu tunete. Mancam si povestim cu gazdele noastre, care se mira cum vom alerga concurentii peste munte si-napoi pe vremea ploioasa ce se anunta.

Cu gazdele noastre - photo by Paiciu

Potecile umblate de vite au devenit o mocirla de nedescris.

Mananc mai consistent sa am resurse a doua zi dimineata... fiind puncte de alimentare pe traseu hotarasc sa nu car cu mine decat doua batoane ce le pot tine in buzunare.
Incerc sa dorm dar nu reusesc... imi imaginez traseul, cunosc doar partea dinspre V Cernei, dar il parcurg in gand, l-am studiat pe Google Earth. Fac strategii, stiu ca a doua jumatate va fi mai solicitanta, urcarea aia in Poiana Matzii cu 500 m diferenta de nivel.
Sunt linistit, chiar daca nu pot dormi meditez si ma incarc de opimism si energie. Fiind mai usor decat la Piatra Craiului, as vrea sa ma incadrez in 5 ore... sa vedem daca reusesc pt ca sunt mai putin antrenat decat asta-toamna.

In fond maratonul meu va fi mai lung de 38 de km :) Dar nu-mi fac griji am rezistat eu la alte chestii mai grele. Pentru Hercules m-am antrenat putin spre deloc (adica am alergat odata 10 km pe sosea, am fost la Liman 32 km bike - ala a fost un concurs cat de cat serios, si am alergat la crosul firmelor 5 km - peanuts).
Cu toate astea sunt cu moralul sus, ma distrez si ma gandesc ca m-am pregatit intens cu odihna si relaxare.

As fi vrut sa ma implic mai mult si-n organizare, dar o serie de alti factori m-au tinut deoparte. Acuma o sa dau tot ce pot.

Nu astept ca telefonul sa ma trezeasca, ma ridic la aparitia zorilor. Mai mananc ceva, iau rucsacul si pornesc in jos spre Dumbrava la 7:30, luandu-mi ramas bun de la Lore.

Vreme de concurs - photo by Hume

Ceturi plutesc peste versantii calcarosi si eu cobor tacut, fara graba potecuta prin dimineata umeda.
Ating crengute, picaturi de apa racoroase se scutura, imi ating pielea si ma infioara! Ideala incalzire! Sper sa nu conteze cei aproape 3 km in plus, in fond sunt neglijabili ca efort pe langa ce ma asteapta.
Dupa aproape jumatate de ora, ajung la Dumbrava unde e mare agitatie. Imi iau echipamentul, beau lichide si ma indrept catre start, discutand vesel cu Cata, Silvia, Alex, Elena, Captain, Razvan, Calin, Eugen, Vali, Luci, si multi altii... Imi place ce vad, lumea e nerbdatoare sa alerge.

Ma asez in randul al doilea, in rand cu Captain si Suca ... as vrea sa ma detasez cumva de pluton, sa ma tin de ei, performerii.
Se da startul... pornesc tare si imi zic macar sa fiu si eu odata intre primii... as, de unde!
Cei mai viteji deja iau avans dupa primii metri... Gianina e intr-o masina in fata si filmeaza... incerc sa tin un tempo ridicat, dar parca stomacul mi-e plin de bolovani, simt burta cum ma loveste la fiecare pas in ficat... cred ca am baut prea multe lichide.
Asa ca imi adaptez ritmul, aleg un tempo suportabil pentru stomac. Ma depaseste Horica in viteza, Suca si Captain castiga teren, ma ajung si Vali si Luci din urma si multi altii. Dar suntem abia la inceput...
Iata podetul, maratonistii cotesc la stanga peste Cerna, in timp ce ceilalti de la semi alearga in continuare pe sosea.
Incerc sa alerg pe urcare. Initial merge, pe urma dupa cateva sute de m e tot mai greu. Vali e in fata, bravo Vali! Ma ajunge Daniela, o cunosc din Piatra Craiului, acolo am tot intersectat-o pe traseu si am depasit-o, dar acum e mai in forma si ii fac loc sa treaca incurajand-o.

Prima amazoana - photo by Paiciu

Fac loc si unui domn, ce urca cu pasi mari cu castile pe urechi, imi zambeste si aud un Multumesc! Sunt impresionat ce bine urca, aveam sa aflu pe urma ca e Bruno Adamcsek, din echipa Salvamont Herculane. Bravo!
Imi intru in ritm... urcam sustinut, stomacul nu-mi mai salta ca-n alergare si reusesc sa tin pasul la cativa m in spatele lui Bruno si Daniela. Recunosc un tip de la Truly, si ei organizeaza un concurs in Ciucas, uracam unul dupa altul.
Trecem in viteza pe la Cracul Teiului, bucurie mare pe mine ca-i revad pe cei ce i-am lasat dormind dis de dimineata. Am parcurs deja 1/8 din traseu.

La Cracul Teiului - photo by Paiciu

Un ultim hop, si iata-ma-s la lumina, in poiana cu bisericuta de la Dobraia... Lore imi striga bucuroasa:
- Haide, haide! esti pe 20! dar nu trec inainte s-o pup.
Ce mai conteaza ca Adi Valean cu inca cineva trec ca expresul pe langa mine!
Cobor alergand la vale pe drumul de tara... stomacul meu se trezeste si el si bolovanii parca se inmultesc cand maresc viteza... asa ca trebuie sa reduc turatia.
Hume ne asteapta intr-o livada, numa bine sa ne pozeze cand trecem prin balti si noroaie!

Moody terrain - Photo by Hume

Ceilalti se distanteaza, ei lasa ca o sa-mi consum eu lichidele din stomac si sa vezi ce viteza o sa bag! Lasa ca va prind io!
Si chiar il prind din urma pe Bruno la punctul de control Poiana Lunga, dar nu ma pot abtine sa nu bag un pahar de apa... a trecut o ora si-mi trebuie lichide.
Spre Bogaltin ma intampina cu incurajari familia Ciumpilica! Se vede satul in vale... alerg mai bine acum, mi-am intrat in ritm.
Trec pe langa radioamatorii cu antene (ce asigura comunicatiile mobile intre posturi, super tare!) si cobor in sat. Oamenii pe strada se mira si unii ne incurajeaza. Sunt la jumatea cursei, ura!
Repede ajung la biserica, copiii ma incurajeaza (raman mirat, de unde-mi stiu numele oare!?), Diana si Mardale nu mai stiu ce bunatati sa ne dea... iau o felie de mar, doua de portocala si la deal.
De data asta nu mai pot sa alerg nici macar cativa m la deal. Asa ca pun capul in pamant, strang bine betele-n pumni si pasesc hotarat!
Imi macin marunt pasii si saliva, urc dand din bete in ritm constant si cat pot de rapid.
Iesim din sat si vad Golgota: un deal imens, pe care drumul recent spart cu buldozerul il suie abrupt, cu 2-3 serpentine. Unii concurenti sunt deja sus!
Aici nu mai e nimic de adaugat, cu rabdarea treci marea, este hopul cel mai greu... mi-e foarte greu dar nu ma opresc nici mort!
Aici pe urcare ma intrece Cata, apoi Bruno si alti 2 concurenti. Altii vin din spate, ii vad in vale, am urcat ceva dar parca sunt melc, asa de incet merg! Un noroi lipicios se prinde de talpa papucilor, si de bete, intampin rezistenta cand dau sa scot varful batului din clisa!
Ma inversunez... si constat ca desi am fost depasit de 2-3 oameni, pastrez totusi distanta fata de cei din fata. Incerc sa ma apropii, dar un pas mai lung imi provoaca dureri. Am crampe, deci n-are rost sa fortez, trebuie sa merg in pas marunt ca mai e de urcat!

Golgota, Saua Matzii (privita de sus) - by Serban Simbotelecan photography

Intr-un sfarsit, dupa un damb ajungem la un cort in punctul de control Saua Matzii. Desupra lui alt deal de urcat, totusi incomparabil mai mic decat ce urcasem pana aici.
Bruno este masat pe picioare de baietii din post. Norocosul.
Beau apa, energizant si prind puteri noi.
Pe culme, poteca se intinde, portiuni de plat sunt intercalate de urcusuri domoale. Ne indreptam spre creasta Muntilor Cernei. Reusesc sa alerg pe plat, insa la cea mai mica panta, trebuie sa merg caci orice tentativa de alergat imi provoaca crampe, carcei in muschii gambei si aductori (a trebuit sa ma uit pe net sa vad ce drac de mushi is aia ce ma dureau :).
Iesim in gol alpin si zarim creasta printre ceturi. Inca urcam spre saua cea mai inalta (Ciumerna), aici nu mai stiu zona si abia astept sa ajung in locuri cunoscute sa-mi iau un punct de reper.
Incepe sa picure, la est bubuie, ma uit in jurul meu si vad concurentii insirandu-se pe poteca, si in fata mea dar si in spate.
Cineva a pictat bolovani de-a lungul potecii cu alb: HM. Adevaraciune de concurs!
Intersectez o turma de mioare, ciobanul auzind de unde venim imi zice:
- Asta-i mare chinuiala!
O fi chinuiala, da-i sanatoasa. N-a murit nime din asta (inca). Nu mai poti, o lasi mai moale, sau te opresti la un punct de control unde sunt oameni sa-ti tragi sufletul.
Dar eu nu am de gand sa ma opresc niciunde.
Iata-l pe Tavi sus aproape de creasta, ma pozeaza si ma incurajeaza.
- Ma, dar ai venit repede!
As fi vrut yo mai repede, dar lenea e cucoana mare!

Iata saua Ciumerna si Istvan cu cortul ma fluiera. De aici cunosc drumul si e tot vale.
Incep sa alerg! Poteca coboara usor, crampele nu prea ma lasa sa fac salturi mari, asa ca alerg cu pasi mici... dar iau viteza. Iuhuu!
Hume s-a repozitionat aici in zona impreuna cu Serban si ne trag in poza.

Photos by Hume & Serban Simbotelecan

In fata mea doi concurenti, depasesc unul si ma apropii de celalalt, dar nu reusesc sa-l intrec. Il iau de iepure :). Ma odihnesc alergand la vale.
Ajungem rapid in saua Prislop. Catalin si Jimi sunt la post si-mi dau binete.
Urmeaza coborarea abrupta prin padure printr-o mocirla de nedescris. Paraul e pe poteca, alerg prin frunze moarte si imbibate cu apa si noroi, la un moment dat trec printr-o balta ce-mi ajunge pana la genunchi. Noroc ca-i vale si nu raman lipit acolo in namol.

Ma apropii la 1m de concurentul din fata, care fuge si el mancand pamantul! Mai putin si-l ating. Suntem aimandoi atenti la picoare sarim peste bolovani, crengi si namoale... parca ne alearga dracii! Iesim intr-o livada in panta... terenul nu mai e mocirlos si se poate lua viteza (cine are pasul mai mare).
Incep sa simt tot mai mult durere in buricele degetelor. Ma dor la impactul talpei cu solul, cu atat mai tare cu cat fac saltul mai mare.

Trebe sa incetinesc... iepurele meu a scapat.
Recunosc drumeagul abrupt marginit des de copaci spre Prisacina, prin care ma praval la vale ca o tornada ... ( glumesc, as vrea yo, dar nu ma lasa buricele degetelor, sunt doar un vanticel)
Horica e oprit pe margine si se hidrateaza, de vorba cu doi prieteni. Hai mai cu mine la vale! Cred ca vrea doar sa-mi dea for, si sa ma faca dupa aia in tromba!
La Prisacina dau brusc peste masina de la punctul de control, mai ca era sa ma arunc pe ea. Cipi e acolo si se bucura ca ma vede.
Un baiat se plange de menisc, eu iau o felie de portocala si la vale!
Nu e doar vale insa... mai sunt si portiuni de urcare. Pe una ma depaseste Mircea, bravo Mircea! dar mai intrec pe cineva si il zaresc in fata pe Cata.
Cata ma vede si fuge, nu sta sa povestim talharul! Lasa ca te prind eu!
Pana la urma si sportul asta e fain, ca-ti fugaresti prietenii!
Zaresc scoala din Prisacina si prind puteri, iata si bisericuta si Lore ma noteaza, ma opresc pret de-o secunda s-o pup ca i-o fi frig saraca a stat acolo in frig atatea ore.

Fluierila la biserica Dobraia - by Hume & Vasi Perju

La Cracul Teiului festival, doamna ma imbie cu gogosi, iar fetele si copiii fac galerie! N-am timp de prajituri acuma!
Dau la vale si accelerez dupa Cata, am mai fost pe aici de doua ori azi!... mai-mai sa-l prind pe noroi pe portiunea nu foarte abrupta.
Insa pe urma in padure, panta e mai mare si degetele mele iau foc! Trebuie sa incetinesc... nu vreau unghii lipsa.
Unghiile mele au ramas deci la loc, doar ca acum cand scriu sunt putin albastre. Burta e mai trasa, si mersu leganatu... :))
Pe coborare m-a ajuns si Serban, bineinteles i-am facut loc sa treaca, si m-am intalnit cu Luci Clinciu si Adi Bostan. Ce frumos, mi-am spus! Au terminat cursa si s-au intors sa incurajeze concurentii!

Ajung in poienita de deasupra vaii, in vale se aude vuietul Cernei, si muzica si chiote.
Iata paraul, podetul peste apa Bedinei, il trec cu atentie sa nu alunec, e plin de noroi.
Inca cativa pasi si ies in poiana, parca intru in priza cand vad sosirea si alerg sarind in sus de bucurie... acum trebe sa iau viteza!
Iarba verde-n poienita e prea apetisanta sa n-o testez, fac un ultim salt peste linia de sosire si ma arunc!
Plutesc! Sunt fericit!
Plonjez pe burta si totul e minunat! Sunt intins pe iarba si timpul s-a oprit parca in loc.

Bucurie la finish - Photo by Luci Lacan

Alin cu Gianina vin la mine si ma felicita, ma trezesc cu o medalie dupa gat si aud in boxe:
- Concurentul nr 563, 4h 59 min... si nimic altceva nu mai conteaza!!!

Bucuria e imensa, nu se poate descrie.
Daca n-ati trait inca asa ceva, nu e tarziu s-o faceti inca!

Alergatul in aer liber face bine la sanatate.
Un maraton este o experienta ce merita traita!
Este o uriasa provocare, o lupta intensa cu barierele fizice si psihice, iar a termina un maraton este o satisfactie enorma. Incercati, merita!
Toti participantii sunt castigatori, chiar si cei care au ajuns dupa timpul limita! Cel mai important e sa ajungeti la finish!

La premiere - photo by Hume

Nu participati ca sa fiti primii, sunteti in cursa doar cu voi insiva, si cu preconceptiile legate de modul de viata!

Acest fenomen al concursurilor sportive, initiat de cativa iubitori de miscare entuziasti, se dezvolta tot mai mult la noi.
Felicitari initiatorilor si organizatorilor, unii dintre ei deja adevarati performeri !

Intr-o tara bolnava si lenesa, in care sportul cu cea mai mare priza la public este doar un joc murdar de culise si interese, si cu toate astea in media auzi doar de fotbal, cum draq sa nu-ti vina sa o iei la fuga?!

Macar acum avem unde sa fugim!
Veniti fratilor la alergat si la bitziclat, faceti miscare in aer liber, plimbati-va macar in natura, nu stati pe stadioane sa spargeti seminte si apoi va autonumiti iubitori ai sportului! Iubitori ai sportului my ass!
Miscati-va, ce naiba!

Pe seara, am pornit a patra oara pe poteca spre Cracul Teiului impreuna cu Matasaru, sa ajutam fetele sa coboare.
Succesul nu e doar al nostru al concurentilor, ci si al organizatorilor. Voluntarii au stat ore in sir in posturi, infruntand ploaia si gata sa dea o mana de ajutor la nevoie.
Lor le multumim ca au facut posibil evenimentul!
A fost multa munca dar si satisfactia pe masura.

Multumiri organizatorilor - photo by Hume

La atmosfera de sarbatoare ce a dainuit intreaga perioada, vremea ploioasa chiar nu a mai contat, si nici faptul ca Pensiunea Dumbrava a refuzat orice comanda dupa ora 16, in ziua concursului.
In sufletele oamenilor adunati sa aplaude si sa premieze castigatorii e soare si vreme buna!

Rezultate aici:
http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton?quicktabs_2=3#quicktabs-2
http://www.alternativetm.ro/semimaratonhercules?quicktabs_2=3#quicktabs-2

Poze (nenumarate!) gasiti tot pe situl concursului, multumiri fotografilor care au imortalizat trairile participantilor si atmosfera.

Innsbruck iarna

2010-02-21T15:28:00.004+02:00

Nu putem vorbi de Innsbruck, capitala regiunii austriece Tirol fara sa amintim sporturile de iarna. Pe care austriecii le practica ca pe un adevarat cult, iar strainii se imbulzesc pe pistele impecabil intretinute si echipate.

Innsbruck e situat pe valea raului Inn, si accesibil cu masina din Timisoara sau Arad in 10 ore.

Orasul a gazduit Jocurile Olimpice in iernile din 1964 si 1976, si nu exista localitate sa nu aiba minim o partie de schi, sanie sau schi fond.

Ca si domenii schiabile, se remarca in imediata apropiere Axamer Lizum, Seefeld, Patscherkofel (Igls), Kuhtai, ca sa nu mai vorbim de Stubai aflat putin mai departe la vreo 40 km.
Se poate schia chiar si deasupra centrului orasului, privelistea e spectaculoasa dar din pacate n-am ajuns la Nordkette, e o singura pista destul de abrupta si noi am preferat o zona mai intinsa.

Am putut sa ma conving anul trecut la Stubai ce inseamna o vacanta la schi.
De data asta, pentru ca stateam chiar in Innsbruck, in scurtul ragaz de 5 zile am ales cu predilectie Axamer Lizum pentru ca era aproape de oras si suficient de intins si de bine dotat.

