29 septembrie 2009

Povestiri din Godeanu

Godeanu

Muntii Godeanu sunt situati in vestul Carpatilor Meridionali, incadrati de alte grupe de munti: Retezat la N si E, Tarcu la V, Cernei si Mehedinti la S.
Datorita acestei pozitionari, Muntii Godeanu pot fi considerati o fortareata accesibila doar cunoscatorilor (ciobani, vanatori, padurari, cercetatori si iubitori de natura). De o nuanta aparte, farmecul acestor munti rezida in marea lor solitudine, mare parte a anului nici o fiinta omeneasca netrecandu-le pragul.

Din punct de vedere fizic, putem distinge urmatoarele subdiviziuni:
- culmea principala, succesiune de varfuri pe directia ENE-VSV intre Retezatul Mic si Muntii Cernei
- platforma de eroziune alpina Borascu, platou inierbat distinct situat la peste 2000m, intre culmea principala (la S) si imensa vale a Lapusnicului Mare la N. Platforma Borascu e adanc sculptata de cursurile de apa ce-si au obarsia aici: Borascul Mare si Mic, Galbena de Nord, Izvorul Stanii.
- culmea secundara Moraru - Scarita - Gugu - Branul, din vf Morarul spre N, include varful cel mai inalt din masiv Gugu 2291m.
- platforma Raului Ses intre Vf Godeanu si Tarcu

Muntii Godeanu sunt arie protejata, facand parte integral din Parcul National Retezat.

Aceste locuri tainice au fost umblate din cele mai vechi timpuri de catre pastori, servind si ca ultim refugiu in caz de primejdie. Totodata au generat nenumarate legende. Muntele Gugu este asimilat cu muntele sfant al dacilor, iar zvonurile despre o comoara ingropata intr-o pestera captiveaza inca imaginatia multor visatori.

Mitel, meteorologul de pe Tarcu ne-a povestit cand l-am vizitat in 2003 ca pe varful Gugu se manifesta niste forte, ca e practic imposibil sa ramai acolo peste noapte.
Uneori, varful Godeanu parca aduna norii care il inconjoara ca un giulgiu intunecat. Nu de putine ori am avut ocazia sa-l vad asa.
Datorita izolarii (implicit fiind mai putin umblati) si a acestor fenomene si legende, Muntii Godeanu isi pastreaza o faima sa zic asa... 'crepusculara'.

Dinu Mititeanu

De ceva vreme, de cand cu internetul, am avut ocazia sa citesc relatarile domnului Dinu Mititeanu, montaniard cu experienta vasta, ale carui sfaturi le-am urmat nu de putine ori. In cercurile cu preocupari montane din tara, domnul Dinu este un nume consacrat, de referinta. De altfel, editurile ce publica volume despre munte ii solicita in prezent corectura.
In excursia ce tocmai am facut-o in Godeanu, am avut ocazia sa-l cunosc pe Dinu, omul.
Foarte energic si hotarat, domnul Dinu, profesor universitar, medic si fost sef de formatie Salvamont CJ conduce grupul de turisti pe carari de munte, asta in cazul in care nu e ocupat sa povesteasca experiente celor dispusi sa-l asculte. Si are de povestit, cate si mai cate! Sfaturi utile,
intamplari frumoase, deosebite sau ciudate, patanii si invataminte, chiar tragedii, domnul Dinu ti le povesteste cu patos in timp ce urca o culme, sau parcurge o poteca. Uneori, se mai consulta cu Marlene, sotia, ce-l insoteste intotdeauna, fie la munte, fie prin satele rasfirate ce inca mentin si pastreaza obiceiuri stravechi, fie la evenimentele cu specific montan (adunari, proiectii, concursuri) la care participa in calitate de invitati.

Riguroasa si hotarata, Marlene il completeaza pe Dinu, astfel ca impreuna formeaza o familie-echipa, reusind sa colinde zeci, poate sute de zile prin muntii patriei in ultimii ani.

Povestiri din Godeanu

Intamplarea a facut sa planuiesc o tura in Godeanu - Borascu, similara cu a domnului Dinu, acesta cerandu-i informatii tizului si prietenului meu bun Alin Tanase despre Borascu si Gugu - Branul. Regretand ca n-a putut veni, Alin mi-a spus ca grupul domnului Dinu va urma acelasi traseu.

