17 august 2005

95 km offroad

-------- Original Message --------
Subject: [alpine_tm] 95km Offroad --- part I/II
Date: Wed, 17 Aug 2005 15:36:10 +0300
From: Alin Ciprian Ciula
Reply-To: alpine_tm@yahoogroups.com
To: alpine_tm@yahoogroups.com

Dupa o sambata seara cu jazz la Garana, o ploaie ne-a gonit inainte de miezul noptii.
Parasit-am Brebu Nou dimineata la 07.20 cu ganduri mari "sa rup muntii" cu bicicleta. Destinatia finala era Carnesti, la doar 10 km de Hateg. Stiam ca e cam mult, dar nu imposibil.
Fuioare de ceata pufoasa lancezesc in vaile dimprejur, iar soarele abia itit dupa deal n-are putere sa le destrame. Urc spre soare, mirandu-ma de asfaltul aproape perfect.


De pe culme, ma avant vijelios la vale spre Slatina Timis. Asfaltul se termina brusc, intru pe un drum plin de gropi si extrem de prost. Nu si pt bicicleta, practic zbor peste craterele ce le intalnesc in cale, in slalom amplu intre marginile drumului si chiar pe langa, unde e nevoie.
Desi drumul nu e deloc recomandat pt masina mica, sa cobori cu tzoacla e bestial. La 08.00 eram in Slatina Timis.
Il gasesc usor pe Carol, in modernul Centru Medical construit cu bunavointa unor organizatii din afara. In curte este baza Enduromania. Plin de corturi, masini si caravane straine, motoare enduro, si chiar biciclete. De turistii straini ajunsi acolo se ocupa el, ca altfel m-ar insoti in tura mea cu bitzicla. Multumesc pentru harta si pt indicatii.




E o dimineata blanda, si pedalez pe european cotind dreapta dupa cativa km spre Ilova. Un sat necajit, uitat de lume, oamenii se mira ca ma vad pedaland cu spor la deal.
- Incotro?
- Spre Cuntu!
Urmeaza crucea de rigoare.



De la iesirea din sat, ma asteapta urcus puternic. Culmea Pleasa trece de 1400m. Cum m-a sfatuit Carol, intru pe un drumeag intre versanti, bineinteles imping bitzicla la deal ca nu se poate altfel. Ma intalnesc cu niste ciobani ce coboara, le fac poze. Ajung intr-o sa inierbata, in apropiere de niste suri (stane), trebuie sa strabat in dreapta pana pe culme, unde ar trebui sa fie drumul cautat. Disting niste urme de tractor, le urmez si strabat vreo cativa codri pana ies la liman pe culme, langa o stana.


Mai pe jos, mai pedaland, ma bucur degeaba, caci panta din fata nu-mi lasa loc de speranta, abia o urc impingand din rasputeri bicicleta. Apa unui izvor imi reda puterile, fac o pauza caci sunt stors, halesc ceva si dau un ultim telefon intrucat inca mai am semnal.
Trei ciobani urca spre culme, au stana acolo. Intru in vorba cu ei si ma surprinde viata din ei. Chiar daca sunt in varsta (ii dau unuia vreo 60 ani), oi impinge eu la bitzicla, dar abia tin pasul cu ei, cei doi din spatele meu mai ca ma calca pe picioare.
Ajungem in culme, iata si oile si cainii lor, pe care ii tin in frau sa nu sara la mine. Nu ca mi-ar fi frica.


Culmea Pleasa e ca o spinare de camila, cu mai multe damburi pe care tot urc si cobor.
E ceata, o atmosfera stranie, practic sunt in nori, si e destul de rece. Pajistea de pe culme e incadrata de padure de fag, dar nu reusesc sa disting nimic in zare din cauza cetii. Nu-mi dau seama care dintre damburile urcate si coborate a fost punctul maxim.


La un moment dat poteca coboara spre padure, si reusesc sa vad sub nori saua unde tre sa ajung, cu poiana Strigoniu. Se vede si drumul ce vine din Varciorova, pare in stare buna.