Axamer se remarca prin cabina pe sine, care poate duce deodata 160 de oameni pana sus in cel mai inalt punct Hoadl 2340m, de unde porneste partia olimpica de coborare la vale (tot acolo se afla acum un imens restaurant).

Nu am sa insist asupra dotarilor, sunt normale intr-o statiune civilizata de ski (cabina aia exista inca din 1964). Cel mai mult am asteptat la coada 7-8 minute, atunci cand coboram pe schiuri jos la parcare si urca puhoiul de turisti. Pe urma, turistii se raspandeau pe partii si nu mai stateai deloc la cozi.

Venind dimineata inainte de ora 9, nu aveam nici o problema cu aglomeratia si dadeam cateva ture bune pana se umpleau partiile de oameni. Nu va inchipuiti ca era densitate mare de oameni pe partii, dar trebuia totusi sa fii atent.
Cabina (de fapt sunt doua, una urca si alta coboara concomitent) este interesanta si practica... te duce in 3-4 minute de jos pana sus, mult mai eficienta decat telescaunul.
Coborand pe partia olimpica, schiam destul si pe langa ea... descoperisem un jgheab ca un fel de half-pipe pe care ma dadeam huta-huta.
Dar la fel de mult imi placea partia de pe culmea Pleisen, era acolo o zona cu zapada batuta bine, off-piste, si mai spre baza multe damburi... dupa prima zi de dat pe damburi eram rupt de picioare.

Am facut destule ture cat sa ma declar multumit, ca o statistica simpla mi-am listat intr-o zi coborarile si pana la ora 13 au rezultat 7500m coborare si 32 km alunecati! Suficient, nu!?

In ziua urmatoare am luat snowboardul, si a fost si mai fain pe jgheabul ala! Am ramas interzis insa o data cand urcam pe telescaun impreuna cu un copil de 10 ani, si el cu placa: m-a intrebat daca pot sa fac flip la 180 sau 360 grade. El facea treburile astea!

Dupa 3 zile de dat cu schiurile si placa pe toate variantele la Axamer Lizum, am mers sa vedem si altceva. Am ales Leutasch, dar ajungand acolo si constatand ca e o singura partie pe un delusor, optam pentru Seefeld tot in apropiere.
Seefeld e practic un cochet orasel turistic, membru in clubul select al celor mai renumite (si scumpe!) statiuni din Alpi (Best of The Alps) , laolalta cu Chamonix, Zermatt, St. Moritz, Lech, Kitzbuhel, Cortina, Garmisch, Davos...
Seefeld a fost centru olimpic (pentru probele de ski cross-country si nordic) si gazda a CM de Ski Nordic in 1985... cu ocazia asta aflu si eu ce insemna ski nordic: toate disciplinele de ski in care calcaiul nu este tinut fix in legatura, adica schi de tura (cross country), sarituri, telemark si biathlon.
Si aici aveau cabina pe sine, dar mai putine piste si era mai aglomerat. Dupa 10 min de asteptat la coada, am urcat in telescaun si surpriza, scaunele erau incalzite!

La Seefeld a facut istorie in anii '30 un localnic, Toni Seelos care a inventat stilul virajului cu picioarele in paralel, prin descarcarea greutatii, castigand net competitiile in fata celor care executau intoarcerile in V (cristiane).

Am revenit insa cu placere la Axamer Lizum pentru ultima zi, desi incepuse sa ninga si cam batea vantul pe creste. Din pacate n-am mai prins un strat nou de zapada, dar oricum putem spune ca ne-am bucurat de ski din plin si de calitate.

O alta experienta interesanta a fost mersul la sanie, la Schonfeld (Gleinser Rodelbahn de la 1.412m la 1.014 m, in lungime de 5 km ) intr-o seara in care partia de sanie era luminata. Un grup de copii de la un hotel din zona erau urcati pe drum de un tractor, copii intr-o remorca iar saniile in cupa! N-a fost greu sa ne lipim si noi (altfel am fi urcat oricum pe jos...), baiatul ce conducea tractorul a fost foarte amabil. Asa am urcat cu tractorul, iar coborarea cu sania noaptea pe partia serpuinda in padure a fost cu totul si cu totul inedita.

Multumiri la Ovi ca m-a 'suportat' o saptamana, dar mai ales multumiri Mariei si lui Klaus, gazdele noastre la Innsbruck... o companie foarte placuta, de altfel!

Pe urmele incasilor

2010-02-02T04:26:00.011+02:00

In Quechua, Cusco inseamna centru.
Centrul imperiului inca, Tawantinsuyo, ce se intindea peste muntii Anzi ocupand mare parte din vestul Americii de Sud.
Era anul 1533. Maretul rege inca Atahualpa, prins intr-o ambuscada in nov. 1532 de catre spaniolii condusi de Francisco Pizarro, este executat. I-a umplut cu aur pe conchistadori in schimbul eliberarii sale, dar degeaba. Acuzatii: nesupunere, credinta in idoli, fratricid. Din camera in care era inchis, Atahualpa comandase uciderea fratelui sau vitreg Huascar, cu care isi disputase tronul si pe care il invinsese chiar inainte de a fi prins el insusi de catre Pizarro, in ambuscada de la Cajamarca (acolo 180 de spanioli au reusit sa macelareasca cateva mii de incasi si sa-l captureze pe rege).

In anii care urmeaza, spaniolii ocupa Cuzco, pun regi-marioneta prin care conduc, profitand de rivalitatile dintre triburi.
Incasii asediaza Cuzco in 1536-1537, dar nu reusesc sa-l cucereasca pentru ca bolile aduse de spanioli fac ravagii. Se retrag in fortareata Ollantaytambo, si dupa ce-i infrang pe spaniolii veniti dupa ei, decid ca sunt prea expusi (Ollantaytambo e la o zi de mers de Cuzco), abandoneaza fortareata si se retrag in jungla inalta. De aici, din Vilcabamba, incasii lupta impotriva spaniolilor pana in 1572, cand e prins si omorat ultimul rege inca, Tupac Amaru.

<-- This image, Inca-Spanish confrontation in Cajamarca is in the public domain because its copyright has expired.

Pe vremea incasilor, tot imperiul era brazdat de o retea de drumuri construite cu migala si maiestrie (Inca trail, Camino Inca, iar in quechua Capaq Nan), astfel incat desi nu cunosteau roata si nu vazusera caii (unicele animale de povara erau lamele si nu se puteau calari) mobilitatea nu era o problema in intregul imperiu. Rivalizand ca si intindere cu celebrele 'via' romane, doar o parte din aceste drumuri se mai pastreaza in zilele noastre

Ollantaytambo e un orasel construit din piatra, acolo unde raul Urubamba (denumit si Vilcamayo sau Vilcanota) strabatand Valea Sacra (Valle Sagrado) a incasilor paraseste platourile manoase de la 3000 m din Anzi si se avanta spre jungla inalta si umeda printr-un ingust defileu stancos. Prin acel defileu, un drum construit cu sudoare inca insotea valea, si se ramifica apoi urcand spre locuri sacre, pe crestele muntilor. Mai exista si azi, este celebrul Inca Trail to Machu Picchu.

Retragandu-se in jungla catre Vilcabamba de teama spaniolilor, incasii insisi distrug drumul la intrarea in defileu, pentru ca spaniolii sa nu-i urmareasca si pentru a proteja locurile sacre. Conchistadorii aveau sa ajunga la Vilcabamba dupa multi ani si sa-i infranga definitiv, dar pe alta cale, salbatica vale Urubamba si comorile sale ramanand necunoscuta.

Desi exista marturii ca Machu Picchu (in Quechua: old mountain) a fost vizitat de albi (condusi de localnici) inca din sec XIX, abia in 1911 profesorul Hiram Bingham il 'descopera' si deconspira intregii lumi "The Lost City of the Incas".

In zilele noastre Machu Picchu e pe lista celor 7 minuni ale lumii si e invadat de turisti, fiind cel mai 'productiv' obiectiv turistic din America de Sud. Din cauza turismului excesiv care risca sa degradeze poteca si zona, pe Inca Trail s-au pus restrictii astfel ca azi dor 500 turisti sunt acceptati zilnic, si doar prin operatori turistici, preturile crescand prohibitiv (la peste la 500$ pentru Inca Trail/4 zile)!

De aici, incepe povestea noastra...

Ajungand in Cusco in sezon ploios, ne decidem pentru un alt tip de excursie.
Desi am putea ajunge la Machu Picchu pe cont propriu, fie cu trenul (pentru ca e tren pana la Aguas Calientes, la poalele sanctuarului, de la 40$ in sus pentru cei ~25km din Ollantaytambo) fie cu auto pe la Santa Teresa (15 km aval de Aguas Calientes), optam pentru o oferta combinata: Inka Jungle Trail. Sunt doua companii ce ofera acest tip de excursie, initiatorii (despre care scrie-n carte) si ceilalti (Conde Travel) pe care-i nimerim noi...

Iata-ne deci dimineata intr-un van (Hyundai H10) in Cusco opt persoane (2 americani, 2 irlandezi, un neamt, un canadian si noi doi romani), in timp ce ghidul Edgar si soferul incarca biciclete pe masina!Pornim spre Valea Sacra... trecem de Chinchero (ghidul e din Chinchero, e nativ quechua si a invatat spaniola abia la gimnaziu in Cuzco), apoi Maras (unde ar fi niste saline de vizitat dar n-avem vreme acum) si coboram la Urubamba, mai departe urmand raul spre Ollantaytambo.
Dupa o scurta pauza acolo in care ma intriga oraselul vechi cu stradute pietruite si ruinele cetatilor incase de pe versanti, pornim mai departe pe drumul asfaltat si urcam pana la Abra Malaga (4350 m) unde varfurile muntilor ce ne inconjoara se pierd in nori. Din pacate dincolo de pas intram in ceata, norii ne impiedica sa vedem impresionanta vale ce se deschide in fata noastra.

E randul bicicletelor sa intre in actiune... incalecam pe bidivii nostri Scott (MTB downhill) si-i dam la vale.
Avem in fata o panglica de asfalt perfect care serpuieste prin ceata, dar ca sa ne intram in mana Edgar ne conduce pe niste scurtaturi - un scurt downhill pe macadam combinat cu iarba uda care ma face sa apreciez suspensia integrala si franele pe disc. Apoi ne asternem la drum, ruland cuminti pe asfalt. Panta nu e mare, chiar pedalam la vale, si simt lipsa unei foi mai mari de angrenaj (MTBurile adevarate de downhill au o singura foaie cu mai putini dinti :) ).
Ne asteapta 40 km de coborare... baietii mai aprigi se duc la vale vijelios, insa eu stau cuminte pe langa Lore si ma mai opresc sa fac poze. Masina care ne-a adus ne insoteste, ruland la cativa zeci de m in urma noastra si inchizand plutonul.

Iesind din nori si lasand in urma pajistea alpina, vedem imensa vale in fata noastra napadita de vegetatie, iar raul o feliaza in doua. Pe versantul drept, drumul serpuieste pana departe in vale. Abia acum realizam cata coborare ne asteapta!

Niste paraie curg pe un pat de ciment amenajat, exact peste drum. Pesemne la ei nu ingheata niciodata, ca n-ar avea cum trece masinile pe gheata. Desi intram usor in ele, rotile ne arunca apa pana in bocanci!
Coboram soseaua lunga si sinuoasa si ajungem la cateva case mascate de padure, cu bananieri in jur. Oprim si ne adunam intr-o parcare. De aici, gata cu asfaltul... dupa pauza de rigoare si ne mai asteapta cativa km de macadam. Desi circulatia e redusa, masinile pe care le intalnim pe acelasi sens ne umplu de praf, asa ca mai bine le intrecem (o camioneta si un autobuz, care saracii dadeau din groapa in groapa in timp ce noi faceam slalom cu bicicleta).
Distractia se termina dupa vreo 40km, cand incepe sa devina dureros (pentru fund!) si plat, si scapam astfel de picurii ce devin tot mai desi.
E miezul zilei, masina ne culege si ne depune la Santa Maria, o mica asezare unde se intalneste valea ce-am coborat-o din pas cu valea Urubamba, ce aduce puhoaie de apa vijelioasa si ciocolatie. Pesemne ploua sus la munte.
Acolo ne cazam la un mic hotel restaurant, pranzim, si ghidul cu 5 baieti pleaca la o tura de rafting pe Urubamba. Noi ne-am mai dat in barci pe Rio Chile la Arequipa, acolo era cald aici e destul de racoare iar apa rece si murdara nu ne tenteaza. Desi suntem imbiati, nu ne bagam si ramanem cu canadianul Taylor sa colindam prin catun. De-a lungul drumului prafos gasim un fel de piata, cu niste tarabe de la care luam ananas, frumos mirositor cu 1 Sol (= 1 leu) si niste mango delicioase, proaspete.
De ce sa nu exploram putin zona? Mancam fructele, luam cate o bere drept combustibil si pornim spre un deal abrupt cu ceva culturi ce se vad pe pante.

Iesind dintre case, intram in jungla. Aici, surpriza: intalnim cativa localnici, si case inconjurate de vegetatie care din exteriorul junglei nu se vad. Casele sunt din caramizi de pamant, in stare buna, si mai multe poteci se strecoara printre copacii care mai de care mai exotici: lamai, bananieri, portocali, mango, avocado si multi altii pe care nu-i cunoastem. Ne bucuram cand vedem ananasul, creste in varful unei plante tepoase (ca un fel de aloe). Lasand la o parte orice retinere, mananc mango de pe jos si bem berea ce-o avem cu noi. Ajungand langa o gospodarie, o batrana generoasa ne ofera fructe, zicand ca ce culegem de jos 'No es bueno'... ce-i drept erau mai bune ale ei, mai mari si mai copte. Iesim intr-un luminis si admiram privelistea, un strat de nori ca o patura pluteste in vazduh peste varfuri si se vede foarte bine valea pe care urmeaza sa pornim a doua zi cu confluenta celor doua rauri.

Ne intoarcem la baza si intalnim restul trupei ce a gustat din plin raftingul. Cinam (mancarea a fost foarte buna) si dupa ce ne distram pe terasa cu niste dulai enormi ce insistau sa ne aduca si sa ne puna in brate pietrele ce le aruncam, ne retragem si adormim tarziu, cam greu cu zgomotul masinilor mari ce treceau uneori chiar sub geamul nostru.

A doua zi dupa micul dejun, ne imbarcam toti intr-o camioneta veche si mergem cativa km pe un drum in amonte pe valea Urubamba, sa nu-i facem pe jos.

Ne asteapta o zi intreaga de mers... sunt curios ce inseamna o zi de mers pt o agentie de turism, caci acasa am facut uneori si peste 50km in zi-lumina!

Pornim pe o poteca printre niste gradini, dupa cateva minute, pauza: Edgar ne prezinta diferite plante tropicale: mango, papaia, avocado, bananier.
Mai mergem putin si ajungem la cateva plantatii de tufe verzi: e Coca. Coca se cultiva aici in jungla inalta, mai peste tot. E folosita la ceai si la mestecat (reduce raul de inaltime), am mestecat si eu din cand in cand si n-am simtit nici un efect real (decat poate ...placebo) dar acum vedem pentru prima data planta. Drogurile se obtin din multe frunze de coca rafinate cu ceva chimicale, consumul si ceai si mestecatul fiind o traditie.
Tufele se tund de 2 ori pe an, si dupa 3 ani se taie tufa de la radacina, ca sa creasca alta noua.

Chiar langa plantatie cativa copii culeg mango din copac, luand fructele coapte cu un saculet legat la capatul unei prajini.
Urmam poteca pe langa albia raului... gospodariile intalnite sunt ascunse de vegetatie dar se vede ca sunt locuite, si nu pustii, oamenii traiesc aici simplu si doar din agricultura. Uneori, intalnim copii sau femei care stau pe marginea drumului si asteapta turistii, vanzandu-le apa si sucuri... din pacate n-am vazut pe nici unul vanzand fructe proaspete (pacat).
Incepem sa urcam o panta spre niste case la care le vedem doar acoperisurile printre copaci... ajungand acolo o tanti cu o maimuta legata in lesa ne intampina, maimuta jucausa se catara pe noi, ne buzunareste si se bucaura ca-i oferim biscuiti si banane. In schimb, tanti ne cere bani. Trist, dar adevarat!

Ajungem curand la o gospodarie ce are amenajat un loc de primit turisti: totul rustic, cu bancute de lemn, hamace, masuta, acoperis de paie... ni se ofera fructe, dulciuri si sucuri pentru cativa banuti! Oamenii sunt foarte ospitalieri, am stat acolo si-am lenevit o vreme.

Pornim pe versantul ce se ridica abrupt deasupra raului, si ajungem la 'Camino Inca'. Edgar ne spune ca abia prin anii '90 a fost gasit, curatat si dat in folosinta pt turisti acest vechi drum inca, ce practic se muleaza si serpuieste pe versantul aproape vertical la cateva sute de m deasupra raului... Parcurgem cu atentie lucrarea straveche, adevarata opera de arta, iar sub noi spumega Urubamba. in unele locuri au cladit terasament din pietre pe niste abrupturi aproape verticale, alteori e sapat in stanca. Ajungand pe un promontoriu stancos, ai impresia ca esti suspendat deasupra raului!

Portiunea de versant abrupt nu e lunga, si oricum ajungem cam prea repede pentru gustul meu... ajungem iarasi intr-un catun mascat de vegetatie, in mijlocul padurii. Acolo facem pauza (cam multe pauze!), Edgar ne povesteste putina istorie, dar incepe sa picure, ne luam hainele de ploaie.
Eu ramaneam de obicei in urma sa fac poze, de data asta am intarziat putin mai mult ca m-am echipat de ploaie, si brusc nu mi-am mai vazut grupul! Am incercat sa tin poteca principala, si intalnind o femeie intr-o gradina am intrebat-o de drum (camino a Machu Picchu), ea dirijandu-ma in sus pe deal.
Am dat bice la deal pe o poteca sa ajung grupul, trimitand semnale, dar relativ repede am constatat ca nu-i directia buna si ca nu sunt urme... plus ca nu raspundea nimeni. Practic ma ratacisem... dar faceam haz de necaz in gand, ca-i spusesem la Edgar ca ma descurc sa ajung singur la Machu Picchu, studiind terenul de pe Google Earth!
Decizia a fost rapida, ma separasem deja de 15 minute de ei, si probabil mi-au constatat lipsa. M-am intors spre catun, si am cautat o alta poteca pe directia vaii... intre timp am auzit si semnalele lor, trebuia s-o iau la vale, nu la deal.