Ne-am sincronizat, am pornit devreme din Lugoj si iata-ne ajungand la 8.15 la Barajul Gura Apelor, unde ne-am intalnit: Dinu si Marlene Mititeanu, Oana Suciu si Dia Somogyi din Cluj, Eugen Roman (salvamontist voluntar la PNR) din Hunedoara, eu si Lore din Timisoara.

8 septembrie 2009

Cu bitzicla pe Lotru si Latorita

Am pornit peste Transalpina, DN 67C de la Obarsia Lotrului spre Ranca (peste Parang) sa vedem natura inca nebatjocorita. Drumul se asfalteaza rapid, iar nemernicia si ne-civilizatia tipic romaneasca vor avea calea deschisa spre inima muntilor.

Nici nu vreau sa ma gandesc cum va arata peste cativa ani zona. In plus, exploatatorii de lemne gen Cascade Empire - Schweighofer isi freaca mainile de bucurie... accesul la padure e mai facil.
La TV se anuntau ploi (cod galben), intr-adevar vremea rea ne-a gonit de pe culmile domoale si pana la urma am ales vaile din jur.

Poze:
http://picasaweb.google.com/alin.ciula/200909BikeLatoritei

Deci, iata-ne sambata dimineata acolo unde DN7a coboara din Pasul Groapa Seaca la Lotru, nu departe de Obarsie.

Am dormit ca dracu'... o cohorta de caini si-au gasit sa latre toata noaptea, iar dimineata de la 6 au inceput sa circule camioanele! Ce , nu stiati?! Se lucreaza intr-un ritm nebun la drumuri!
In jurul nostru, plin de ciupercari, am aterizat noaptea tarziu si am pus cortul langa ei... cu zecile, o adevarata colonie, cu catel purcel stau toata vara aici si culeg ciuperci. Gunoiul il lasa la fata locului, sau in cazul fericit il strang si-l ard... zona arata ca o tabara de refugiati!


Ciupercari si drumari pe meleagurile Obarsiei Lotrului

Suntem cu Rodin si cu Laura, cu intentia de a parcurge cat mai mult din Transalpina, cata vreme nu-i asfaltat complet. Pe biciclete.

1 septembrie 2009

Pe creste făgăraşene

Pe creasta Făgăraşului am mers incet de data asta, n-am mai alergat ca la inceputul lunii, cand făceam 16 ore din Valea Viştei la Turnu Roşu!
Am pornit dinspre Barcaciu, sa vizitam cabanele si sa parcurgem creasta... n-am ajuns decat pana la Balea, desi ne propusesem sa coboram pe la Sambăta! Zmeura si afinele-s de vina, si vremea, ca a fost atat de buna, ne imbia sa tooooot stăm si să privim, sa ne desfatăm...
Singurul loc in care ne-am grabit a fost la vale pe Strunga Dracului, cand ne-a prins ploaia :)


O sa mai mergem sa aprofundam Făgăraşul, ca merita.

"Retezat is more lovely, Făgăraş is rough" - zicea Beate. Cu ea si cu Toby (turisti germani) am mers laolalta, pe acelasi traseu , o coincidenta fericita.

Ajungem miercuri noaptea cu masina la Poiana Neamtului si imediat punem cortul langa cabana, desi aveam si optiunea de a sta inauntru (50lei/loc)
A doua zi dimineata, roua diminetii ne invioreaza, impachetam sa pornim.
Intr-o clipa de neatentie o vaca din zona, mai nesimtita, vrea sa-mi manance rucsacul nou, poate pentru ca e verde.
Apar pe drum doi turisti, ne salutam, avem aceeasi directie: spre Barcaciu si apoi spre creste, vedem noi unde-am ajunge, nu ne grabeste nimeni. Sunt Toby si Beate, de langa Hamburg, au ales Romania sa-si petreaca concediul la munte dupa ce s-au informat de pe net, inclusiv Karpatenwilli. Fata de noi care avem 2 rucsaci de 40l si cortul e agatat pe laterale, ai lor sunt cel putin dubli ca volum... asa ca o luam inainte.
Dar nu pt multa vreme... padurea minunata pe piciorul ce urca la Barcaciu ne farmeca si ne tot oprim, ba sa vedem o ciocanitoare, ba sa rontaim ceva bun. Totusi ajungem la Barcaciu pe la pranz. Chiar aproape de cabana, daunatorii (insecte) au facut prapad in padure, o groaza de brazi sunt uscati, pe langa asta si vantul a mai doborat pe capete brazi falnici, asa ca acum o mare rana e deschisa in padure.