Coborarea din Pleasa in Strigoniu e nasoala, abrupta si cu bolovani, descalec bicicleta dupa ce era sa sar in cap peste niste boscheti si invat lectia.
Ajung la drum, imi dau drumul pe bitzicla spre Strigoniu, alta viata, ma-ntalnesc cu niste oi cu ciobanii ce se retrag deja spre sat si traversez poiana. Stana din Strigoniu e parasita, drumul spre Cuntu abrupt si prost, iarasi ma pun sa imping bicicleta.

Trebuie sa urc de la 1000m la 1400m, insa hartile imi spun ca distanta nu e prea mare.
Sunt cam rupt dupa urcarea pe Pleasa, dar de data asta spe Cuntu ar trebui sa ajung mult mai repede. Chiar asa se si intampla.
Drumul din Strigoniu spre Cuntu e foarte prost, dar trece urcand printr-o succesiune de poieni, practic nu intri deloc in padure. Ar fi bestial pe acolo cu schiurile sau cu snowboardul, iarna :-)


Inainte de Cuntu ma mananca cainii. Bitzicla ii enerveaza, e o stana chiar langa statio meteo, si vreo trei sunt dupa mine hamaind. Dupa ce ridic bitzicla si-o invart in jurul meu, e clar ca sunt intaratati. Reusesc sa ajung la statia meteo, cu tzoacla drept paravan intr-o parte si cu rucsacelul in cealalta mana dau dupa caini.


Ma-ntalnesc cu Nea Puiu, ii urez numai de bine, dar nu stau mult si plec spre Seroni.
Doi motociclisti elvetieni se relaxeaza la liziera padurii, intru in vorba cu ei. Cand n-oi mai putea sa pedalez, o sa-mi iau si eu motor enduro.



Traseul l-am mai facut cu bitzicla, noroaiele le ocolesc, si folosesc intensiv franele pe portiunile bolovanoase.
Cotesc dreapta in Saua Jigorii spre valea Sucului. Sunt urme de masina de teren. Trec printr-o poiana si cobor apoi prin padure urme, dar e si marcaj banda galbena. Coborarea e atat de abrupta, aproape 45 grade, nu vreau sa-mi rup gatul si merg pe langa bicicleta. S-a dat cineva cu masina de teren pe panta asta, urmele sunt chiar de azi! Ajung relativ repede in valea Sucului.
Explorez in susul vaii, se lucreaza la drumul forestier, care de altfel e foarte bun (pentru bitzicla, bineinteles).


Spre Poiana Marului gonesc cat pot, ca un apucat, franand putin in curbe.
Ma opresc la un paraias si vanez cu aparatul foto o cascada, e vorba de paraul distrus de muncitorii forestieri in amonte, urca cu TAFul pe el, insa acum nu lucreaza si apa e limpede ca lacrima spre deosebire de altadata cand am vazut-o ciocolatie.


La Poiana Marului ajung la 16.40. Ma intalnesc cu un coleg (ALin Popa), ce e cu familia la munte (stiam ca va fii acolo). Fac o pauza mai lunga, deoarece pe tot traseul am bagat forja, doar cu pauze scurte (poze, mancare, alte necesitati) si renunt la bucata spre Saua Iepii-Gura Apelor (ramane pe altadata). Poiana Marului 750m, Saua Iepii 1700m, nu ma mai simt in stare sa imping bicicleta 1000m diferenta de nivel, dupa experienta cu Culmea Pleasa. In plus, m-ar fi prins noaptea pe drum.
Am sunat din PM, si am stabilit intalnirea in Zavoi, langa Otelul Rosu, unde am si ajuns lejer pe la 8 seara. Alin si Oana m-au insotit cu bicicletele la coborare, pana dupa baraj.



Cam asta a fost, odometrul imi indica 95 km la capatul cursei. Estimez ca vreo 15 dintre ei am impins la bitzicla, si vreo 2 am coborat pe langa ea.
Multumesc celor ca m-au sustinut (moral), in special la Kitty, Carol, ALin Popa.

Cu bine, ALin C