Poteci erau destule, si pe culme si in vale (acolo era si drumul auto spre Santa Teresa) insa ce aflasem abia acum e ca Inca Jungle Trail e pe valea raului.
Coboram deci spre rau, printre vegetatie. Intersectam drumul auto (neasfaltat) si ajungem la alt catun... pe aici prin jungla sunt plin de asezari micute, in care oamenii isi duc traiul muncind si hranindu-se din natura.
Ne oprim pentru pranz la un micut restaurant cochet amenajat, iar cateva hamace si butuci de lemn ne asteapta pt siesta! Un tip vopseste o piatra imensa, desenand in relief harta zonei. Discut cu el, e american si lucreaza voluntar la cei cu restaurantul de cateva luni, ajutand la treburi in schimbul cazarii si mancarii! A vizitat Romania si-mi lasa o impresie f placuta. Luam pranzul. Toate mesele servite in cadrul excursiei au fost excelente, dar aici avem fructe (mango si ananas) din productia proprie a casei!
Continuam drumul in amonte pe valea Urubamba, remarcand din loc in loc urmele unei foste cai ferate. Actualmente in functiune doar pana la Uzina Hidroelectrica, in trecut calea ferata ajungea la Quillabamba, dar a fost distrusa de viituri pe segmentul din aval.

Trecem raul pe un pod suspendat, solid, facut recent, caci in fata versantul devine foarte abrupt. Mergem o bucata, si iesim din canion intr-un loc mai larg. Mai trecem odata apa pe alt pod, si tocmai am ajuns la Cocalmayo!

Cocalmayo e un mic paradis, nu departe de Santa Teresa: izvoarele termale ce tasnesc din pamant alimenteaza niste bazine construite cu gust, direct in stanca versantului. E loc suficient de innotat, dar si de stat la plaja, sau lenevit pe gazonul impecabil aranjat. Exista dusuri, garderoba, restaurante, toate amenajate rustic in mijlocul naturii. Ne relaxam deci pana la lasarea intunericului, pe urma ghidul aranjeaza cu un microbuz sa ne transporte la Santa Teresa, pentru innoptat (cica sa nu ne transpiram din nou mergand, si sa nu ne murdarim de praf pe drum, proaspat iesiti de la dus).
Santa Teresa este un oras nou, reconstruit pe o terasa inalta dupa ce o viitura distrusese vatra satului prin anii 80.

Ziua urmatoare (a treia) vedem si ce-a mai ramas din vechea asezare, izbita de furia apelor: 2 ziduri, ale bisericii si ale scolii!
Cum Edgar e baiat bun si vrea sa ne arate cat mai multe chestii interesante, pornim cu alt microbuz pana la Hidroelectrica... normal drumul neasfaltat ar fi trebuit parcurs pe jos, dar noi avem alte planuri! Ne grabim sa vedem Machu Picchu in aceeasi zi (a treia). Pe drum, suntem impresionati de galeria de evacuare a centralei, un suvoi de apa imens tasneste cu vuiet din munte (hidrocentrala este in munte, nu se vede nimic la suprafata).
Ajungand la Hidroelectrica suntem inregistrati la intrarea in 'Santuario Historico Machu Pichhu'. De aici, vom urma calea ferata, in amonte pe vale.

Deasupra unui versant inalt, Edgar ne arata doua ziduri cu ferestre:
"- You can see Machu Picchu buildings from here!"
Mersul de-a lungul caii ferate e plictisitor, dar ajungem in Aguas Calientes odata cu amiaza. Ne cazam la hotel si luam pranzul, iar dupa masa (si dupa o scurta siesta) avem planificata o excursie interesanta: varful Wayna Potosi (Putukusi).

Acest varf se inalta pe partea opusa a vaii (fata de sanctuar), iar raul Urubamba il inconjoara ca un colier, impreuna cu calea ferata. Diferenta de nivel e vreo 400m, si vom merge doar 5 (ceilalti raman sa se odihneasca): canadianul Taylor, americanul Kevin, noi romanii si Edgar, care ne conduce.
Urcusul e abrupt, si include scari alunecoase de lemn la aprox 75 grd. Ajungem intr-o ora, vederea taindu-ne respiratia! Ramanem muti de uimire, admirand Machu Picchu dintr-o loja speciala!

Incadrat de cele doua piscuri sacre (Machu Picchu 3081m la S, si Wayna Picchu 2720m la N), sanctuarul ocupa coama ascutita a inseuarii, la 2400m. Cum Wayna Potosi e la aceeasi inaltime, vedem sanctuarul in prim plan, clar ca intr-o carte deschisa. Vedem vizitatorii raspanditi printre formele geometrice ale constructiilor, drumul auto serpuieste din vale, vedem Inka trail ce ajunge in sanctuar prin Poarta Soarelui (Intipunku), vedem temple, terase, Wayna Picchu cu alte terase chiar in varf! Maine, nici nu mai am nevoie de harta, ochesc pana si poteca ce urca din vale pe langa drumul auto! Aceasta vedere de ansamblu a meritat din plin, si ne-a deschis mai tare apetitul de a vizita minunatia de cetate!

Coboram, Aguas Calientes se zareste jos in valea abruta, aproape cufundat in vegetatie... gandul mi-e la maretul sanctuar!
Ziua finala a excursiei e dedicata aproape in intregime acestuia... trezirea la 4, plecarea la 4:30 pentru a ajunge printre primii la intrarea in sanctuar, inainte de 6 cand se deschide. E coada de dimineata, pentru ca pe Wayna Picchu pot intra doar 400 de vizitatori zilnic, doar cine se scoala devreme are privilegiul de a urca si acolo.
Pe poteca pietruita ce coteste scurt la fiecare cativa m, gonesc la deal prin ceata umeda a diminetii. I-am lasat pe ceilalti din grup in urma, urcand "like a fucking machine", cum ma gratuleaza inciudat irlandezul Ryan. Se lumineaza intre timp, ajung la intrare leoarca de sudoare si-mi astept colegii.
Prin ceata laptoasa, in triluri de pasari, apar primele culmi si piscuri, e deja ziua si norii mai ca s-ar razbuna.

Intram. Ne insiram pe o terasa si ascultam explicatiile lui Edgar... Despre incasi, despre zei, despre tehnici de constructie, despre soare si despre luna, despre preoti, despre sarpe, condor si puma, despre pietre, varfuri, si despre semnificatiile lor. Nimic nu e la intamplare, parca totul are un rost aici... si parca rasplatindu-ne, ceata se ridica incet-incet si sanctuarul se dezvaluie in toata splendoarea!
Edgar si-a luat ramas bun de la noi dupa o vreme, lasandu-ne sa exploram celelalte minuni:
- Intiwatana, piatra ce servea ca si ceas solar si calendar
- Wayna Picchu, adevarat avanpost terasat cu temple, ca si cabina de comanda a unei nave.
- Templul Lunii (intr-o caverna la S in jungla jos spre rau, sub Huayna Picchu). M-am plictisit coborand pana la el, insa la intoarcere am venit pe un drum incas ce strabatea prin jungla, mai apoi taiat in stanca versantului inclinata aproape vertical, mi-a placut mai mult drumul decat templul!
- Podul incas (un alt acces in sanctuar era pe acest pod suspendat deasupra unei prapastii sub vf Machu Picchu, drumul se restaureaza in momentul de fata)
- Intipunku, locul pe unde ajunge Inka Trail, si deasupra caruia rasare soarele peste cetate.

Cele vazute mi-au umplut ziua si m-au facut sa uit de timp, de oboseala sau de restul lumii... totusi am coborat in ultima clipa sa prind trenul ce pleca din Aguas Calientes, la care aveam bilet.
Trenul ne-a scos pe firul vaii prin noaptea neagra (la 18 se lasa intunericul) pana la Ollantaytambo, de acolo masina firmei ne-a pescuit si dus inapoi in Cuzco.

"In January 2010 heavy rain caused flooding which buried or washed away roads and railways leading to Macch Picchu, trapping over 2000 tourists there.
They have been evacuated. Maccu Picchu has been closed until further notice." sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Machu_Picchu

Da, asta chiar s-a intamplat la mai putin de doua luni dupa ce am fost noi acolo!
Oraselul turistic Aguas Calientes a fost puternic afectat de Urubamba, detalii aici... Ce sa mai spunem atunci de calea ferata de-a lungul vaii? Oamenii au fost preluati cu elicopterele armatei.

Cu Edgar m-am reintalnit urmatoarele zile in Cuzco, am luat masa in oras cu 'printesa' lui si ne-a aratat Coricancha, fostul templu al Soarelui (cel mai important din Cuzco, si din intregul imperiu Inca). Peste el, spaniolii au ridicat o manastire dominicana. La un cutremur in 1950, ceea ce construisera spaniolii peste anumite sectiuni de zid inca s-a daramat, si vechile ziduri de piatra au iesit la iveala!

Edgar: "- The spaniards never discovered Machu Picchu! "
Me: "- How do we know that?!"
Edgar: "- Because there's no church built there!"
Me: "- I can feel you're a little angry about the spaniards..."
Edgar: "- Yeah, I am... But it's history now..." :-)

Mai multe poze: http://picasaweb.google.com/alin.ciula/20091204CuscoMachupicchu

Multumiri:
Hoinarii, Mile Rosu, Petru Budur (TM), Talida Istudor (CJ), Marcel Barbulescu (USA)

Punct de vedere: Rosia Montana!

2010-01-06T11:54:00.003+02:00

View Larger Map

Am vazut ca sfarsitul de an a fost unul furtunos... o gramada de schimbari in politica, noi sperante dar si luari de pozitii bizare ale unor demnitari.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/880275/Aurul-din-Rosia-Montana--i-a-luat-ochii-lui-Videanu/
Probabil cei interesati ii stiti: sunt marii mahari care au impresia ca pot face ce vor in tara lui Papura Voda!
Acest nou post il scriu pentru ca sunt revoltat de atitudinea lor.

Sefu'(pe care inca il creditez ca si baiat 'bun'), mai subtil paseaza castanele mai departe, cica la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (n-am incredere in astia, dupa cum n-am incredere nici in Curtea Constitutionala si nici in Parlament, toate pline de dinosaurieni santajabili):
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6771006-traian-basescu-expertiza-proiectului-rosia-montana-masa-csat.htm

Alooo, stimabili conducatori... prea ati luat-o pe aratura!
De la voi am totusi niste pretentii, nu aveti nici o scuza!

SUSTIN urmatorul (si de aceea il public pe blog)

KOMUNIKAT

CSAT (nu trebuie sa) se substituie institutiilor statului

"5 ianuarie 2010

Organizatiile semnatare solicita Presedintelui Romaniei precum si ministrului Economiei, d-lui Adriean Videanu, sa isi retraga afirmatiile referitoare la promovarea proiectului minier Rosia Montana. Afirmatiile facute in presa conform carora decizia privind acest proiect va fi luata de catre Consiliul Superior de Aparare a Tarii (CSAT) incalca nu numai normele interne ci si dreptul comunitar.

Conform Directivei UE nr.85/337/CEE cu modificarile ulterioare privind evaluarea impactului asupra mediului, exista o procedura stricta de emitere a acordului de mediu pentru asemenea proiecte, in care nici ministrul economiei, nici presedintele statului si nici CSAT nu au vreo competenta.

In ceea ce priveste dreptul intern, aceasta procedura este transpusa prin OUG 195/2005, HG. 445/2009 si Ordinul de Ministru 860/2002.

Solicitam celor doi oficiali sa inceteze orice amestec in desfasurarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, procedura in care sunt competente a se pronunta numai Ministerul Mediului si instantele de judecata.

In cazul in care acest lucru nu se va intampla, ne vom adresa Comisiei Europene cu o plangere, in baza Tratatului CE.

Centrul de Resurse Juridice - Av. Catalina Radulescu
Societate Carpatatina Ardeleana Satu Mare - Janos Mark Nagy
Fundatia Soros - Andreea Chifan, manager de programe
GREENPEACE - PhD. Crisanta Lungu, Team Leader &Climate Campaigner
Clubul ecologic UNESCO Pro Natura - Emilian Burdusel Director executiv
Asociatia Sighisoara Durabila - Hans Hedrich, Vicepresedinte
Asociatia Pro Democratia - Cristian Parvulescu, Presedinte
Asociatia Civitas Nostra - Varga Istvan, Presedinte
Fundatia Culturala Rosia Montana - Prof. Dr. Ioan Piso, Presedinte
Fundatia TERRA Mileniul III - Ioana Ciuta, Director executiv
Agent Green - Gabriel Paun, Presedinte
Asociatia pentru Protectia Mediului si a Naturii Rhododendron - Szakacs Laszlo, Presedinte
Asociatia EcoLogic - Edit Pop
Transparency International - Victor Alistar, Director executiv"

puneti-ma si pe mine pe lista: Alin Ciprian Ciula, cetatean roman!

Primul Maraton

2009-10-07T10:46:00.012+03:00

Sambata 03.10.2009, Zarnesti
putin inainte de ora 15, in centru

Sprintez spre finish, si trec linia de sosire, in aplauzele celor prezenti.
Am terminat primul meu maraton.
Sar si ma imbratisez cu Alin T, cu Giani (ei au ajuns inaintea mea), cu Lore care ma astepta la finish. M-as bucura si mai tare, dar nu prea am energie sa topai...

Am alergat primul maraton!

In primavara, il admiram pe Tibi pt ambitia cu care a alergat cateva maratoane, acum am alergat si eu unul (si nu unul obisnuit, ci unul montan Maratonul Pietrei Craiului).

Sambata 03.10.2009
ora 5.00, Gura Raului, Zarnesti:

Pic-pic, pic- pic...
Picaturi fine se aud pe prelata cortului. Inaluntru in sacul de dormit e cald si bine, dar afara ploua. Nasol.
Nu am nici o grija cu ploaia. Chiar ma bucur, pentru unii poate fi demoralizant. Mie nu-mi pasa. Am venit la Zarnesti sa alerg, sa termin cursa, si asta o sa fac.
O sa fie mai greu, alunecos... o sa ne udam, si o sa ne morcelim ca porcii, dar vom fi toti in aceeasi oala.

Nu eram foarte sigur ca o sa particip la acest concurs.
Mi-e urat de antrenamente, de ture de stadion, sa alerg ca un soarec intr-o cusca, de scari urcate si de km adunati.

Nu pot face performanta. Pentru performanta iti trebuie multa, multa munca... eu unul, am ratat startul in cursa pentru performanta. M-am facut inginer la clape, nu sportiv de performanta.
Ar fi trebuit s-o iau de jos, din adolescenta. Acuma, pot cel mult sa ameliorez niste timpi, dar niciodata n-o sa pot sa-i iau pe cei mai buni, oricat m-as antrena.
Urasc statisticile, datele si diferentele de nivel. Urasc GPS-ul, desi am unul, il las mai mereu acasa...

Totusi, imi place sa fac miscare. Imi place sa alerg, atunci cand am o motivatie, sau atunci cand situatia o cere. Imi place sa descopar muntii, si pentru a vedea cat mai mult, am inceput sa-mi grabesc pasii, ca sa reusesc sa vad si aia, si aia...

Mic copil, jucam cu prietenii un joc: 'urmariri'. Ne imparteam in doua grupe, si ne fugaream unii pe altii prin tot cartierul, pana ce prindeam tot grupul advers.
Alerg in joaca si acum, dupa 30 de ani.

ora 9.15, centru Zarnesti:

Ploua mocaneste. Organizatorii baga un rock sa ne incalzeasca, si incepe numaratoarea, urlam in cor toti:
Zece...noua...opt... ...trei... doi... unu... START!
In urale si chiote, pe o ploaie marunta si deasa, gloata de 300 de oameni se pune in miscare.
Au venit din toate colturile tarii, cu un singur tel. Sa termine in cel mai scurt timp cei 41 km...
Tocmai am luat startul in primul meu maraton.
Si nu orice maraton. E un maraton montan, cu o diferenta de nivel de 2150m!

Alergam in grup compact pe strazile asfaltate, pe care apa de ploaie curge siroaie. Ne incalzim. Ma ud la picioare... depasesc concurenti, si sunt depasit de altii la randul meu. Ma intersectez cu Giani, cu Cata, cu Elena. Alin T e undeva in fata, nu-l vad.
Oamenii de pe strada ne privesc, unii nauci altii cu admiratie, si ne incurajeaza ... alergam ca disperatii prin ploaie.

Intram pe macadam. O trupa de copii ne fac galerie, cu fluiere, trambite, clopotei... Mai copii, mergeti acas', nu vedeti ca ploua?!
Dupa inca niste km, intram pe o poteca spre satul Magura. Nu mai alergam, ci urcam miscandu-ne cat putem de repede. Noroiul e prezent peste tot, iarba e uda si alunecoasa. Ne zorim strecurandu-ne printre gospodariile oamenilor, apoi ajungem la un drumeag care urca. Incerc sa alerg la deal, dar nu reusesc. Beau din apa indulcita cu miere din recipient, dar parca e gretoasa, mai ca se intoarce stomacul pe dos.

Ma intrec concurenti. Se vede ca nu sunt foarte bine antrenat, in august am fost la primul concurs de acest gen, Carpathian Adventure 2009, iar de atunci antrenamente n-am mai facut (ce-s aia, 10 km pe stadion?!).
De fapt, alerg si merg la munte de placere. Am uitat asta?
Nu fac din concursuri un scop in sine, dar ma simt bine sa particip la ele, relaxat! Dau tot ce pot din mine, si gata! O sa-mi vad de drumul meu.

In fata mea in vad pe Captain. Incerc sa ma tin dupa el pe urcari, dar nu pot. Il pierd. Satul asta, Magura, n-are capat?!
Din spate vin hotarati si ma depasesc un cuplu. Femeia asta alearga mai bine decat mine!!!, iar barbatul o incurajeaza.
Privind la ceas, a trecut aproape o ora de la start... ar trebui sa iesim din sat.
Asa se si intampla. Dupa un timp, intram in padure. Recunosc locul La Table, deci am alergat deja cam 1/4 din cursa. Gandul asta ma incurajeaza, desi e greu incep sa-mi intru in ritm. Urcam. Recunosc stana Grind. Le sugerez oamenilor de acolo care ne incurajeaza sa dea drumul la caini, poate ma fac sa alerg mai repede...

De aici, incepe urcarea muntelui, la propriu. Pajistea e uda si noi inaintam prin iarba calcata la deal, pe o urma de poteca. Ma pregatesc pentru ce e mai greu.
Din spate, ma ajunge o alta tipa. O cunosc de undeva, e Ioana si a fost la CA. Ii fac loc sa treca. Cristi Ghilt ma intrece si el... Gafai ca o locomotiva. Nu stiu daca mai ploua sau e doar ceata, oricum totul e ud.

Spre surprinderea mea, totusi tin bine ritmul, aproape de cei din fata mea. E clar... cei mai buni s-au departat inca de la start, plutonul din care fac parte stam cam la fel cu conditia fizica. Inca un prag si... vad un punct de control, nu-mi vine sa cred!!! Suntem in Saua Funduri, la 1900m altitudine.

La coborarea abrupta, mananc concurenti pe paine... Ajutat de bete in care ma sprijin, ii depasesc pe toti cei care-i vad in fata. Mai ca nu-mi dau drumul la vale, rostogolindu-ma pe stancile si iarba uda. Stau bine cu echilibrul, dar cand ma chircesc sa cobor o saritoare, ma sageteaza niste junghiuri in muschi la dreptul. De mult n-am avut crampe! Scutur piciorul sa-si revina, si cobor mai departe, strangand din dinti.
Poteca se asterne apoi pe curba de nivel, unduind intre padure si stanca. N-am mai fost pe aici... sper ca e directia buna. Alerg sau merg repede, dupa caz. Trec de marele grohotis, e ceata si se vede doar la cativa m.
Reusesc sa apuc o directie aiurea undeva la o rascruce de poteci, cobor cativa m... ma striga organizatorii de la punctul de control si revin in traseu.
Iata si coborarea prin padure. Alerg... dupa un timp, incep sa simt ace in genunchi. Genunchii m-au mai durut in Fagaras, coborand cu bagaj greu in spate. Acum, am doar un rucsacel, usor. Slabesc ritmul, vreau sa termin cursa cu bine. Intru pe Valea Urzicii, printre bolovani.

Ma ajung altii din urma. Ma aud strigat: Bravo Ciula! Gianina e in spate cu un grup. Ma depasesc. Incerc sa-i ajung... dar nu pot. Genunchii dor. Totusi ma tin dupa ei... Giani se departeaza in fata, eu ma lipesc de grupul lor si alerg cot la cot cu Adi Valean, incercand sa maresc saltul. I-am ajuns asa pe altii care m-au intrecut mai devreme. Intram pe drumul forestier. Nu mai e mult pana la Plaiul Foii. Se vad primele cabane.
Ne asteapta Lore si mama Geaninei, inainte de punctul de realimentare. Opresc imi schimb pantalonii (alesi in ultima clipa inainte de start, din cauza ploii), iau shortul din rucsac. Nadragii lungi s-au imbibat cu apa si atarna, dau sa cada de pe mine.

Cu Adi Valean la km 24, Plaiul Foii. Ne alearga altii din spate, iar mie imi cad pantalonii! :)

Lore alearga cu mine pana la organizatori, in aplauze si urale.
Cand a alergat scurta distanta cu Alin Tanase , putin mai devreme, au crezut toti ca e prima fata din concurs! :) S-au dumirit apoi, ca n-avea numar, si era prea curata.
Dupa ce m-a depasit, Gianina s-a distantat si probabil e prima.

Gianina a fost prima si la sosire!

Mi-am terminat apa la fix, cat sa reimprospatez cu ceai de la punctul de revitalizare. Pornesc imediat. Pe drum ajung un concurent... e Alex (Suca), nici nu l-am vazut la Plaiul Foii, ocupat sa pun ceai in recipient.
Urcam pe poteca spre refugiul Diana. Ultima urcare, destul de grea si ea. Alex baga un activator (Cofeina si taurina), sa capete puteri noi. E suparat ca Elena a ramas in urma. E placut sa mergi cu el, povestesti pe drum, desi asta iti mananca din energie. Iau si eu o pastila de-aia, Ketonal, sperand sa-si faca efectul in timp util si genunchii sa nu ma mai doara la coborare.
Pe poteca ce urca la Diana, un lung sir de oameni se sforteaza sa urce cat mai repede. Cuplul care m-a intrecut si-n satul Magura la deal, si pe care i-am luat la coborarea abrupta, mai ca ma ajunge. El m-ar fi depasit, dar femeia urca mai greu si o asteapta, incurajand-o in permanenta. Alti doi ma depasesc, in timp ce Alex deja parca are reactie, asa urca de repede. Aproape ca nu-l mai vad printre copaci, pe cararea ce tot urca urca, tot mai abrupt, si nu se mai termina. Oricum, mult nu mai e. Pastrez un ritm bun, ma apropii de unul-doi concurenti din fata si-i depasesc. Il intrec si pe Adi Valean la deal... urc constant si bine si asta ma incurajeaza.
Iata si refugiul Diana. Sunt surprins sa vad ca toti cei doi-trei din fata mea (din raza mea vizuala) se opresc, unii sa-si traga sufletul, altii cer apa... asa ca nu stau mult pe ganduri, ii strig omului de la refugiu numarul meu: 277 si o zbughesc pe poteca de coborare.
Practic, zbor la vale, ajutat de bete. Il vad pe Alex, si ma apropii treptat de el... razand imi face loc:
- Apoi tu nu meriti sa-ti mai dau Ketonal!
Iata si poiana si Manastirea de la Coltii Chiliilor, nimeni in fata mea... mai am doar cativa km, coborare. Acolo, un grup de tineri si organizatorii izbucnesc in urale cand ma vad, si ma incurajeaza.
Cinste lor, asa au facut la fiecare concurent care trecea!

Ploaia s-a oprit, si nu mai e ceata. In zare se vede Zarnestiul, cu turla bisericii. Acolo trebe sa ajung. Alerg pe drumul de costisa plin de noroi, framantat de urme. O mai iau pe langa, prin iarba uda. Ajung din urma si depasesc un barbat in costum integral galben. Ne felicitam reciproc.
Nu sunt foarte multe urme in fata mea. Oare pe ce loc oi fi? Lore mi-a zis ca au trecut inaintea mea la Plaiul Foii undeva la mai putin de 50, faptul ca am intrecut pe unii cunoscuti si antrenati ma incurajeaza.
Ajung in Zarnesti, si parca aici mi-e cel mai greu sa alerg pe betonul strazii... imi trag sufletul putin, caci nu se apropie nimeni din spate, urmaritorii sunt la o suta-doua de m.
La ultima curba, sprintez spre finish, si trec linia de sosire, in aplauzele celor prezenti.
Am terminat primul meu maraton.
Sar si ma imbratisez cu Alin T, cu Giani (ei au ajuns inaintea mea), cu Lore care ma astepta la finish. M-as bucura si mai tare, dar nu prea am energie sa topai...

Apar alti concurenti, pe rand. Fiecare este aplaudat, mai ales fetele.

dupa ora 20, Casa de Cultura Zarnesti

Sunt premiati intai piticii, toti de la 3 ani in sus, care au participat la alergarea juniorilor. Niste ghemotoace jucause... stafeta, schimbul de maine.

Kinderi cu surprize!

Apoi fetele. Giani a fost prima si a luat tot ce se putea. Felicitari Fata!
Hoinara de Elena a prins si ea podiumul la categorie, chiar daca nu a alergat asa cum si-ar fi dorit.

Cele mai artiste fete

O sala intreaga aplauda minute in sir pe domnul Cristian Chiurlea, care a alergat maratonul, purtand in spate 70 ani! O viata prin sport, iar fiul Serban ii calca pe urme.
Toti cei care au terminat maratonul ajung sa fie chemati. Sunt felicitati si aplaudati la scena deschisa, din inima.
Ma vad si eu strigat... locul 9 la grupa mea de varsta, 30 la general. Primesc o diploma pe care scrie timpul: 5h 37min. Nu am tras pe degeaba... din 300 de oameni e bine.
Doar daca m-as mai naste odata i-as putea ajunge pe cei din fata.
Inaintea mea e Alin T, felicitari pt locul 4 (13 la general), merita ca el s-a antrenat mult mai mult si a ajuns in 4h54.
Alex Fodor a schimbat prefixul, si asa a ajuns sa ma concureze direct. De data asta am fost mai iute... dar el a alergat cu genunchiul busit.

Maratonisti profesionisti sau de ocazie

Cei mai rapizi baieti au scos 4h.
Toate rezultatele sunt pe situl MPC.

Organizatorii sunt si ei aplaudati, pentru ca au reusit sa impuna un Maraton Mare in Romania. Au reusit sa atraga un sponsor important (Salomon) si doua televiziuni de sport. La anul vor fi mai multi sponsori cu siguranta.

Felicitari organizatorilor!

Atmosfera de concurs a fost extraordinara! Asa cum ar trebui sa fie la un concurs MARE!
Te face sa te simti bine, si sa pui osul la bataie. Asa se cern campionii.
Dar campioni au fost toti, cei care au luat startul la cel mai greu maraton din Romania. Ar trebui ca FRA sa se implice, si nu doar sponsorii privati. Performanta merita.

Maratonul Pietrei Craiului 2009, o experienta fantastica, un adevarat eveniment, primul de acest fel pentru mine.
Mai vreau! ... dar nu prea des, a fost destul de greu! (a se servi cu moderatie) :)

Povestiri din Godeanu

2009-09-29T17:06:00.000+03:00

Godeanu

Muntii Godeanu sunt situati in vestul Carpatilor Meridionali, incadrati de alte grupe de munti: Retezat la N si E, Tarcu la V, Cernei si Mehedinti la S.
Datorita acestei pozitionari, Muntii Godeanu pot fi considerati o fortareata accesibila doar cunoscatorilor (ciobani, vanatori, padurari, cercetatori si iubitori de natura). De o nuanta aparte, farmecul acestor munti rezida in marea lor solitudine, mare parte a anului nici o fiinta omeneasca netrecandu-le pragul.

Din punct de vedere fizic, putem distinge urmatoarele subdiviziuni:
- culmea principala, succesiune de varfuri pe directia ENE-VSV intre Retezatul Mic si Muntii Cernei
- platforma de eroziune alpina Borascu, platou inierbat distinct situat la peste 2000m, intre culmea principala (la S) si imensa vale a Lapusnicului Mare la N. Platforma Borascu e adanc sculptata de cursurile de apa ce-si au obarsia aici: Borascul Mare si Mic, Galbena de Nord, Izvorul Stanii.
- culmea secundara Moraru - Scarita - Gugu - Branul, din vf Morarul spre N, include varful cel mai inalt din masiv Gugu 2291m.
- platforma Raului Ses intre Vf Godeanu si Tarcu

Muntii Godeanu sunt arie protejata, facand parte integral din Parcul National Retezat.

Aceste locuri tainice au fost umblate din cele mai vechi timpuri de catre pastori, servind si ca ultim refugiu in caz de primejdie. Totodata au generat nenumarate legende. Muntele Gugu este asimilat cu muntele sfant al dacilor, iar zvonurile despre o comoara ingropata intr-o pestera captiveaza inca imaginatia multor visatori.

Mitel, meteorologul de pe Tarcu ne-a povestit cand l-am vizitat in 2003 ca pe varful Gugu se manifesta niste forte, ca e practic imposibil sa ramai acolo peste noapte.
Uneori, varful Godeanu parca aduna norii care il inconjoara ca un giulgiu intunecat. Nu de putine ori am avut ocazia sa-l vad asa.
Datorita izolarii (implicit fiind mai putin umblati) si a acestor fenomene si legende, Muntii Godeanu isi pastreaza o faima sa zic asa... 'crepusculara'.

Dinu Mititeanu

De ceva vreme, de cand cu internetul, am avut ocazia sa citesc relatarile domnului Dinu Mititeanu, montaniard cu experienta vasta, ale carui sfaturi le-am urmat nu de putine ori. In cercurile cu preocupari montane din tara, domnul Dinu este un nume consacrat, de referinta. De altfel, editurile ce publica volume despre munte ii solicita in prezent corectura.
In excursia ce tocmai am facut-o in Godeanu, am avut ocazia sa-l cunosc pe Dinu, omul.
Foarte energic si hotarat, domnul Dinu, profesor universitar, medic si fost sef de formatie Salvamont CJ conduce grupul de turisti pe carari de munte, asta in cazul in care nu e ocupat sa povesteasca experiente celor dispusi sa-l asculte. Si are de povestit, cate si mai cate! Sfaturi utile,
intamplari frumoase, deosebite sau ciudate, patanii si invataminte, chiar tragedii, domnul Dinu ti le povesteste cu patos in timp ce urca o culme, sau parcurge o poteca. Uneori, se mai consulta cu Marlene, sotia, ce-l insoteste intotdeauna, fie la munte, fie prin satele rasfirate ce inca mentin si pastreaza obiceiuri stravechi, fie la evenimentele cu specific montan (adunari, proiectii, concursuri) la care participa in calitate de invitati.

Riguroasa si hotarata, Marlene il completeaza pe Dinu, astfel ca impreuna formeaza o familie-echipa, reusind sa colinde zeci, poate sute de zile prin muntii patriei in ultimii ani.

Povestiri din Godeanu

Intamplarea a facut sa planuiesc o tura in Godeanu - Borascu, similara cu a domnului Dinu, acesta cerandu-i informatii tizului si prietenului meu bun Alin Tanase despre Borascu si Gugu - Branul. Regretand ca n-a putut veni, Alin mi-a spus ca grupul domnului Dinu va urma acelasi traseu.

Ne-am sincronizat, am pornit devreme din Lugoj si iata-ne ajungand la 8.15 la Barajul Gura Apelor, unde ne-am intalnit: Dinu si Marlene Mititeanu, Oana Suciu si Dia Somogyi din Cluj, Eugen Roman (salvamontist voluntar la PNR) din Hunedoara, eu si Lore din Timisoara.

Lasam masinile in drum deasupra Lapusnicului Mic, si pornim sa urcam spre Borascu, de-a lungul Izvorului Stanii.
Iesim repede din padure, atat de repede ca nu apucam sa luam apa... trecem pe langa stana parasita, facem o vizita adapostului si hotaram sa continuam spre culme. Luam o poteca pe coasta ce ne scoate la o stana pe versantul vestic, pe o pajiste inierbata.
Ne tragem sufletul, caci privelistea merita cu prisosinta... suntem intr-o loja de unde distingem prin ceata departarii in fata la V injnepenitul Branul, flancat de lacul Gura Apelor jos in vale la N si de de stancariile Gugului spre S, imensa vale a Matului cu cascadele din aval incadrata intre caldarea Gugului si vf Scurtele, caldarea suspendata Scurtele si Valea Scarisoarei la N. Vremea e superba si ne bucuram de soare.

In loja de langa stana, pe piciorul Borascului

O panta domoala ne conduce pe Borascu Mare (2158m) care practic nu e varf, ci un platou. Intre timp, Marlene si Dia ma invata sa folosesc filtrul de polarizare :)
Continuam spre centrul platformei, si ne oprim la marginea imensei caldari a Borascului Mare, de unde lacul (lacurile, practic sunt mai multe) ne face cu ochiul sclipind sub reflexia luminii.

Ne jucam cu polarizorul deasupra lacului Borascu

Nu ne grabim, povestim pe indelete si facem poze la greu caci deja am urcat cea mai mare diferenta de nivel. Mergand pe o inseuare inalta spre SE, in dreapta ni se dezvaluie spre SV imensa caldare a Borascului Mic, si dupa putin timp caldarea Galbenei la E. Privirea zboara departe peste Lunca Berhina spre stancariile Retezatului, vecine cu Stanuletii calcarosi si culmea Sturul-Paltina, dupa care se ascund valatuci de nori albi.

Caldarile Borascu Mic si Galbena

Ajungem pe varful Galbena 2194m in creasta principala, dincolo de care clocoteste o mare de nori albi si pufosi. Vantul slab dinspre N ridica valatuci usori in vazduh si-i aseaza inapoi in marea de nori, spre incantarea noastra ce nu ne-am mai satura de acest dans al norilor.

Norii stau ascunsi dupa creasta principala

Poteca ne conduce apoi spre V de-a lungul crestei peste un vf fara nume, avand in dreapta imensa vale a Borascului Mic. Versantii vaii prezinta urme adinci de eroziune, ravene maronii ce pateaza pajistile ingalbenite deja de toamna.
Coboram un plai plin de tufe de afine in caldarea Scarisoarei, evitand prin N varful Micusa.
Noua stana ne face cu ochiul din vale, dar ne vedem mai departe de drum poposind langa lac.

Apa si afine in caldarea Scarisoara

Tot drumul am mers agale, am povestit si am fotografiat, astfel ca soarele se ascunde deja dupa versanti, iar noi hotaram sa campam langa Lacul Scarisoara.

Campam langa lac

Corturile se ridica, primusurile duduie, povestile curg si inserarea ne cuprinde intr-a ei imbratisare, invitandu-ne la somn.

A doua zi, trezirea e matinala, ca la armata. Plecarea la 8, Dinu si Marlene sunt deja gata de drum in timp ce noi abia ne dezmeticim somnorosi. Ne zorim si reusim sa ne miscam in timp util, desi Lore e intrigata:
- Acuma cand rasare soarele, se ridica norii si se face frumos aici, noi plecam!
Rasplata insa e pe masura: dupa ce ne incalzim urcand panta Scarisoarei, ne asternem la povesti (de fapt, domnul Dinu ne povesteste!).
Coborand in saua Matului, norii din nordul culmii se ridica si dispar dezvaluindu-ne in toata maretia imensa vale a Matului, incadrata de Moraru, Gugu si Scurtele. In schimb, spre S deasupra Vaii Cernei, patura pufoasa a norilor persista, astfel ca avem parte de o mare de nori in stanga.
Sub soarele deja puternic, Marlene si Dinu ne arata si ne explica un fenomen meteorologic rar: Spectrul din Brocken.

Spectrul din Brocken ne capteaza atentia

Pitoreasca vale a Matului

La povesti

In punctul cel mai de jos al seii Matului, creasta devine stancoasa, si datorita norilor si vantului parca fumega... facem parte dintr-un cadru aproape ireal, nu ne-am mai da dusi si nu ne mai saturam de pozat.

Creasta care fumega

Lasam in urma marea de nori, si urcam incet Morarul, captivati de povesti. Sesizam o cruce pe Morarul, un cioban din Terova a fost traznit in acel loc. Coborand apoi spre Scarita, ni se dezvaluie in toata splendoarea varful Godeanu (2229m) peste Muntele Zana (un picior al Godeanului ce mascheaza platforma Raului Ses), Culmea Prislop si Masivul Tarcu. In prim plan, Paraul Morii si Izvorul Morarului ne incadreaza spre V, coborand lung la intalnire cu Raul Ses in valea abrupta si impadurita. In partea cealalta, Lacul Moraru se ascunde stingher intr-o caldare, marginita de culmea prelunga ce ne conduce spre Gugu.

Pe Moraru, priveliste superba

Ajungem povestind pe Gugu pe o vreme superba, unde sarbatorim cu un fel de ritual, initiat de Dinu si Marlene: facem un cerc ca o hora si ne pupam pe obraji. Urmeaza pauza de masa.
Dupa ce mancam si ne odihnim nitel, ne luam ramas bun de la Gugu, lasandu-l stapanire norilor.

Coborarea de pe Gugu si lacul Gugu

Coborarea o facem pe creasta, peste varfurile Merila Mare si Merila Mica, unde gasim si o mica pestera (10 m) cu o placa de marmura langa (Asociatia Gugulanul). Intrand in pestera sunt atent la o mica groapa de aprox 1m, probabil vanatorii de comori au sapat-o cautand comoara lui Decebal.
Nu mai urcam si Branul, ci ocolind jnepenisurile si desfatandu-ne din belsug cu afine mari si coapte coboram pe versant sa prindem poteca de la liziera padurii, care ne si coboara elegant in mai putin de doua ore la drumul de pe conturul lacului.
Forestierii drumari lucreaza puternic la drum, excavatoarele au muscat din versanti, probabil se pregatesc defrisari masive in zona.

De la capatul potecii ajungem repede pe drum deasupra confluentei celor doua Lapusnice, la capatul lacului, fiind nevoiti fie sa ocolim pe drum, fie sa coboram sa trecem Lapusnicul Mic.
Norocul ne surade si gasim o varianta de coboarare accesibila, iar mai departe nu ne vine sa credem: o punte peste apa ne conduce pe o cararuie spre o stana in valea Lapusnicului Mic la confluenta cu Izvorul Stanii, de unde urcam direct la drum, exact in locul in care lasasem masinile.

Trebuie sa trecem valea Lapusnicul Mic

Tura din Borascu - Gugu, 30 km in doua zile, pe o vreme superba, cu Dinu, Marlene, Dia, Oana si Eugen a fost o reala placere.
Speram sa ne intalnim cat mai des pe carari de munte, si nu numai.

Poze:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200909PovestiriDinGodeanu#

Cu bitzicla pe Lotru si Latorita

2009-09-08T22:17:00.000+03:00

Am pornit peste Transalpina, DN 67C de la Obarsia Lotrului spre Ranca (peste Parang) sa vedem natura inca nebatjocorita. Drumul se asfalteaza rapid, iar nemernicia si ne-civilizatia tipic romaneasca vor avea calea deschisa spre inima muntilor.

Nici nu vreau sa ma gandesc cum va arata peste cativa ani zona. In plus, exploatatorii de lemne gen Cascade Empire - Schweighofer isi freaca mainile de bucurie... accesul la padure e mai facil.
La TV se anuntau ploi (cod galben), intr-adevar vremea rea ne-a gonit de pe culmile domoale si pana la urma am ales vaile din jur.

Poze:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200909BikeLatoritei

Deci, iata-ne sambata dimineata acolo unde DN7a coboara din Pasul Groapa Seaca la Lotru, nu departe de Obarsie.

Am dormit ca dracu'... o cohorta de caini si-au gasit sa latre toata noaptea, iar dimineata de la 6 au inceput sa circule camioanele! Ce , nu stiati?! Se lucreaza intr-un ritm nebun la drumuri!
In jurul nostru, plin de ciupercari, am aterizat noaptea tarziu si am pus cortul langa ei... cu zecile, o adevarata colonie, cu catel purcel stau toata vara aici si culeg ciuperci. Gunoiul il lasa la fata locului, sau in cazul fericit il strang si-l ard... zona arata ca o tabara de refugiati!

Ciupercari si drumari pe meleagurile Obarsiei Lotrului

Suntem cu Rodin si cu Laura, cu intentia de a parcurge cat mai mult din Transalpina, cata vreme nu-i asfaltat complet. Pe biciclete.

Atacam cu voiosie muntele :)

Pornim deci in amonte pe valea Lotrului, in albia caruia prundisul este incarcat in camioane si dus la drum... albia e un intreg santier.
Raman stupefiat cand trecem Lotrul peste un pod nou, si proaspat asfaltat! In urma cu 3 luni, de Rusalii, nu era nici urma de pod, am trecut apa (mai mare) pe doi busteni alaturati.
Dimineata-i senina, panta mare si pedalam pe serpentine prin padure... parca nu-i asa greu ca data trecuta (atunci insa, veneam din Sugag de la 60 km). Lejer ajungem la stana Stefanu, unde ne bucuram de soare si de apa proaspata de izvor. La stana, apar 4 catzelandri ciobanesti ce abia asteapta sa se joace, viteii sunt curiosi si ei de musafiri, iar scroafa cu purceii se muta mai incolo, deranjati de noi (intrusii).

Joaca la stana, cu catei si purcei

Povestim cu ciobanii... vechea stana (mai trainica) le-a fost arsa, alti ciobani invidiosi i-au pus foc... intre timp ademenim purceii sa ne jucam cu ei, cateii vin ei singuri!
Intr-o curba mai jos, o veche casarie (se facea cel mai bun cascaval acolo) zace in paragina.
De aici, urcam in plin soare, sunt uimit ca drumul e pregatit deja de asfaltare pana sus: largit, pus piatra peste si tasata.
Ne intersectam cu masini si motociclete, care starnesc mult praf pe drum... vazandu-i pe oamenii aia la volan/ghidon, sunt mandru ca pedalez pe unde-si plimba ei caii putere!
Utilajele mai lucreaza la podete, chiar daca-i sambata, astia-s hotarati rau.

Se misca drumarii astia foarte rapid, au ei motive

De data asta urcusul spre Muntinu e joaca pentru mine... ce-am mai impins bitzicla pe aici in iunie!

'Miorita laie, laie bucalaie' ... invidia intre ciobani e inca prezenta

Crestele Parangului se insira spre V, urcand le-am vazut in toata splendoarea, insa intre timp norii si-au facut aparitia pe culmi. Mai grav, o patura de nori joasa avanseaza dispre V peste Parang, au ajuns si-n Caldarea Calcescu si vin spre noi ca o amenintare acoperind versantii ca un giulgiu alb.
Ne propusesem sa urcam sa vedem Muntinul si Caldarea Urdele fara sa mai coboram spre Ranca, apoi sa ne intoarcem in Saua Stefanul si sa coboram la lacurile de pe Valea Latoritei.
In Saua Stefanul, Laura zice:

- Dar nu trebuie sa mergem pe drumul asta, spre stanga?! Atunci, la ce sa mai urcam?!

Saua Stefanu, la pas marunt

Pai, iata de ce: mai urcam putin si vedem ceva frumos! Privelistea se deschide peste culme, spre E. Valea Latoritei la origini se vede in toata splendoarea.

Fetele decid repede ca nu merita mers pana in caldarea Urdele (se mai urca vreo 150m) si ca vor pe celalalt drum, la vale... noi baietii desi am mai fost in sus, am mai vrea... pana la urma norii ne cuprind si ne obliga sa ne intoarcem.

- Nu putem ramane aici?! - Nu, ca vin norii peste voi!

Pe muntele Coasta Benghii, austriecii au facut in WWI drumul pe unde noi acuma fugim de ploaie. Peste culmi, norii se aglomereaza, amenintatori. Din cauza lor, trebuie sa parasim creasta, cat mai repede.

Fugind de vremea rea

Ochisem pe Google Earth (dupa tura precedenta de Rusalii ) un drum care sa faca legatura intre Valea Latoritei si culme... cu Fata si Mosii l-am ratat cu putin incurcandu-ne prin padurile si vaile de la coada lacului Galbenu.

The magic eye in the sky ( a capturat si un avion, chiar deasupra stancilor !!!)

De data asta, e usor sa-l descopar dinspre culme, ajutat de 'ochiul din cer' si de harta: drumul este fix pe Muchia Borcei, marcat pe majoritatea hartilor.
Chiar unde o luam spre vale, ciupercari si pastori laolalta au intemeiat un fel de mica colonie... si-au facut colibe si cresc o gramada de animale.

Pastoreala, stilul tabara

Drumul, odata forestier, acum e putin umblat si dupa cum au spus si oamenii...
- E rau, foarte rau... nu e pentru bitzicle!
Hai ca la vale mai merge (ne bagam totusi, om cobora noi cumva, daca acolo este un drum/poteca)... insa la deal, ar fi fost crima si pedeapsa. Si asta din cauza brazilor doborati de vant/furtuni, care fac imposibila trecerea unui vehicol. Nu vorbesc aici de panta, si ea foarte abrupta ... toti am descalecat pe alocuri.

Ready for the action!

Am facut o ora jumate pana jos la rau, data viitoare luam drujba cu noi :).

Help! Avem nevoie de drujba! Si niste cizme pe deasupra!

Am coborat la fix, numai ce suntem pe forestier la lacul Galbenu ca incepe ploaia, deci dam bice la vale. Fetele vor neaparat sa gasim o cabana, ceva... ce bine ca au construit astia cabana Petrimanu ca altfel o incurcam cu fetele!
Dar pana acolo ploaia ne uda ciuciulete... asteptam deci la cabana sa se opreasca ploaia si luam o ciorba si un pastrav delicios :)

Cum speram, ploaia se opreste si pornim grabiti ca se apropie seara si am vrea sa ajungem la Voineasa.
Drumul in coboarare pe Valea Latoritei e placere pura pentru biciclisti: 20km coborare pe un forestier bun, uneori asfalt. Vremea e racoroasa, ceturile de dupa ploaie se ridica peste vale si ofera o atmosfera de mister versantilor abrupti. Asa sa tot biciclezi, fetele sunt incantate! :)

I want to ride my bycicle

Urmeaza Ciungetu, Gura Latoritei unde ne luam frontalele si ajungem pe seara la Voineasa, cautand cazare la plezneala.
Pensiunea Mariana ne gazduieste cu amabilitate.
Dupa cina si dush, nici Cerbul de aur si nici meciul Romania Franta nu ne mai pot tine treji.

Dimineata, o geana de soare ne binedispune si pornim cu voinicie pe Valea Lotrului spre Vidra.

Gazda noastra Pensiunea Mariana, intr-o Voineasa colorata

Pe la cataracte, drumul e neasfaltat, dar pe asfalt am fi nevoiti sa urcam 300m in plus in Curmatura Vidrutei si nu dorim asta.
In jur, totul e verde, in toate nuantele posibile...

Verde, pentru biciclete! (www.pedaleaza.ro)

Urcam totusi, si fetele sunt cam obosite dupa kilometri de ieri, asa ca tot mai des coboara de pe biciclete si se bucura de cativa pasi pe jos. Cu treaba asta avansam insa destul de incet, reusind sa ne plictisim destul de repede de Valea Lotrului, mai ales ca nu vedem de pe drum nici Cataractele Lotrului (acoperite de vegetatie).
Norii se aduna iarasi si ne ameninta cu ploaie, asa ca ne grabim incet (cat pot Laura si Lore).
Amenajarile hidrotehnice (Barajul Balindru) si vechile exploatari parasite (siliciu) mai schimba putin decorul... si dupa 4 ore reusim sa ajungem la Barajul Vidra.

Amenajari hidrotehnice pe Lotru: Balindru si Vidra

Barajul a fost reparat recent, si nivelul apei e inca scazut. Ne socheaza paragina statiunii Vidra, unde hotelurile arata jalnic.

Statiunea Vidra, sau ce a mai ramas din ea

Ultimii 17 km pana la Obarsia Lotrului (unde inchidem circuitul) ii facem pe asfalt. Asfalt proaspat chiar, pe ultimii km.
Suntem iritati la culme de defrisarile masive din zona ... padurea e proprietatea Cascade Empire si Schweighofer.at o taie. Patronii or fi austrieci, dar tapinarii sunt romani, asa ca gunoaiele aruncate pe marginea drumului sunt prezente! Impreuna, niste nemernici, laolalta cu gunoaiele de politicieni ce le-au dat pe spagi avutia tarii!
"pădurile vor fi administrate de către silvicultori cu pregătire academică" - ce gluma buna pe situl astora, dupa ce taie tot o sa-si ia concediu 'academicienii' respectivi - acum isi freaca mainile de bucurie ca se asfalteaza drumurile in zona, direct spre Sebes.

Se taie padurea la greu la Vidra, lemnul va fi mai usor transportat pe soseaua noua.

Intr-un articol, Jurnalul National ne spune cine e vinovatul pentru defrisarile din zona: Imperiul dezastrului!
Deci, cititi despre 'onorabilul' care ne rade padurile!

Ocolul Muntilor Latoritei (2 zile, 110 km, ~1300m urcush) pe vaile Latoritei si Lotrului.

Ca sa inchei intr-un ton optimist: zona este superba si merita mers, in ciuda oamenilor care o distrug.
Soseaua Transalpina ne conduce intr-un peisaj de basm, meritandu-si pe deplin numele, traversand Parangul, Muntii Latoritei si strecurandu-se intre Muntii Sureanu si grupa muntilor Lotru - Cindrel .

Pe creste făgăraşene

2009-09-01T10:54:00.000+03:00

Pe creasta Făgăraşului am mers incet de data asta, n-am mai alergat ca la inceputul lunii, cand făceam 16 ore din Valea Viştei la Turnu Roşu!
Am pornit dinspre Barcaciu, sa vizitam cabanele si sa parcurgem creasta... n-am ajuns decat pana la Balea, desi ne propusesem sa coboram pe la Sambăta! Zmeura si afinele-s de vina, si vremea, ca a fost atat de buna, ne imbia sa tooooot stăm si să privim, sa ne desfatăm...
Singurul loc in care ne-am grabit a fost la vale pe Strunga Dracului, cand ne-a prins ploaia :)

O sa mai mergem sa aprofundam Făgăraşul, ca merita.

"Retezat is more lovely, Făgăraş is rough" - zicea Beate. Cu ea si cu Toby (turisti germani) am mers laolalta, pe acelasi traseu , o coincidenta fericita.

Ajungem miercuri noaptea cu masina la Poiana Neamtului si imediat punem cortul langa cabana, desi aveam si optiunea de a sta inauntru (50lei/loc)
A doua zi dimineata, roua diminetii ne invioreaza, impachetam sa pornim.
Intr-o clipa de neatentie o vaca din zona, mai nesimtita, vrea sa-mi manance rucsacul nou, poate pentru ca e verde.
Apar pe drum doi turisti, ne salutam, avem aceeasi directie: spre Barcaciu si apoi spre creste, vedem noi unde-am ajunge, nu ne grabeste nimeni. Sunt Toby si Beate, de langa Hamburg, au ales Romania sa-si petreaca concediul la munte dupa ce s-au informat de pe net, inclusiv Karpatenwilli. Fata de noi care avem 2 rucsaci de 40l si cortul e agatat pe laterale, ai lor sunt cel putin dubli ca volum... asa ca o luam inainte.
Dar nu pt multa vreme... padurea minunata pe piciorul ce urca la Barcaciu ne farmeca si ne tot oprim, ba sa vedem o ciocanitoare, ba sa rontaim ceva bun. Totusi ajungem la Barcaciu pe la pranz. Chiar aproape de cabana, daunatorii (insecte) au facut prapad in padure, o groaza de brazi sunt uscati, pe langa asta si vantul a mai doborat pe capete brazi falnici, asa ca acum o mare rana e deschisa in padure.

La Barcaciu facem un mic popas (ceaiul e delicios) si ne hutulam intr-un leagan construit inspirat langa cabana. O gramada de tigani vin de pe munte cu bidoane pline de afine.
Din pacate, vedem urmele trecerii lor pe poteca spre Negoiu, unde nemernicii astia cica au mancat, si-au lasat toate resturile in poteca (pungi aruncate, bidoane goale). Sa nu ne miram totusi, ca si alti oameni asa zis civilizati fac la fel, isi lasa resturile pe unde trec (vezi blogul lui Menaru).
Lalaim de numa' in drum spre Negoiu, ca-i plin de afine si zmeura ... e clar in ritmul asta nu vom fi la Căltun seara. Deasupra muntilor se formeaza un plafon compact de nori, dar sunt la inaltime si nu ne facem griji, deocamdata.
La Cabana Negoiu ajungem tarziu dupa-amiaza si-i revedem pe excursionistii nemti. Salvamontistul-ghid Iulian Panescu ne ofera informatii, dar ne si sfatuieste sa nu trecem creasta spre Căltun, ca-i pacat sa ne grabim sau sa ne prinda noaptea si sa nu ne ne bucuram de peisaj. Si are dreptate!

Amenajări turistice: Cabana Negoiu & imprejurimi

Dupa ce servim o ciorba de legume (8 lei), pornim spre Căldarea Sărătii sa campam (tot Iulian ne-a recomandat locul). Am fi vrut sa o luam pe custura Sărătii, dar o lasam pe altadata, eu oricum am alergat-o cu ceva zile in urma.
Poteca pe abrupturile muchiei Serbota e amenajata cu podete de fier, ramanem masca! Credeam ca doar la altii se poate, dar uite ca sunt si la noi, am mai vazut asa ceva in Dolomiti, coborand de la Lacul Sorapis.
Intre timp, plafonul de nori coboara. In fata, Varful Negoiu e cuprins incet incet de ceturi, dar inca se mai vede Custura Ciobanului. Soarele se duce la culcare si incet incet umbra Serbotei cuprinde caldarea in care pasim cu sfiala, parca sa nu-i tulburam linistea.

Ne stabilim in Căldarea Sărătii

Caldarea asta a fost martora multor tragice accidente, pe culmile stancoase ce o inconjoara (pentru unii muma, pentru altii ciuma). Singurul ce-l retin acum e Rednic Verone (de care am aflat pe Alpinet) rapit de o avalansa intr-o iarna acum cativa ani.
Dimineata am vrea sa vedem soarele, dar nu e... Acelasi plafon de nori din seara precedenta, desi noaptea a fost senin de am putut vedea stelele.
Dupa micul dejun cu ceai la primus, pornim pe la 10 spre culmi, in urma nemtilor. Tot timpul ei erau cu un pas inaintea noastra, fie ca puneam cortul fie ca-l strangeam, fie ca plecam. Cu toate astea, deja erau partenerii nostri de drum.
Chiar inainte de bifurcatia Negoiu (pe triunghi albastru) - Custura Ciobanului (cruce rosie) norii ne invaluie si incepe sa ploua. Nu mult, doar pana ne itzim in Saua Cleopatrei... pe urma norii se sparg si ne lasa sa admiram crestele nenumarate ce se intind spre vest. Avem parte de un dans al norilor peste creste.

Bine te-am gasit, Cleopatra!

Desi e vineri, sunt multi turisti pe munte, intalnim grupuri si vedem turisti pe Serbota si spre Negoiu.
Sus pe varful Negoiu ajungem la momentul oportun, numai bine cat sa ne bucuram de priveliste. Peste tot creste si intre ele, abisuri colosale... de exemplu spre N imensa vale a Laitzii, spre care nu se sfiesc sa priveasca ...florile!

Vizita in imparatia Negoiului

Acum urmeaza o alegere grea: which way? Nemtii sunt mai in fata, ei ocoleasc deja Varful Dintre Strungi (si vor sa iasa dincolo prin Strunga Doamnei, desigur), pe cand noi coboram mai incet ...
Pe neasteptate incepe sa picure, si cum suntem chiar in dreptul Strungii Dracului ma grabesc la vale, nu indeajuns de repede insa.
Ploaia e deja stapana, a udat totul si aluneca, ma tin de lanturi si cobor cat pot de repede pana aproape de capat, las rucsacul meu, pe urma revin sus si-i iau rucsacul la vale Loredanei, care nu se simte deloc confortabil in strunga, mai ales ca ploua.
Incetuc ajungem in caldare, si poteca ne scoate in Portita Căltunului ... suntem cam uzi si abia asteptam sa punem cortul.
Pana ajungem la refugiu deja ploaia s-a oprit, si savuram o supa la primus, povestind cu (deja) prietenii nemti. Ne oprim la Căltun, e prea fain aici si e pacat sa plecam mai departe desi am avea timp sa ajungem la Balea pe lumina.
Numai bine ce iese din nou soarele (spre asfintit) si cerul se limpezeste, facem poze pe terasele muntelui si montam cortul cu vedere la Muşeteica si Piscul Negru.

Dupa ploaie vine soare (la Căltun)

Sambata dimineata, pandesc rasaritul soarelui din veranda cortului. Si ceilalti fotografi sunt la post pe malul lacului. Apa linistita ca oglinda reflecta soarele diminetii, ce se ridica peste Arpaşul Mic intr-o liniste absoluta.
Scena imi aduce aminte de o alta dimineata la fel de frumoasa in care am campat langa lacul Gugu.

Răsăritul la Căltun

Lore inca doarme dusa, dar fotografii sunt la post. Unii turisti matinali deja au starns cortul si pleaca la drum, fara galagie.
Putin mai tarziu, toata tabara de corturi se anima ... apar si cativa caini in peisaj si se grupeaza ghici unde?! La mormanul de gunoaie, pe care turistii nu se indura sa le care jos de pe munte si le lasa acolo!
Un caine tupeist chiar fura o punga plina din gunoi si o duce mai jos in vale, degeaba incerc sa-l gonesc ca iarasi vine la gunoi, cu nonsalanta.
Apoi apar si oile, cu ciobanii... oile beau apa din lac, noi turistii de asemenea luam apa din lac, pt baut si gatit... asa-i viata la Căltun!

Nu aruncati gunoaie la Căltun!

Ma resemnez... degeaba s-a adunat si carat gunoiul de la Căltun jos in vale! Degeaba scrie mare cu pietre 'Nu arunca', degeaba scrie pe peretele refugiului 'O conserva goala e mai usor de carat decat una plina. Va rugam luati gunoiul cu voi si duce-ti-l in vale!', mormanul de gunoaie va creste cu fiecare zi.
Si ne dam seama de ce... cum e sambata dimineata, hoarde de turisti asalteaza culmile cu plecare din Balea, pe Lăitzel sunt deja zeci de oameni si unii au ajuns deja la Căltun.
Unii-s mai civilizati altii mai putin, unii mai echipati sau altii in blugi si adidasi, toti vor sa guste din frumusetile muntelui. Doar ca unii nu-l respecta, si-si lasa gunoaiele pe munte, pe urma vin cainii si le imprastie (sau vantul)... Frumos, nu?!

Pornim spre Balea si dupa ce urcam Lăitzelul, surprinzator, valul de turisti a trecut... nu ne grabim caci nu vrem sa mergem mai departe de Lacul Capra... maine trebuie sa coboram si o sa campam acolo.
Ne bucuram de fiecare culme si fiecare vale, e o zi superba si datile precedente eu mai mult am alergat pe traseul asta, iar Lore e aici pentru prima data.
Lăitzel, Valea Laita, Valea Doamnei, Turnul Paltinului, Fereastra Balii... le admiram pe toate, pe indelete.
Din Fereastra Balii zarim Valea Balii, si pana la noi urca vacarmul produs de aglomeratia din vale. Trei caini alpinisti se gudura pe langa noi, poate sunt stresati si ei de zgomotul din vale.

In Fereastra Balii (de o parte, si de alta a crestei)

Animatzia din vale parca ne oboseste, insa sus la Lacul Capra e liniste, asa ca ne indreptam agale intr-acolo si ne instalam cortul. Vecinii nemti sunt deja aranjati nu departe.
Dupa ce mancam o supa la primus, mai avem 2 ore de lumina si profitam pentru a-i face o vizita vecinului Caprei, Vanătoarea lui Buteanu. Toby si Beate ni se alatura bucurosi.
Fac pe ghidul, le povestesc despre monumentul alpinistilor. Ii conduc pe piciorul Caprei si le spun despre cei 4 oradeni pieriti in decembrie 2002 (in aceeasi zi in care urcam cu Alin Tanase pe Moldoveanu, eu fiind pentru prima data in Făgăraş) ... urmeaza Acul Revolver, povesti despre Arpăşel vara si iarna, peste care incet incet ne ridicam urcand pe Vf. Capra.
Trecerea de pe Capra pe Vanătoarea lui Buteanu implica putina catarare, si ne distram putin:

Lore: - I can climb, but how will I go down?
Toby: - Don't worry! You will always go down. :)

Simplu, nu?

Vanătoarea lui Buteanu, o plimbare de la Capra

Jos la lac umbrele inserarii ne-au cuprins corturile, insa noi profitam din plin de blandele raze de soare pe varf. Intorcandu-ne, in caldarea Văiuga sesizam doua capre negre ce pasc linistite, la 100m de noi. Nu-si fac griji cu turistii, Buteanu nu mai e sa le vaneze, si nici Ceaşca!
Parasim crestele muntilor a doua zi pe la amiaza, in timp ce ceata se revarsa valuri-valuri din Căldarea Balii peste saua Caprei. Toby si Beate se indreapta si ei mai departe spre Podragu. Dupa noi raman oile, ca niste statui in ceata pe malul lacului.

Ultima dimineata in Făgăraş, la Lacul Capra

Si pentru ca sa intelegem de ce totusi varful si lacul se cheama Capra, zarim silueta unei capre negre profilata pe cerul fumuriu, sus departe pe Piciorul Caprei.
Ramas bun!

PS:
Desi ceata, e duminica si e plin de lume in vale. Pe poteca urca grupuri de turisti. De la parcare, coloana de masini se intinde pe cateva zeci de m pe sosea. Abrambureala, nu gluma!
Suntem norocosi, un cuplu din Cj ne ia pana la Avrig, unde Lore ramane sa dadaceasca niste kinderi, iar eu dau o fuga la deal, sa recuperez masina.

Poze :
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200908PeCresteFagarasene#

Aventuri Carpatine 2009

2009-08-19T02:53:00.000+03:00

Vineri, 14.09, ora 20:
E ora 8 seara si abia am terminat concursul... suntem pe locul 4.
Daca am fi mers mai repede la trekking...
Daca n-am fi stat la somn in tabara si am fi luat-o in sensul celalalt...
Daca n-ar fi venit ploaia acum seara...

Daca, daca, daca... pana una alta, sunt noroit din cap pana in picioare si merg sa fac duş. Acolo, sub apa calda, ma apuca moleşeala şi mai ca-mi vine sa adorm.
M-a sunat Lore. Nu ma grabesc sa-i comunic vestea.
Ies de la duş, si o sun totuşi.
- Ciao, am terminat si suntem pe locul 4, spun cu o voce pierduta.
- Bravo, felicitari! imi spune ea. Si nu esti bucuros?!
- Nu, lipsea juma' de ora se iesim pe III, dar ne-a prins ploaia pe final şi ne-a incetinit la vale. Si acuma ploua de numa.
- Ploua? Acolo la voi ploua?!
- Da... la Timisoara nu ploua?!
In momentul ala doua maini delicate, din spate, imi cuprind ochii si o aud pe Lore in spatele meu:
- Pai nu stiu daca la Timisoara ploua, ca eu sunt aici!

Pentru mine, a fost cel mai emotionant moment din concurs! Dar eram atat de obosit si cumva trist (am fost la un pas de podium), ca nici macar n-am fost in stare sa ma bucur ca lumea...

Sambata, 15.09, la amiaza:
Plecam sa recuperam masina mea la Turnul Rosu, cu Alin T si Lore.
Am lasat-o acolo impreuna cu bicicletele si cu echipamentul de bike... credeam ca o sa avem un avantaj daca procedam asa.
Pana la urma s-a dovedit o strategie gresita. Celelalte echipe cum ajungeau la Turnul Rosu, se urcau pe bitzicle si-i dadeau viteza pana in tabara de baza, noi ne-am schimbat, am stat ceva vreme, si deci ne-am prelungit timpul de sedere.
Oricum, ajungand la biciclete noaptea la 23:19 destul de rupti, schimbasem planul... nu o sa mai mergem noaptea pe portiunea grea a traseului sa urcam spre CP7 Rosengarten si CP8 Muncel pe noapte (in mod cert celelalte echipe o sa piarda acolo timp pretios), ci o sa mergem pe noapte portiunea usoara pe asfalt si drumul forestier la CP12 tiroliana/rapel, sa fim acolo dimineata la prima ora.
Apoi o sa mergem la vaslit cu pluta pe Lacul Negovanul, si vom urca in continuare pe forestier pana in Saua Steflesti, si de acolo Cindrelul la push-bike, de unde va fi mai mult coborare...

Halal coborare!!! daca am fi stiut ce ne asteapta, si ca ne va prinde ploaia... am fi ales sensul celalalt, asa cum au mers si castigatorii.

Concursul are si o doza de strategie!

Ramanand singuri (Alin T s-a grabit spre Cisnadie), si vremea fiind cam urata (ploaia de ieri seara ne-a furat locul III, bat-o vina!), ne vine o idee:
- Ce-ar fi sa mergem pe Transfagarasan?
Lore abia apuca, n-a mai fost pe acolo. Poate la inaltime, iesim din stratul gros de nori si reusim sa vedem soarele.
Urcam incet serpentinele Transfagarasanului dinspre N si e o ceata s-o tai cu cutitul, abia vad drumul. Opresc masina inainte de parcare, si dupa ce ne bagam nasul pe la tarabe, urcam la Cabana Paltinul. Ceata e deasa, nu se vede nici lacul.
Fiecare pas la deal e pentru mine o provocare. Sunt doar cativa m pana la cabana dar mi-e greu sa urc, ne e foame totusi si servim o ciorba pe terasa cabanei.
Dar ce sa vezi! Se ridica ceata! Iata lacul in intregime cu Cabana Balea Lac, iata versantul opus, iata saua Caprei!
- Vrei sa mergem pana acolo?
Lore n-a mai fost in Fagaras si abia asteapta sa faca niste pasi pe munte, dar ma intreaba:
- Dar tu poti?!
Ce odihna, ce recuperare poate fi mai buna decat o plimbare pana in saua Caprei? Mai ales ca sunt sanse sa se ridice ceata si sa vedem privelistea din jur.
Sontac, sontac, ma pornesc la drum si durerea din munschi se evapora ca prin farmec, ramane doar o mare oboseala. Si un genunchi care ma gadila, nu ma pot baza prea tare pe el.
Urcam incet pe carare, ne mai bucuram ca se ridica norii si Valea Balii se vede tot mai bine. Ajungem in sa si zarim prin ceata deja franjuri Lacul Capra.
Nu ne grabeste nimeni, eu m-am obisnuit cu mersul sontac, asa mergem pana la lac, apoi urcam si pe piciorul Caprei pana la monumentul tinerilor oradeni, sa vedem Caldarea Fundul Caprei si Arpaselul.

Spre Lacul Capra si pe Piciorul Caprei, negrabit de nici un concurs

Ii povestesc la Lore despre oradeni, despre Arpasel, despre cursa noastra nebuna pe creasta la concurs...

Recuperare activa, la Balea Lac

Joi, 13.09, ora 12:55
Ajungem in viteza la lacul Capra. Ne intrecem cu greii, si dupa ce am fost in coasta Grindului pana la urcarea pe Vistea, acum suntem pe locul 4 sau 5, nici nu mai stiu.
Devenea clar ca cei de la Grind stiau o scurtatura si n-au mai urcat pe Vistea, am gresit ca nu ne-am luat dupa ei, dupa ce alergasem kilometri intregi in coasta lor pe forestier. La un moment dat, cand am trecut paraul, ei s-au codit putin, si am luat-o in fata!

Inainte de CP1 Valea Vistei, echipa "Fata şi Moşii" era pe locul I, dupa o ora jumatate de alergatura la deal. Practic, am compostat CP1 laolalta cu Grindul, pe prima pozitie!

In alergare, pe valea Vistei

La urcarea pe Vistea, Grindul coteste dreapta si se grupeaza in urcare pe un picior, in timp ce noi tinem cararea marcata spre Vf Vistea. Ne urmeaza la mica distanta Cornelia si echipa (Cetatea Braşovului), iar imediat dupa ei Hoinarii. La urcare, (cel putin acum la inceput) suntem imbatabili... ajungem primii pe Vistea si am finalizat cea mai grea urcare a turei! La coborare nu suntem insa asa de rapizi, stiu prea bine asta si ma tem... Sunt inca in frunte si trag echipa dupa mine, desi nu pot sa nu ma gandesc la genunchiul Gianinei, oare s-a refacut complet?
E si asta o abordare pe care o aplic cu succes: alerg in fata pentru ca mi-e teama sa nu raman ultimul si sa incetinesc echipa!

Ne dam seama ca Grindul a şuntat (nu stiam ca si echipa lui Cata, Ozon), incepem sa intalnim turisti pe creasta ce ne fac loc mirati si ne intreaba de ce alergam asa.
- E concurs!, iar unii ne spun ca suntem pe locul III sau IV!!!
Deci Grindul a iesit in fata, si e posibil sa-i fi urmat si alte echipe! Frustrant!!!
Am slabit ritmul, la Iezerul Giurgiului luam apa si ne ajung si echipele urmaritoare Cetatea Braşovului si Hoinarii. Pornim impreuna mai departe.

Cursa nebuna pe creste... si noi in frunte (nu stiam ca Grindul a iesit in fata pe scurtatura)

Urmeaza portiuni dificile si am slabit ritmul (zona 'La 3 Pasi de Moarte' e mai delicata), incetinim tot mai mult caci Tibi e profan pe munte, si Gianina abordeaza timid portiunile tehnice, si constat cu stupoare ca ceilalti iau putin avans, efectiv raman mut cand Elena si Istvan la cativa m in fata noastra accelereaza, si in cateva minute efectiv nu-i mai vad prin valurile de ceata usoara ce brazdeaza versantul. As fi putut sa ma tin dupa ei (cu siguranta si Alin T), dar coechipierii mei sunt aici langa mine si prefer sa mergem impreuna, cu ocazia asta imi trag si eu sufletul... daca va mai fi cazul, o sa-i intrecem mai incolo, sper sa putem.

Ajungem deci in viteza la Capra, nu stam deloc, compostam CP2 si ne intalnim cu Ozonul care se odihnesc. Am ajuns Hoinarii si eu sper sa-i intrecem cat de repede! Alin T s-a intalnit cu Alex Presecan (salvamontist in Fagaras) de la care primeste o bere (fara alcool) si ne imbie pe rand. Sorb si eu o gura-doua, dar trebuie sa ma concentrez ca este de urcat.
Sunt constient ca urcarea nu-i punctul meu forte, dar intotdeauna recuperez la coborare si pe plat... de data asta reusesc chiar sa ma relaxez pe urcare, pastrand ritmul echipei... pe urma cand ajungem la Saua Paltinul as vrea sa alerg, dar nu e cazul...

Echipa "Fata şi Moşii" a incetinit ritmul... pe cand Hoinarii intercalati intre noi accelereaza!
Ma enerveaza asta (cum naiba sa nu te enervezi cand ii vezi pe altii alergand si tu parca stai in loc!?), insa reusesc sa-mi pastrez calmul.
Suntem pe locul 4, sunt constient ca important e sa nu fortam si sa terminam cursa, ii vom intrece pe cei din fata daca vom putea. Daca nu, trebuie musai sa ne mentinem pozitia.

In saua Paltinul, suntem inca in carti

Din clipa aia parca cineva ne-a turnat plumb in picioare, si ne-a intunecat mintile... a urmat poteca cunoscuta, si nu foarte grea spre Caltun, dar am pierdut din viteza. Am ajuns la Caltun la 14:22 tocmai cand ceilalti plecau (Hoinarii si Cetatea Braşovului), unde a trebuit sa facem pauza.

Ajungem la CP3 Refugiul Caltun, cei din fata sunt acolo

Pe urma au urmat portiunile dificile tehnic Strunga Dracului, Negoiu si Custura Saratii. Au inceput sa apara tensiuni in randul echipei, haideti dragilor stiu ca sunteti incordati si obositi dar trebuie sa va calmati si sa continuam!!!
Alin T, daca ai fi stiut varianta de ocolire atunci, ce bine ar fi fost.

Pe Custura Saratii mergem mai incet. Prudenta nu strica, dar nu asa vom castiga concursul

Cert este ca am facut pe bucata asta de la Caltun pana la urmatorul punct de control Lacul Avrig 4 ore!!! pe cand cele mai bune echipe au facut 3... asa si-au marit avansul.

La CP4 Lacul Avrig ajungem doar cat sa 'mirosim' urma celor de pe pozitia III

Urmatoarea bucata pana in CP5 Saua Corbului ne-a luat 2h30, un timp Ok, dar nici cei din fata n-au stat. Pe portiunea asta se mergea intins... toate echipele mergeau bine, inclusiv cele de incepatori, pe unele le mai intreceam, dar am fost totusi surprins sa constat ca abia-abia am reusit sa intrecem 2 din ele pe o portiune de plat relativ (una era echipa Dezaxatii, a lui Mircea Baba).

Din Saua Corbului, am inceput sa coboram prin padure si imediat ne-a prins intunericul... bineinteles si picioarele se miscau anevoie la vale, genunchii si talpile dureau (asta nu se pune, ca toti se bucurau de aceleasi rezultate dupa atata alergatura), dar intunericul ne-a mai incetinit
putin fata de cele 3 echipe din fata ce coborasera pe lumina, asa ca am ajuns la CP6 Turnu Rosu cu 1h30 intarziere fata de cei de pe locul III (Cetatea Braşovului). Hoinarii erau cu inca 1/2h inainte, iar Grindul aveau deja aproape 3h avans.

Plimbarea pe bitzicle pana la tabara de baza aproape ca ne-a adormit de tot, am ajuns acolo la ora 1, eram deja varza si unii dintre noi cereau neaparata odihna, asa ca zarurile erau aruncate: o sa pornim in sens invers, sa ajungem la prima ora la rapel/tiroliana, doar asa mai putem recupera avansul fata de cei din fata noastra, sperand ca ei o sa se impotmoleasca in noaptea neagra urcand cea mai dificila parte a traseului de bike!

Strategia era buna, insa n-a tinut cont de un lucru: VREMEA! In caz de vreme rea a doua zi, noi vom fi pe creasta Muntilor Cindrel, in timp ce ei o vor parcurge noaptea, pedaland a doua zi linistiti pe forestier la vale.

Am reusit sa ne incarcam bateriile mancand in tabara de baza. Liviu, un baiat cumsecade din Cisnadie cu preocupari culinare, s-a tinut de cuvant si ne-a adus mancare calda: paste cu branza si orez cu lapte. Multumim din suflet Liviu!
Cu burta plina ne asternem la somn pret de o ora jumatate, caci oricum n-avem de ce sa ne grabim, decizia e luata si tiroliana se face abia de la 5:30, deci o sa dormim pana la 3.
Invelit in suprasac, ma intind pe o banca in parcare langa intrarea in liceu (unde-i tabara) si incerc sa fur niste clipe de somn.
Dar nu reusesc. Sunt prea agitat. Imi ascult inima batand, imi simt pulsul alert si gandurile zboara, motai si clipele trec...
Ascult noaptea, desi incerc s-o ignor si sa adorm, si deodata atentia mi-e captata de un zgomot ca si cum ar rula niste bitzicle. Deschid ochii si observ ca a mai ajuns o echipa, par incepatori.
Mai motai putin, si apoi iarasi rulaj de roti si mai vine o echipa... si inca o echipa. Oricum, nu are rost sa ne grabim, avem timp sa ajungem la CP12 (rapel/tiroliana) in sensul invers pe sosea, cum estimez eu cei 35 km pe sosea ne iau maxim 2h.
Dar daca... dar daca vin echipe de avansati si pleaca inaintea noastra!? O sa faca tiroliana primii, vor fi inaintea noastra!
La 2h30 sar in picioare ingrijorat si merg la panoul cu situatia echipelor... la avansati au mai venit slovenii si Nomad Spirit in Tabara de baza!!!

Suntem in pericol sa fim intrecuti.
Imi trezesc colegii (Alin T si el era ready, macinat de aceleasi ganduri, ca-i vazuse pe sloveni avand cortul langa ei) si pornim in nopate pe sosea spre Sadu, impreuna cu o echipa de incepatori.
Somnul (la mine n-a fost) le-a prins bine tuturor, asa ca depasim lejer echipa de incepatori si rulam cu spor in noaptea neagra, starnind cainii din curti... Cisnadie, Sadu, Vadu Sadului, Fundu Sadului le lasam in urma pe un drum foarte bun (asfalt + pietris).
'Noua' mea bitzicla merge exceptional, echipa pastreaza un ritm bun si ajungem primii la tiroliana la 4:50.

Ii trezim pe cei de acolo, dar ei nu se agita ca-i noapte inca, si probabil proba se va decala ca la 5:30 nu e inca suficienta lumina. Asteptam si incercam sa mai motaim (timpul pierdut aici din cauza organizatorilor e cronometrat si ni se va scadea ulterior).
Pe cand asteptam, tot apare cate o echipa de incepatori, rasuflam usurat (ma asteptam sa apara slovenii, de ei mi-era teama)...
Dar la 5:52 vine si o echipa de avansati: Nomad Spirit!!!, in momentul asta avem doar 22 minute avans fata de ei!!! Slovenii nu apar, cel mai degraba au luat-o in celalalt sens, oare vom reusi sa-i intrecem?!

Am vazut ulterior ca slovenii au pornit cu bicicletele in noapte, dar in celalalt sens, la 6 minute dupa noi! Dar celalalt sens era mai greu, a fost mai greu si pentru ei sa avanseze in noapte.

La 6:08, dupa verificarea echipamentului, ma reped efectiv primul si fac tiroliana! Parca eram iepure abia scapat din cusca, asa de tare ma grabeam!

Urmeaza rapelul, merg ceas, toata echipa dupa mine merge ceas, urcam pe biciclete si cursa reincepe.
E ziua de-a binelea, de data asta i-am simtit in coasta pe urmaritori, i-am vazut, i-am mirosit, am stat langa ei cu doar 22 minute avans!!! Si ei ne vor vana cu siguranta imediat ce scapa din coarda, asa ca tragem tare la bitzicle pe forestier la deal. Putina motaiala si asteptare ne-a reimprospatat fortele, suntem ca noi si nici o panta nu ne sta in cale, ajungem la lac la 7:48 si primim imbratisarea apei.
Pluta o facem rapid, gasim cateva solutii simple s-o construim si ne lansam la apa.
Cele 4 camere nu sunt de tractor, mai degraba de Dacie, asa ca ne afundam si intram toti cu fundul la apa. Din fericire, soarele s-a itit peste padure si ne incalzeste.
O alta echipa este deja pe lac, sunt performerii turei scurte, echipa Vifor din Cisnadie, localnici care de acum e clar, au castigat trofeul.

Fericitii!

Vaslim, vaslim, ghidati de o tanti intr-o canoe pe lac... din fericire distanta e acceptabila si duap 52 min terminam proba de pluta. Intre timp, incepatorii au inceput sa ajunga la lac, pe sensul nostru de mers (aveam sa ne despartim imediat de ei, drumul lor fiind mai scurt).

Pornim spre saua Steflesti. Un indicator ne spune: Steflesti 17km, doar urcus, panta mai mult sau mai putin abrupta. Speram sa nu ne intalnim cu nimeni, cel putin pana sus in varful Cindrel.

Dar sperantele ni se naruie pe la 10 si un pic, cand vedem primele 2 biciclete. Luci Clinciu si Silviu Manea trec pe langa noi in viteza salutandu-ne cu un zambet larg, urmati de Andreea si Dan Spulber. E Grindul! noi eram inca in tabara de baza, cand ei ajunsera la CP7 Rosengarten!
Sunt campioni, au castigat concursul!
Te pui cu sportivii de performanta, tu soarec de birou?!

In continuare, bagam la deal cat putem. Speram ca totusi Hoinarii sa hoinareasca rataciti pe undeva, iar Cetatea Braşovului sa se miste cat mai incet!
Dupa vreo ora, si cand nu mai aveam mult pana in Saua Steflesti, la o panta mai grea, ma dau jos si imping hotarat la bitzicla, Alin T e mai bine pregatit si a pedalat in fata, cand ridic privirea il vad oprit cu o trupa de biciclisti! Sunt Hoinarii! Au reusit! Bravo lor pt performanta deosebita, ce le-a ramas e deja floare la ureche. Hoinarii pe locul II clar, la aprox o ora in spatele Grindului!

Istvan trece pe langa mine si ma incurajeaza:
"- Daca ai sti cat mai ai de impins!"
Istvan, sa stii ca n-a fost chiar asa de mult cum m-ai speriat tu! Am impins atata cat a trebuit, si am impins si pentru altii din echipa cand a fost nevoie.
Elena ma impulsioneaza:
"- Baga Alinu, baga! hai ca nu mai aveti mult!"

Atunci nu am simtit chiar nimic, afara de faptul ca trebuie musai sa ne grabimsi mai tare.
Acum, ascult un cantec si versurile ma fac sa vibrez, cu gandul la acele momente:

"There's always gonna be another mountain
I'm always gonna wanna make it move
Always gonna be a uphill battle
Sometimes I'm gonna have to lose

...
The struggles I'm facing
The chances I'm taking
Sometimes might knock me down
But no, I'm not breaking!"

Hannah Montana - The Climb, ascultati-l!

No, I am not breaking! WE are not breaking!
Locul trei inca e liber... nu stim cat de departe sunt Cetatea Brasovului pe care urmeaza sa-i intalnim, si cu turatia la maxim dam mai departe...
Saua Steflesti unde e CP10 deja se vede, e mai aproape decat as fi crezut, ajungem acolo la 11:23 si suntem foarte optimisti, suntem in cursa pentru locul III !!!

Ajungem la CP10 in Saua Steflesti si pornim asaltul Cindrelului, spre CP9

Din sa se vede Vf Cindrel CP9, sunt 500m diferenta de nivel pana acolo, urcam putin pe bicicleta dupa care trecem la impins... Pe acest segment efectiv am tras ca eroii, am facut 1h15 si ne-am distantat de urmaritorii ce veneau in spatele nostru pe acelasi sens.
Bucuria avea sa fie si mai mare caci ajunsi pe Vf Cindrel punem stampila, dar inca nu intalnisem echipa adversa pe contrasens... am dat de ei totusi coborand pe creasta, urcau spre vf Cindrel impingand la bitzicle.
Efectiv au ramas muti cand ne-au vazut... locul III ne era mai degraba noua la indemana!

Ce a urmat e greu de descris : Extaz si Agonie!
Creasta Cindrelului a trebuit parcursa in intregime... Vale, deal, iarasi vale, iarasi deal, mai abrupt, mai plat, printre jnepeni, printre pietre, pe iarba, pe bitzicla, pe langa, impinge, suie in sa, da-te jos, impinge, si tot asa!
Eu estimam ca o sa coboram rapid. N-a fost deloc asa... ne miscam intr-un ritm bun, dar nu suficient de rapid cum as fi vrut.
Coborand din creasta spre CP8 Muncel, dam de un drum forestier! E mult spus drum... o insiruire de bolovani spalati de ape, pe care sa mergi cu bitzicla la vale e o proba de curaj si indemanare. Ma dau cat si pe unde pot, pe alocuri mai descalec si duc bitzicla de coarne, asa fac si coechipierii mei.

Ajungem la CP8 Muncel inainte de ora 15... acolo nenea cu stampila ne previne ca de acum va fi si mai greu, o sa impingem la deal, ca sa ne dam la vale, si iar deal, si vale iar... si tot asa. Eu aveam impresia ca vom ajunge in 2 ore jos in Cisnadie, eram in fapt langa Paltinis, si pe cel mai
scurt drum probabil am fi ajuns.
Dar nu, poteca de creasta Banda Rosie e o insiruire de culmi, si-n acelasi timp un drum de enduro, care parcurge toate crestele posibile si imposibile.
In plus, incepe ploaia. Si-i da... pe drum apar siroaie, in luminisuri balti... incepem sa ne obisnuim cu apa. Ploua cand mai tare, cand mai incet, cand suntem sub poala padurii suntem feriti, dar cand iesim in camp deschis suntem expusi. Nici nu ne mai gandim sa ne luam gecile pe noi, oricum rotile ne improasca cu apa si noroi cand trecem prin baltile omniprezente, suntem transpirati de tot si ploaia e calda, ce mai conteaza daca ne uda de sus cand oricum nu putem evita stropitul de la roti. Papucii se imbiba de apa, rotile incep sa se umple de noroi si nisip, in padure incepem sa alunecam, pe bolovani e mult mai periculos de trecut ca aluneca...
Ne intalnim cu Luci Marculescu... echipa lui a abandonat, dar el a pornit sa faca traseul de bike singur. Asta e sadic sau e tzacanit?!
Apoi o gasca de motociclisti ne intersecteaza, astia merg foarte tare si trebuie sa le facem loc.
La un moment dat, Gianina si Alin se opresc, si se vede ca s-a intamplat ceva cu bitzicla unuia. Tibi a luat-o in fata. Merg la ei, nedumerit de ce nu se urnesc odata din loc... roata spate e blocata. Verific situatia si vad ca pur si simplu axul rotii s-a desfacut si roata a iesit din locas... ce bine ca n-a sarit in timp ce coborau in viteza peste pietre!
Pe pietre, Giani are doua viteze: ori foarte repede, de mi-e mie teama numai cand o vad, ori la pas, in alergare cu bitzicla la vale. Noi ceilalti adaptam viteza in functie de teren si ne descurcam si noi cum putem.

Ne prinde ploaia, si dupa ce trecem prin paduri nesfarsite, iata-ne pe pajiste. In fata avem un sir interminabil de dealuri.

Iesim la o pajiste frumoasa, dar ce ne asteapta! o insiruire de dealuri unul dupa altul, drumul nostru de culme se vede suind si coborand peste culmi inierbate, pana hat, departe.
Cum ploaia a udat totul, nici macar coborarile nu mai sunt safe... asa ca nu ma mai dau la vale ca si pana acum, ci cobor panta pe jos pana la jumate si abia pe urma indraznesc sa urc pe bitzicla.
Pe urma imping ca dementul la deal. Coechipierii ma imita si ei, fiecare dupa cat il tin franele si suflul.
La un moment dat, am subestimat panta si m-am suit pe bitzicla... am luat-o la vale taras, cu ambele roti blocate derapand si luand viteza tot mai mare, a fost un sentiment nasol de instabilitate si am prins o viteza dementa... noroc ca pantele nu erau prea lungi si se terminau usor cu o sa, pe urma iarasi urma un deal. Am reusit sa cobor fara sa cad, totusi.

Intalnim o echipa care urca, in timp ce ploaia se inteteste. Saracii, mi-era mila de ei, ce-i asteapta, pe vremea asta care devenise execrabila.
Ii intrebam de CP7 Rosengarten, ne explica ca-i dupa un deal, dar il trecem si mai trecem unul si tot nu reusim sa-l gasim. Intrebam niste ciobani, care spun ca suntem deja la Rosengarten, pana la urma Alin T suna in tabara si ne lamurim, mai avem un delusor de trecut si CP e abia dupa o padurice... al naibii sir de dealuri interminabile.
Uracam o panta intrecandu-ma cu Alin T, pe urma coboram unul dintre noi sa luam bitzicla Gianinei s-o caram la deal, si tot asa... parca nu se mai termina.

La Rosengarten, suntem ca teleghidati. Uzi pana la piele, refuzam generoasa oferta de a intra la adapost si aflam ce ne mai asteapta spre finish:

Magura! De urcat la mama naibii in varful dealului!
Magura inseamna sa coboram prin padure cateva zeci de m pe o poteca noroioasa si alunecoasa, apoi sa biruim un deal ce pare un adevarat monstru pe langa cele dinainte, care le-am biruit pana acum. Spre culme, o luam gresit pe un drum inierbat, pierdem semnul Banda Rosie.
Pornesc sa-l caut si-l gasesc exact la liziera padurii, pe unde sunt urmele de enduro... colegii mei au ramas parca blocati, urlu la ei sa vina cat mai repede. Suntem la capatul puterilor si al rabdarii, dar atat de aproape de finish! Haideti, dragilor, un ultim efort!
Urcam Magura! Ploaia s-a oprit, insa pe drumul de pamant rotile se incarca de clisa noroioasa... impingem deci din greu pe iarba pe langa drum.
Credeam ca s-a terminat, dar constatam ca de pe Magura ne dam la vale pe culme spre E si mai urcam doua varfulete.
Sunt in frunte si caut cu disperare drumul... fata de la Rosengarten ne-a spus ca dupa culme, vom gasi un drum forestier spre vale. Iata un semn cu sigla CA, lipit pe un copac, ce ma trimite in jos, direct peste pajiste. Cobor prin iarba deasa, nici urma de poteca, si zaresc la liziera pe un alt copac un semn asemanator. Suntem pe coborare, in sfarsit!
Imi ghidez echipa, si ajungem pe drumul forestier. Intram toti in padure, si descoperim cu stupoare ce fel de drum ne asteapta: Single trail in coborare usoara, printr-o padure umeda.
De fapt, in urma ploii: o urma noroioasa si ingusta, un slalom printre copaci in coborare usoara. Acolo unde vrei sa iei viteza, te asteapta pietre alunecoase si ramuri doborate pe poteca.

Aceasta ultima coborare ar fi fost un deliciu, daca n-ar fi plouat... dar asa, trebuie sa mergem cu prudenta. Mai avem de trecut unele ogase, oboseala isi spune cuvantul, sunt nevoit uneori sa ma cobor de pe bicicleta.
Mergem deja de o vesnicie pe drumul asta, si suntem inca la inaltime, trecem curba dupa curba si drumul nu vrea sa coboare!!!
Alin T si Tibi au cam ramas fara frane (s-au uzat complet sabotii din cauza noroiului).
Nu mai suport, vreau sa se termine odata si o iau ca dementul la vale. Iau avans cu Tibi, Alin ramane cu Gianina si-i asteptam jos.
Jos a devenit insa ceva relativ... credeam eu ca-i jos. Era o casa acolo, si drumul forestier devenea mai lat. Ne bucuram degeaba, ploaia l-a muiat si pe asta, dupa ce un buldozer trecuse pe acolo zilele trecute. Innotam efectiv la vale, impingem la pedale sa coboram prin clisa soioasa. Rotile s-au umplut cu noroi si franeaza in cadru.
Parca toate fortele naturii s-au dezlantuit impotriva noastra! Injur si bag ca dementul cat pot de tare!
Ne gandim ca ceilalti pe drumul parcurs de noi dis de dimineata (cu noaptea in cap) n-o sa aiba mari probleme, chiar daca a turnat si pe acolo. Dar ne gandim cu compasiune si la echipele care inca mai sunt pe sus (o gramada de echipe ne urmau la coborare, doar am facut primii tiroliana/rapelul si pluta, in sensul asta). Saracii!

Am pierdut enorm de mult timp cu ploaia asta... dar ce sa-i faci, suntem la un concurs si vremea e un element imprevizibil.
Ajungem din urma inca o echipa de incepatori, le vazusem urmele si prin padure. Iata si primele case din Cisnadie.

Ne amestecam cu ei si gasim drumul spre centru, spre Liceu si tabara de baza.
E ora 20 si intram pe poarta, in uralele celor prezenti! Am terminat concursul!
De la avansati au mai terminat inca 3 echipe:
1. Grindul, la 13:56
2. Hoinarii, la 16:11
3. Cetatea Braşovului, la 19:00
Noi, Fata şi Moşii am venit pe 4 la 19.59.

Pentru ca am stat la rapel 40 de minute acestea se scad... si cei de pe locul 3 au stat 20 minute, deci ne-au lipsit exact 40 minute ca sa iesim pe 3!
La bike, am recuperat din decalaj, dar nu suficient.

Nu pot sa ma bucur, dar n-am dreptul sa fiu trist.
Cei din fata au tras mai mult ca noi. Au fost mai buni ca noi! Au plecat in noapte infruntand cea mai grea parte a traseului de bike si impingand la bitzicle pana le-au sarit ochii! Merita sa fie in fata noastra.
S-a terminat cea mai apriga intrecere la care am participat pana acum.

Extreme biking prin Cindrel

Duminica, 16.08, ora 13:
E premierea.

Premiantii: la proba simpla (I-Viforul Cisnadie, II-Getica, III-Lumea Pierduta) si la proba complicata (I- Grind, II-Hoinarii, III-Cetatea Brasovului)

Ploaia s-a terminat demult. Norii se risipesc si rasare soarele.
Rand pe rand, echipele participante care au terminat cursa se perinda in fata, in timp ce audienta izbucneste in urale si felicitari!
Premiantii urca pe podium, si se stropesc cu sampanie.
Atmosfera de veselie si sarbatoare! Tot greul a trecut, si acum traim emotiile reusitei!

Suntem 6 echipe din Timişoara si imprejurimi, am terminat toti concursul cu bine, si ne simtit minunat impreuna la premiere.
Urari, aplauze si BINE Timişoara! rasuna in curtea liceului.

Timişorenii (poza de la Hoinarii)

Sa-i vedem deci:
La proba 'usoara', adica 50 km trekking + 90 km bike:
- 4M (Bedreag Ovidiu Horea, Visa Romelia Ioana, Gheorghiu Gabriel, Icma Ioan)
- Dezaxatii (Stroescu Felix, Baba Mircea, Muntean-Voina Cristina, Rigler Roland)
- Timişoara Internet (Baniaş Ovidiu, Babos Molnar Claudiu, Samoila Irina, Dragoş Iulian)
La proba 'grea', adica 65 km trekking + 120 km bike:
- OMMM (Oşan Oana, Simu Andrei Tudor, Adi Marcu, Silvestru Mihai)
- Hoinarii (Tot Calin, Nagy Istvan, Fodor Alexandru, Fodor Elena) - Locul II cu FELICITARI!
- Fata şi Moşii (Gianina Tanase, Alin Tanase, Tiberiu Muntean si subsemnatul) - Locul IV, la un pas de podium.

Fata şi Moşii, la un pas de podium

Asta a fost Carpathian Adventure 2009!
Ii felicitam si pe organizatori, s-au descurcat cu bine pana la capat, desi au ales un traseu de alergatura la trekking si la bike a fost o gramada de impins!
Si-mi permit aici sa citez din pagina concursului:

Join the adventure, test your limits!
Adventure racing is not so much a physical undertaking ... as it is a mental, emotional and even spiritual battle.
It is about the team. It is about pushing yourself beyond your comfort-zone. It is about eliminating selfishness in order to work for the benefit of the team. It is about doing things right and maintaining your strength together.

Banat Mountainbike Maraton 2009 Gărana

2009-08-10T17:39:00.000+03:00

Acum un an am bagat si eu o tura de testare la BMM 2008, proba de 50km si unde m-am clasat undeva pe la mijlocul ierarhiei. Datorita avansarii in varsta si trecerii la categoria 'mosi', am reusit sa ocup un loc 3 la grupa mea de varsta si am primit chiar si o medalie. Atunci am concurat cu vechea mea tzoacla MTB (Vento, luata din Metro acum vreo 12 ani), desigur tunata ca doar cadrul a ramas si furca (fara amortizor!!!)... pe langa ca am impins din greu la ea fiind grea, cel mai nasol sentiment l-am simtit coborand de pe Semenic pe drumul plin de bolovani spre Cantonul Molidu, unde eram in trena lui Dan Lupsa. Pe bolovani, au inceput sa ma doara groaznic bratele de la vibratii si a trebuit sa merg incetuc la vale... numa l-am vazut pe Lupsa cum se distanteaza... si dus a fost. Tot anul trecut am luat si doua cazaturi usoare (fara urmari) citez din ce scriam atunci: "veneam degajat spre sosire pe poteca CA pe care mai coborasem si altadata cu bitzicla de pe Semenic, mai aveam putin: panta cea mai abrupta jos langa parau, de trecut paraul, si eram la sosire... prin padure pe bucata de finish plin de fotografi, care mai de care sa blitzuie concurentii, evident franam pe coborare si practic pierdeam aderenta. Chiar in fata fotografilor la o rupere de panta, pamantul jilav era rasfirat de rotile bicicletelor, deci derapajul era iminent... acolo erau niste damburi pe carare, si plin de radacini, la un moment dat derapand roata fata s-a proptit intr-o denivelare si am fost aruncat peste cap, aterizand plonjat in tarana :)), pozarii inmarmuriti nu stiau ce sa faca, sa rada sau sa-mi sara in ajutor!!!, la care eu ma ridic (n-am avut viteza), ma scutur, indrept ghidonul de la bitzicla ce se rasucise 180' si urcand pe tzoacla sa plec, scot zambind: '- Ati prins faza?! V-a placut ?!!!' Imediat am ajuns la finish, si pe moment nu stiam pe ce loc si cum stau... dupa 2 minute a aparut un concurent cu nr negru (de la maratonul de 80km). La rezultate, am vazut ca ala era primul, a facut in acelasi timp cu mine 80km, in timp ce eu abia 50." Pana nu demult, tot cu bitzicla asta am umblat si niciodata nu m-a lasat la greu... traversarea peste Transalpina si mirifica viteza de 70,7 km/h coborand spre Novaci tot cu bitzicla asta, care merge inca bine, dar e grea si demult depasita. De data asta, nu stau mult pe ganduri si ma inscriu la maratonul de 80km (maraton e mult spus, asta a fost cursa, maraton am facut de Rusalii bagand 170km) ca doar trebe sa-mi testez si bitzicla 'noua' si fortele in competitie cu 'granzii'.

Ultimele pregatiri pt cursa

Startul a fost de-a dreptul cacacios pt mine, avand ceva deranjamente la burta, imi dau seama ca e nonsens sa plec in cursa asa 'dopat', si dau fuga la buda in ultimul moment... cand am iesit de la toaleta striga cativa oameni la mine ' S-a dat startul!' si-i vad pe ultimii concurenti ingramadindu-se pe poarta... deci am luat startul fix in postura de lanterna rosie :) Repede revin in pluton, pe urcarea bolovanoasa de la inceput spre Garana ma intalnesc cu Sergiu, cu Elena, schimbam 2-3 vorbe si-i dau bice... depasesc concurenti pe urcare si ma simt bine. Deja din sat se contureaza situatia, cei aprigi sunt deja dusi si se distanteaza, suntem cativa care mergem relativ compact si constant si pe ceilalti i-am lasat in urma. Il vad pe Suca, deja devenit legenda pt ca a participat la Ironbike, si-mi zice ca-i cam obosit, nu prea a avut vreme sa se recupereze, totusi abia reusesc sa tin pasul cu el la deal. Ajungem foarte usor pe culmea dealului, de unde se vad asa frumos satele Garana si Brebu Nou, doar ca n-am timp sa admir peisajul, ci tin urmele de pamant si rulez repede... Suca e putin in fata si ma tin dupa el, depasim concurenti, chiar il depasesc si pe el la un moment dat dar vine din urma pe o urcare si trece in fata, pesemne a inceput sa se incalzeasca :) Biciclistii se insira pe culmile din fata mea cat vezi cu ochii, ce senzatie de bucurie doar sa participi la asa ceva... doar ca si efortul e semnificativ. Cipi Radosavlevici e la un punct de control pe drumul de culme, ma saluta cu bucurie cand ajung pe langa el. Trecem in tromba peste drumul Brebu Nou - Slatina si stiu de anul trecut ca urmeaza mai multe portiuni de push-bike, spre surprinderea mea am impins doar putin la bitzicla si iata-ma in varful dealului gata sa-mi dau la vale spre baraj. In drum asteapta concurentii Carol si Bogdan, fac misto de mine "Auleo te-ai inscris la 80km, o sa ne-apuce noaptea pana vii!" :) Pornesc pe o urma din cele 4 la vale si las franele libere, depasesc pe cativa si cand mi-era lumea mai draga era sa o musc, cauciucul din fata agata putin din marginea senalului afund de 20cm si incep sa dansez... reduc din frane si era gata-gata sa-mi dau gramada, dar redresez in ultima clipa. Cei ce veneau din spate imi spun vorbe de duh: "Grija ca doar o viata ai!" Putina prudenta nu strica. Dupa barajul Trei Ape, incepe urcarea abrupta prin padure pe care anul trecut am impins la bitzicla de mi-au sarit ochii. Acum nu doar ca bitzicla e mai usoara, dar reusesc sa nu ma obosesc prea tare, trebuie sa termin cursa si nu vreau sa fortez si pe urma sa ma epuizez ca o baterie... Intrand in padure, Suca era la 20m in fata mea, pe urma l-am vazut numa ca-si ia bitzicla in spate si se distanteaza... dus a fost. Pe portiunile din padure unde se poate pedala sunt de-a valma noroaie, crengi, bolovani si plin de urme de motoare, destul de nasol de pedalat si monoton... dupa un slalom printre copaci si noroaie ajungem la Punctul II de alimentare, bag repede o banana, glucoza si apa si-i dau bataie. Aflu ca sunt la 1/2h dupa primul concurent (cam mult la doar 25km parcursi, dar la batranetile mele ce pretentii sa mai am?!). In continuare iarasi monoton de pedalat dar frumos, traseul ne scoate din padure pe un vechi drum ciobanesc in platoul Semenicului, am mers cu 2-3 coechipieri pe bucata asta, ne intreceam reciproc deja clasamentul era cam inchegat. Langa eoliene in platoul Semenicului, Dan Lupsa (nu concureaza, e organizator) si Leo Dorogostaiski ma incurajeaza, dar degeaba, trebe sa mananc mult spanac sa urc panta aia in sa, asa ca-i dau constiincios push-bike pana in varf. 1447m, varful Semenic, scurt bag ceva in gura si pe cai... coborarea peste damburi de iarba ma scutura bine, dar intrand in padure pe un drumeag placerea devine pura... sunt cativa in fata mea si parca ne urmarim unii pe altii. La un moment dat intram pe o directa prin padure de-a dreptul la vale... acolo vad urme pe linia maxima de panta, undeva pe la 30% ( erau cativa concurenti pe o poteca ocolitoare vreo 20 m in stanga) si ma bag, pamant moale, linia dreapta si vizibilitate buna, fara radacini... las franele si instant tasnesc ca raketa iesind in fata lor!!! Ce senzatie! Intru in viteza pe drumul de piatra, mi-l amintesc de anul trecut ca-mi sareau dintii de la vibratii, neavand furca cu amortizor... de data asta e altceva, 'noua' bitzicla isi face bine treaba si-i dau pedala la vale peste bolovani. Iata-ma la cantonul Molidu, ma avant pe poteca spre Garana si fac slalom printre radacini, de data asta nu mai cad inainte de sosire (parca nici ruptura de panta nu-i-mai asa mare), trec paraul si dupa ce fac check-ul la start pornesc pe ultimii 30 km.

Dupa 50km (poze copyright picasaweb/ciclism_ro)

Sunt singur pe drum, urc panta in sat grabindu-ma incet, deja oboseala isi spune cuvantul, ma tot uit si din urma nu se vede nimeni, sunt relaxat si stiu ca o se termin cursa, asta conteaza. Rulez cat pot de repede pe culme, si vad in spate un concurent (cu nr 345) cu care m-am tot intersectat pe parcurs. E mult in spate, si reusesc sa pastrez distanta mare pana dupa baraj. A urmat urcarea monotona si obositoare prin padure (cea de pe circuitul scurt). Acea urcare mi s-a parut epuizanta pentru ca era un drum forestier spalat, doua urme mari si late cu pietre spalate iar intre ele o felie de pamant moale... urcare usoara n-avea nimic nici tehnic nici spectaculos dar era al naibii de monotona... Oboseala si-a spus cuvantul, ciclistul nr 345 m-a ajuns inainte de ultimul punct de alimentare si normal ca i-am facut loc sa treaca. Pt mine, a fost cea mai grea parte a cursei. Dar cum orice lucru (si bun, si nasol) are un sfarsit, iacata-ma-s la drumul cunoscut de coborare... finishul e aproape si vad cu bucurie cantonul de la Molidu, acolo chiar ma opresc cateva secunde dau un telefon sa-i anunt ca vin la finish. Ultimul km, o coborare perfecta, sunt singur pe drum si mananc pe paine poteca cu tot cu santuri radacini si bolovani, iata si podetul de lemn peste zona cu namol, mai am cativa m si trec in viteza prin paraias improscand o jerba de stropi. Ai mei ma asteptau la finish si tipau de bucurie!!! Timpul total a fost 5h50, mosul din mine e multumit si acum astept cu nerabdare rezultatele oficiale, pe site. Sunt constient ca anul acesta umezeala din padure si noroaiele au incetinit serios concurentii (cel putin pe mine) dar BMM 2009 a fost (ca si pana acum) o reusita! Keep up the good work BikeAttack! Felicitari si multumiri organizatorilor pentru treaba pe care o fac! Aici as avea o singura remarca: m-am inscris printre ultimii cu 10 min inainte de start si n-am putut sa-mi iau tricou caci mai era doar XXL. Bai fratilor, cati concurenti 'XXL' credeati c-o sa vina?! Noi bikerii suntem mai subtirei, pentru o mai buna aerodinamica ;) multe poze: http://picasaweb.google.com/CiclismRo/20090809BanatMountaionbikeMaraton#